0

Lista mea de NU-uri

M-a apucat organizatul de cu bună dimineață – pe mine mă relaxează tot ce înseamnă pus lucruri în ordine, pe categorii, pe culori, cutii, stickere, rafturi. Am două feluri de zile de sâmbătă și le iubesc pe amândouă la fel de mult: cea de mers în piața de vechituri și cea în care lenevesc în pijama până mai târziu, cu o cafea luuuungă cu mult lapte lângă mine și un dulap / raft / colț care m-a așteptat. Îmi pun ordine printre lucruri și-n minte și-mi place la nebunie momentul de satisfacție de la final. Și azi am făcut asta cu mult chef, de încărcat de baterii – mai ales că mă așteaptă o săptămână lungă tare. Și în timp ce se așezau toate acolo unde trebuie am realizat că am renunțat de ceva vreme să mai pierd vremea cu multe lucruri care nu-mi plac. Și apoi am dat peste un text al unei blonde pe care o iubesc și mă gândeam că am și eu o listă a mea și că-i fain tare să-ți vezi de priorități…

NU mai am o zi bătută-n cuie pentru curățenie. Am trecut și eu prin faza în care sâmbăta era zi de scos și șters și făcut. Nu. Pur și simplu fac – dacă am chef, dacă nu, nu. Crețul ajută și el dar nu mă mai țin de o zi anume pentru toate cele casnice.

NU mă mai pun seara să aranjez perne pe canapea și cărți la dungă în bibliotecă. Vasele, ei bine, pe ălea le spăl că am realizat că pur și simplu mă indispune imaginea lor dimineața când intru în bucătărie.

NU mai sar repede din pijamale-n haine dacă nu-i nevoie. Lenevesc așa de bine pe canapeaua din sufragerie, cu ciocolată caldă și o carte bună. Aștept ca și când zilele de iarnă ca să pozez de parcă aș locui pe Pinterest.

NU mai pierd vremea explicând chestii oamenilor care sunt din alt film sau altă bulă. Știu, sună aiurea dar am dat atâta energie încercând să conving oameni de chestii care pentru mine-s nenegociabile și am realizat că nu merită. Eu vorbesc, eu aud așa că mai bine n-o fac.

NU mai ratez seri în care pot să ies în oraș. Mă gândesc uneori cu groază la dimineața de după dar adevărul e că unele dintre cele mai faine amintiri sunt ălea în care am dat somnul pe momente faine cu prietenii.

NU mai îmi pasă de timpul pierdut și de stat degeaba. Încerc să mă bucur de ele că-i nevoie din când în când și de câte o pauză de la a face musai ceva!

NU mai petrec/ pierd timp cu oameni care nu-mi spun nimic. Sau care mă sufocă din toate părțile cu energie negativă și gânduri grele. Am însă urechi și suflet deschise pentru prieteni și oameni dragi, asta nu se schimbă.

NU mai fac nimic doar pentru că trebuie. Acum multe-s ălea ce-i musai să fie, dar întâietate au cele pe care vreau să le fac și de-abia apoi trebuie.

Ar mai fi dar acum mi se înghesuie și cele pe care le vreau și se cer și ele spuse: vreau să mă bucur de toamna asta lungă și aurie, să-mi cumpăr ghete în toate culorile, să mă apuc de alergat pentru că vreau nu pentru că nu mai încap în pantaloni (glumesc), să am timp să citesc în fiecare zi măcar un ceas, să termin poveștile care zac în sertar, să mă bucur de băieții mei … să.

Și cine mă oprește, nu?

 

Anunțuri
1

Jurnal de vacanță (7)

Dimineața zilei de 20 august 2007 am petrecut-o la brunch, în Karlsplatz cu Maria și K. Era a doua zi din cele șapte care mi-au dat viața peste cap, îndrăgostită până peste urechi.

Dimineața zilei de 20 august 2017 am petrecut-o cu Ionuț, în drum spre una dintre plajele noastre preferate unde ne aștepta Maria. I-am povestit ce făceam eu cu 10 ani în urmă – cum l-am cunoscut eu pe ta-su știa deja. Cum a venit la Viena, cum m-a surprins cu o zi mai devreme, cu muzică live în MQ de mi-a stat inima-n loc. Cum au aplaudat toți cei din jur când băiatul mare și cu părul creț m-a luat în brațe și asta a fost. I-a plăcut lui Ion povestea și-l vedeam cum se hlizește în spate și-i zâmbesc până și urechile.

– Vezi, mami, eu de aia v-am ales! De aia am zis, pe ei îi vreau să-mi fie părinți!

– De ce?

– Pentru că am văzut ce mult îl iubești pe tata și el pe tine și cum stăteam eu în cer am zis, eu pe ei îi vreau! Așa mult mi-a plăcut de voi!

Mă emoționez, serios, chiar simt că-mi dau lacrimile.

– Stăteam eu cu prietenii mei, ceilalți bebeluși și ne uitam în ce burtică să ne ducem și eu te-am văzut pe tine și am știut!

– Stai puțin, care prieteni?!

– Păi Sasha, David… Max nu era, Max era la bebeluși! Și Sasha i-a ales pe ai lui și David a vrut să fie fratele meu dar nu s-a putut așa că a zis că se face verișor.

– Dar știi că Sasha s-a născut cu câteva zile după tine, nu?

– Da, el a adormit. Că trebuia să ne naștem deodată. Dar nu contează, tot suntem prieteni! Și dacă ne certăm, ce ne pasă, noi așa ne iubim, certându-ne.