1

Cărțile mele

Și iar au trecut zile multe, prea multe în care mi-am găsit tot altele de umplut timpul și nu am mai dat pe aici. Între timp am sărbătorit pentru a doua oară cei 27 de ani de viață – nu-s doar o dată, vă garantez!, am trăit teatru și performance, am pus țara la cale, m-am felicitat pentru o groază de idei bune pe care le-am pus în practică, am stat nedormită câteva nopți bune din cauza altor idei, nu la fel de strălucite. E mama lui K. la noi de vineri seara și asta înseamnă că nu mai am grija prânzului și a cinei și nici a multor alte chestii (bine-i când nu-ți lipsește soacra grecoaică din casă!) Am timp de citit și mai ales am timp să vă spun ce am mai citit eu – mai ales că de când sunt în cel mai fantastic grup (secret) de cititoare feroce nu adorm în nici o seară fără un ceas de lectură!

img_9265

Sunt cu ea în mână de luni (și în paralel, pe Kindle, am terminat una ușoară, de ținut mintea departe de prostii, scrisă de Liane Moriarty, The Last Annivesary). Un bărbat pe nume Ove e una din cărțile ălea pe care eu nu le-aș lăsa din mână dar în același timp îmi prelungesc agonia lungind cititul. Am început azi încă una, tot pe Kindle (Pachinko de Min Jin Lee) tomai din acest motiv: să mă așez seara în pat și să mă bucur de povestea asta care-mi merge la suflet. I really love Ove. N-ai cum să nu.

img_9262

Pe ăstea două le-am terminat de curând. Despre Elif Shafak v-am tot povestit, o citesc cu mare drag și tare am așteptat apariția asta. M-a cam dezamăgit, recunosc. Așa că am decis să mă opresc cam pe la jumătate și o voi relua când mi-a veni cheful. Leila Slimani și Cântec lin e absolut wow. Oh, ce am mai simțit unele trăiri ale mamei din poveste. Dacă sunteți însă mamă doar de puțin timp, vă recomand să stați departe de ea pentru o vreme.

Ce nu se vede-n poză sunt încă trei cărți – The Story Hour – A novel de Thrity Umrigar (m-a ținut în suspans dar finalul m-a dezamăgit rău de tot!) A House Without Windows de Nadia Hashimi (must read dacă sunteți fani ai lui Khaled Hosseini) și Douăzeci de ani în Siberia (Anița Nandriș Cudla) – cu pielea de găină am terminat-o într-o noapte. Motiv bun să înjur cu scuză tot ce înseamnă comunism și urmașii lor.

img_9261

Acum am pe noptieră trei doamne, toate trei una și una. O să le încep în liniște și promit să mă bucur de fiecare în parte.

Voi ce ați mai citit?

Anunțuri
0

Cărți pentru Ionuț la început de 2018

Au trecut iar zile multe cu întâmplări din cele mai felurite. Unele vesele, altele de uitat, iar s-a defectat ceva la centrala de apartament și am mutat pături și perne de la noi la ai mei, Ionuț a reînceput școala și crețul un prim job în România (până i se așează și lui stelele pentru magazinul ăla pe care-l așteaptă toți pretenii noștri). M-am enervat până am simțit că-mi explodează capul cu toate întâmplările politice de la noi din țară până când azi noapte, nedormită pe la 2 mi-am zis STOP. Nu mă mai las agitată și nici nu mă mai supăr. (am o listă lungă de gânduri dar n-am încă dispoziție să le așez aici). Și iar am luat o pauză de la scris – ceea ce nu-i chiar bine pentru că mi-am propus măcar un text la două zile, azi vin cu idei de cărți pentru copii – Ionuț a primit un munte de ele și alte două noi ajung mâine și adevărul e că nu-i bucurie mai mare decât să-ți vezi copilul cu chef de ascultat povești (pe care, da, tot eu i le citesc, chiar dacă și el poate pentru că mama-i mamă și nimic nu e e mai fain decât să te cuibărești lângă ea în timp ce curg capitolele și vocea ei :).

Prima, preferata preferatelor din sezonul ăsta e cartea Victoriei Pătrașcu – Ziua în care a fugit somnul – de la editura noastră preferată, Cartea Copiilor. Ei bine, cartea asta a ajuns la noi în cel mai bun moment cu putință – când eram supărați și la spital. Am deschis-o și am văzut că-i și cu dedicație pentru Ionuț – și mi-a crescut inima nu alta. Am citit-o o dată, de două, de zeci de ori și e clar, e preferata acestui sezon.

res_ac71affdf4b41199837fbad68176864f_full

Urmează încă una ce ne place mult – O cunoști pe Pipi Șosețica? de la Cartea Copiilor (e o variantă prescurtată a versiunii apărute la ed. Arthur) dar noi pe asta o citim mai cu spor. Eu adică. Pipi e o simpatică – și băiatului îi plac tare poveștile cu personaje fetițe care fac tot felul de năzbâtii. Pentru că de la ele îmi vin și mie amintiri cu poveștile de când eram mică – neaparat să încercați plimbări din ăstea, dialoguri cu trecut! Nu cred că-i cale mai bună de conectare decât asta (cel puțin la noi funcționează de fiecare dată!)

O-cunosti-pe-Pippi-Sosetica-coperta

Cinci minute de răgaz (tot de la Cartea Copiilor) e preferata mea. Și cred că Ionuț se regăsește și el în întâmplări. Pentru că-l văd cum se hlizește și cum râde pe sub mustața (care va fi). Cartea e și pentru copii mai mici – Ionuț e cam mare deja pentru ea, dar asta nu înseamnă că n-o citim (din contră, pe asta o citește și singur!)

cinci-minute-de-ragaz-coperta-465x390

Karlsson pe acoperiș – e cartea pe care i-a adus-o Moșul lui Ionuț în spital. S-a bucurat tare de ea și am citit-o de câteva ori. E pentru copiii peste 7 ani și e simpatică foc!

karlsson-de-pe-acoperis-cover_big

Tot de la editura Arthur e și Pălăria Vrăjitorului (tot 7+) pe care am terminat-o de citit ieri. Are destule capitole cât să ne țină ocupați câteva zile bune. Mie nu mi-a plăcut în mod special, Ionuț însă visează și la celelalte două volume din colecție…

999276

Povestea șoriceilor de la castel (Michael Bond) e altă carte faină de tot, cu ilustrații ce mie mi-au mers la suflet. Ionuț mi-a promis că-mi cumpără și mie o căsuță de lemn pentru păpuși, dar pentru că n-am (păpuși) o vom folosi împreună pentru familiile de omuleți lego. Noi recomandăm cartea și copiilor mai mici!

2392

Ciorile din Pearblossom, de Aldous Huxley e ultima descoperire. Pentru că la Timișoara ciorile sunt parte a peisajului urban, Ion e tare fascinat de ele. Cartea asta și povestea au venit la fix. În plus, a încercat să o citească și singur (da, se mai întâmplă și din ăstea).

ciorile-din-pearblossom-cover_big

Am cumpărat de Crăciun pentru el și Fetita careia nu-i placea numele său  pentru că Elif Shafak e autoarea mea preferată. (I-)Am citit-o în câteva zile, a spus că i-a plăcut dar eu nu am rămas chiar așa impresionată. E simpatică, se citește repede și eu o recomand copiilor peste 7 ani. Poate chiar peste 8.

1047675-0-240

Mai avem câteva titluri noi acasă dar ținem și pentru data viitoare, nu? Despre ce mai citesc eu, ei bine, am o listă cât o zi de post – listă care crește de la o zi la alta și care a venit la pachet cu două rezoluții: să fac norma de lecturi pentru challenge-ul de pe Goodreads și să uit complet de telefonul mobil când ajung acasă (una depinde de fapt de cealaltă). Îmi doresc mult succes și vouă poftă la citit!

 

 

 

4

Cărțile anului 2014

Mi-e dor de o carte bună. O carte care să mă facă să nu vreau să închid lumina seara și care să mă țină de mână până la ultima pagină. Am cumpărat câteva cărți în ultima escapadă în România, bune, nu mă plâng, dar fără nu știu ce-ul acela care mă face să uit de tot și să visez la întâlnirea cu fotoliul, ceaiul și paginile ei.

Azi mi-a sărit în ochi textul ăsta și mi-am amintit de Bibloteca Bloggerului Român de anul trecut. De topul meu din 2013. Așa că mi-am notat titlu după titlu și m-a prins o poftă de dat iama-n pe la betterworldbooks, anticariate și librării.

Până una alta am făcut și eu topul meu de anul ăsta. Cărțile lui 2014. Una și una.

1. Parinoush Saniee – Tatăl celuilalt copil – 11 puncte

2. Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii – 10 puncte

3. Jhumpa Lahiri – The namesake – 9 puncte

4. Uzma Aslam Khan – Libertatea de a iubi – 8 puncte

5. Sarah Winman – Când Dumnezeu era iepure – 7 puncte

6. Isabel Allende – Casa Spiritelor – 6 puncte

7. Elif Shafak – Palatul puricilor – 5 puncte

8. Jo Nesbo – Police – 4 puncte

9. John Green – The fault in our stars – 3 puncte

10. Slavenka Drakulic – How we survived comunism and even laughed – 2 puncte

Pe lângă ăstea am mai citit câteva, nu așa de multe pe cât aș fi vrut. Scuza? Sunt ocupată cu cartea mea, hai că mi-a scăpat porumbelul …

Kidd Sue Monk – The secret life of bees

Jo Nesbo – toate cărțile. Tot ce a scris. TOT. Nu există nimic mai fain decât o zi la plajă și un roman de-al lui. Și un mojito. Și o umbrelă. Și un babysitter pentru Ionuț.

Umrigar Thrity – The space between us

Keyes Daniel – Flori pentru Algernon

Khaled Hosseini – And the mountains echoed

J.R.R. Tolkien – The Hobbit

Saniee Parinush – Cel care mă așteaptă

Betty Smith- A tree grows in Brooklyn

Alice Munro – Prea multă fericire

Isabel Allende – Caietul Mayei

Vladimir Nobokov – Lolita

Lisa See – Shanghai Girls/ Dreams of Joy

Kim Echlin – Cei dispăruți

Bulawayo No Violet – We need new names

Ma Jian – The dark road

Jack Kerouac – On the road

A good marriage – Stephen King

Yesterday’s gone – Sean Platt and David W. Wright

Dan Lungu – Sunt o babă comunistă