0

Curieri și durere

E plină blogosfera de povești de groază cu tot felul de curieri neserioși. Și evident, toate-s mai rele și dracu’ mai negru și curierul mai de trimis pe scări în jos (cu-n șut, a se-nțelege!) în perioada sărbătorilor. În perioada care tocmai a trecut, am evitat pe cât s-a putut comenzile de prin alte părți. Cadourile de Crăciun au ajuns în noiembrie, listele și cărțile au fost făcute și expediate încă de la începutul lui decembrie. Evident, nimic nu-i după cum se pregătește ci după cum se nimerește și întâmplarea a făcut să fie musai să trimitem două pachete (cu minuni, condimente din Grecia) în două direcții din țară. Nu era grabă dar pentru că mie-mi place să rezolv ce e de rezolvat fără să mă-ntind la povești, am decis să-ncalc ce reușisem să evit cu succes: să trimit pachetele cu curierul. În perioada nebună. Adevărul e că nu m-aș fi aventurat în astfel de acțiuni dacă nu aș fi dat peste textul acesta – Zis și făcut. Am completat chestionarul – pentru primul pachet, la prânz curierul a bătut la ușă. L-a luat și a vrut să plece.

– Păi, nu primesc nici o hârtie? Dovadă, chitanță? Că ați preluat pachetul?

– E în mașină… se scuză el.

– Ok. Și asta ce înseamnă?

– Că trebuie să veniți cu mine la mașină!

– Serios?

Întrebarea asta a fost pe cel mai ironic ton de care-s în stare. Se pare că n-a fost suficient pentru că tinerelul s-a uitat la mine și a confirmat:

– Serios!

Așa că m-am dus cu el. M-a întrebat cine plătește expedierea. I-am spus, pe scurt, cât mai ușor de priceput – că e plătită, printr-un serviciu online. Pachetul trebuie doar ridicat și expediat.

– Adică plata ramburs?

Rămân cu explicația-n aer. O ridic de unde am rămas, e chinuită și julită, o iau de la capăt.

– Nu. E plătit pachetul.

– De cine?

– De mine.

– Păi mie nu mi-ați plătit!

– Nu. Am plătit online. Am folosit un serviciu numit allpacka.ro. E plătit, nu trebuie să vă faceți griji. Trebuie doar să-mi dați o hârtie de confirmare că ați preluat pachetul și să-l duceți la destinație. Nu e cu plata ramburs.

Dă din cap pe ritmul melodiei ce se aude din mașină. Durere. E cu durere. În text și-n urechile mele. Îmi dă chitanța, îi dau pachetul, îi mulțumesc, pleacă. Ajung sus, pe chitanța aia-i X-ul cât capul meu: plata la destinatar. Simt cum mă cuprinde dulcea amețeală și scot pe gură ce n-am scos de când am plecat din Grecia. A doua zi aflu că destinatara nu poate ridica pachetul până nu achită expedierea. Sună la allpacka – serios, de departe cel mai prompt serviciu la care am apelat vreodată (și nu doar în România). Îi explic doamnei de la telefon ce s-a întâmplat, mă asigură că va rezolva neînțelegerea și chiar așa se întâmplă. Pachetul 1, bifat.

Al doilea pachet a avut ghinionul să rămână suspendat între ani. Am sunat vineri la allpacka, m-au asigurat că au transmis serviciului de curierat ce era de transmis și ei, au asigurat că vin după pachet. Vineri n-au ajuns, sâmbătă n-au ajuns, luni a fost an nou, azi încă n-au ajuns. Între timp eu am mai discutat de două ori cu doamna de la allpacka – mai puțin și ne împrietenim! E politicoasă și prietenoasă și tot ce nu-s curierii în ziua de azi! Din păcate curierul n-a ajuns nici azi. Sunt convinsă că-i pe drum. Probabil, pe jos.

Așa că asta-i o poveste cu așa da și așa nu. Ghiciți voi care-n ce categorie intră.

 

Anunțuri
2

emoții (de zi liberă)

L-am luat aseară în brațe și ne-am cuibărit pe canapea. Cred că e cel mai moale copil din lume. S-a înghesuit sub mâna mea și mi-a pus în brațe trei cărți noi primite de la Moș. Am citit vreo jumătate de oră – din când în când îmi ridicam câte un colț de privire să-i surprind reacția. Mutrișoară dulce cu zâmbet larg. Apoi mi s-a urcat în brațe și și-a ascuns capul pe umăr, în adâncitura dintre umăr și cap. „Te miros”, șoptește el și-l strâng și mai tare.  Îl urc în pat, nu mă pot abține și-mi fac loc și pentru mine. Oare asta să fie ultima oară când mă lasă? „O să vreau să mă ții în brațe până când o să fiu bătrân ca buni!”, îmi șoptește el de parcă mi-ar putea citi gândurile. Zice una alta, când îmi lasă loc, spun și eu. Simt cum mă apucă nostalgiile, așa, ca la oră fixă: de fiecare dată când îl țin aproape. Îmi vin în minte frânturi, imagini ce-mi fac inima să crească de bucurie. Ionuț care stă concentrat peste un munte de piese de lego. Strânge din buze și nu-și mișcă privirea din loc. Doar mânuțele i se mișcă repede și exact. Ionuț care moflăie câte un bucată de prăjitură luată cu mâna, și-o înghesuie în gură în grabă de parcă s-ar teme să nu i-o fure careva. Ionuț care tropăie prin casă desculț și fuge și sare pe canapea, aruncă perne jos și chiuie și cântă și apoi mi se prăvălește în brațe doar ca să-și ia elan să o ia de la capăt. Ionuț care-și pregătește serios ghiozdanul de mers și dormit la buni. Piticul meu care de la o sută de ori de ia-mă-n brațe a ajuns la o dată pe pe zi și nu în fiecare. Ionuț care face baloane cu paiul în paharul de lapte, care se poate juca un ceas și mai bine cu buretele de vase plin de spumă dar care nu poate să umble pe stradă, e musai să alerge. Ionuț care bate cuie în lemne și uși. Care nu coboară din pat fără șosete dar se descalță ca să-și bage picioarele în noroi. Ionuț care strâmbă din nas când vede câte o farfurie murdară dar n-are nici o problemă să sape cu degetele în câmp.  Mă uit la poze din 2010 până azi și mă umflă râsul și plânsul și mi-e dor de piticul cu obraji rotunzi și vorbă peticită și mă bucur de băiețelul de azi care pare că le știe pe toate .

Hai că m-am emoționat. O pățesc în fiecare an, cam în jurul datei ăsteia. Vă dau și vouă?

blog6

blog8

blog10

blog5

blog7

blog11

xmas1.jpg

0

de Crăciun

În ultimii opt ani mă prindea pofta de Sărbători de prin octombrie și așteptam și număram zilele până la început de decembrie când veneam acasă. Am petrecut destule finaluri de an departe dar mereu am fost înconjurată de oameni dragi și faini și mereu mi-am spus că nu contează unde sunt atâta timp cât mi-e bine. Dar adevărul e că nici o Sărbătoare de iarnă nu-i ca una petrecute la Cluj sau Timișoara.

Până pe la douăzeci de ani, cu siguranță, Clujul era primul în top. Am puține amintiri legate de Crăciunurile de dinainte de ’89, mai mult frânturi care nu știu de s-au petrecut aievea sau le-am citit undeva. O coadă la aprozar, portocale numărate, bunu drag care asculta radio pe furiș, agitație-n casă – la Timișoara au ieșit oamenii-n stradă și se trage, noi la Cluj, mama și tata la Timișoara, ultimul discurs a lui Ceaușescu văzut la televizor la prietena mea Georgiana, furișat pe scări și dat nas în nas cu un vecin mai mare – „Nu o să-i mai vezi pe ai tăi! Îi împușcă pe toți la Timișoara!” Asta-mi răsună în urechi toată noaptea și următoarele, până-i văd din nou. Următoarele vacanțe de iarnă-s tot la Cluj. Ani buni și mulți sau cel puțin așa păreau atunci. Cu frig de înghețau pietrele, la propriu, cu trei luni înainte hașurate pe calendar, cu așteptare și dor și poftă de revedere prieteni dragi. După trei luni de vară petrecute așteptam cu chef nebun vacanța de iarnă în Grigorescu. Buna ne aștepta cu tot felul de minuni – cornulețe cu gem, cozonac moale și pufos cu nucă, sarmale și cârnați și bomboane de pom. Mai punea și câte o portocală sau mandarine și mereu primeam bani să ne luăm ce vrem noi dar mai bine câte o pijama nouă. Mergeam la colindat – motiv să ne strângem unul la altul și să mâncăm și să râdem și să ne dăm mari când eram îmbiați cu câte un pahar cu vin. Nu-mi amintesc să fi fost ani mulți fără zăpadă, îmi amintesc însă bine de tot iernile albe. Cu sania la Hoia sau pe vreun derdeluș improvizat în fața blocului. Cu râsete și mâini înghețate cu ceai cald băut lângă aragazul din bucătăria lui buna și cu tras cu ochiul în bufetul de lângă. Mai mereu găseai ceva bun acolo.

Apoi am crescut și au urmat Crăciunurile acasă, la Timișoara. Frumoase-s, mai ales de când e și Ionuț în peisaj. Ne facem mare lucru – ne mutăm dintr-o cameră în alta, schimbăm farfuriile de mic dejun cu cele pentru prânz, vin oameni dragi să ne vadă, mergem noi să-i vedem, cadouri pentru pitici, Ionuț se bucură de David și noi de ei.

Anul acesta e primul Crăciun în care nimic nu-mi umbrește zâmbetul până la urechi. Sărbătorile-s la fel ca anul trecut și anul de dinainte. Doar că nu mai plecăm nicăieri când sunt gata. Ne vom întoarce la rutina noastră, dar cu aceiași prieteni dragi aproape. Deocamdată mi-e bine. Ne este bine. Am liniște – zgâlțâită din când în când de te miri ce amintire sau veste supărată, dar e suficientă. Urmează o mică vacanță de stat acasă. De ascultat muzică bună, de ținut în brațe, de mâncare cum doar mama știe să facă, de chițăieli de băieței, de filme și cărți și fețe dragi.

Ceea ce vă dorim și vouă!

adobe-spark

0

Cadouri pentru fiecare

Pentru mine, Crăciunul are miros și gust de Cluj. Acolo am petrecut cele mai frumoase Sărbători, acolo, printre munții de zăpadă mi-e și sufletul. Miros de cozonac făcut de buna, sarmale din crăticioare cărora le zburase smalțul cu ani în urmă dar de care nu s-ar fi despărțit draga de ea, pentru nimic în lume. Mic dejun la care ne așternea pe masă cârnați și carne și murături. Nopți pline de colinde și de umblat de pe la o casă la alta, cu oameni dragi și faini. Zăpadă și frig și ceai cald și fețe cunoscute. Seri cu povești și amintiri, Doamne, ce dor mi-e. Cadourile pe care ni le făceam erau de drag și mai puțin valoroase. Dar erau cele mai frumoase. Am rămas de atunci cu gândul ăsta: de Crăciun să dăruiesc lucruri ce-mi plac, pe care mi-aș dori să le primesc eu cândva, pe care mi le cumpăr singură când am poftă să mă răsfăț.

Fac plimbări virtuale și văd că toată lumea face liste cu idei și propuneri ca să aibă Moșu’ de unde alege. Unii știu deja cu siguranță ce vor, alții știu ce vor cumpăra sunt însă o mulțime care nu știu încotro să o apuce. Am adunat aici, lucrușoare unul și unul, care-s potrivite de cadou oricând, nu doar acum. Obiecte făcute cu drag și mult talent, de oameni dragi. Minuni de care eu m-aș bucura în fiecare zi (o și fac, vă spun, îmi place tare să-mi cumpăr tot felul)

Încep cu daruri pentru cei mici, ce altceva decât jucăriile Mame de Poveste? Sunt parte din mine și Vera. Gândite și pregătite cu atâta drag. Jucării cusute una și una care însoțesc o carte cu poveste. Amândouă în sac de pânză pictat manual. Aveți de unde alege – păpuși, un cesuleț simpatic foc, o vulpe colorată sau un fluturaș timid cu ale lor povești care le vorbesc copiilor de la 0 la 6 ani.

Că tot am adus vorba de Vera, eu aștept acum o minune de tricou. Nu-i așa că-i de purtat toată ziua?

adrianart

adrianart2.jpg

Da, anul ăsta, sub pom, am vrut și cărți dar și lucurușoare pe care să le port cu drag. Vera, mâini talentate, pictează tot ce vă trece prin cap. Nu doar bluze si tricouri! Face obiecte frumoase, de dus în dar. Aruncați o privire și pe pagina ei. Imposibil să nu găsiți ceva care să vă placă! Ea spune că-i doborâtă și nu mai ia comenzi acum, în prag de Sărbători. Cu siguranță însă că-i bine s-o țineți în minte, pentru câte alte dăți!

Mie-mi plac la nebunie șalurile. Și eșarfele. Și plasele din pânză, traistele. Cred că am vreo 50 din ultimele menționate, fularelor și șalurilor și eșarfelor le-am pierdut numărul. Cea mai dragă e una găsită în dulapul bunei de la Cluj, i-am luat-o, cu gura până la urechi. Mi-a spus atunci și povestea ei și cu atât mi-e acum mai dragă. Livia, despre care v-am mai povestit eu și cu alte ocazii, face și eșarfe și traiste din pânză. Toate-s faine și nu doar atât, le face-n ediție limitată. Numerotată și semnată! La ea-n atelier (și pe pagină) găsiți și alte chestii faine, numai bune de pus sub brad (dar mai ales de atârnat pe pereți!)

livia2.jpglivia

Când am început să decorez camera lui Ionuț – înainte ca el să apară, cum altfel? primul lucru pe care am știut că-l vreau a fost un tablou. Și nu orice tablou ci unul care-mi rămăsese în minte și în suflet de când eram de-o șchioapă. Îmi amintesc și acum, vizitele la prietenii de familie unde în camera fetei, pe un perete era un tabloul ăsta despre care vorbesc eu aici. Cu un ursuleț culcat într-un pătuț într-o cameră cu jucării. Un decor din anii ’70 care mie-mi dădea o stare de liniște. Evident, am dat de tablou și l-am atârnat la loc de cinste. Am mai strâns de atunci tot felul de pe la piețele de vechituri – imagini ce îi plac și lui Ionuț (dar mai ales mie). Dacă vreți să decorați camera copilului cu altceva decât stickere sau postere (o să le vină rândul și lor, posterelor, sunt sigură!) sau dacă vreți să faceți un cadou care sigur intra la categoria wow, vi-l recomand pe Răzvan și ale lui lucrări. Desene 3D care au apărut în multe cărți și reviste din țară – mie acum îmi vine-n minte seria Lucia Muntean și revista Fabulafia.

cornici

Acu’ nu era să fi mers la Balamuc (probabil cel mai creativ loc din Timișoara!) să nu vă mai dau o idee de cadou. Noi am cumpărat deja un fenzin de-al Anei Kun și am petrecut jumătate de oră scriindu-i dialogurile. Dictate de Ionuț, cine altcinva? Ne-am scris și numele pe copertă – el e autor și eu traducător. Nu-i așa că e o idee faină?

ana.jpg

Altă idee de cadou – nu doar de Crăciun ci de FIECARE ZI sunt minunile de la Lionbox Handmade Creations. Nu știu când mi s-a întâmplat ultima oară să mă extaziez astfel în fața unor broșe dar serios vă spun, eu mi le-aș cumpăra pe toate, în toate culorile și cu toate versiunile posibile. Mă tem că de mă bate gândul să cadorisesc pe cineva o astfel de broșă o voi comanda și o s-o țin doar pentru mine.

15127406_10153820045235927_2142222583_o.jpg

Oh și acum ajung la alt subiect preferat. Haine. De când am dat peste Avețișiperoz.ro m-am mai domolit cu ieșirile mele la cumpărat orice și oricând. Mai bine mai puțin și mai bun și mai de drag și de purtat cu cap. Îmi plac lucrușoarele care-s comode și din materiale bune, combinații de vechi și nou, de la mama din dulap și câte o piesă pe care dau banii și nu-mi pare rău. Acum de Crăciun eu am pus ochii pe o rochie de la Arina Varga (de ce n-am cumpărat-o când am văzut-o?) și alte câte și mai câte de la Carola. Dacă vreți să aveți de unde alege vă mai dau și alte idei: pe lista mea stă și Diana Bobar – de când m-a îmbrăcat draga de Adriana într-o fustă cu săruturi!

Acum lista-i deja lungă, eu aș mai pune pe ea și cărți, multe cărți. Cui nu-i place să aibă ceva de citit mai ales în zilele ăstea cu minus și gri? La Timișoara s-a deschis o librărie tare faină – e de mers și de ales!

Am lăsat pentru final o idee de cadou ce s-a născut de-abia zilele trecute. E crețul meu în combinație (profesională) cu o prietenă dragă, condimentată cu arome și plante din Grecia. O plăsuță cu cinci borcănașe pline ochi cu busuioc, oregano, cimbru, salvie și un mix de ceai (puternic aromat!). Le-au pregătit cu mare elan și chef să vă dea gata. Eu cred că un astfel cadou vă scoate din încurcătură când vine vorba de mame, bunici și mătuși. Bine zic?

costas.jpg

 

0

Cum sărbătorim noi 1 Decembrie?

Nimic, dar nimic în lumea asta nu îmi place mai mult decât o zi cu zăpadă – afară și un teanc de cărți bune în casă. Asortate, se știe, un fotoliu dolofan, o cană cu ceai fierbinte și lemne ce trosnesc în sobă. Azi am parte de fotoliu dolofan. Și în loc de ceai, compot de mere cu scorțișoară. Nu am lemne-n soba și adevărul e că teancul de cărți nu-i pentru mine, ci pentru Ionuț. Care, de când sunt o mamă adevărată și îmi duce dorul, se bucură tare de fiecare zi pe care o petrecem împreună. Citind. Așa că azi am să vă povestesc despre cărțile lui, cumpărate toate de când ne-am mutat în țară. Un fel de cadou de bine am revenit. Am încă un teanc – de-ale mele, că doar nu era să nu profit și eu! dar despre ele, data viitoare. Mi-era dor să pot să merg într-o librărie de fiecare dată când am chef – și bine-i că la Timișoara am de unde alege. În curând, se deschide una la care eu de-abia aștept să ajung – bufnițe, perne moi, pereți dezgoliți până la cărămidă, cafea bună și chiar și-un colț de anticariat – să vă mai spun și altele?

poza1

Prima-i una dintre cele mai dragi:

poza5-copie

Despre Pettersson și Findus am mai povestit și altă dată – da, in versiunea în limba germană pe simpaticul bătrânel îl cheamă Peterson. M-am bucurat ca un copil când am văzut că a apărut și-n limba română, sunt foarte simpatice poveștile! Noi am citit-o deja de vreo zece ori și e pe listă în fiecare seară! V-o recomandăm cu mare drag!

poza4Dacă m-ar întreba cineva, care e de departe autorul meu preferat de povești pentru copii, răspunsul meu e clar, fără să stau pe gânduri: Oliver Jeffers. L-am descoperit întâmplător, în limba greacă, apoi am dat peste original, în limba engleză și acum, în română. Oricum ai lua-o, textele sunt geniale. Simple, că nu-i nevoie de vorbe multe. Puțin ciudate și poate – pentru noi, ăștia mari, fără mult sens, dar nu cred că există copil care să nu trăiască la maxim alături de fiecare personaj. Despre ilustrații nici nu mai spun nimic, se mulează perfect pe text!

poza2Fred, prietenul imaginar e o bijuterie de carte. Nu o spun doar pentru că povestea ni s-a potrivit de minune, se știe, și Ionuț are un prieten imaginar (pe care-l port eu în buzunar sau în geantă, de fiecare dată când ieșim afară). E chiar o carte ce-ar fi fain să nu lipsească din biblioteca micuților voștri! Textul e simpatic foc (de data asta doar ilustrațiile sunt ale lui Jeffers), povestea e de citit și recitit – noi o recomandăm copiilor peste șase ani (pentru că la un moment dat are niște termeni pe care i-am căutat și eu pentru a da explicații corecte!)

poza6Cartea Ioanei probabil că nu are nevoie de nici o prezentare. Mie-mi place la nebunie, chiar aveam nevoie de niște rețete la care să-l provoc și pe micuțul meu bucătar – ăstea-s momentele în care ne conectăm cel mai bine! Și-s ușoare de făcut (că doar eu v-am spus de atâtea ori, nu-s deloc regină în bucătărie!) cu ingrediente pe care le ai în casă (în cazul în care ne apucă pofta de bucătărit, așa, spontan!)

V-o recomandăm cu drag – iar supa fermecată de cartofi cu crutoane e de VIS!

poza7Ah, Elmer, Elmer. Povești pe care i le citesc ba eu, ba ta-su, că avem colecția întreagă în două limbi. Vreo trei volume în limba română și alte trei în greacă. Simpatic foc elefantul acesta și cu povești cu tâlc (și care-l fac să chițăie la fiecare lectură!)

poza3Ionuț e-n faza în care vede planete și stele peste tot. Și erupții solare și găuri negre. Recunosc – eu sunt cam pe lângă cu toate subiectele ăstea, așa că mi-a prins foarte bine cartea. O citim și o recitim, unele chestii-s greu de înțeles și explicat (bine că google e la un click distanță). Am asortat-o cu tot felul de video-uri de pe youtube cu alte și mai bune explicații. Deocamdată e satisfăcut. Recomandăm, tot așa, de la șase-n sus!

poza9

Am cumpărat cartea asta pentru că și-a ales-o singur. I-am tot explicat eu că-i mult text și ilustrații mai deloc dar n-am avut succes. O citim așa, a venit răspunsul lui și am lăsat după el. Aveam deja experiența lecturii – cărți fără ilustrații, Paddington și Winnie (de la editura Arthur) și adevărul e că Ionuț are răbdare și ascultă. Am citit-o de două ori în prima seară. Sunt povești foarte simpatice, episoade, traduse bine, nu mi-a venit să sar nici măcar un rând! În colecția asta mai există alte două volume – una cu un pinguin și alta cu o gorilă. (Pinguin avem, gorila e pe lista pentru Crăciun, în mormanul de LEGO)

Voi aveți și alte recomandări?