Frânturi de weekend

După aproape 10 ani în care pentru noi weekend era de fapt doar ziua de duminică, am ajuns în sfârșit să ne bucurăm din plin de sâmbătă și duminică, împreună. Și asta în fiecare săptămână. Când locuiam în Grecia, K avea program sâmbăta - pe care o începea cu noaptea-n cap și ajungea dupa 5... Continuă să citești →

Reclame

Câte veri am avut, câte mai avem?

Am dat azi peste articolul ăsta pe blogul Cristinei, după ce ieri mi-au ieșit în cale albume cu poze din anii trecuți. Anii ăia în care am fost într-o continuă vacanță și ne trezeam dimineața când voia Ionuț (adică foarte devreme), porneam la plajă din aprilie până-n noiembrie aproape zi de zi. Au fost vreo... Continuă să citești →

Îmi doresc un cititor

Prima carte pe care i-am citit-o era una cu povești de noapte bună. Ionuț avea doar câteva zile - era cât o sticlă de suc, mic, urât, chel și cu gura mare. Dar era al nostru. Îmi amintesc fotoliul din camera lui, era cu o pernă moale la spate. Pe el îl pusesem să stea... Continuă să citești →

emoții (de zi liberă)

L-am luat aseară în brațe și ne-am cuibărit pe canapea. Cred că e cel mai moale copil din lume. S-a înghesuit sub mâna mea și mi-a pus în brațe trei cărți noi primite de la Moș. Am citit vreo jumătate de oră - din când în când îmi ridicam câte un colț de privire să-i surprind reacția. Mutrișoară dulce cu zâmbet... Continuă să citești →

Gândurile de vineri

Mi-am amintit ieri, citind textul Ioanei și comentariile la el, primii doi ani cu Ionuț. 24 de luni și mai bine în care m-am crezut centrul universului lui. Și, între noi fie vorba, chiar eram. Îmi venea greu să accept pe altcineva în jur, trăiam cu impresia - cred că-mi și plăcea - că eu sunt cea... Continuă să citești →

6. 6. 7.

A trecut și prima zi din capitolul ăsta. Și ce-i ciudat, știți ce-a fost mai greu? Ce mi-a fost mai greu? Faptul că am realizat, de-abia azi am realizat, că am pus punct unei etape. Aia de șase ani, șase luni și șapte zile în care totul - sau mă rog, aproape totul, a fost despre... Continuă să citești →

Ce facem și ce le facem?

De zile bune îmi trec prin față și pe la urechi tot felul de chestii care ma fac să mă întreb, retoric și cu tristețe: Ce naiba le facem noi copiilor noștri? Îmi pun întrebarea și simt cum crește-n mine furie și neputință și oftică. Ce facem cu ei? Am mai spus-o și altă dată.... Continuă să citești →

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: