0

Cărți pentru Ionuț la început de 2018

Au trecut iar zile multe cu întâmplări din cele mai felurite. Unele vesele, altele de uitat, iar s-a defectat ceva la centrala de apartament și am mutat pături și perne de la noi la ai mei, Ionuț a reînceput școala și crețul un prim job în România (până i se așează și lui stelele pentru magazinul ăla pe care-l așteaptă toți pretenii noștri). M-am enervat până am simțit că-mi explodează capul cu toate întâmplările politice de la noi din țară până când azi noapte, nedormită pe la 2 mi-am zis STOP. Nu mă mai las agitată și nici nu mă mai supăr. (am o listă lungă de gânduri dar n-am încă dispoziție să le așez aici). Și iar am luat o pauză de la scris – ceea ce nu-i chiar bine pentru că mi-am propus măcar un text la două zile, azi vin cu idei de cărți pentru copii – Ionuț a primit un munte de ele și alte două noi ajung mâine și adevărul e că nu-i bucurie mai mare decât să-ți vezi copilul cu chef de ascultat povești (pe care, da, tot eu i le citesc, chiar dacă și el poate pentru că mama-i mamă și nimic nu e e mai fain decât să te cuibărești lângă ea în timp ce curg capitolele și vocea ei :).

Prima, preferata preferatelor din sezonul ăsta e cartea Victoriei Pătrașcu – Ziua în care a fugit somnul – de la editura noastră preferată, Cartea Copiilor. Ei bine, cartea asta a ajuns la noi în cel mai bun moment cu putință – când eram supărați și la spital. Am deschis-o și am văzut că-i și cu dedicație pentru Ionuț – și mi-a crescut inima nu alta. Am citit-o o dată, de două, de zeci de ori și e clar, e preferata acestui sezon.

res_ac71affdf4b41199837fbad68176864f_full

Urmează încă una ce ne place mult – O cunoști pe Pipi Șosețica? de la Cartea Copiilor (e o variantă prescurtată a versiunii apărute la ed. Arthur) dar noi pe asta o citim mai cu spor. Eu adică. Pipi e o simpatică – și băiatului îi plac tare poveștile cu personaje fetițe care fac tot felul de năzbâtii. Pentru că de la ele îmi vin și mie amintiri cu poveștile de când eram mică – neaparat să încercați plimbări din ăstea, dialoguri cu trecut! Nu cred că-i cale mai bună de conectare decât asta (cel puțin la noi funcționează de fiecare dată!)

O-cunosti-pe-Pippi-Sosetica-coperta

Cinci minute de răgaz (tot de la Cartea Copiilor) e preferata mea. Și cred că Ionuț se regăsește și el în întâmplări. Pentru că-l văd cum se hlizește și cum râde pe sub mustața (care va fi). Cartea e și pentru copii mai mici – Ionuț e cam mare deja pentru ea, dar asta nu înseamnă că n-o citim (din contră, pe asta o citește și singur!)

cinci-minute-de-ragaz-coperta-465x390

Karlsson pe acoperiș – e cartea pe care i-a adus-o Moșul lui Ionuț în spital. S-a bucurat tare de ea și am citit-o de câteva ori. E pentru copiii peste 7 ani și e simpatică foc!

karlsson-de-pe-acoperis-cover_big

Tot de la editura Arthur e și Pălăria Vrăjitorului (tot 7+) pe care am terminat-o de citit ieri. Are destule capitole cât să ne țină ocupați câteva zile bune. Mie nu mi-a plăcut în mod special, Ionuț însă visează și la celelalte două volume din colecție…

999276

Povestea șoriceilor de la castel (Michael Bond) e altă carte faină de tot, cu ilustrații ce mie mi-au mers la suflet. Ionuț mi-a promis că-mi cumpără și mie o căsuță de lemn pentru păpuși, dar pentru că n-am (păpuși) o vom folosi împreună pentru familiile de omuleți lego. Noi recomandăm cartea și copiilor mai mici!

2392

Ciorile din Pearblossom, de Aldous Huxley e ultima descoperire. Pentru că la Timișoara ciorile sunt parte a peisajului urban, Ion e tare fascinat de ele. Cartea asta și povestea au venit la fix. În plus, a încercat să o citească și singur (da, se mai întâmplă și din ăstea).

ciorile-din-pearblossom-cover_big

Am cumpărat de Crăciun pentru el și Fetita careia nu-i placea numele său  pentru că Elif Shafak e autoarea mea preferată. (I-)Am citit-o în câteva zile, a spus că i-a plăcut dar eu nu am rămas chiar așa impresionată. E simpatică, se citește repede și eu o recomand copiilor peste 7 ani. Poate chiar peste 8.

1047675-0-240

Mai avem câteva titluri noi acasă dar ținem și pentru data viitoare, nu? Despre ce mai citesc eu, ei bine, am o listă cât o zi de post – listă care crește de la o zi la alta și care a venit la pachet cu două rezoluții: să fac norma de lecturi pentru challenge-ul de pe Goodreads și să uit complet de telefonul mobil când ajung acasă (una depinde de fapt de cealaltă). Îmi doresc mult succes și vouă poftă la citit!

 

 

 

Anunțuri
11

Cartea de pe noptieră

Sunt cititoare de când mă știu. Cititoare și călătoare în aceeași măsură și intensitate. Dă-mi un bilet de avion și o carte bună și te voi purta mereu în suflet și-n minte. Nu-i bucurie mai mare decât să-mi primesc cărțile noi comandate sau să am geanta grea după o vizită la librărie. Port o listă lungă de autori preferați dar îmi place să-mi las mintea liberă când vine vorba de literatură. Citesc aproape orice gen și nu mă feresc de experiențe și necunoscut. Am faze și faze, când se apropie vara, trec inevitabil în zona de nord, romane polițiste cu aer scandinav, iarna mai degrabă mă prinde cu romane istorice sau apariții noi. Îmi place la nebunie să sar de la un gen la altul și rar mi-e dat să citesc cărți ale aceluiași autor fără să fac o pauză între ele. Excepția o fac romanele în care personajele principale se plimbă dintr-o carte în alta timp de mai multe volume și… Elif Shafak.

Am descoperit-o din întâmplare – Onoare a fost primul roman care mi-a căzut sub ochi și mi-a intrat, vrăjit, în suflet. A urmat imediat Bastarda Istanbulului și Palatul Puricilor. Una după alta, m-au lăsat fără răsuflare și fără pofta mea veșnică de a căuta altceva. E una dintre autoarele cu care m-am identificat, știi cum e să simți pe cineva că-ți vorbește pe limba ta? Poveștile și cursul lor le simțeam de parcă le-aș fi schițat eu. Mi s-a făcut pielea de găină, ce expresie urâtă dar cât de aproape de adevăr! scriind rândurile ăstea. Îmi place mult să recitesc cărți, dar să recitesc TOATE cărțile unui autor, ei bine, asta nu mi s-a mai întâmplat. Ați înțeles, e autoarea mea preferată. O descopăr la 35 și cred că e la momentul potrivit. Săptămâna trecută am primit ultima carte din colecție (nu cronologic) dar sigura care-mi lipsea și după primele 70 de pagini, revin cu gândul și siguranța: e autoarea mea preferată. Îi simt vorbele. Le simt.

Mi-a readus sufletul la începuturile schimbării. Când Alexandra a mai îmbrățișat un rol pe lângă cel de EA și povestitoare și soție de băiat cu părul creț, de călătoare, de visătoare și câte și mai câte. Când Alexandra a devenit ȘI mama lui Ionuț doar că atunci și-ul își pierduse din intensitate până s-a șters de tot și s-a lăsat călcat în picioare de DOAR. Îmi amintesc cum eram înconjurată de oameni entuziasmați pentru care nimic în lume nu egala șansa de a fi mama și-mi amintesc, vai, cum îmi amintesc, dorindu-mi să simt la fel și învinovățindu-mă că nu. Că nu simt. Mi-am ascuns sufletul, l-am acoperit și m-am temut multă vreme de gândul că ceva nu-i bine, ceva sigur nu-i bine cu mine de nu simt cum trebuie să simt. Dacă aș fi știut, câte momente negre n-aș fi trăit.

„…nu neg că a fi mamă este unul dintre cele mai minunate daruri ale vieții. Îți modelează inima de parcă ar fi din lut, punându-te în armonie cu ritmul universului. Nu fără motiv, nenumărate femei spun că este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat în viață. Sunt de acord cu ele din tot sufletul.

Totuși o femeie nu devine mamă chiar din clipa în care naște. E un lucru care se învață, iar unora le ia mai mult decât altora. Unele femei, la fel ca mine, se simt zguduite din temelii de întreaga experiență.” (Elif Shafak, Lapte negru, ed. Polirom 2015)

Acum, privind în urmă nu știu dacă am suferit de depresie postnatală. Sună pompos eticheta asta și greutatea i-a fost cu atât mai mare cu cât cultura în care am ales (sau m-a ales) să trăiesc pune mare accent pe maternitate. E scopul final, e ceea ce trebuie să faci, ceea ce se așteaptă să faci. Să ai copii. Și în clipa în care-i ai, să uiți de tot și să fi mamă. Ce altceva să-ți mai dorești? De ce să-ți mai dorești? Nu e nimic mai frumos pe lume decât să ai copii. Ți se împlinește viața, se închide cercul, nu mai ai nevoie de nimic. Te vei sacrifica fericit, te vei bucura de sacrificii, vei aștepta să fie recunoscători pentru sacrificiile făcute. Ăsta e rolul tău. Mamă. Amin.

„… M-am apucat să vorbesc cu alte femei despre experiențele lor postnatale. Am fost surprinsă să descopăr cât de multe trecuseră prin turbulențe emoționale asemănătoare. De ce n-am știut mai multe despre asta? Mi s-a spus mereu că femeile sar în sus de bucurie de îndată ce-și țin bebelușii în brațe. Nimeni nu mi-a spus că, sărind în sus, unele dintre noi ne lovim cu capul de tavan și rămânem o vreme amețite.” (Elif Shafak, Lapte negru, ed. Polirom 2015)

Ce frumos. Și cât de adevărat. V-o recomand din tot sufletul. Și de aveți nevoie și de nu, și de nu credeți că aveți. Merită fiecare minut petrecut cu lectura ei.


 

 

0

Cărțile mele (2016)

N-am mai povestit de multă vreme despre cărțile și lecturile mele. M-am luat cu de-ale lui Ionuț, cu cele scrise de mine și am tot amânat să vă spun câteva vorbe despre cele care-mi țin mie veioza aprinsă în fiecare seară. Ieri a ajuns pachetul de la mama și printre altele, ciocolata de casă, jucării pentru Ionuț, o traistă nouă (mulțumim fana Adela:), un film nou (mulțumesc și fanei Diana), cărți. Un teanc de cărți ce-s menite să mă țină ocupată măcar până la următorul transport. Evident, am ieri și până azi am dat și peste alte titluri pe care le vreau, dar cu atât mai dulce-i așteptarea.

Pe ăstea fotografiate aici le-am cumpărat cât am fost în România, în vacanța de iarnă, le-am citit și vi le recomand. Despre Elif Shafak am mai povestit eu și o s-o tot fac. I-am citit povestea cu nesaț, ceea ce vă doresc și vouă.  Romanul lui Harper Lee l-am așteptat cu sufletul la gură și nu, nu m-a dezamăgit. Celelalte două sunt lecturi ușoare, de luat la plajă. Mă rog, sau de citit sub pătură.

Și astă carte se odihnește acum la mine pe noptieră. De când cu Jo Nesbo (încă-i numărul unu în topul meu) m-a cuprins nebunia cu scriitorii nordici și i-am luat la rând, unul câte unul, cu ale lor romane-n ordine. Acum citesc Camilla Lackberg – nu am decis încă de-mi place mult sau doar așa, ca de-o lectură pe care s-o dau mai departe cu inima ușoară.

Voi ce mai citiți?