1

Crapă pietrele

Din cei aproape 36 de ani pe care-i am trecuți prin lume, îmi amintesc exact, puținele dăți când mi-a fost cu adevărat frig. Crețul sare de pe canapea ca ars când aude povești din ăstea, doar mă știe că-s veșnic cu șosete la purtător și cel puțin două pături (din ălea groase, de Scoția) după mine. Cică mie mi-e veșnic frig. Dar el, crescut în zone calde nu înțelege diferența: una-i povestea în care mi-e frig în casă (lucru ce-i pe lista neplăcerilor în top 3) alta-i când mi-e frig afară. Și adevărul e că rare au fost ocaziile în care chiar mi-a fost frig afară. Pentru că mie-mi place la nebunie iarna (ce-am căutat eu opt ani în țările calde?) și am dulapul echipat – fulare și jachete și paltoane, nu trece sezon fără vreo nouă achiziție! de obicei sunt pregătită. Doar se știe, vremea nu-i rea, doar hainele-s nepotrivite! Dar până și pentru mine ce se petrece azi – cu-ncepere de azi noapte, e prea mult și prea pe minus. Ocazie numai bună de a-mi amintit trei momente în care m-am simțit precum de dimineață.

Prin 2000, la Cluj, primul an de facultate, iarnă grea că nămeți și -20 de grade. Răcoare. Îmi cumpărasem o jachetă de iarnă, de puteai să juri că-s plapumă umblătoare, cu pene ce se lipeau cu mare drag mai ales de haine negre și erau multe, multe, de ciuleai urechile puteai să juri că auzi măcăit de rațe de prin buzunare. Urâtă alegere vestimentară dar doamne, bine-mi era în ea! Cu bocanci și șosete groase, căciulă, mănuși, fular eram pregătită de atac. Până am mers la săniuș și mi s-au udat picioarele – cu tot ce aveam peste ele. Până să ajung acasă – vântul începuse ușor, să viscolească am crezut că rămân fără. Nici putere-n dinți, de clănțănit nu mai aveam! N-o să uit momentul dezghețului – lângă aragaz, în stânga și calorifer, în spate.

Al doilea episod în care am crezut că nu scăpăm cu viață – sau fără degerături! a fost un revelion de pomină, undeva lângă Brașov. Întorsura Buzăului să fi fost? Cert e că afară erau multe, mult prea multe minus grade.  Din amintiri, parcă iese la lumină un -35. Dar nu-s sigură. Și oricum, după – 20 cine mai stă să numere? Un frig tăios de nici să respiri nu-ți rămânea loc! Am plecat repede de-acolo, cu vreun ceas înainte de schimbarea anului – înghesuiți vreo 6 într-o mașină de 4. Măcar ne-am încălzit.

Al treilea, neașteptată locație. Prima iarnă-n Grecia. Cu drumuri, școli, magazine închise vreo trei, patru zile. Ninsoare fără pauză. Munți de zăpadă peste tot și ghici cui îi ardea de plimbări romantice pe malul mării? Mai că nu m-a luat vântul – un frig de-ți intra prin toți porii, să-ți ajungă până-n primăvară.

Și azi consemnez numărul patru. De dimineață bine că bătea vântul din spate că altfel nu mai ajungeam la birou. Cică -7, se simt ca -22. Eu știu că am început să nu-mi mai simt picioarele, nici fața, nici urechile, nu neaparat în ordinea asta. Obrazul mi-e de porțelan. Am venit pe jos până acasă, de așteptam după tramvai Crăiasa Zăpezii mă numeam, cu țurțuri cu tot. Mâinile se dezmorțesc acum, pe tastatură. Crețul s-a retras în bârlog, probabil nu mai iese de-acolo până-n primăvară. Grea primire i-ai făcut, măi Timișoaro, măi…

0

Iarnă grea

Se pare că iarna nu se dă dusă de aici. După ninsoarea de marți și o fulguială de ieri, azi ne-am trezit cu crivățul la ușă. Bate vântul ca nebunul. Și-s vreo 2 grade ce se simt ca -2. Nu-i tragic pentru noi, ăștia învățați cu iarnă din octombrie până-n mai. Dar în Grecia parcă toate stau nemișcate. În orășelul în care locuim, nu-i suflet de om pe stradă sau de mai vezi câte unul de-abia-i ghicești forma sub atâtea straturi de haine. Despre copii nici nu poate fi vorba.

Am întins plecarea la grădiniță azi de dimineață, chiar de-am fost treji de pe la 6 juma. Fiecare-n treaba lui, ne-am bucurat de o dimineață acasă mai lungă. Am ajuns la 9. Ionuț își ia rămas bun intră-n clasă și rămâne blocat locului. Arunc și eu o privire să văd ce l-a speriat așa. Vreo șase fetițe se joacă.

– Mami, dar nu-i nici un băiat azi? Mami, trebuie să mă joc doar cu ĂSTEA???

Dacă nu i-aș vedea fața pe care clar se citește disperarea, aș râde ca nebuna. Peste vreo 10-15 ani nu va fi bucurie mai mare decât o sală de clasă plină de fete. Acum însă prezența lor și doar a lor echivalează cu dezastrul. Educatoarea apare din spate.

– E frig azi, nu o să fim prea mulți.

– Mami, doar băieților le este frig? Mie nu mi-e frig mami, și-s băiat! Vai mami, cu cine mă joc eu azi?

Apare un alt băiețel, răsuflă ușurat. Și eu la fel. Iarna-n Grecia.