0

Marșuri

Aseară aveam în minte o poveste despre unul dintre cei mai faini oameni din viața mea. Voiam să scriu despre ea dar uneori cuvintele potrivite vin greu și nu le lasă așternute în ordinea în care vreau eu, în ordinea în care merită. Mi-am promis că voi face asta de cu bună dimineață. Între timp au apărut altele, o poveste pe care chiar o voi scrie pentru că vreau să-mi fie învățătură de minte. Odată cu ea o să-mi pun cenușă-n cap, voi sta smierită și, sper eu, voi învăța ceva.

Dar pe când compuneam ce-i de compus, am dat peste niște evenimente pe facebook care mi-au dat planurile (și gândurile) peste cap. Două marșuri în București, amândouă azi și pare-se, în contradicție. E și o contradicție-n termeni, m-am gândit eu când le-am văzut. Unu-i marșul diversității, altul e marșul normalității. Și m-am simțit prinsă cumva între două lumi. Pentru că, serios, eu chiar consider că sunt un om normal. Nu-s nici excentrică, am două mâini, două picioare, funcționează bine toate, nu am probleme psihice de nici un fel (poate niște OCD) – asta dacă luam definiția din DEX (și anume „Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic); în toate mințile”) chiar sunt.  Și normalitatea mea, e chiar … normală. Dar ce să vezi, normalul meu, normalitatea mea include și diversitatea. Adică mie-mi place și o accept. Îmi place varietatea, îmi plac oamenii diferiți, mă bucur să-i descopăr. Așadar normalitatea mea nu doar că întâlnește diversitatea dar chiar o îmbrățisează, o cheamă la masă, o bagă- casă cum s-ar zice.

Eu știu că și voi știți ce e de știut când vine vorba de marșurile ăstea și denumirile lor sub care se ascund alte chestii, dar chiar și așa, de ce normalul n-ar fi diversitate? Sau mai bine zis, de ce normalul meu (care include diversitatea) nu e la fel de bun precum normalul lor (care o exclude)? Încep să mă satur de toate discuțiile ăstea despre ce-i tradițional, ce nu-i, ce-i normal, ce nu-i, fiecare cu balanța lui de valori și idei. N-ar fi oare mai bine dacă toți ne-am vedea de treaba noastră? Și ne-am bucura unul de altul pentru că suntem oameni, suntem bine, suntem aici și acum?

 

0

Vera & Dana

Îmi place să mă înconjor de oameni faini. Buni. Veseli. Care au energie pozitivă și poftă de făcut tot felul de lucruri. Mi-am găsit personaje care mi-au făcut viața mai frumoasă cam peste tot pe unde am ajuns. Nu am dus dorul lor nici în Grecia, nici la Viena, nici prin State-ndepărtate, iar acasă, ei bine, acasă îi am pe alese.

Sunt oameni care-s aproape, fizic dar mai ales la gânduri și porniri, sunt și mulți pe care-i știu din auzite și citite și-mi sunt dragi fără să fi apucat să dau ochii (și mâna) cu ei. Persoane cu care mi s-au intersectat drumurile și cu care am pornit tot felul de proiecte fără să fi analizat prea mult. Și bine am făcut. Două astfel de fete sunt dragele de Vera, jumătatea Mame de Poveste și Dana, de la Juxi Magic. Am impresia că regulat ies în față cu câte o poveste despre ele, dar n-am cum să n-o fac, prea multe și frumoase-s toate ce ies din mintea și de sub mâinile lor.

Eu nu-s la București, dar de-aș fi (cu toate că mai degrabă ajung ele la Timișoara!) tare m-aș duce la un eveniment pe care l-au pus la cale. E cu poveste, culoare, voie bună și copii. Sâmbăta asta, de la 11:30, mergeți la Elefănțelul curios să vedeți ce se-ntâmplă cu vântul și de ce-i veselă morișca. Și apoi aștept să-mi spuneți și mie. Pentru că eu am în față trei zile de veselie și arte performative – chestii de oameni mari, să fim înțeleși! Și covoare-n așteptare și cărți ce trebuie șterse de praf și un Ionuț ce-mi duce dorul – că de creț nici nu mai zic!

14853292_701291560021052_4106081700696131179_o

 

 

 

0

Poveștile mele

Anul trecut pe vremea asta eram plină de entuziasm: urma să lansez prima carte de povești pentru copii, la Timișoara, Cluj și Arad. Emoții mari, întâlniri cu oameni dragi, momente frumoase, frumoase de tot. Un cadou de Crăciun venit mai repede.

photo-12

Anul ăsta am pus umărul la proiectul Mame de Poveste, altă idee, alt entuziasm, la fel de mari emoții.

7

Ce urmează? Dacă reușesc să-mi adun gândurile și să le ordonez, dacă pun piciorul în prag
și-nchid internetul și stau cu fața și mintea-n monitor, pe o pagină albă ce mă strigă și mă așteaptă, la anul pe vremea asta, e-n plan altă surpriză. Una zgomotoasă și de neuitat.

Până atunci și între timp, aștept vești și vorbe de la voi despre ce am făcut până acum! V-a plăcut? Și dacă da, ce v-a plăcut? Ce nu? E de schimbat? De lăudat? De zis mai departe?

Și pentru că tot veni vorba (sau pentru că tot am adus vorba), pentru voi, cei ce nu le cunoașteți/ aveți încă, Povestiri pentru micuții pofticioși o găsiți la Cărturești (sau o puteți comanda direct de la mine, copie personalizată ca să zic așa). Minunile marca WAHM, cadourile create de jucăriile minune cu tot cu pot fi comandate pe adresa contact@wahm.ro

2

Rugăminte

Mie una, anul ăsta, mi-au cam ieșit pe urechi răcelile lui Ionuț. Nici vara nu am stat mai bine – da, vara lângă mare, aerosoli și băi în două reprize, în fiecare zi!!! iar de când a reînceput grădinița, muci și tușit într-o veselie, fără pauză. Am încercat de toate și am impresia că am ajuns la fundul sacului cu răbdare. Ionuț mănâncă chestii sănătoase, nu exagerează cu dulciurile (poate doar dacă-i vorba de smochine!), bea sucuri de portocale, mănâncă lămâi, supe, ceaiuri, e afară mai mereu și totuși, totuși nu pricep! Mi s-au propus tot felul de siropuri imunizatoare, dar n-aș prea face experimente cu din ăstea. Așa că atunci când am văzut afișul evenimentului ăstuia mi s-a aprins un beculeț. Și mă gândesc că poate vreunul dintre voi își va face drum și apoi, îmi dați și mie vreo idee. Ce ziceți?

afis-imunizare-de-toamna

0

Invitație pentru artiștii din noi

Dacă stau să mă gândesc, nu-i compliment ce-mi pică mai bine decât acela care mă bagă în categoria creativilor. Tare mă-ncântă să cred că le am în domeniul ăsta, că-s cu ideile proaspete în vârful limbii, peniței (respectiv tastaturii) și mai nou, în vârful degetelor. Ai mei, pentru că ei mă cunosc mai bine, m-au rugat de multe ori să rămân la primele două, că deh, nu le poți avea pe toate într-un singur ambalaj. Eu însă nu mă dau bătută. Am încercat prima dată la bucătărie. Dezastru total. Am făcut și pâine (și de fiecare dată când revin din România unde mi-e muza în ale aluatului, îmi revin ideile cu dospitul și coptul!) dar crețul mi-a spus că e mai sănătos să-mi direcționez energia în altă parte. De multă vreme mi s-a lipit de minte o altă pasiune: să învăț
să-mi realizez singură broșele și accesoriile. Nu m-am mai lăsat descurajată și m-am înscris la un curs în care învăț tot felul de chestii m i n u n a t e! Ultima creație (după DOAR trei lecții și, să nu uităm că pentru mine până de curând și cusutul unui nasture era piatră de încercare).

photo-28

Și acum, de când am luat avânt, mă simt mai creativă ca niciodată – inclusiv în vârful degetelor (!!!) Așa că de îndată ce mi-au căzut ochii pe invitația asta, vă spun sincer, oftez și mă visez la București. Eu nu pot să ajung însă unii dintre voi, cu siguranță! Forța creatoare fie cu noi 🙂

afis-briosa-pe-panza

0

1 AN (și ce an!)

Anul trecut pe vremea asta am ajuns din click în click pe pagina de facebook a Work At Home Moms România. Habar nu am de la cine am pornit, cert e că mi-a plăcut mult ce am găsit. Eram în faza în care căutam de zor inspirație și idei – ce aș putea face ca să împac și pofta de lucru și timpul pentru Ionuț, ce să învârt și cum să mă învârt să-mi găsesc o cale care să-mi placă. Așa că am dat de Elena Gorun exact la momentul potrivit. Am început să ne scriem, să mă implic, de departe, să caut contacte, să le unim, să se strângă rețeaua și să dăm de veste-n lumea-ntreagă. Mămici puse pe treabă. Pe Elena am cunoscut-o personal. Ne-am întâlnit la un ceai, la început de primăvară și Doamne, ce aș mai fi luat-o cu mine. Om bun și plin de idei, pusă pe fapte mari și cu poftă de a ne fi la toate bine. A trecut un an. Mie una nu-mi vine să cred. Rețeaua crește ca aluatul de pâine, punem la cale tot felul de proiecte șugubețe și ideile curg. A trecut un an. Plin. Pentru toate mămicile, și nu numai, ce sunt în București joi, o invitație. Mergeți să vă cunoașteți, să sărbătoriți, să vă bucurați. O să vă port în gând și promit că la anu’ nu mai lipsesc!

aniversare

0

Unde tare-aș vrea să fiu…

Sâmbăta ce vine, 12 iulie adică, mamele ce lucrează de acasă (vă amintiți că v-am mai povestit eu de inițiativa WAHM România) îți dau întâlnire la un târg. Primul târg de acest fel, despre care cu siguranță se va povesti zile multe, în lung și-n lat. Aveți șansa să cunoașteți mămici pline de idei,să le descoperiți produsele și creațiile, să participați la ateliere (pe cel de pâine eu una nu l-aș rata! Dar de fapt, ce spun? Toate-s unul și unul!) sau doar să petreceți o dimineață în companie aleasă.
Să nu uit, în cadrul târgului vor începe și filmările pentru primul documentar despre fenomenul WAHM România.
Stau și-s ciudoasă că nu mi-am organizat mai bine escapadele spre România, că tare aș mai fi vrut să fiu alături de oameni ca ăștia. Să dau iama printre produse și să mă laud și eu cu ale mele…Dacă voi sunteți prin București, nu ratați. Purtați-mă și pe mine-n gând.

targ

ateliere