2

Motive de zâmbit

Am promis că-mi fac regulat câte o listă cu motive ce-mi pun zâmbetul acolo unde-i șade cel mai bine. Chestiuțe, lucrușoare, oameni, locuri ce-mi ies în cale și-mi fac zilele mai frumoase și mă ajută să nu regret (încă) decizia de a ne muta în țară. Întâmplări, sclipiri de câte o secundă sau mai multe, luminițe, chestii faine – toate cele care adunate, la ceas de seară îmi fac somnul bun și ne fac tranziția ușoară. Care au fost ele, ultimele, că lista-i lunga și mai mereu încerc să fac loc și pentru altele?

Faptul că săptămâna trecută am dat startul oficial sesiunii de alergat pe mal de Bega. Visam la momentul ăsta de multă vreme și iată, ce s-a întâmplat o dată s-a mai întâmplat și azi. Sunt pe drumul cel bun – dar aștept cu nerăbdare momentul acela despre care-mi spun toți prietenii alergători, cel ce creează dependență și-ți dă o stare de la foarte bine-n sus. Adevărul e că la ce peisaje verzi am în jur ar fi fost chiar păcat să ratez momentul.

Azi a fost prima zi în care am mers la lucru cu bicicleta și bine-a fost! Mi-a făcut ziua mai bună domnul care a dat dovadă de prea mult elan și a ieșit cu jumătate de mașină pe stradă de a blocat trecerea dar, pentru că e și un dar aici, care  s-a scuzat și a dat mașina un metru mai în spate ca să pot trece. Vedeți, ăstea-s momentele care mă țin cu gura la urechi de dimineața până seara!

Vineri se întâmplă Creative Mornings la Timișoara, în locația mea preferată, Ambasada. Ce altceva să-mi doresc pentru finalul de săptămână? Da, merg la teatru cu mama, Teatrul German să-mi văd actrițele preferate. Pe lista motivelor care mă fac să fiu în pasă bună e și faptul că-s la un pas distanță de teatre și spectacole. Că-s și-n limba germană, ei bine, ăsta e cu adevărat un bonus!

Faptul că am povestit cu Sleepy00 pe Skype pentru că ea are ceva idei și planuri noi pentru blogul ei și numai bine că mi-am dat seama că sunt o norocoasă să am în jur – chiar dacă în cazul ei, jurul e la 700 de kilometri distanță! – oameni ca ea. Aș fi putut sta până dimineață să-i povestesc și să-mi povestească, să o ascult și să-i mai zic una sau două.

E haotică plimbarea printre momente de bucurie, știu, dar îmi vin în minte ca nebune și alergând la vale: O zi de duminică pe care am petrecut-o între cărți, cu iubitori de cărți, cu discuții despre cărți într-un loc absolut minunat, Casa Artelor (cei din Timișoara știu ce vorbesc!) Un prânz în trei, the italian way și apoi momentul în care mi-am luat inima-n dinți să-i spun unui autor care-mi place la nebunie fix asta: că mor după cum scrie!

Ionuț care a văzut afișul de la Cartea Junglei (tot la Teatrul German) și a spus celor care voiau să-l asculte că e un spectacol absolut minunat și că el cu sigurață ar vrea să-l revadă! (nu contează că după spectacolul la care am fost împreună mi-a spus răspicat și limpede că lui nu i-a plăcut deloc! M-am obișnuit deja cu joaca lui de-a face pe nebunul!)

Faptul că în sfârșit avem prieteni care stau la o aruncătură de băț și ne putem vedea cu ei fără planificări și pregătiri intensive.

O zi de luni de după Paști pe care o vom ține minte cu toții – visam la ea de când eram în Grecia, cu oameni dragi, tare dragi nouă.

Un teanc de cărți de la biblioteca de cartier și faptul că pot să sun oricând să-mi rezerv volume (pe care le găsesc întâi în catalogul online).

Că au mai rămas mai puțin de două luni până la escapada la Berlin. Eu cu Ion, doi, mamă, fiu, aventură, timp doar pentru noi.

Niște momente care au lipit timpul potrivit cu oamenii potriviți și eu am fost lipiciul. Astfel de episoade îmi dau energie pentru tot anul.

Duc mai departe poveștile din Fabulafia și parcă mă simt tot mai acasă acolo. Cresc și eu odată cu ea și realizez cât de important e să fim acolo unde trebuie să fim și mai ales când.

Îmi place că la Timișoara e verde tot, mereu am iubit verdele mai mult decât albastrul. Și Viena-i verde și mă apucă iar dorul dar e bine, că-s cu un pas mai aproape și niciodată nu se știe unde duc drumurile, nu-i așa?

Sunt fericită, dacă fericit e egal cu liniștit, că în marea asta nebună de incompetenți în funcții și scandaluri și rezist și politică și prea multe drumuri și prea multe mașini și prea puțin timp pentru oameni frumoși, lucruri care să rămână, aer de primăvară, că mi-am găsit, parcă, locul.

..

 

 

0

Ce facem duminica asta?

Am (re)venit în țară cu o listă de planuri. Mereu mi-au plăcut – listele și planurile. Și ce-i mai ciudat, uneori, de multe ori, mi se pare minunat că nu ies toate cum le-am gândit ci cum s-au potrivit. Dacă în urmă cu vreo 10-15 ani sufeream teribil că nu-s toate precum descrise la mine-n minte, de o vreme încoace mă bucur când pot improviza, când ies toate pe frânturi și bucăți care, adunate, dau un final mai bun decât cel povestit de mine.

Sus, de tot, în top, mi-am pus una sănătoasă. Mă apuc de alergat. În Grecia plănuiam să fac treaba asta de două, trei ori pe an – aveam deja traseu (în minte), echipament (tot în minte) și poftă nebună de mișcat picioare (tot acolo și ea). În opt ani, am ieșit o singură dată să alerg. Peisaj de vedere – marea-n stânga, plaja în dreapta și vreo patru, cinci dulăi vagabonzi după noi. Mi-a pierit cheful de fugit așa că m-am apucat de altele, visând, cum altfel, la aleile verzi de la Timișoara. Din septembrie până acum, la mijloc de aprilie, am tot amânat momentul – nu-i ușor să faci din ăstea de n-ai antrenament nici la picioare, nici la grade puține. M-am moblilizat săptămâna trecută: după ce am mormăit bine că   n-am echipament frumos, că poate totuși întâi mă duc să-mi cumpăr și mă apuc după, că una, că alta, Ionuț a zis „Stop. Hai afară!” El cu trotineta, eu cu picioarele în urma lui. Am realizat că am nivel de rezistență de nici bacul la sport nu l-aș lua. Așa că mi-am făcut program și-i clar, mă apuc de treabă. Pentru că tot visez să particip la un maraton – asta-i deja poveste veche! Și ce să vezi, până să ajung la cel de la Boston sau New York sau Stockholm (da, știu, visez departe) pot să încep cu unul chiar la mine-n oraș! Așa că la anul vreau și eu să particip la Timotion! (alături de o mulțime de oameni dragi)!

Teoretic aș fi putut participa și acum la Timiotion, la pas vioi mă descurc binișor dar, cum spuneam planurile-s făcute să fie încălcate. Anul acesta, dorința asta s-a suprapus cu alta: așa că o sunt parte de program la Sant Jordi – Ziua internațională a cărții. Eveniment ce începe de dimineață și se întinde pe toată durata zilei de duminică. O zi numai bună de petrecut cu și între cărți cu ateliere, lansări de carte, autori. O să fiu și eu acolo ca să fac ce-mi place mie cel mai mult (pe lângă scrisul poveștilor): o să le citesc. Am ales două căți, doi autori germani, unul pentru cei mici, mici (Michael Engler, Elefantastic în Africa), altul pentru cei mai mărișori (Michael Ende, Momo). De la ora 10, la Casa Artelor din Timișoara. Veniți, da?

 

2

Cărți pentru Ionuț (II)

Lista de astăzi cuprinde alte cărți pe care le iubim și pe care le citim cu mare drag de fiecare dată. Se potrivesc și celor mai mici (au ilustrații și textele nu-s chiar greu de urmărit) și vă promitem, creează dependență!

Seria Elefantastic mi-ar fi rămas cu necunoscută dacă nu aș fi aflat că Michael Engler și Joelle vor fi prezenți la Timișoara anul acesta. Biblioteca noastră (a Centrului Cultural German) i-a invitat pe cei doi: sunt așteptați cândva în luna octombrie. Evident că o să vă țin la curent – pe voi, cei din orașul meu! mai ales că poveștile din Elefantastic sunt absolut minunate (le citim cu mare drag!) și ilustrațiile sunt fabuloase! Tot pentru cei din Timișoara – că doar nu era să nu spun o vorbă despre treaba asta! duminica, 23 aprilie, de la ora 10 la Casa Artelor, are loc Sant Jordi, eveniment în cadrul căruia o să citesc exact povestea asta. Sunt așteptați toți iubitorii cărților, cu mic, cu mare!

17968173_10154321448730927_1272244265_o

Altă carte care ne este dragă tare este noua poveste a Petuniei. Primul episod a fost citit și recitit iar de curând am primit și partea a doua. Petunia are parte de alte aventuri – parcă m-am regăsit în ele, nu de alta, dar sunt stilul de om pentru care iarba e mai verde dincolo de gard. Volumul a apărut la editura Cartea Copiilor (v-am spus deja că-s printre preferații noștri, nu?)

18043064_10154321448775927_1321852911_o

Altă poveste absolut minunată e cea a desenelor nărăvașe. Ce aventuri fantastice am gîndit noi după lectura poveștii! Ce minuni de ilustrații a făcut Ionuț, câte teancuri de coli și câte vârfuri de creioane colorate au căzut la datorie! O carte pe care o recomandăm de 100 de ori!

18049479_10154321448875927_138392979_o

Despre cărțile doamnei Lucia Muntean am mai scris și cu altă ocazie. Sunt foarte frumoase, toate, una câte una (nouă ne place mult de tot și cel mai mult cele ale căror ilustrații au fost realizate de dragul nostru prieten, Răzvan Cornici) dar asta despre care povestesc eu acum, e nouă. Și merită pusă-n bibliotecă!

18042933_10154321448820927_1243586323_o

Am lăsat poveștile de noapte bună la final. Prima MonstruLina e o carte absolut adorabilă – cu personaj principal o fetiță căreia nu-i place culoarea roz! și care n-are frică de nimic. Ionuț o place la nebunie și sunt convinsă că nu e singurul! Ilustrațiile sunt realizate tot de către Joelle, cea care i-a dat viață și elefănțelului din seria Elefantastic!

18052268_10154321448900927_25035021_o.jpg

Și în sfârșit o carte cu povești pe care eu le-aș citi seară de seară (se pare că am făcut o pasiune pentru autorii din Germania!). Patru povești de spus, de citit, de ascultat. Cu tâlc și vorbă dulce (traduse bine de tot!) – Vi le recomandăm cu mare, mare drag!

18043048_10154321448865927_774488267_o

Cărțile acestea sunt doar o parte din ce am cumpărat/ primit în ultimele luni. Mai avem una care însă merită o poveste specială. Voi ce cărți frumoase le-ați mai citit copiilor în ultima vreme?!

0

Cărți pentru Ionuț (I)

Au trecut zile bune și multe cărți noi, una mai frumoasă ca alta, au ajuns la noi pe noptieră. Pe a mea – mai mult cărți de la bibliotecă, recunosc! Pe a lui, volume cu povești minunate, de noapte bună, de ținut în brațe, de reconectare, de stăm-în-pat-și-citim. Preferata preferatelor pe care am citit-o deja de suficiente ori încât să știu ordinea întâmplărilor e un clasic: Pippi Șosețica. Ionuț e fanul numărul 1 și încet încet, după atâtea lecturi, începe să-mi placă și mie tot mai mult. Între timp am găsit și serialul – da, cel original! în limba germană. Recomandăm amândoi!

18049910_10154321448805927_994173136_o

Altă carte minunată, cu ilustrații absolut fabuloase e Alice în țara minunilor. Avem și versiunea originală, cu imagini alb negru, dar volumul acesta își merită toți banii. Între noi fie vorba eu nu mă prea dau în vânt după poveste – e cam ciudată până și pentru gustul meu dar Ionuț o ascultă cu gura căscată. De fiecare dată.

18042744_10154321448680927_328133969_o

Peste cartea asta, cu șoricelul pasionat de zbor, am dat din întâmplare. Era în perioada în care Ionuț era absolut fascinat de avioane și visul lui era să devină pilot. Între timp a făcut o pasiune pentru Titanic și-și dorește să fie constructor de nave dar cartea asta a rămas totuși printre preferate. Noi v-o recomandăm cu mare drag (și altor copii de vârste apropiate, peste șase ani adică!)

18013053_10154321448715927_2050930197_o

După poveștile cu bufnița și pinguinul – pe care le citise biata buni Maia până le-a învățat rând cu rând, am dat peste ultimul (o fi ultimul?) volum din serie. Gorila e foarte simpatică, textul e ușor de citit și nouă ne-a plăcut foarte mult.

18012893_10154321448825927_903142454_o

Zilele trecute Ionuț a mai primit o carte, o carte cadou. Suntem în continuare în faza în care planetele și universul sunt la loc de cinste în casa noastră așa că volumul acesta a venit la fix! E mai ușor de înțeles și parcurs (decât alte cărți pe tema asta!) și e exact lectura de care aveam nevoie la ora de culcare. Cu tot cu explicații (aceleași în fiecare seară) cu tot cu răspunsul la întrebări (aceleași și ele!) lectura nu depășește 40 de minute.

18043065_10154321448740927_164971431_o

Am pregătit încă o listă, cu cărți frumoase și tare dragi nouă, care sunt numai bune și pentru copilașii mai mici. V-o prezentăm mâine – ca să fim siguri că veniți din nou pe aici (ideea lui Ionuț, recunosc!)

 

 

1

Sărbători (și amintiri)

Dacă stau acum și privesc în urmă un lucru e clar: pentru mine cele mai frumoase zile de sărbătoare sunt cele pe care le-am petrecut la Cluj, la buna, cu prietenii de pe alee. Simt și acum așa pentru că aveam ani puțini, minte deloc și toată viața înainte? Pentru că fiecare sărbătoare era cumva legată de vacanță și ăsta era motiv de bucurie în sine? Habar nu am. Cert e că cele mai frumoase amintiri sunt cele de atunci. Noapte de Înviere la biserica din Grigorescu, cu fetele, lunea de după Paști când umbau băieții la udat, miros de primăvară printre blocuri și sentimentul că vara, vacanța de vară e așa de aproape.

Au urmat anii de facultate când am ales să petrec Paștile la Timișoara, apoi ani prin Germania, la Viena și ultimii ani pe care i-am petrecut în Grecia, frumoși toți nu zic. Adevărul e că la malul mării, sărbătoarea asta are ceva special. Începe de cu o seară înainte, continuă cu trezire târzie, cafea, plăcintă cu brânză și spanac, foc întețit pentru miel (nu se poate fără!), masă de prânz ce se întinde până pe după amiază, cafele, prăjituri, familie-ntinsă, muzică și leneveală. Cred că-n opt ani de Grecia am prins doar un an cu vreme tulbure, în rest, soare și pălării și verde și miros de mare.

Anul acesta, prima Sărbătoare acasă. Ploaie și vânt, burți pline și două cărți începute și terminate. O duminică în care lenea a fost la putere și ce bine a fost! Nu mai am de ceva vreme chemare spre ce înseamnă sărbătorile ăstea, mă bucur pur și simplu că suntem împreună. Am trecut de ceva vreme de faza în care simțeam – ori ba, una sau alta. Acum pur și simplu e bine că mi-e bine și că ne e bine. Și avem câteva zile în care nu trebuie să…  nimic!

Dacă duminica a fost somn și cărți și stat în pijamale, lunea am petrecut-o cu oameni dragi. Și mi-a venit în minte un an, în urmă cu mulți, foarte mulți ani, nici nu mai știu – se poate să fi visat? în care seara de sărbătoare s-a încheiat la noi acasă, în jurul mesei din sufragerie (parcă era acoperită cu o pătură?) și cu oamenii mari de atunci jucând remi. Lumina în cameră era gălbuie și țin minte că nu era prea cald dar era ceva în aer – nu știu, faptul că erau/ eram împreună? Era bine.

Așa am încheiat și noi seara de ieri. Cu remi și oameni dragi și copii veseli și bine. Voi cum ați petrecut anul ăsta?

 

0

Marșuri, pești și alte gânduri

După altă săptămână cu muci și tuse și stat acasă a venit și la noi primăvara. Începe să fie tot mai cald, toate-s verzi, copacii-n floare, am niște texte-n minte, poezii, ce mai! Mă întreba o prietena zilele trecute dacă atâta soare și căldură nu mi trezește dor de țara adoptivă și am realizat că nu. Nu mi-e dor chiar deloc. Îmi dau seama că ei au în plus doar marea. Tot ce era acolo e și aici. Toată nebunia și toți ciudații – un loc în care mi-era greu să mă simt acasă mă însoțește și în țară. Diferența că totuși aici am o bulă mare și faină și sunt înconjurată de oameni minunați iar acolo și cei pe care-i simțeam asemănători tot la ani lumină distanță erau. Acolo până și cei mai dezghețați sunt prinși în obiceiuri și tradiții de care-i greu să scapi, mai ales dacă așa ai crescut. Acolo până și cele mai dezghețate mă șocau cu tot felul de replici de parcă erau desprinse din manualele de istorie. Tot felul de superstiții care le țineau de cald și de obișnuință, fără să se întrebe de-și mai au sensul. Nu mă regaseam în nici un fel în modul lor de a vedea familia și ecuația căsniciei. Despre creșterea copiilor și cele mai ciudate sfaturi băbești auzite vreodată nici nu mai spun nimic. Mi se face pielea de găină doar amintindu-mi cât de prinși sunt în urmă cu mulți, prea mulți ani.

Dar ce, creați că ograda noastră e mai brează? Nici pe departe, doar că, am concluzionat că aici măcar ăia de par mai deșteptați la minte chiar sunt. Și-i trag pe toți aproape și-i vreau doar pe ei în jurul meu.

Am stat cu un ochi la știri la finalul acesta de săptămână – cu toate că am luat un teanc de cărți minunate de la bibliotecă și bine ar fi fost să-mi ascund privirea doar în ele! și iar m-au apucat nervii. Dacă-i un lucru ce mă scoate din minți, ce mă scotea din pepeni și-n Grecia, apăi acela era grija altora de grija mea. Mor încet și mă scufund de fiecare dată când cineva își bagă nasul în treaba altcuiva. Mă oftic până-n tavan când oamenii își dau cu părerea despre alegerile celor din jur, mă sufoc, nu alta când trebuie să asist la episoade în care alții vor să-mi bage pe gât credința lor și dacă toate ăstea-s asortate și cu pioșenie sau mândrii naționaliste, mă simt ca o oală sub presiune.

Da, aici mă refer la coaliția lu’ pește, marșurile pro viață, referendumul pentru definirea familiei (serios?!) și alte minuni ce se coc în minte unora care n-au altă treabă decât să stea cu nasul în fundul altora. După minunile auzite-n Grecia, aia cu temperatura luată rectal care duce la homosexualitate conduce detașat în top! aici m-au dat pe spate mai multe texte: acela cu trei copii – unul pentru mama, altul pentru tată, altul pentru biserică (serios?!), altul cu toate avorturile făcute de toate româncele până acum care-s cauza pentru care noi suntem în coada Europei, săraci, chinuiți, vai de capul nostru, serios în ordinea asta de idei mai că m-aș muta prin vreo țară mai la vest sau mai la nord unde nu doar că n-au grija altora dar o duc și foarte bine!

Mă obosesc toate prostiile ăstora. Încerc să mă detașez, serios, în lumea mea e fain, Ionuț a învățat despre big bang și despre religiile lumii – lui în continuare i se pare cel mai fain să mori și să te reîncarnezi, i-am spus și i-am repetat și o s-o tot facem – e mai mult decât ok să iubești pe cine vrei tu și să trăiești cu cine vrei tu, să ai sau să n-ai copii, toate acestea sunt alegeri pe care trebuie să le facă el, nimeni altcineva. Dar doar eu știu cât mă supăr tare că am fugit odată de asta și dau din nou peste ea, în altă formă, cu același rezultat. Acolo, în Grecia, e drept, religia e obligatorie-n școală și rugăciunea de dimineață de asemenea, asta însă nu-i împiedică pe mulți, prea mulți să întoarcă ochii de la corturile îngropate în zăpadă unde și-au petrecut iarna refugiații. Toți marșează cu crucea-n frunte, dar rar mi-a fost dat să mă ciocnesc de atâta bigotism și ipocrizie. Ca la noi.

Aici grija de ce-i în patul altuia e ridicată la rang înalt, îți asigură un loc în rai de arunci cu pietre în cei ce nu-s și nu vor să fie ca tine.

Dar hai să uit de chestii urâte, să mă pitesc în lumea mea cu romane frumoase, povești fără sfârșit, frunze verzi și flori roz. Primăvara-i aici.

 

0

Madridul ce n-a fost să fie

Trebuia să încep sâmbăta cu soare și zâmbete. Cu Maria și încă o prietenă dragă, cu o cafea în pahar de hârtie, pe o bancă, la umbră și cu Ionuț descoperind un parc, undeva, în Madrid. Am fi pornit târziu la plimbare, descoperind încet, la pas un oraș nou. Prânz în tihnă, amintiri. Un muzeu ce ne-ar fi ieșit cu siguranță în cale, ar fi încheiat prima zi din mini vacanță. Cam la fel s-ar fi desfășurat și duminica iar luni dimineața ar fi fost relaxată, o vizită în locul care ne-a plăcut cel mai mult. Eu, fericită tare că mi-am văzut prietenele și am avut ore bune de stat la taifas, copilul fericit că are ceva nou de descoperit și-i cu mine ore multe, neîntrerupte de mersul la școală sau la birou.

Înapoi la realitate. Ionuț nu și-a revenit din bolit, nici miercuri, nici joi, nici în ultima clipă vineri. Din contră, parcă s-au adunat și altele așa că am petrecut un weekend lung, într-adevăr, dar acasă. El a dormit, am dormit și eu. El a moțăit leșinat, eu am organizat dulapuri. El a stat cuminte în pat, eu m-am apucat să mut mobila. Până am realizat că de fapt weekendul la Madrid era pretextul pentru a sta nițel amândoi. Doar noi doi. Așa că m-am potolit și m-am retras lângă el. Am petrecut de minune, cărți, fugă la pediatru, fugă la ORL, la urgențe, bifat și prima vizită la spital (nici pe departe așa de rea pe cum o așteptam, chiar din contră!) un dinte care a căzut, într-un final, singur. Acum el în perioada de recuperare (dar încă departe de a fi bine!), eu la fel. Doar că vacanța lui e prelungită, a mea nu e deloc.

Sănătate să avem, bilete de avion se găsesc și pentru alte destinații și timp de umblat o să ne mai găsim.