Ieri

... a fost una din zilele ĂLEA. Trezită cu noaptea-n cap, că deh, gânduri multe și nu toate faine, mă grăbesc să plec la birou. Că-i săptămâna lungă, fără sfârșit (la propriu) și-s la fel de multe cele ce se cer terminate. Mă bucur să văd că tata a fost mai harnic și a plecat... Citește în continuare →

Reclame

Buton de pauză

Viața mă pune pe gânduri. Sunt în așteptare - visez schimbări și n-am răbdare. Am sumarizat întâmplările din ultimele șapte zile și le-am pus în rime. N-am stare, nu-mi găsesc locul, sunt ca un leu în cușcă. Construiesc tot felul de chestii în minte-mi, mă panichez, simt cum mă trec toate apele și mă cuprinde... Citește în continuare →

10 discuții între-un 5 și-o 34

Râd și-s veselă tare, așa, ca-ntr-o duminică cu o oră-n plus. Am avut musafiri și pe când să mă tolănesc în fotoliu și să mă bucur de cartea mea, am dat peste textul ăsta. Și l-am citit de câteva ori și mi-am dat seama că am și eu topul meu. Că deh, sunt sociabilă și-mi... Citește în continuare →

Prea mult sau prea puțin?

La grădinița unde merge Ionuț, copiii nu primesc de mâncare. Fiecare vine de acasă cu gustarea (pe care o servesc împreună la ora 11) și cu masa de prânz (pe care o au cu ei copiii care rămân până după amiaza). Pentru că noi avem obicei înfipt bine în rutina familiei: micul dejun pe cât... Citește în continuare →

Puterea obișnuinței

Pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că alea mai ușoare zile din viața cu Ionuț au fost cele de dinainte de începerea grădiniței. N-aveam nici o grijă-n lume - el oricum n-are nici acum, nu mă chinuiau gânduri și eram pașnică mai mereu. Ei bine, de când e-n colectivitate și prin urmare în... Citește în continuare →

Text fără pretenții

Nu-s în stare să scriu gânduri coerente. Sunt tristă și cu sufletul plin. De gânduri, remușcări, emoție. Sunt de 8 ani de când în Grecia și cred că ăsta-i primul în care m-am simțit aici cu adevărat acasă. Pentru că eu sunt o certăreață, caut nod în papură-n toate, mi-e greu să schimb obiceiuri și... Citește în continuare →

Pauză de telefon

A fost de ajuns o săptămână fără telefonul meu deștept ca să-mi dau seama că-s dependentă de el. Că e prelungirea mâinii și ochilor. Că așa cum văd paiul din ochii altora (fumători mai ales) îmi scapă privirii parul din ochii mei. L-am dus la reparat. Nu-l mai țineau bateriile - și nici nu mă... Citește în continuare →

O secundă, două, trei

Privesc în urmă la ora care a trecut și parcă mi-e tot mai clar că fiecare secundă face diferența. Și e importantă. Fiecare mișcare pe care o facem, să fim în locul potrivit, la momentul potrivit, sau chiar nepotrivit, fiecare pas micuț contează. Încă tremur, îmi tremură mâinile pe tastatură, picioarele mi-s amorțite și stomacul... Citește în continuare →

Ce-i mai bun ca înghețata?

L-am dus ieri pe Ionuț la bunici, la joacă-n curte. Pe drum ne dăm seama, ca tonții, că am uitat ghiozdanul cu haine de schimb. Pentru că eu una nu ies din casă fără să bag măcar un chilot și un tricou în geantă, așa, pe sistem de Stan Pățitul, m-am panicat. Copilul mă liniștește.... Citește în continuare →

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: