0

Idei de cadouri

Nu știu voi cum sunteți dar eu printre proteste și nervi – parcă spuneam că viața la malul mării era o plictiseală continuă, nu? am mintea doar la Crăciun. Anul ăsta ne vin prietenii dragi de departe și vom fi împreună zile multe și bune și sincer? De-abia aștept. Am liste cu tot felul de cadouri, dar adevărul e că în ultimii ani am început să prefer anumite obiecte – pe care să le dau și pe care să le primesc în dar. Mă gândeam că n-ar fi rău să dau din idei și altora – nu de alta, dar mereu, mereu se găsește câte ceva despre care alții nu au auzit.

De gașca de la Balamuc eu v-am tot povestit. Și o s-o tot fac. Pentru că-s oameni faini, locul unde se manifestă ei artistic e de departe cel mai creativ loc din oraș, au cioco caldă bună și chiar sunt de ținut aproape. Să nu mai spun că după o plimbare la ei n-ai cum să pleci fără un cadou – măcar! în traistă (au și traiste). Eu sunt absolut înnebunită după broșele de porțelan făcute de Livia Coloji – am una din colecție, am alta care nu-i din colecție (a fost mărțișor și mi-am făcut-o de toată ziua). Bine, adevărul e că Livia face și alte chestii faine – din categoria iau un cadou pentru prieteni și zece pentru mine. O găsiți online și, cum ziceam, la Balamuc (acuma, acuma nu, că-i prin țări calde dar până la Crăciun vine ea înapoi).

img_8701

Răzvan îi ăl mai tare om din lume când vine vorba de chestii decupate și lipite și înrămate. Eu de-aș avea măcar un sfert din răbdarea lui, mi-aș da medalie de eroină. Da’ n-am. Și nici talent, dar asta-i altă poveste!

24232085_1753500391361506_7320370248839299909_n

Ana e the punk queen of that place. Desenează cum desenează (ok, desenează chiar foarte fain) dar cum scrie! Și ăstea două combinate, dau măcar un cadou, două, zece de n-au mai văzut prietenii voștri din ăstea!

24130157_1546358238766903_977187712014759564_o

Dacă sunteți din Timișoara, vestea bună-i că minunile ce ies din mâinile și mințile lor pot fi cumpărate mâine, la târgul de la Misc.

Altă idee de cadou – mă repet că am zis-o și anul trecut, e minunea din spatele Lionbox Handmade Creations. După ce anul trecut m-am fericit cu o păpușă leită mie (spun eu) anul ăsta am niște cookies de prins în piept de-or plânge toți de poftă, așa adevărate par. Fata asta are mâini de aur și răbdare de fier. Dacă aveți norocul să fiți prin Cluj, o puteți cunoaște personal la un târg mâine! (și altul în weekend-ul viitor!)

img_8702

img_8700

Despre Vera v-am mai povestit eu și cu altă ocazie. Acu’ – destulă vreme – ne jucam de-a mamele de poveste, acum ea se joacă singură cu îngeri și alte chestii pictate – la Adrianart. Nu e doar talentată dar e și faină. Și bună. Și blândă. Și cu suflet deschis. Ia aruncați voi o privire aici – dacă sunteți din București, mare noroc, mare, ajungeți la ea mai repede decât o pot face eu!

15726260_10153948531210927_8622181701914375401_n

Anul ăsta n-am alte idei de cadouri. Ionuț primește un morman de cărți, eu la fel. Mai am pe listă niște încălțări – îmi plânge sufletul de dragul lor dar nu știu dacă se îndură Moșul de mine – că altele-s prioritățile! Crețul, probabil o pijama flaușată – știați că-i al dracului de frig în România? Eu uitasem.

Mai facem niște tricouri cu desene de-ale artistului familiei, niște copii după desene originale ce urmează a fi înrămate, alte cărți, un Titanic (de la generosul moș zis și buni), dragoste, multă dragoste. Că-i mai faină decât toate cadourile la un loc!

Anunțuri
2

Timișoara mea

De ieri de când a apărut povestea mea pe blogul Mirunei, mă întreabă lumea una – alta. Și toate întrebările lor, alăturate alor mele și stropite cu nebunia de acasă din februarie încoace, îmi pun cireașa pe tort. Știu, e ca la nebuni. Suntem puțini care mai credem că aici se mai poate întâmpla ceva bun și parcă și din ăștia puțini numărul se subțiază pe zi ce trece. După un an care nu a fost ușor – mai ales pentru Ionuț (vine și povestea lui!), după un an în care m-am reconectat la viața de aici (bine că la greci n-a fost prea diferit că altfel șocul cultural ar fi fost peste putință de dus!) eu – call me nuts! nu regret încă nimic. Mai am momente în care-mi spun, dragă ești complet nebună! și alte momente în care-s gata să-mi iau valiza-n spate și băieții de umăr și să plec unde oi vedea cu ochii. Uneori le am des, alteori trec zile bune până să mă apuce. Dar adevărul e că aici, acasă sunt înconjurată de oameni absolut minunați. Minunați. Unul și unul. Oameni care-s în filmul meu, care împărtășesc și cu care împărtășesc idei și gânduri și planuri. Oameni care fac diferența, care chiar aduc un aer de schimbare în toată nebunia care-i România în ziua de azi. Nu-s mulți, dar sunt.

Între timp mă pufnește râsul, plânsul naiba știe, nici eu nu mai știu. Situația aici e cam ciocolatie, ăia de ne conduc dacă nu-s penibili sunt proști grămadă, sau și proști și penibili, de arunc un ochi pe facebook mai că-mi vine să iau bilete doar de dus către oriunde ar fi.

Deocamdată-s destule care mă țin aici. Le pun în listă să le recitesc și altă dată. Școala lui Ionuț, cea mai faină școală din univers, dovada că dacă-s doi cu aceleași gânduri, puterea crește și de-s mai mulți, oh, de-s mai mulți mutăm și munții! Oamenii care-s acolo și care-s cu suflet și trup implicați și copii-s fericiți și de fapt asta e tot ce contează. Știu că normalitatea asta ce la noi e ieșită din comun, în alte părți e la fiecare colț dar parcă nu i-aș da încă drumul pentru a pleca să vânez cai verzi pe pereți.

Timișoara-i loc fain și plin de chestii care-n altă parte nu-s de găsit (aici intră și capitolul nebunilor și nebuniilor dar ce farmec ar mai avea viața fără ele?!) Aici avem o librărie care tocmai a împlinit un an, o librărie independentă unde se întâmplă lucruri faine tare. Și-i cozy și-i de stat acolo printre cărți de cu seara până dimineața și fetele-s cu suflet și e clar că l-au pus pe tot în ceea ce fac. La Timișoara avem și Ambasada, altă idee ce a prins viață, ce are în spate oameni unul și unul. Și tot aici e și Basca cu alții pe care-i vrei aproape. În orașul ăsta la care eu îi găsesc toată ziua câte un cusur că deh, există locuri faine cu oameni de pus pe rană. Comunitate ce crește și crește ca pâinea bună. La Timișoara avem un Centru Cultural German care se are ca frații cu Institutul Francez, avem teatru în germană și maghiară, avem festivaluri și evenimente de la care nu vrei să lipsești. La Timișoara-s prietenii mei și alții noi, mulți pe care i-am făcut din mers. La Timișoara-i și Balamucul, cel mai creativ loc din oraș. Aici avem și agenție de PR care a folosit cuvintele eveniment cultural, buget și plan de marketing în aceași propoziție și le iubesc pe fetele ălea – și nu doar pentru asta! Cărtureștiul de pe Mercy e cum altul (din toate ale lor!) nu-i. Și fetele de acolo, mi-s aproape și-s oameni cu care vrei să împarți o poveste și nu doar una. Oh, de Mona de la cel mai fain post de radio n-am zis nimic. Omul care luminează locul. Și câți mai sunt acum pe care-i uit și rău îmi pare dar se știu ei că-s iubiți și-i țin aproape.

Timișoara-i faină (mi-e drag Clujul de mor, dar Timișoara e … Timișoara) și-s multe chestii ce pot fi făcute și oamenii chiar pun umărul în a le face. Avem comunitate de bicicliști cu reprezentant cu tot, avem voluntari și oameni care de-abia așteaptă să fie.

Sunt și multe minusuri (da, suntem în România!) și am o listă lungă și grea de ele dar îmi sunt dragi oamenii ăștia, toți. Unul câte unul. Și mai sunt încă de zeci de ori pe-atâția. Și deocamdată ăstea-s motive suficient de puternice să nu vreau să plec de aici. Nu știu ce urmează, habar nu am unde-i drumul bun și dacă sunt pe el, știu doar că în clipa asta, sunt aici unde contează. Restul sunt doar detalii.

0

Cadouri pentru fiecare

Pentru mine, Crăciunul are miros și gust de Cluj. Acolo am petrecut cele mai frumoase Sărbători, acolo, printre munții de zăpadă mi-e și sufletul. Miros de cozonac făcut de buna, sarmale din crăticioare cărora le zburase smalțul cu ani în urmă dar de care nu s-ar fi despărțit draga de ea, pentru nimic în lume. Mic dejun la care ne așternea pe masă cârnați și carne și murături. Nopți pline de colinde și de umblat de pe la o casă la alta, cu oameni dragi și faini. Zăpadă și frig și ceai cald și fețe cunoscute. Seri cu povești și amintiri, Doamne, ce dor mi-e. Cadourile pe care ni le făceam erau de drag și mai puțin valoroase. Dar erau cele mai frumoase. Am rămas de atunci cu gândul ăsta: de Crăciun să dăruiesc lucruri ce-mi plac, pe care mi-aș dori să le primesc eu cândva, pe care mi le cumpăr singură când am poftă să mă răsfăț.

Fac plimbări virtuale și văd că toată lumea face liste cu idei și propuneri ca să aibă Moșu’ de unde alege. Unii știu deja cu siguranță ce vor, alții știu ce vor cumpăra sunt însă o mulțime care nu știu încotro să o apuce. Am adunat aici, lucrușoare unul și unul, care-s potrivite de cadou oricând, nu doar acum. Obiecte făcute cu drag și mult talent, de oameni dragi. Minuni de care eu m-aș bucura în fiecare zi (o și fac, vă spun, îmi place tare să-mi cumpăr tot felul)

Încep cu daruri pentru cei mici, ce altceva decât jucăriile Mame de Poveste? Sunt parte din mine și Vera. Gândite și pregătite cu atâta drag. Jucării cusute una și una care însoțesc o carte cu poveste. Amândouă în sac de pânză pictat manual. Aveți de unde alege – păpuși, un cesuleț simpatic foc, o vulpe colorată sau un fluturaș timid cu ale lor povești care le vorbesc copiilor de la 0 la 6 ani.

Că tot am adus vorba de Vera, eu aștept acum o minune de tricou. Nu-i așa că-i de purtat toată ziua?

adrianart

adrianart2.jpg

Da, anul ăsta, sub pom, am vrut și cărți dar și lucurușoare pe care să le port cu drag. Vera, mâini talentate, pictează tot ce vă trece prin cap. Nu doar bluze si tricouri! Face obiecte frumoase, de dus în dar. Aruncați o privire și pe pagina ei. Imposibil să nu găsiți ceva care să vă placă! Ea spune că-i doborâtă și nu mai ia comenzi acum, în prag de Sărbători. Cu siguranță însă că-i bine s-o țineți în minte, pentru câte alte dăți!

Mie-mi plac la nebunie șalurile. Și eșarfele. Și plasele din pânză, traistele. Cred că am vreo 50 din ultimele menționate, fularelor și șalurilor și eșarfelor le-am pierdut numărul. Cea mai dragă e una găsită în dulapul bunei de la Cluj, i-am luat-o, cu gura până la urechi. Mi-a spus atunci și povestea ei și cu atât mi-e acum mai dragă. Livia, despre care v-am mai povestit eu și cu alte ocazii, face și eșarfe și traiste din pânză. Toate-s faine și nu doar atât, le face-n ediție limitată. Numerotată și semnată! La ea-n atelier (și pe pagină) găsiți și alte chestii faine, numai bune de pus sub brad (dar mai ales de atârnat pe pereți!)

livia2.jpglivia

Când am început să decorez camera lui Ionuț – înainte ca el să apară, cum altfel? primul lucru pe care am știut că-l vreau a fost un tablou. Și nu orice tablou ci unul care-mi rămăsese în minte și în suflet de când eram de-o șchioapă. Îmi amintesc și acum, vizitele la prietenii de familie unde în camera fetei, pe un perete era un tabloul ăsta despre care vorbesc eu aici. Cu un ursuleț culcat într-un pătuț într-o cameră cu jucării. Un decor din anii ’70 care mie-mi dădea o stare de liniște. Evident, am dat de tablou și l-am atârnat la loc de cinste. Am mai strâns de atunci tot felul de pe la piețele de vechituri – imagini ce îi plac și lui Ionuț (dar mai ales mie). Dacă vreți să decorați camera copilului cu altceva decât stickere sau postere (o să le vină rândul și lor, posterelor, sunt sigură!) sau dacă vreți să faceți un cadou care sigur intra la categoria wow, vi-l recomand pe Răzvan și ale lui lucrări. Desene 3D care au apărut în multe cărți și reviste din țară – mie acum îmi vine-n minte seria Lucia Muntean și revista Fabulafia.

cornici

Acu’ nu era să fi mers la Balamuc (probabil cel mai creativ loc din Timișoara!) să nu vă mai dau o idee de cadou. Noi am cumpărat deja un fenzin de-al Anei Kun și am petrecut jumătate de oră scriindu-i dialogurile. Dictate de Ionuț, cine altcinva? Ne-am scris și numele pe copertă – el e autor și eu traducător. Nu-i așa că e o idee faină?

ana.jpg

Altă idee de cadou – nu doar de Crăciun ci de FIECARE ZI sunt minunile de la Lionbox Handmade Creations. Nu știu când mi s-a întâmplat ultima oară să mă extaziez astfel în fața unor broșe dar serios vă spun, eu mi le-aș cumpăra pe toate, în toate culorile și cu toate versiunile posibile. Mă tem că de mă bate gândul să cadorisesc pe cineva o astfel de broșă o voi comanda și o s-o țin doar pentru mine.

15127406_10153820045235927_2142222583_o.jpg

Oh și acum ajung la alt subiect preferat. Haine. De când am dat peste Avețișiperoz.ro m-am mai domolit cu ieșirile mele la cumpărat orice și oricând. Mai bine mai puțin și mai bun și mai de drag și de purtat cu cap. Îmi plac lucrușoarele care-s comode și din materiale bune, combinații de vechi și nou, de la mama din dulap și câte o piesă pe care dau banii și nu-mi pare rău. Acum de Crăciun eu am pus ochii pe o rochie de la Arina Varga (de ce n-am cumpărat-o când am văzut-o?) și alte câte și mai câte de la Carola. Dacă vreți să aveți de unde alege vă mai dau și alte idei: pe lista mea stă și Diana Bobar – de când m-a îmbrăcat draga de Adriana într-o fustă cu săruturi!

Acum lista-i deja lungă, eu aș mai pune pe ea și cărți, multe cărți. Cui nu-i place să aibă ceva de citit mai ales în zilele ăstea cu minus și gri? La Timișoara s-a deschis o librărie tare faină – e de mers și de ales!

Am lăsat pentru final o idee de cadou ce s-a născut de-abia zilele trecute. E crețul meu în combinație (profesională) cu o prietenă dragă, condimentată cu arome și plante din Grecia. O plăsuță cu cinci borcănașe pline ochi cu busuioc, oregano, cimbru, salvie și un mix de ceai (puternic aromat!). Le-au pregătit cu mare elan și chef să vă dea gata. Eu cred că un astfel cadou vă scoate din încurcătură când vine vorba de mame, bunici și mătuși. Bine zic?

costas.jpg

 

1

Inspirația mea de toate zilele

Mai nou multe-s lucrurile care mă inspiră fără să trec prin supărări înainte. Când eram în Grecia, motivul principal de șezut la masă și scris erau întâmplările de fiecare zi, frustrări care mi se strângeau pe nesimțite și apoi explodau pe tastatură. Și aici se întâmplă destule care în altă situație/ locație mi-ar provoca tot felul de ieșiri cu flăcări cu tot, dar răbdarea mea are cale lungă. Simt că am liniște. Că în acest moment sunt unde trebuie să fiu. Chestie pe care nu am mai simțit-o de foarte multă vreme. Și sunt tot mai convinsă că mie asta-mi lipsea cel mai mult.

Ies în lume cu oameni faini. Sunt înconjurată de ei. În locuri unul mai frumos ca altul. La evenimente – e plin orașul de ele! sunt la o aruncătură de băț de toate și doamne, bine-i.

Am stat zilele trecute și m-am gândit, dacă tot mi-e așa de bine, de ce nu aș spune și altora care-s chestiile care mă înveselesc și mă țin cu zâmbetul pe față de dimineața până spre seară? Ce fac/ citesc/ ascult/, unde merg să-mi umplu bateriile și să ambalez imaginația și inspirația? Urmează un amalgam de lucruri faine (în ordine aleatorie), unul și unul, din toate părțile și pentru toate gusturile. Cine știe, poate găsiți și voi bucurie în mărunțișurile mele.

Ambasada. E unul dintre locurile mele preferate din Timișoara, la care visez și oftez de când s-a deschis. Sunt în oraș dar nu ajung acolo atât de des pe cât mi-aș dori și-mi promit de fiecare dată că la următoarea vizita stau mai mult. Sau îmi mut biroul pentru o zi acolo. Ceea ce de fapt am și făcut azi. Am lucrat, am mâncat o supă de broccoli din categoria WOW, am scris, am rezolvat tot ce era pe post-it-ul roz, am ascultat muzică faină, am tras cu ochii la soarele de afară și mi-am lăsat sufletul lângă un scaun verde care dacă ar fi roșu tare bine s-ar potrivi în bucătăria mea.

Aveți și pe roz e blogul pe care îl urmăresc ca un stalker. Numărul 1, fără drept de apel, în top trei inspirațional. Nu a fost postare care să-mi displacă, idee pe care să n-o îmbrățisez din prima, uneori am impresia că fata asta îmi citește gândurile. Ia te uită ce spune – „Fiți cumpătați. Banii mulți merită dați pe mâncare mai bună, vacanțe mai dese, abonamente la sală și investigații medicale/ analize/ dentist pentru un trup în formă să facă toate acestea.” Mi-a scos la iveală idei pe care nu credeam că le am și totuși, erau acolo și așteptau doar o recunoaștere. Mai bine mai lucruri puține dar de calitate, mai bine investesc în amintiri decât în obiecte (pe care oricum îmi va fi greu să le car de ne urnim, din nou, din loc).

Parcurile din Timișoara. Nimic nu mă liniștește mai tare decât o plimbare prin parc. Încep cu cel de-aproape de casă, trec podul și mă strecor prin Parcul Copiilor, pe mal de Bega. Mă duc până în Rozelor apoi traversez în Central și vin înapoi pe cealaltă parte. Mi-era dor de toamnă, de-abia acum realizez asta. Mi-era dor de frunze galbene și miros de ploaie. Și de o lună mai ca aici. Când deja se pregătește de vară și parcă toate stau să explodeze de bucurie.

Biblioteca de cartier din Traian. E mică, mică tare dar burdușită cu cărți. Noi, surprinzător de noi dar și apariții mai vechi, cu o bibliotecară cu chef de făcut recomandări și miros ce-mi amintește de anii de la generală 3. Nu-l pot descrie, nu e nimic de descris, e doar un parfum de cărți și clădire veche. Ciudată combinație, știu, dar mie-mi trezește povești. Cu un șoricel, cu pitici ascunși pe sub rafturi, cu omuleți cărora le place să citească. Îmi trezește și doruri. De biblioteca din Viena unde stăteam ceasuri în șir și greu mă dădeam dusă acasă – doar cu câte o plasă de cărți.

Grupul de cititoare al Andreei. Nu-s decât de câteva zile printre ele și coșul cu cărți e deja greu și nu e cale să se golească prea curând. Multe-s locurile unde-mi caut idei de citit – am dat peste cititoare înrăite, cu multe categorii deasupra mea, și de peste tot prind din zbor câte un titlu și-l pun pe listă. Acasă am un fotoliu numai bun de tolănit în el – lângă o sobă în care sper să troznească a lemne în curând, cu o veioză dolofană și lumină numai bună. O cartea care, norocoasa, a sărit de pe lista de așteptare la mine-n brațe, ceai bun și în curând câteva zile libere. Cum să nu fiu bine?

Piața de vechituri – am ajuns doar o dată de când sunt acasă și de atunci tot visez la ea și la minunile de acolo. Nu e loc în lumea asta în care să fi ajuns și să nu fi căutat Flohmarkt-ul sau fleamarket-ul sau oser sau cum s-o fi numit. Îmi place să descopăr tot felul – de la cratițe pe care să le folosesc la ghivecele mele de flori, la rame sau cărți. De scaune sau piese de mobilier nici nu mai zic. Visez acum la un glob pământesc – din acela de am văzut la Berlin în vreo patru piețe dar de fiecare dată mi-a pus crețul piedică. Mi se întinde mintea și la o masă nouă (mă rog, nouă pentru noi) în bucătărie cu scaune neasortate. După fiecare vizită într-un astfel de loc îmi crește inima de bucurie. Cum spuneam, prefer să-mi cheltui banii pe amintiri și drumuri și chestii iubite de alții cândva dar care mai au loc și de iubirea mea. Mai bine decât pe mobilă scumpă după care să-mi pară rău (cum ziceam, oricum nu o pot duce după mine, dacă e să ne ducem, oriunde ar fi asta)

Cartea cu aventurile lui Winnie. Una dintre cărțile pe care tare mi-aș fi dorit să le fi scris chiar eu. Pentru că mă înveselește oricât de tristă mi-ar fi dispoziția. Pentru că e aiurită și cu niște dialoguri absolut delicioase. Le citesc și recitesc, i le citesc și recitesc și mi-e ciudă, serios, mi-e ciudă că nu le-am gândit chiar eu.

Mai am multe pe listă – că-i lungă, că doar nu mi-ar fi răbdarea așa răbdătoare fără motive unul și unul. E muzica de dimineață (am rămas fidelă, FM4 în continuare ca să mă simt la Viena măcar în primele minute ale zilei) apoi trecem pe locale (alt și altalt și numai alt ). Mai e și locul unde-i Mona – pe care am întâlnit-o de două ori în viața mea și i-am vorbit de vreo alte cinci, dar simt că o cunosc de când e lumea și chiar e de dat vestea mai departe să o cunoască cât mai mulți! Ar mai fi și Balamucul unde mă duc cu drag de fiecare dată când e nevoie dar mai ales cînd nu-i. Și cafeaua de la Mokum și Ceainăria Verde și sufrageria mea unde am o canapea cât o cameră și covoare de iută la care visez de dinainte de a mă muta în țară. Și un tei în fața geamului și, zic eu, cea mai frumoasă lumină de după amiază.

15215731_10153846420385927_2057446837_o