1

Jurnal de vacanță (1)

Ultima dată când am venit în vacanță în Grecia eram cu zece ani mai tânără. Am venit, l-am cunoscut și m-am mutat aici. Anul trecut am revenit în țară, una plecată, trei întorși și acum ne bucurăm (vorba vine) de Grecia din perspectiva de turiști. Sună ciudat, se simte ciudat, e ciudat. Și al naibii de cald. Am ajuns ieri seară – noi aici nu mai avem o casă, acasă a noastră (nici la propriu, nici la figurat) și am parcat direct la socrii. Ionuț și-a petrecut ultimele 24 de ore încercând să recupereze tot ce n-a făcut un an de zile (mai exact toate tâmpeniile cu care era obișnuită bunică-sa) și pretinzând că nu s-a schimbat nimic. Până la urmă 367 de zile nici nu-s așa de multe. S-a lovit de realitate azi când s-a întâlnit cu prietenul lui – dădeau din colț în colț și parcă nici chimia n-a putut salva situația. Apoi a bombănit de câteva ori și și-a pus capul la mine pe burtă. „Nu mai e cum era atunci. Putem da timpul înapoi?”

Dau din umeri. Îl înțeleg prea bine dar la mine sentimentele nu-s așa de înălțătoare. Ne plimbăm pe străzi în sus și-n jos, tot orașul încape în Piața Unirii din Timișoara, mă simt stingheră și realizez pentru a nu știu câta oară că nu regret pentru nici o secundă că am plecat de aici. Toată lumea e apăsată și stresată și parcă nimeni nu mai are chef de viață. La noi e #muiedragnea și #ciumarosie, aici lucrurile sunt de sute de ori mai rele. Sau cel puțin așa se simte.

Soacră-mea își privește nepotul cu ochi critici.

– Oare n-ar trebui să-i dai niște vitamine?

– Pentru ce?

– Să-i facă poftă de mâncare!

– Dar el mănâncă, răspund eu (am uitat cum stau lucrurile aici).

– Păi să mănânce mai mult să i se mărească stomacul!

– Pentru ce să i se mărească stomacul?!

– Să mănânce mai mult și să crească!

– Dar crește!

E clar. Unele lucuri nu se schimbă niciodată. Prima zi din 22.

Anunțuri
2

Evia (partea I)

Îmi propun de ani buni, cam de pe la începutul blogului, să scriu și eu despre insula asta pe care locuiesc. Că-i frumoasă și cu de toate și așa de puțin menționată prin ghidurile turistice. E drept, nu-i foarte aproape de graniță și până să ajungi aici îți pot fura ochii și alte zone dar dacă reziști tentației, chiar merită să o cunoști. Nu știu de-s în stare să scriu un text cu iz turistic și apetisant, dar știu că de fiecare dată când ajung la câte o plajă fantastică din jur, sufletul mi-e rupt în două: să țin minunile ăstea pentru mine sau să spun și altora?

Evia e a doua insulă ca mărime după Creta. Capitala e Xalkida (Chalkis, Chalkida, Χαλκίδα) și-i legată de continent cu două poduri. De la Thessaloniki până aici sunt vreo 500 km. De aici până-n Atena faci cam un ceas, dar drumu-i bun și-ntins. O zi lungă ți-e de ajuns ca să tai insula de la nord la sud. De la vest la est nu-i nevoie de mai mult de o ora, o oră jumătate de te oprești la pozat pe traseu (că ai ce!) Orașul, capitală de județ, nu-i special, sau m-am obișnuit eu cu el. E pe malul mării, are munți în jur, străduțe înguste și trafic teribil la aproape orice oră. Nu-i prea verde dar compensează cu albastru. Pentru o zi, două, trei e delicios – are și câteva plaje în apropiere care nu-s de lepădat și o groază de locuri faine cu mâncare bună.

Bild 652

Bild 642

Una dintre plajele noastre preferate e cea de la Alikes (Drosia). La 10-15 minute de mers cu mașina, e hot spot-ul orașului mai ales de la mijlocul lui iunie până în septembrie. De vrei să te bucuri de liniște trebuie să mergi dimineața devreme și să te retragi încet când plaja începe să se umple. În luna mai poți sta o zi întreaga pe șezlonguri și nu vezi mai mult de 10 oameni pe toată plaja.

IMG_6043

Ne place mult și la plaja hotelului Pelagos (Agios Minas) la 10 minute (cu mașina) de casă. Mică și curată e goală dimineața și poate nițel aglomerată după amiaza. E una dintre preferatele lui Ionuț – pentru că nisip și stânci. Cafeaua e mai ieftină decât la Alikes și nici nu bâzâie în urechi muzica tare. De te saturi de nisip, la 40 de scări în sus te poți lăfăi la piscină.

IMG_6182

Uneori o tăiem și spre Malakonda, la plaja de acolo, cam 20 de minute până-n jumătate de oră cu mașina. O prefer după amiaza când plajele despre care spuneam mai sus sunt aglomerate.

IMG_0496

Numărul 1 pentru mine însă sunt plajele de la Lukisia. Cu bolovani și pietre – nici urmă de nisip (nu v-am spus că nu-mi place nisipul, așa-i?) și apă curată și rece. Nu se strânge multă lume (din motivele enumerate mai sus) și eu una aș merge acolo în fiecare după amiază.

IMG_6724

Sunt câteva plaje și în oraș – la propriu ÎN oraș. În primele luni petrecute aici am fost așa de entuziasmată de ele și număram zilele până la vară. Să cobor din bloc în costum de baie și să ajung la plajă în câteva minute. Între timp mi-a pierit entuziasmul și strâmb din nas. Așa-i când dă omul de bine.

IMG_3693

IMG_4120Mai sunt și altele dar mult, mult prea aglomerate pentru gustul meu așa că nu le menționez. Dacă se întâmplă să ajungeți totuși prin Xalkida, zic eu, veți fi mulțumiți cu cele prezentate mai sus.

De vi se face sete și foame – Paralia (zona centrală din oraș exact pe malul mării) e plină de restaurante și baruri draguțe. Și de o parte și de alta a podului. Și era să uit! Podul cel vechi e faimos – apa mării își schimbă cursul tot la șase ore. Cică-s ape nebune. Care-i influențează pe locuitorii orașului. După opt ani de trai aici tind să cred că o parte de adevăr există în toată legenda. Da-i drept, sunt eu mai cârcotașă de fel.

100_2813

Urmează să mă adun și să vă spun povești despre o zonă faină și verde. Nordul Eviei la care puteți ajunge și fără să treceți prin Xalkida (și economisiți cel puțin două ore de drum).

0

Poftă mare

E tare, tare greu să scriu despre mâncare atunci când sunt cu burta plină. Cuvintele se-mpiedică și parcă nu-mi găsesc vorbele pentru a lăuda ce am lăudat așa cum se cuvine.

Nu sunt o mâncăcioasă. Nu-mi place să gătesc – întreg procesul de a pregăti, găti, curăța, spăla mă plictisește teribil! și de mâncat mănânc doar când îmi amintesc. De cele mai multe ori când începe să mă doară stomacul. Știu, știu, rușine mare pe numele meu și cartea mea de sfaturi bune legate de alimentație pentru copii.

Când am venit în Grecia am privit reticentă toate minunile pe care le pregătește lumea la ora mesei. Aici procesul de a sta împreună și a împărți bucatele e unul dintre cele mai importante. Sudează familia și relațiile. Pentru una ca mine care mănâncă doar ca să nu leșine, ăsta a fost primul șoc cultural. Mâncare, mâncare și iar mâncare. Mă bombardau din toate părție cu chestii care de care mai minunate și parcă-ncet încet am început să apreciez ce se întâmplă aici. Acum spun cu mâna pe inimă oricui vrea să mă asculte – gusturi și arome ca aici am mai întâlnit doar la Istanbul. Toate-s bune. Legume, fructe, carne. Combinații. Mirodenii. Mâncarea-i bună. Știu să fac diferența cu ușurință între carne cu gust și sosuri ce te ung la suflet, legume bune și brânzeturi delicate. Și toate trebuie să fie îmbrăcate-n ulei de măsline că altfel n-are farmec. Vin în țară des și de fiecare dată dau în mania bombănitului. Nici măcar pâinea nu-mi mai place. Așa-i de te înveți cu lucuri cu gust.

În restaurante cu specific pescăresc am pășit prima dată, cu rușine recunosc, în anul în care am venit aici. 2007. Pește mai mâncasem și eu, ca tot omul și doar la asta se rezuma experiența mea cu astfel de locații. Când am ajuns la prima cină am mâncat salată și cartofi prăjiți. Că nu doar că nu-s mâncăcioasă, dar nici să gust nu-mi place. Nu deschid gura să probez arome, sunt mai îndărătnică decât un copil în prag de diversificare. Mai încolo însă, după ce papilele mi s-au obișnuit cu alte arome de bucătărie și după vreo alți doi ani aici, m-am trezit curioasă. Da, eu. Noroc am avut și o prietenă mare fană a mâncărurilor ăstora și treptat am intrat în altă lume. Unde gusturile au altă textură și plăcerea de a mânca capătă alt sens.

Acum merg cu drag la ouzerii. Băutura ce se asortează la ăstea mese (adică ouzo) nu mi-e deloc pe plac, însă un pahar de vin alb face să cadă bine minunile pe care le comandăm de fiecare dată. Să știți una și bună. Când e vorba de ales restaurantul ghidați-vă să fie plin. Nu de turiști ci de localnici. Nu-i musai să fie pe malul mării (adică dacă e nu înseamnă că are mâncare mai bună decât unul de pe vreo străduță din oraș). În Xalkida unde-s eu, de departe cea mai gustoasă mâncare se găsește în buricul târgului unde nici mirosul de mare nu ajunge.

Apoi, de la soțul cel grec sfat, evitați pe cât se poate ouzeriile care-s îmbârligate și cu meniu de tavernă. Adică pește și surate alături de porc și pui. Lăsați-le să fie separate și fiecare să lucreze acolo unde se pricepe mai bine. Aș mai adăuga de la mine citire una cu „lucrul amestecat miroase a…” dar mă abțin. Pentru că vorbim de mâncare.

Un restaurant bun, bun de tot nu-i musai să fie și scump. E drept, dacă vrei bucăți proaspete, plătești mai bine decât pentru cele înghețate. Și peștele proaspăt costă. Eu am avut poftă de pește, l-a scos din găleata cu care tocmai parca barca-n port și am plătit 90 de euro pe el. Un gust de vis, recunosc. Dar piperat nevoie mare.

Acum când vine vorba de ce comandați, priviți și-n jur. Grecii comandă farfurii multe cu câte un pic din fiecare. Salată-n mijloc (vara nu trece zi fără o Χωριάτικη, cu feta sau salată de legume fierte) apoi altă salată de crab (unsă pe pâine prăjită și stropită cu ulei și asortată cu oregano).

feta

Neaparat să pui acolo, lângă ele nișe vinete pane atinse cu lămâie și cartofi prăjiți, cei mai buni dacă-s curățați și tăiați acolo și nu aiureli din pungi congelate.

photo 2

Cheamă la masă și o porție de γυαλιστερές (adică scoici cu sos de lămâie) și un σαγανάκι κόκκινο (creveți cu sos de roșii și brânză) că mie ăla alb nu-mi place (e testat!).

photo 4

Calamari sau caracatiță prăjită (cu cea fiartă nu-s prea prietenă) sau creveți pane pudrați cu brânză și maioneză.

creveti

Unii-s prieteni și cu sardelele, mie nu prea-mi plac, dar asortate la cele spuse sunt și ele cu siguranță. Acum pune pe comandă și o sticlă, două de ouzo (nu din alea mici!) sau tsipouro (un fel de țuică de aici care, spre deosebire de ouzo nu te mahmurește). De nu-ți place, o carafă de vin alb, rece.

La final, tot ce se poate să te îmbie cu desert – fie el fructe sau iaurt cu marmeladă. Îndrăznește dacă mai poți.

Notă: Toate sfaturile ăstea sunt parte a experiențelor mele. Nu mă dau rotundă și cu diplomă-n mâncărurile de p-aici, sau de oriunde. Pur și simplu scriu din suflet și cu suflet. Trimit gânduri pe tastatură și mă adresez vouă ca și cum mi-ați fi cei mai buni prieteni. Vă spun ce-mi place mie și ăsta nu-i lucru puțin. Dar să fim înțeleși, nu-i musai să vă placă ăstea recomandări și nici să fiți de acord cu fiecare cuvânt pus aici.