1

Cărți pentru Ionuț la început de 2018 (II)

Credeați că am terminat cu recomandările, nu? Ei bine, nu. Pentru că între timp au mai ajuns la noi și alte cărți și pentru că mulți au cerut o continuare, vă dau încă o listă, să vă țină ocupați măcar până la ziua lui Ionuț (martie) când am planificată o nouă comandă.

Noi suntem acum prinși rău de tot cu Marele uriaș prietenos – e destul de greu de citit cu voce tare și adevărul e că peste unele faze am sărit (o să le vină lor rândul!) Mai avem jumătate de carte și Ionuț are planuri mari pentru ziua cea liberă de mâine (să vedeți ce planuri mari aș fi avut el de l-aș convinge să-și vadă de cartea lui și eu de-a mea!)

img_9181

Alte două cărți care ne plac la nebunie sunt cele din colecția Petterson și Findus (văd că în limba română Petterson a fost tradus Pettson). Inițial am dat peste ele în limba germană și tare m-am bucurat să le descopăr traduse și la noi. Le folosim în combinație cu desenele animate cu aceleași personaje.

img_9182.jpg

Altă carte care ne place la nebunie e cea a Mihaelei Coșescu, super mamă și femeie cu suflet de milioane. Ionuț a ascutat povestea fără să scoată un sunet, m-a privit atent, m-a strâns în brațe. Am citit-o încă o dată și încă o dată și am stat la discuții și povești și tras concluzii. V-o recomandăm cu drag!

img_9185-1.jpg

Despre cele două cărți cu șoricei simpatici doar vorbe de bine. Le-am citit deja de multe ori și sunt în topul listei. Eu le recomand copiilor peste 7 ani – cea cu Armstrog e și destul de lungă!

img_9187

img_9186

Iar ultima ajunsă la noi în bibliotecă e o carte foarte simpatică. Nu am apucat să o citim pe îndelete dar eu am răsfoit-o și am primit răspuns la câteva întrebări (la care nici nu m-aș fi gândit!)

img_9184-1.jpg

Cam asta-i lista cu numărul doi. Urmează lista de cărți pentru oameni mari. Că-i lungă și faină tare, vă promit!

Anunțuri
0

Îmi doresc un cititor

Prima carte pe care i-am citit-o era una cu povești de noapte bună. Ionuț avea doar câteva zile – era cât o sticlă de suc, mic, urât, chel și cu gura mare. Dar era al nostru. Îmi amintesc fotoliul din camera lui, era cu o pernă moale la spate. Pe el îl pusesem să stea la mine pe burtă și-i citeam aproape în șoaptă. Un ritual pe care timp de șapte ani jumătate l-am respectat aproape seară de seară cu mici excepții. De la cinci sau șase cărți pe care le aveam atunci, la început, în bibliotecă am ajuns în prezent la câteva sute. Uneori citim aceași carte timp de zile bune, alteori citim chiar două sau trei, uneori aleg eu, alteori el sau ta-su. Fiecare își are preferințele dar un lucru e sigur: și lui îi plac la fel de mult cărțile cum ne plac și nouă.

Anul trecut, înainte să venim în țară, când încă era în clasa 0 – în Grecia, la minunata și draga noastră Katerina, începuse să fie curios: ce-i cu literele, cum se leagă, cum arată un cuvânt? Stătea în continuare ore-ntregi (dar cine avea atâta voce și putere?) să ne asculte citindu-i povești dar întreba tot timpul – ce literă e asta, ce literă e cealaltă? Cu ta-su a descoperit alfabetul grecesc și-i plăcea la nebunie să caute litere care seamănă cu alfabetul latin. Mă întreba și pe mine despre literele „mele”, care-s, cum sunt, cum se citesc? Mă feream să-i zic prea multe, lasă, să fie curios pe când a merge la școală.

– Dar Katerina ne-a învățat toate literele scriindu-le în aer! Și ne-a pus și pe noi pe podea și am făcut și alfa și beta și le-am făcut pe toate! Vrei să-ți arăt?

Și-mi arăta și mă luminam la față gândindu-mă ce frumos e să înveți prin joacă și cu degetele-n aer. În ritmul lor, unul mai repede, unul mai încet, unul mai curios, altul mai puțin dar toți cu sufletele deschise și mințile curate.

Anul acesta, din nou, o clasă 0, în țară. A început să-și piardă elanul dar n-am băgat de seamă din prima. Ci doar când am văzut că ascultă dar nu întreabă. Știam că știe – dar undeva, pe drum, a pierdut întrebările cu care eram obișnuită „Ce literă-i aia?” și „Cum se citește cuvântul de acolo?” Între timp s-au lămurit multe, povestea nu-și are încă locul aici. Așa că acum suntem în faza în care vrem să trecem peste, să uităm și să revenim acolo unde ne-am oprit.

Iau cartea de povești, îl provoc, hai, citește-mi tu, o împinge cu ciudă, nu, nu vreau, nu-mi place, nu pot, nu știu. Înghit nodul o zi, două, trei, zece.

Astăzi iau altă carte, o iubește, o știe din cap – e Harold și creionul mov. Are litere mari, rotunde, textul nu-i lung. Se tolănește lângă mine, deschid cartea și încep să inventez o primă fază, pompoasă tare. Trag cu ochiul la el, îl văd cum se încruntă.

– Păi stai, că nu-i așa.

– Cum să nu fie așa? Ia ascultă încă o dată: Era un băiețel care se plimba pe o cărare și care…

– Nu, nu-i așa. Citește cum trebuie!

– Eu citesc. Un băiețel care a făcut un pârț. (da, am spus pârț)

Râde și râde nu se oprește decât după un minut bun.

– Dar nu citești bine!

– Hai mă, eu nu citesc bine? Glumești! Uită, iau literă cu literă.

Le amețesc într-un hal fără de hal. El râde de se ține cu mâinile de burtă.

– Stai să-ți arăt eu cum se face.

Îmi citește prima frază. O recitesc și eu, corect de data asta. Apoi, o iau cu ale mele și pe pagina următoare. Râde, chițăie, râd și eu, râde din nou, citește. Ajungem în ritmul ăsta pe la jumătate, eu încep să citesc corect dar pun și cuvinte ce nu-și au locul. Mă corectează, râde.

E gata, închid cartea. Dintr-o dată mă privește serios.

– M-ai păcălit.

Aș putea să-i spun că nu. Că până la urmă-s mama și știu mai bine. Dar l-am păcălit. Dau din cap și-i zâmbesc.

– Nu-mi place deloc că m-ai păcălit. De fapt sunt de-a dreptul furios.

– Da, îmi pare rău, dar chiar voiam să te aud citind. Nici eu nu știu de ce – simt că mint și nu vreau să o fac. Adică știu: pentru că mi-e teamă că nu știi sau că nu-ți place sau că nu  o să vrei să citești niciodată.

Mă privește așa de serios de-mi vine să intru în pământ. Încerc să aplic ce la ta-su funcționează întotdeauna:

– Dar ai văzut ce bine ne-am distrat? Și am râs?

– Am râs. Dar să nu mă mai păcălești.

Înghit în sec, înghit când îl îmbrățisez, înghit în gând în timp ce le scriu pe toate ăstea. Sper că-s doar temeri neîntemeiate și că de-acum încolo o să avem noroc și-n asta așa cum am avut cu celelalte.  Și că Ionuț o să fie la fel de cititor – ca mine și ca ta-su…

 

2

Cărți pentru Ionuț (II)

Lista de astăzi cuprinde alte cărți pe care le iubim și pe care le citim cu mare drag de fiecare dată. Se potrivesc și celor mai mici (au ilustrații și textele nu-s chiar greu de urmărit) și vă promitem, creează dependență!

Seria Elefantastic mi-ar fi rămas cu necunoscută dacă nu aș fi aflat că Michael Engler și Joelle vor fi prezenți la Timișoara anul acesta. Biblioteca noastră (a Centrului Cultural German) i-a invitat pe cei doi: sunt așteptați cândva în luna octombrie. Evident că o să vă țin la curent – pe voi, cei din orașul meu! mai ales că poveștile din Elefantastic sunt absolut minunate (le citim cu mare drag!) și ilustrațiile sunt fabuloase! Tot pentru cei din Timișoara – că doar nu era să nu spun o vorbă despre treaba asta! duminica, 23 aprilie, de la ora 10 la Casa Artelor, are loc Sant Jordi, eveniment în cadrul căruia o să citesc exact povestea asta. Sunt așteptați toți iubitorii cărților, cu mic, cu mare!

17968173_10154321448730927_1272244265_o

Altă carte care ne este dragă tare este noua poveste a Petuniei. Primul episod a fost citit și recitit iar de curând am primit și partea a doua. Petunia are parte de alte aventuri – parcă m-am regăsit în ele, nu de alta, dar sunt stilul de om pentru care iarba e mai verde dincolo de gard. Volumul a apărut la editura Cartea Copiilor (v-am spus deja că-s printre preferații noștri, nu?)

18043064_10154321448775927_1321852911_o

Altă poveste absolut minunată e cea a desenelor nărăvașe. Ce aventuri fantastice am gîndit noi după lectura poveștii! Ce minuni de ilustrații a făcut Ionuț, câte teancuri de coli și câte vârfuri de creioane colorate au căzut la datorie! O carte pe care o recomandăm de 100 de ori!

18049479_10154321448875927_138392979_o

Despre cărțile doamnei Lucia Muntean am mai scris și cu altă ocazie. Sunt foarte frumoase, toate, una câte una (nouă ne place mult de tot și cel mai mult cele ale căror ilustrații au fost realizate de dragul nostru prieten, Răzvan Cornici) dar asta despre care povestesc eu acum, e nouă. Și merită pusă-n bibliotecă!

18042933_10154321448820927_1243586323_o

Am lăsat poveștile de noapte bună la final. Prima MonstruLina e o carte absolut adorabilă – cu personaj principal o fetiță căreia nu-i place culoarea roz! și care n-are frică de nimic. Ionuț o place la nebunie și sunt convinsă că nu e singurul! Ilustrațiile sunt realizate tot de către Joelle, cea care i-a dat viață și elefănțelului din seria Elefantastic!

18052268_10154321448900927_25035021_o.jpg

Și în sfârșit o carte cu povești pe care eu le-aș citi seară de seară (se pare că am făcut o pasiune pentru autorii din Germania!). Patru povești de spus, de citit, de ascultat. Cu tâlc și vorbă dulce (traduse bine de tot!) – Vi le recomandăm cu mare, mare drag!

18043048_10154321448865927_774488267_o

Cărțile acestea sunt doar o parte din ce am cumpărat/ primit în ultimele luni. Mai avem una care însă merită o poveste specială. Voi ce cărți frumoase le-ați mai citit copiilor în ultima vreme?!

6

Cocoșul, găinile și întrebările lui Ionuț

O prietenă bună i-a adus lui Ionuț o carte ce l-a fascinat încă de la prima citire. Am citit-o, recitit-o, discutat-o, analizat-o. Ca de fiecare dată când dăm peste un autor ce ne place, eu încep sa-i caut toate creațiile – în cazul ăsta s-a dovedit că domnul Sven are o mulțime de titluri. Când am plecat la Viena aveam în minte cărțile ăstea și așteptam doar ocazia unei vizite prin librării. Nu mi s-a arătat așa că am delegat-o pe tușa Dea să meargă să aleagă un titlu la întâmplare. Fata a găsit, m-a sunat, între un chiuit a lui Ionuț și un zgomot de pe pe stradă am dat din cap „Ia orice, doar să fie cu Petterson și Findus!”, ea a luat și de aici începe distracția.
Ieri, pe drum, de la Viena la Timișoara m-am apucat de citit. Text la prima vedere, în limba germană, carte și a el ei conflict necunoscute pentru amândoi. Povestea e simplă: Petterson e un domn în vârstă care locuiește cu al lui prieten bun, pisoiul vorbitor Findus și zece găini. Într-o zi, domnul acesta aduce acasă un cocoș (pentru că i se făcuse milă de el, fostul lui stăpân voia să-l facă supă!) și de aici începe distracția – mai ales pentru pisoi care nu pricepe nici în ruptul capului ce-i așa de special la un cocoș de toate găinile sunt mereu după el. E gelos micul pisoi și pe bună dreptate. În plus, cocoșul face gălăgie, cântă mai mereu și-i aduce pe toți în pragul disperării. Prea mult zgmot, prea mult tărăboi. Într-un final, Findus îl păcălește pe cocoș, care fiind mândru, ca toți cei din soiul lui, își ia zborul și dispare. Totul clar. Neclar începe să(-i) fie (lui Ionuț) finalul. Petterson află de la găini ce s-a întâmplat, cum cocoșul a fost păcălit de Findus și a plecat dar văzându-le „așa de vesele” trage concluzia că în curând curtea va fi plină de puișori. Ele, râd și chicotesc și îi confirmă. Iar Findus e tare fericit să afle că va trebui să aibă grijă de puiuți.
Și gata cartea. În primă fază Ionuț a fost teribil de preocupat de cocoșul care făcea gălăgie.
– Mami, dar cât poate să cânte un cocoș? De ce nu voia să facă și liniște?
Apoi, mai pe seară, după ce am recitit povestea, au început altele.
– Dar mami, de unde să apară puișorii? Și cum apar? Și de ce chicotesc găinile? Și cum o să fie puișorii? Doar cu mămicile? Și cine e tăticul? Și unde-s? Nu-i arată-n poză?
Evident, m-am codit și m-am dat neștiutoare, dar asta nu prea funcționează pe termen lung. Ce explicații să-i dau? Crețul zice – tu ai găsit cartea, tu dezlegi misterul, și bine zice. Prietenele râd și tare, tare n-ar vrea să fie-n locul meu. Sor-mea chicotește și ea și confirmă că eu am ales cartea.
Voi ce i-ați spune? Mama lui de cocoș…