Starea de bine

Azi, la ora asta trebuia să fim în mașină în drum spre Aiud. Cu oameni dragi, cu prieteni buni. Planurile erau făcute de zile bune, de săptămâni, ce mai. În schimb, suntem acasă. Toți trei și o cicatrice. Acu' două duminici, mai pe seară, Ion se juca la el în cameră, crețul era cu gândurile... Citește în continuare →

Reclame

Madridul ce n-a fost să fie

Trebuia să încep sâmbăta cu soare și zâmbete. Cu Maria și încă o prietenă dragă, cu o cafea în pahar de hârtie, pe o bancă, la umbră și cu Ionuț descoperind un parc, undeva, în Madrid. Am fi pornit târziu la plimbare, descoperind încet, la pas un oraș nou. Prânz în tihnă, amintiri. Un muzeu... Citește în continuare →

7

În urmă cu șapte ani, între o miercuri și o joi, dinspre 10 înspre 11 (martie) m-au apucat niște dureri. Eu credeam că-s ale facerii, crețul încerca să mă liniștească și să dea vina pe o pizza mâncată cu prea mare poftă cu o seară înainte. Pe la miezul nopții, săpasem un tranșeu dinspre dormitor... Citește în continuare →

Vai de criza mea!

Sâmbăta trecută părea a fi una ca oricare alta. Ne-am trezit, am pregătit micul dejun, am povestit puțin și pe când mă bucuram mai tare de programul care se desfășura conform planului, AU! Durere în spate, undeva în partea stângă. Crește și se extinde și se-mpărștie prin tot trupul. Rămân blocată, Ionuț mă privește speriat.... Citește în continuare →

Odiseea încălțărilor

Când vine vorba de pantofi, sunt o femeie obișnuită cu o veșnică problemă: n-am destui. Mi-aș cumpăra câte o pereche în fiecare zi chiar dacă dulapul mi-e deja (prea) plin. Nu-s pretențioasă, nici un stil anume nu am - îmi pot fura ochii o pereche de balerini și cu siguranță în același moment oftez după... Citește în continuare →

Super tăticul (ce va fi)

Trăiesc episoade ce se încăpățânează să rămână la ordinea zilei. Am tot povestit eu despre teama ăstora din jur de a nu crește băieți mămoși. Băieți sensibili. Băieți care plâng. Care simt. Care-s ca fetele (de când oare e o rușine să-ți fie lipită eticheta de fată???). Mie și crețului nu ne prea pasă de... Citește în continuare →

Prima zi de mai

Sufăr de ipohondrie. O știu și eu și apropiații mei. Mă panichez la cel mai mic semn de ceva nu-i în regulă și-mi cresc amploarea simptomelor cu o viteză amețitoare. De mă doare capul mai multe zile la rând, mă gândesc la tumori. De mă doare gâtul timp mai îndelungat (adică două zile, nu una)... Citește în continuare →

Ce-am avut și ce-am pierdut

M-am trezit cu textul ăsta-n minte. Trezit e mult spus pentru că am petrecut o noapte albă în care mi s-au plimbat gândurile-n cap ca pe bulevard într-o seară de vară.Am stat și m-am gândit oare mie, mie ce altceva îmi lipsește de pe vremuri? De pe vremurile de dinainte de copil? Habar nu am... Citește în continuare →

Doamna cea mov din gânduri negre

Am dat zilele trecute peste articolul despre învățătoarea de la Cluj și s-au trezit amintiri. Urâte. Triste. Din altă lume. M-am tot codit cu scrisul, parcă aș fi dar parcă nu. De ce să-mi încarc zilele de primăvara cu gânduri vechi și pe care le-am dosit bine, bine de tot? Azi am dat peste tot... Citește în continuare →

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: