Două cărți (și multe gânduri)

Am trăit o perioadă în care numele Elena Ferrante apărea cam peste tot. Pe la prietene, mari cititoare, pe tot felul de bloguri de lecturi, pe paginile unor oameni pe care-i urmăream cu drag. Și-n librării am dat de câteva ori peste cărțile ei - fiind în căutare de altceva. La început am fost puțin... Citește în continuare →

Reclame

Buton de pauză

Viața mă pune pe gânduri. Sunt în așteptare - visez schimbări și n-am răbdare. Am sumarizat întâmplările din ultimele șapte zile și le-am pus în rime. N-am stare, nu-mi găsesc locul, sunt ca un leu în cușcă. Construiesc tot felul de chestii în minte-mi, mă panichez, simt cum mă trec toate apele și mă cuprinde... Citește în continuare →

Cărțile mele (2016)

N-am mai povestit de multă vreme despre cărțile și lecturile mele. M-am luat cu de-ale lui Ionuț, cu cele scrise de mine și am tot amânat să vă spun câteva vorbe despre cele care-mi țin mie veioza aprinsă în fiecare seară. Ieri a ajuns pachetul de la mama și printre altele, ciocolata de casă, jucării... Citește în continuare →

Moș cel încurcat

Ăsta e primul decembrie dintr-un șir de 5 pe care-l petrecem în Grecia. De obicei, prima lună de iarnă ne prinde cu bagajele făcute în drum spre Viena sau Timișoara. Anul acesta însă am amânat plecarea - din motive care la ora asta îmi par unul mai stupid ca altul și sărbătoarea lui Nicolae ne-a... Citește în continuare →

Odiseea încălțărilor

Când vine vorba de pantofi, sunt o femeie obișnuită cu o veșnică problemă: n-am destui. Mi-aș cumpăra câte o pereche în fiecare zi chiar dacă dulapul mi-e deja (prea) plin. Nu-s pretențioasă, nici un stil anume nu am - îmi pot fura ochii o pereche de balerini și cu siguranță în același moment oftez după... Citește în continuare →

Valiza, valijoara mea…

O dată pe lună, îmi aștept valiza din România. Am descoperit modalitatea asta - relativ ieftină de a primi pachet de acasă (cealaltă "acasă"!) în urmă cu un an și de atunci, nu mă mai satur. Serios. Nu neaparat pentru că aș aștepta mare lucru - de multe ori sunt hainele care nu-mi încap în... Citește în continuare →

unu’ vesel și unu’ … nuștiucum

De când am ajuns înapoi, acasă dulce casă-n Grecia, s-au petrecut printre altele, două episoade: unu care m-a pus pe gânduri, altul care m-a făcut să râd. Încep cu primul. L-am dus pe Ionuț la pediatru, tușește deja de vreo trei săptămâni, nu tare, nu des, dar suficient cât să-mi pun eu semne de întrebare.... Citește în continuare →

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: