0

Îmi doresc un cititor

Prima carte pe care i-am citit-o era una cu povești de noapte bună. Ionuț avea doar câteva zile – era cât o sticlă de suc, mic, urât, chel și cu gura mare. Dar era al nostru. Îmi amintesc fotoliul din camera lui, era cu o pernă moale la spate. Pe el îl pusesem să stea la mine pe burtă și-i citeam aproape în șoaptă. Un ritual pe care timp de șapte ani jumătate l-am respectat aproape seară de seară cu mici excepții. De la cinci sau șase cărți pe care le aveam atunci, la început, în bibliotecă am ajuns în prezent la câteva sute. Uneori citim aceași carte timp de zile bune, alteori citim chiar două sau trei, uneori aleg eu, alteori el sau ta-su. Fiecare își are preferințele dar un lucru e sigur: și lui îi plac la fel de mult cărțile cum ne plac și nouă.

Anul trecut, înainte să venim în țară, când încă era în clasa 0 – în Grecia, la minunata și draga noastră Katerina, începuse să fie curios: ce-i cu literele, cum se leagă, cum arată un cuvânt? Stătea în continuare ore-ntregi (dar cine avea atâta voce și putere?) să ne asculte citindu-i povești dar întreba tot timpul – ce literă e asta, ce literă e cealaltă? Cu ta-su a descoperit alfabetul grecesc și-i plăcea la nebunie să caute litere care seamănă cu alfabetul latin. Mă întreba și pe mine despre literele „mele”, care-s, cum sunt, cum se citesc? Mă feream să-i zic prea multe, lasă, să fie curios pe când a merge la școală.

– Dar Katerina ne-a învățat toate literele scriindu-le în aer! Și ne-a pus și pe noi pe podea și am făcut și alfa și beta și le-am făcut pe toate! Vrei să-ți arăt?

Și-mi arăta și mă luminam la față gândindu-mă ce frumos e să înveți prin joacă și cu degetele-n aer. În ritmul lor, unul mai repede, unul mai încet, unul mai curios, altul mai puțin dar toți cu sufletele deschise și mințile curate.

Anul acesta, din nou, o clasă 0, în țară. A început să-și piardă elanul dar n-am băgat de seamă din prima. Ci doar când am văzut că ascultă dar nu întreabă. Știam că știe – dar undeva, pe drum, a pierdut întrebările cu care eram obișnuită „Ce literă-i aia?” și „Cum se citește cuvântul de acolo?” Între timp s-au lămurit multe, povestea nu-și are încă locul aici. Așa că acum suntem în faza în care vrem să trecem peste, să uităm și să revenim acolo unde ne-am oprit.

Iau cartea de povești, îl provoc, hai, citește-mi tu, o împinge cu ciudă, nu, nu vreau, nu-mi place, nu pot, nu știu. Înghit nodul o zi, două, trei, zece.

Astăzi iau altă carte, o iubește, o știe din cap – e Harold și creionul mov. Are litere mari, rotunde, textul nu-i lung. Se tolănește lângă mine, deschid cartea și încep să inventez o primă fază, pompoasă tare. Trag cu ochiul la el, îl văd cum se încruntă.

– Păi stai, că nu-i așa.

– Cum să nu fie așa? Ia ascultă încă o dată: Era un băiețel care se plimba pe o cărare și care…

– Nu, nu-i așa. Citește cum trebuie!

– Eu citesc. Un băiețel care a făcut un pârț. (da, am spus pârț)

Râde și râde nu se oprește decât după un minut bun.

– Dar nu citești bine!

– Hai mă, eu nu citesc bine? Glumești! Uită, iau literă cu literă.

Le amețesc într-un hal fără de hal. El râde de se ține cu mâinile de burtă.

– Stai să-ți arăt eu cum se face.

Îmi citește prima frază. O recitesc și eu, corect de data asta. Apoi, o iau cu ale mele și pe pagina următoare. Râde, chițăie, râd și eu, râde din nou, citește. Ajungem în ritmul ăsta pe la jumătate, eu încep să citesc corect dar pun și cuvinte ce nu-și au locul. Mă corectează, râde.

E gata, închid cartea. Dintr-o dată mă privește serios.

– M-ai păcălit.

Aș putea să-i spun că nu. Că până la urmă-s mama și știu mai bine. Dar l-am păcălit. Dau din cap și-i zâmbesc.

– Nu-mi place deloc că m-ai păcălit. De fapt sunt de-a dreptul furios.

– Da, îmi pare rău, dar chiar voiam să te aud citind. Nici eu nu știu de ce – simt că mint și nu vreau să o fac. Adică știu: pentru că mi-e teamă că nu știi sau că nu-ți place sau că nu  o să vrei să citești niciodată.

Mă privește așa de serios de-mi vine să intru în pământ. Încerc să aplic ce la ta-su funcționează întotdeauna:

– Dar ai văzut ce bine ne-am distrat? Și am râs?

– Am râs. Dar să nu mă mai păcălești.

Înghit în sec, înghit când îl îmbrățisez, înghit în gând în timp ce le scriu pe toate ăstea. Sper că-s doar temeri neîntemeiate și că de-acum încolo o să avem noroc și-n asta așa cum am avut cu celelalte.  Și că Ionuț o să fie la fel de cititor – ca mine și ca ta-su…

 

Anunțuri
2

Cărți pentru Ionuț (II)

Lista de astăzi cuprinde alte cărți pe care le iubim și pe care le citim cu mare drag de fiecare dată. Se potrivesc și celor mai mici (au ilustrații și textele nu-s chiar greu de urmărit) și vă promitem, creează dependență!

Seria Elefantastic mi-ar fi rămas cu necunoscută dacă nu aș fi aflat că Michael Engler și Joelle vor fi prezenți la Timișoara anul acesta. Biblioteca noastră (a Centrului Cultural German) i-a invitat pe cei doi: sunt așteptați cândva în luna octombrie. Evident că o să vă țin la curent – pe voi, cei din orașul meu! mai ales că poveștile din Elefantastic sunt absolut minunate (le citim cu mare drag!) și ilustrațiile sunt fabuloase! Tot pentru cei din Timișoara – că doar nu era să nu spun o vorbă despre treaba asta! duminica, 23 aprilie, de la ora 10 la Casa Artelor, are loc Sant Jordi, eveniment în cadrul căruia o să citesc exact povestea asta. Sunt așteptați toți iubitorii cărților, cu mic, cu mare!

17968173_10154321448730927_1272244265_o

Altă carte care ne este dragă tare este noua poveste a Petuniei. Primul episod a fost citit și recitit iar de curând am primit și partea a doua. Petunia are parte de alte aventuri – parcă m-am regăsit în ele, nu de alta, dar sunt stilul de om pentru care iarba e mai verde dincolo de gard. Volumul a apărut la editura Cartea Copiilor (v-am spus deja că-s printre preferații noștri, nu?)

18043064_10154321448775927_1321852911_o

Altă poveste absolut minunată e cea a desenelor nărăvașe. Ce aventuri fantastice am gîndit noi după lectura poveștii! Ce minuni de ilustrații a făcut Ionuț, câte teancuri de coli și câte vârfuri de creioane colorate au căzut la datorie! O carte pe care o recomandăm de 100 de ori!

18049479_10154321448875927_138392979_o

Despre cărțile doamnei Lucia Muntean am mai scris și cu altă ocazie. Sunt foarte frumoase, toate, una câte una (nouă ne place mult de tot și cel mai mult cele ale căror ilustrații au fost realizate de dragul nostru prieten, Răzvan Cornici) dar asta despre care povestesc eu acum, e nouă. Și merită pusă-n bibliotecă!

18042933_10154321448820927_1243586323_o

Am lăsat poveștile de noapte bună la final. Prima MonstruLina e o carte absolut adorabilă – cu personaj principal o fetiță căreia nu-i place culoarea roz! și care n-are frică de nimic. Ionuț o place la nebunie și sunt convinsă că nu e singurul! Ilustrațiile sunt realizate tot de către Joelle, cea care i-a dat viață și elefănțelului din seria Elefantastic!

18052268_10154321448900927_25035021_o.jpg

Și în sfârșit o carte cu povești pe care eu le-aș citi seară de seară (se pare că am făcut o pasiune pentru autorii din Germania!). Patru povești de spus, de citit, de ascultat. Cu tâlc și vorbă dulce (traduse bine de tot!) – Vi le recomandăm cu mare, mare drag!

18043048_10154321448865927_774488267_o

Cărțile acestea sunt doar o parte din ce am cumpărat/ primit în ultimele luni. Mai avem una care însă merită o poveste specială. Voi ce cărți frumoase le-ați mai citit copiilor în ultima vreme?!

4

Cărți 2016, liste 2017

2016 a fost un an ciudat. L-am început tumultos, plin de căutări și răzvrătiri. Simțeam că-i moment de schimbare, că trebuie să trecem pe alt macaz, să ne urnim, să mișcăm, să privim înainte.

În 2016 am citit mult. A fost singurul mod care m-a ajutat (nu doar acum ci mereu) să-mi țin mintea curată și nervii sub control. Și departe de supărări. Am trecut prin tot felul de etape : de recitit și revăzut cu alți ochi și, spun eu, minte mai deschisă unele cărți, de căutat nume și direcții noi de lectură, de făcut liste – zeci de rânduri cu nume și titluri. Am stat o vreme în etapa de nordic noir – aproape întreaga vară, am dat peste autori români care-mi plac mult, am descoperit o groază de nume, am cumpărat cărți. De când sunt în țară nu trece săptămână fără câte o vizită la librărie sau la bibliotecă. La Timișoara – bine am revenit! s-a și deschis o librărie nouă, independentă, cărămidă la vedere, colțuri cozy și bufnițe faine, zice-se. Eu încă n-am ajuns – pentru că vreau timp să mă bucur de astfel de locuri, pe fugă n-are farmec! La biblioteca de cartier am găsit ce nu speram și-i un loc unde mă duc mereu cu drag. Am prietenii aproape și ei au cărți și chef de schimburi. Sunt la doi pași – de fapt vreo 20, de biblioteca de la Centrul Cultural German.

Acum o să dau mai departe lista mea de anul ăsta. Să vă fie de inspirație. Și vă dau și gândurile și planurile pentru anul care va să vină. Tot așa. De inspirație și de chef de lectură.

Cum ziceam, anul ăsta a fost plin de nordic noir. Eu eram deja îndrăgostită de Jo Nesbo – care-i la loc de cinste-n bibliotecă. L-am cunoscut și pe Henning Mankell și m-am lăsat prinsă și de Camilla Lackberg. Primul e wow. Doamna e ok. Vi le recomand ca lectură de vacanță de vară. Că-s relaxante.

Isabel Allende – care mi-a plăcut la nebunie de când am citit Paula. Și Casa Spiritelor. Puțin dezamăgită de The Japanese Lover – sau o fi fost traducerea teribil de proasta? dar surprinsă (plăcut) de Ripper.

Elif Shafak – Doamne, cât o iubesc pe femeia asta! Vă recomand toate cărțile ei – eu anul ăsta am citit Lapte negru și-s mai prinsă de ea ca oricând!

Naghib Mahfuz, Trilogia Cairoului, trei cărți mari și grele. O poveste care curge frumos, saga unei familii – dacă sunteți pasionați de lumea arabă o să vă placă și vouă. Am trăit cu ei aproape două săptămâni, am ajuns să-i cunosc, să mă simt ca acasă, să mă bucur de ce-i bucură, să mă întristez. Puține cărți m-au atins așa de tare și m-au făcut să realizez, Doamne, pentru a câta oară? cât suntem de mici în lumea asta și ce repede trec toate.

Anche Min – Împărăteasa Orhidee, Amy Tan – Valea minunilor, Ranu Manicka – Zeita orezului, Pearl S. Buck – Mama (pe asta din urmă vă recomand să o citiți în limba engleză!) sunt doar câteva din cărțile pe care le-am avut aproape anul ăsta.

Vă mai zic? Mary Chamberlain – Croitoreasa de la Dachau (mi-a plăcut dar mai că nu m-am pus să-i scriu continuarea sau măcar un P.S. așa de tare m-a ofticat finalul!) Harper Lee – Du-te și pune un străjer (rămân la părerea că Să ucizi o pasăre cântătoare nu avea nevoie de continuare!). L-am descoperit și pe Florin Iaru – Povestiri cu final schimbat care m-au făcut să dorm cu lumina aprinsă vreo două nopți! Am râs cu Dan Lungu – Sunt o babă comunistă și Raiul găinilor . Despre Anda Docea, fosta mea colegă de facultate, am doar vorbe de laudă. Am citit-o cu poftă – nu doar o dată – și cu mult drag dau gândurile mele bune despre ea și scriitura ei, mai departe!

Mi-am retrăit anii faini de liceu cu Eleanor &Park de Rainbow Rowell. Tare mi-ar fi plăcut să fi scris eu cartea – și tare mă bucur că am descoperit-o (chiar simpatică!) Și am citit si We need new names a lui No Violet Bulawayo – carte găsită în coșul cu reduceri. Bine am făcut că am pus mâna pe ea. Că tot sunt pline ziarele și ecranele cu povești despre bărci pline care ajung din Africa în Europa. Mie mi s-a făcut pielea de găină citind-o. Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, cartea descoperită acum vreo patru ani, recitită de vreo șase ori din care de două ori doar anul ăsta e Bilal a lui Fabrizio Gatti (jurnalist italian de investigații, s-a dat și român căpșunar la un moment dat, că asta-i place să facă, să se dea drept altcineva și să scoată la iveală povești din altă lume!). Din păcate romanul lui a fost tradus din italiană doar în germană și franceză – nu pricep nici în ruptul capului de ce nu există și versiune în limba engleză! E de citit. Și nu doar o dată!

Acum la final de an am mai recitit Maurice Druon – Regii Blestemați și de acolo am ajuns la Philippa Gregory (nu se compară dar e pe același stil). Proabil că-mi voi încheia anul cu ea.

Pentru cel care vine, am o listă cât o zi de post negru. Sunt multe, salvate care pe unde, notate pe post-it-uri colorate, scrijelite pe câte un colț de agendă. Pentru că acum nu mai am timpul pe care l-am avut în ultimii opt ani probabil că voi deveni mai selectivă. Sau poate că nu.

Primele trei – descoperite într-un articol cu recomandări Ben Rawlence – City of thorns si Radio Congo si Caroline Moorhead – Human Cargo. Apoi, inspirație de la fetele cucuietele, book talks și altele:

Probabil că voi descoperi – și cumpăra – pe parcurs și alte. Așa fac de fiecare dată, e singurul loc unde cumpărăturile impulsive au voie să se dezlănțuie. Dar până una alta, ia aruncați încoace și cu ale voastre titluri și liste!

15387554_10153890444640927_273042211_o

 

 

 

 

3

Despre cărți

M-am distrat copios zilele ăstea. Pentru mine traiul pe meleaguri elene e inspirație pură: aud și trăiesc tot felul de episoade de care cu siguranță nu aș fi avut parte în zone mai nordice. Și sunt convinsă că viața nu ar fi avut atâta farmec fără astfel de întâmplări.

V-am mai spus eu că am cunoscut o doamnă care căuta niște cărți îmbrăcate în piele gri ca să se asorteze cu nuanțele și stilul sufrageriei. Credeam că-i episod rătăcit, adică știți, ciudați din ăștia mai trăiesc și-n ograda mioritică. Se pare că nu, se pare că-s mai multe decât credeam și nu doar atât, dar conținutul bibliotecii e musai să se potrivească și cu restul culorilor din salon. E un fel de regulă nescrisă pe care o știe toată lumea. Și că asta nu-i noutate sub soare. Îmi spunea soțul că acum vreo 20 de ani, lumea cumpăra volume ale marilor clasici în culoarea dorită. Mamă-sa, soacră-mea adică, o femeie care chiar iubește lectura, a căzut și ea-n păcatul ăsta. Prin urmare are în sufragerie un set de vreo 12 volume în nunanțe de gri, desfăt pentru ochi. La ziua unei prietene zilele trecute, mătușa-sa îi spunea că are o bibliotecă întreagă, cărți una și una, inclusiv autori ruși, din ăia, pe care „trebuie să-i ai în bibliotecă! Și arată și bine, mai ales că tu ai nuanțe de vișiniu, se potrivesc perfect.” De-ar auzi-o Tolstoi…

Eu n-am cărți frumoase. Mi-a atras atenția și o doamnă care mai vine la curățenie din când în când. Și nu doar că nu-s frumoase dar par și vechi și nici măcar nu-s aranjate frumos. Adică sunt puse alandala! Așa că într-o zi a terminat mai repede ce avea de făcut și s-a apucat ea să le scoată rând pe rând, să le șteargă de praf și să le aranjeze pentru a fi frumoase la ochi. Mi-a luat două minute de stat în fotoliu până să-mi dau seama că ceva nu-i în regulă. Prea stăteau toate drept. Când am realizat că-s aranjate pe dimensiuni, să nu spun culori m-a luat cu amețelă. Mi-a luat câteva ore bune să le aduc la ordinea inițială. Ce să fac, nu-s în trend.

Și că tot am adus vorba de cărți, n-am mai povestit de vreme bună despre lecturile mele. Am dat peste niște cărți faine de tot – nu, nu-s arătoase, dar conținutul bate coperta.

  1. Trilogia Cairoului de Naghib Mahfuz (ed. Polirom)
  2. Insula de sub mare de Isabel Allende (ed. Humanitas)
  3. Înapoi în Ghana de Taiye Selasi (ed. Polirom)
  4. Mama de Pearl S. Buck (ed. Polirom)
  5. Miniaturista de Jessie Burton (ed. RAO) – pe care încă n-am terminat-o!

FullSizeRender

1

Cum ne-am petrecut dimineața de sâmbătă?

Idilic. Treziți de pe la 7 (ce bucurie, mâine șapte-i șase și deja țopăi în așteptare) Ionuț cu capsa pusă (la mine se subînțelege, că doar e dimineață și așa-s eu), vreo 12 grade și niște vânt, eu cu gândul la Viena. Nu la Viena în general ci la biblioteca de acolo, care era la doi pași de casa și unde mergeam cât de des se putea. Ce vremuri, ce dor. Ce poftă. Ce încă nu m-am obișnuit cu viața într-un oraș de mărimea unui cartier de acolo. Dar asta-i deja altă poveste… L-am îmbrăcat și am plecat la biblioteca de aici (care-i cam cât un raft al bibliotecii căreia îi duc dorul). Ion e băgat în priză, sare tot drumul într-un picior și dă din gură, dă și nu mai gată. Ajungem, își caută cărți și stă blând. Vreo cinci minute până apuc să caut și eu ceva. Dovada:

photo-26

Apoi începe cu ale lui, verificat, pus mâna peste tot, fac prostii și nu mă prinzi, bibliotecarul e înțelegător „Am și eu un băiețel la fel de …vioi” plecăm. Vrea în parc, mergem în parc. Vrea la magazinul cu jucării, mergem la magazinul cu jucării. Vrea o mașinuță, doar una că din asta nu am.
– Nu. Am cumpărat ieri una, azi nu.
– Dar vreau!
– Te-am auzit și te cred că vrei. Așa cum și eu vreau încă o pereche de patofi și vreo zece genți.
– Ce să faci cu zece genți?
– Să le am!
– Eu vreau mașinută să mă joc cu ea. Numai una!
– Nu.
Se dă cu dosu’ de pământ (n-a mai făcut de foarte multă vreme din ăstea!) și urlă.
– Dar vreau!!!
– Te-am auzit de prima data. Știu că vrei. Nu vreau să-ți cumpăr încă o mașinuță.
– De ce nu vrei?
– Pentru că trebuie să cumpăr bilete de avion ca să mergem la Viena. Și-s scumpe. Și acolo vreau să mergem la muzee și la plimbare și să ne vizităm prietenii și să facem tot felul. De aia.
Se ridică și nu mai zice nimic.
Plecăm mai departe, pe drum, alt magazin, altă mașinuță din care nu avem, același show, aceași discuție. De vreo trei ori până acasă. Probabil că voia să se convingă că vorbesc serios. Ajungem, se liniștește brusc și de vreo juma’ de oră mă ignoră total.
Voi cum v-ați petrecut în dimineața asta?