10 discuții între-un 5 și-o 34

Râd și-s veselă tare, așa, ca-ntr-o duminică cu o oră-n plus. Am avut musafiri și pe când să mă tolănesc în fotoliu și să mă bucur de cartea mea, am dat peste textul ăsta. Și l-am citit de câteva ori și mi-am dat seama că am și eu topul meu. Că deh, sunt sociabilă și-mi... Citește în continuare →

Reclame

Puterea obișnuinței

Pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că alea mai ușoare zile din viața cu Ionuț au fost cele de dinainte de începerea grădiniței. N-aveam nici o grijă-n lume - el oricum n-are nici acum, nu mă chinuiau gânduri și eram pașnică mai mereu. Ei bine, de când e-n colectivitate și prin urmare în... Citește în continuare →

Pauză de telefon

A fost de ajuns o săptămână fără telefonul meu deștept ca să-mi dau seama că-s dependentă de el. Că e prelungirea mâinii și ochilor. Că așa cum văd paiul din ochii altora (fumători mai ales) îmi scapă privirii parul din ochii mei. L-am dus la reparat. Nu-l mai țineau bateriile - și nici nu mă... Citește în continuare →

Ce-i mai bun ca înghețata?

L-am dus ieri pe Ionuț la bunici, la joacă-n curte. Pe drum ne dăm seama, ca tonții, că am uitat ghiozdanul cu haine de schimb. Pentru că eu una nu ies din casă fără să bag măcar un chilot și un tricou în geantă, așa, pe sistem de Stan Pățitul, m-am panicat. Copilul mă liniștește.... Citește în continuare →

Leitmotivul vieții mele

A fost o noapte lungă. Cea mai lungă. Pe la ora patru simțeam că a mai fost ora patru de vreo trei ori înainte și eram sigură, convinsă chiar, că timpul se repetă. Sau stă pe loc. Ionuț s-a chinut cu febră ce nu sălta de 37.9, hai un 38 pe la un moment dat.... Citește în continuare →

Altă vară, tot n-am somn

Sunt trează de la ora 5. Dureros de devreme, mai ales că aseară ne-am întins cu poveștia via skype întru sărbătorirea Constantinului din viața noastră. Prieteni dragi și de departe, ore faine ce nu le-aș fi dat duse. Le regret instantaneu însă, când, în întunericul beznă din dormitor, se aude vocea din camera de lângă.... Citește în continuare →

Super tăticul (ce va fi)

Trăiesc episoade ce se încăpățânează să rămână la ordinea zilei. Am tot povestit eu despre teama ăstora din jur de a nu crește băieți mămoși. Băieți sensibili. Băieți care plâng. Care simt. Care-s ca fetele (de când oare e o rușine să-ți fie lipită eticheta de fată???). Mie și crețului nu ne prea pasă de... Citește în continuare →

Pauză și cel mai frumos cort din lume

Mi-a intrat în obicei luatul pauzelor. Probabil mi se trage de la viața printre greci dar cert e că-mi fac bine și le fac bine. Celor doi băieți ai mei. V-am mai povestit eu cât mi-a luat până m-am dumirit și m-am urnit. Până mi-a venit mintea la locul ei și mi-am dat seama că... Citește în continuare →

Prima zi de mai

Sufăr de ipohondrie. O știu și eu și apropiații mei. Mă panichez la cel mai mic semn de ceva nu-i în regulă și-mi cresc amploarea simptomelor cu o viteză amețitoare. De mă doare capul mai multe zile la rând, mă gândesc la tumori. De mă doare gâtul timp mai îndelungat (adică două zile, nu una)... Citește în continuare →

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: