1

Jurnal de vacanță (1)

Ultima dată când am venit în vacanță în Grecia eram cu zece ani mai tânără. Am venit, l-am cunoscut și m-am mutat aici. Anul trecut am revenit în țară, una plecată, trei întorși și acum ne bucurăm (vorba vine) de Grecia din perspectiva de turiști. Sună ciudat, se simte ciudat, e ciudat. Și al naibii de cald. Am ajuns ieri seară – noi aici nu mai avem o casă, acasă a noastră (nici la propriu, nici la figurat) și am parcat direct la socrii. Ionuț și-a petrecut ultimele 24 de ore încercând să recupereze tot ce n-a făcut un an de zile (mai exact toate tâmpeniile cu care era obișnuită bunică-sa) și pretinzând că nu s-a schimbat nimic. Până la urmă 367 de zile nici nu-s așa de multe. S-a lovit de realitate azi când s-a întâlnit cu prietenul lui – dădeau din colț în colț și parcă nici chimia n-a putut salva situația. Apoi a bombănit de câteva ori și și-a pus capul la mine pe burtă. „Nu mai e cum era atunci. Putem da timpul înapoi?”

Dau din umeri. Îl înțeleg prea bine dar la mine sentimentele nu-s așa de înălțătoare. Ne plimbăm pe străzi în sus și-n jos, tot orașul încape în Piața Unirii din Timișoara, mă simt stingheră și realizez pentru a nu știu câta oară că nu regret pentru nici o secundă că am plecat de aici. Toată lumea e apăsată și stresată și parcă nimeni nu mai are chef de viață. La noi e #muiedragnea și #ciumarosie, aici lucrurile sunt de sute de ori mai rele. Sau cel puțin așa se simte.

Soacră-mea își privește nepotul cu ochi critici.

– Oare n-ar trebui să-i dai niște vitamine?

– Pentru ce?

– Să-i facă poftă de mâncare!

– Dar el mănâncă, răspund eu (am uitat cum stau lucrurile aici).

– Păi să mănânce mai mult să i se mărească stomacul!

– Pentru ce să i se mărească stomacul?!

– Să mănânce mai mult și să crească!

– Dar crește!

E clar. Unele lucuri nu se schimbă niciodată. Prima zi din 22.

Anunțuri
1

Skopelos (mic jurnal de vacanță)

Greu, greu de tot să-mi revin după o vacanță lungă (ce între noi fie vorba încă nu e gata). Am petrecut o săptămână frumoasă, frumoasă pe o insulă nu departe de cea pe care locuim. Așa de bine a fost de am început să fac planuri pentru bătrânețe. O casă pe malul apei și-n spate pădure. Un hamac și o bibliotecă bogată. O barcă și o masă de lemn cu scaune unde să ne strângem seara la povești și depănat amintiri.

Skopelos e una dintre insulele ălea pe care eu m-aș muta chiar mâine. E verde, așa de verde, cu miros de pin și brad amestecat cu sare și mare. Aici ai munte și stânci și la un pas distanță apă turcoaz și la alt pas o pădure sălbatică. Plaje cu nisip fin și auriu, pietre, bolovani, sălbatic dar primitor.

Recunosc. Aveam planuri de locații îndepărtate atunci când m-am pus pe căutat destinații de vacanță. N-a ieșit cum plănuiam – încă o dată mi s-a confirmat că nimereala bate pregăteala. Am ales Skopelos pentru că nu e departe. Și pentru că e verde (de câte ori am spus deja asta?). Când a venit vorba de hotel în primă fază am căutat pe airbnb (e platforma noastră preferată și o aleg de fiecare dată înaintea hotelurilor) Noi știm ce vrem. O cameră mare, sau două, cu bucătărie, piscină afară și de se poate și ceva spațiu verde. Nu mi-e musai să fie lângă mare, de-i liniște cu atât mai bine. Am găsit din prima ce am vrut – Ageri Studios – realitatea bate prezentarea virtuală! Foarte aproape de plaja Stafilos (la care noi n-am ajuns pentru că era cam aglomerată) și de capitala insulei, orașul Skopelos, locația asta a fost exact ce căutam. Și încă o dată pe atât!

Lista de plaje de vizitat e lungă. Noi am nimerit în plin sezon – asta s-ar traduce cu plaje pline, prea pline pentru gustul nostru. Sunt convinsă că de mergeam la final de iunie sau de amânam pentru început de septembrie, am fi luat la pas fiecare plajă goală. Acum ne-am mulțumit cu câte un colț retras. Ca idee, plajele din sud, sud vest și partea de vest sunt printre cele mai cunoscute. Sunt organizate, cu șezlonguri și cafea servită la cerere. Nouă nu ne plac ăstea – dar e drept, suntem cârcotași mai ales că le avem pe toate la îndemână.

Plajele din nord, nord est, la care ajungi pornind din Glossa, sunt sălbatice și frumoase tare. Mi-aș fi petrecut toată vacanța pe una dintre ele, departe de gălăgie și oameni veniți în concedii. Dar din nou, noi suntem pe film din ăsta, liniște și „piei” all inclusive cu ale tale brățări colorate! Ion al meu vrea cățărat, jucat de-a ce vrea el în nisip, ta-su vrea umbră și o carte bună și mă-sa vrea să nu vadă picior de turist.

Am urcat și la biserica din filmul Mamma Mia (între timp l-am văzut!). Ionuț a mers mai ceva ca un motor turat, ta-su mai bine ca mine, eu aproape că am leșinat. Nu, nu neaparat că-s multe scările ci pentru că-i al naibii de sus și al naibii de îngust și abrupt. (mai ales pentru cineva care suferă de rău de înălțime!) Dar acum, șezând pe scaunul meu preferat de acasă, la trei ore distanță de locul ăla, vă spun cu mâna pe inimă că merită.

Insider tips nu am. Adică v-am zis deja ce e de zis. Vreți să vă bucurați de un Skopelos liniștit și fără prea mulți „engleji” (Doamne, mulți au fost! Și teribil de gălăgioși!) mergeți la final de iunie sau în septembrie. De mâncat am mâncat bine cam peste tot – cel mai simpatic loc a fost la Limnonari, o tavernă mică lângă care atârnau șezlonguri și, cireașa de pe tort, care avea lângă bar o mică bibliotecă cu cărți în trei limbi! La fel și la hotelul în care am stat. Puncte multe, multe-n plus!

Insula e plină de albine și viespi (verdele ăla are și părți gri!) dar din fericire am scăpat fără incidente.

În Skopelos e ușor de ajuns. De la Volos sunt ferry-uri care fac traseul în fiecare zi (până la Volos, de la Thessaloniki e nevoie de câteva ore pe drum bun! Autostradă adică.)

IMG_7265

IMG_7288

IMG_7293

IMG_7383

IMG_7386

IMG_7512

IMG_7550O să mai revin și cu alte povești și poze că-s multe… Dacă aveți întrebări, aruncați!