Fericirea e o inimă cu dinți cu roți

Pentru el, cel mic, toate zilele din ultimele cinci luni sunt zile bune și foarte bune. E liniștit și fericit, e cu zâmbetul până la urechi și cu poftă de făcut și descoperit. Îmi era un dor nebun de Ionuț de acum. - Astăzi am avut o zi în care am jucat cu Patrick un... Continuă să citești →

Reclame

Jurnal de vacanță (6)

Ieri am mers la o plajă tare dragă nouă și am semnat și o premieră cu ocazia asta: am avut și un cățel pe bancheta din spate. Nu-s eu prietenă bună cu ei dar după câteva zile în care Ionuț mi-a povestit cum își închipuie o zi cu Django, "dar mami, chiar dacă nu se... Continuă să citești →

Jurnal de vacanță (4)

Am amânat plecarea cu cortul - pentru că în Grecia oricum nimic nu funcționează după programări și planificări, ne adaptăm din mers și era păcat să fi stricat chiar noi obiceiurile. Ne-au trecut zilele ușor și aici, am mai văzut un prieten, doi, am lenevit în hamac - cu Ion agățat de picioarele mele, am... Continuă să citești →

Puterea de a fi invizibil

Am urechi sensibile zilele ăstea. O fi pentru că Ion și-a vărsat tot năduful și a scos tot ce mai era de scos? Sau pentru că au fost multe zile în care s-au strâns tot felul și deja simt că-s obosită și nici cu răbdarea nu stau prea bine? O fi de la faptul că... Continuă să citești →

Teoria degetului mijlociu

Cred că asta a fost una dintre cele mai lungi zile din ultima vreme. Oficial încă nu e gata, dar Ionuț doarme așa că eu sunt pe cale să trag cortina. Am venit acasă pe jos. Eu, după o zi de organizat afișe și liste cu voluntari și măsurători cu rigla de lemn. El, după o... Continuă să citești →

Buton de pauză

Viața mă pune pe gânduri. Sunt în așteptare - visez schimbări și n-am răbdare. Am sumarizat întâmplările din ultimele șapte zile și le-am pus în rime. N-am stare, nu-mi găsesc locul, sunt ca un leu în cușcă. Construiesc tot felul de chestii în minte-mi, mă panichez, simt cum mă trec toate apele și mă cuprinde... Continuă să citești →

2 ace de cojoc(ul meu)

Mereu am știut că dau din gură cam (prea) mult dar ce să-i fac? Îmi place la nebunie să mă aud vorbind. Multe ponoase am avut de tras de pe urma ăstui obicei și chiar de-s conștientă că-i plin de minusuri, tare greu mi-e să mă controlez. Și de-aș rămâne doar la povestit fără sfârșit... Continuă să citești →

Spune-mi cât îmbrățișezi ca să-ți spun cine ești

Mie-mi plac îmbrațișările. Să fiu luată-n brațe. Ținută-n brațe. Când sunt supărata, tristă, nervoasă, veselă tare, când am trăiri de la A la Z, îmi place la nebunie să fiu îmbrățișată. Ca o concluzie sau ca un început, nu contează. Importantă e atingerea. Când s-a născut Ionuț m-am lăsat păcălită pentru scurt timp de pericolul... Continuă să citești →

When in Rome…

Cred că e prima dată când ajung să trăiesc undeva fără să simt că m-am adaptat sau că aș vrea să o fac. Am încercat, recunosc. Puțin, timid, la început, dar nu mi-a ieșit așa că am rămas cum sunt și poate chiar mai mult decât aș fi fost de eram într-un loc ce mi... Continuă să citești →

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: