0

Jurnal de vacanță (6)

Ieri am mers la o plajă tare dragă nouă și am semnat și o premieră cu ocazia asta: am avut și un cățel pe bancheta din spate. Nu-s eu prietenă bună cu ei dar după câteva zile în care Ionuț mi-a povestit cum își închipuie o zi cu Django, „dar mami, chiar dacă nu se întâmplă ca în închipuirea mea, eu tot o să visez că vom merge cu el la plajă, cândva…” mi-am luat inima-n dinți și am băgat ditamai dulăul în Polo. A fost mai bine decât mă așteptam, chiar de zbura cu salivă în toate direcțiile, că deh, geamuri deschise și curent chiar dacă încă simt păr de câine-n gât, chiar dacă se scutura după fiecare nenorocită de baie FIX lângă mine și Kindle-ul meu, chiar de mi-a călcat în picioare toate prosoapele și costumele de baie și ce am mai avut eu organizat ca pe Pinterest. Chiar dacă toate ăstea, a fost bine, nu, nu cred că mai fac.

Am ajuns la plaja noastră care de data asta era plină de alți oameni, până și colțul nostru de la naiba din praznic, ăla de sub copac era ocupat. Așa că ne-am luat catrafusele în spate și am trecut prin pădure și pe cărări până am ajuns într-un colț unde nu era picior de om. Dar era o masă cu scaune, umbră, pe o ridicătură de pământ din fața mării. Căsuța de pe malul mării – am văzut-o cu tata, exclamă Ionuț. Dar doar de departe, tati a zis că nu intrăm de nu-i a noastră. Noi am intrat, că mama nu are atâtea gânduri la purtător și chiar de le are, 40 de grade la soare o fac să uite de ele. Căsuța nu-i căsuță, e doar un loc între copaci, un colț de rai pe care cineva, un om fain, îl amenajează de la an la an și-și petrece verile acolo. Are și o saltea, și o sobă mică și cred că ziua de ieri a fost cea mai frumoasă din ăstea 13 de când suntem aici. Până la urmă a apărut și stăpânul acasă, am crezut că o să ne certe că am intrat pe neanunțate. În schimb ne-a dat apă rece și pâine și brânză și multe gânduri faine care l-au făcut pe Ion să-i spună la final – Sunteți un om tare fain cu o casă ca-n povești. Cum vă zic. Apoi au făcut planuri ca să treacă iarna mai ușor, fără locșor stricat, Ionuț a adus în discuție și un ciocan care să se întindă din Timișoara până-n Evia, să lovească butonul care va porni mecanismul de acoperire al construcției, care să iasă din mare și să țină valurile de iarnă departe. Până-n vara următoare. Povești complicate, vă spun. N-am prins chiar tot că eram cu nasu-n carte, dar mi-a povestit copilul după. Și a lăsat acolo jumătate de caiet cu desene, cadou, și a primit la schimb o piatră de vreo 5 kile, în formă de inimă (PE CARE TREBUIE SĂ O DUCEM ACASĂ! PENTRU CĂ E CADOU!) o scoică și un lemn magic. Am plecat de acolo ca-n transă, mai rar mi-a fost dat să cunosc oameni așa de faini în zona asta (credeți că m-am plâns degeaba aproape zece ani cât am stat p-aici?)

Dar apoi, clar, mi s-a mai domolit entuziasmul – când așteptând la benzinărie să ne fie gata de spălat mașina, o domnișoară de p-aici (am eu boala mea cu individele din satul ăsta) s-a isterizat la maxim că pe a ei n-au curățat-o bine. Și hai să spune că n-au curățat-o, dar nu-i musai să faci pe duamna isterică pentru o mașină care în 5 minute o să fie iar plină de praf (deh, ca la țară!). A fost și Ionuț de acord cu mine, drept pentru care i-a șoptit domnului care ștergea parbrizul nostru – „Noi suntem mulțumiți cu ce ați făcut pentru mașina noastră!”

Uneori chiar că-mi vine să-l mănânc de drag. Imediat după face una de-a lui, dar asta e. Al meu e.

A mai rămas o săptămână de vacanță.

1

De sezon

Pentru că de astăzi și până marți avem parte de temperaturi serioase (eu m-aș lega de aerul condiționat și aș da p-afară în septembrie!) mi-am amintit de poveștile mele despre Evia. Că tot mi-au trebuit șapte ani până să-mi vină cheful să vă povestesc și vouă pe unde-mi petrec eu verile (și viața).

Așa că dacă tot sunteți în căutare de destinații de vacanță – la un ceas de Atena puteți să vă bucurați de mare, soare, verde și mâncare bune. Găsiți textele mele despre insula Evia aici, aici și aici.

Evident, pentru orice întrebări, vă stau cu drag la dispoziție!

  

0

Planuri de vacanța (altora)

Sunt de opt ani în Grecia și parcă pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că au dreptate localnicii când spun că aici s-a inventat statul la discuții. Oamenii ăștia au un talent când vine vorba de a despica firu-n zece și de a dezbate orice chestiune timp îndelungat de parcă nu-i mână nici o grijă-n lumea asta și timpul de aici izvorăște. De la bătrâneii care stau de dimineața devreme la cafenea până la cei de vârsta mea, dialogul e prezent peste tot. Fiecare suflet are ceva de zis, de adăugat, de comentat. Despre orice și din nimic se pornesc furtuni și dialoguri aprinse – cu greu se domolesc! Pe lângă faptul că-s gălăgioși și parcă mai mereu băgați în priză e bine de știut că ei așa sunt indiferent de tema de discuție. Până și un dialog inofensiv – vremea? le poate provoca pasiuni nebănuite. Atmosfera asta de veșnică agitație și gălăgie mi se părea chiar simpatică. Între timp am revenit la ale mele și mă obosește teribil – dar e drept, e delicios de observat.

Zilele trecute mi-a cerut Ioana un sfat privind vacanța de vară. Idei de insule frumoase, nu foarte departe de Atena, știți și voi, e ianuarie, dar mai bine să faci planuri din timp decât să le lași pe ultima clipă! Și pe cine să întrebi mai cu încredere decât pe cei care-s de-ai locului. Oameni care au bătut insulele-n lung și-n lat și care știu ce vorbesc. Musafirii mei de duminică, toți unul și unul, cu vacanțele-n suflet și a lor țară tot acolo. Am aruncat întrebarea undeva pe la 12, la ceas de cafea și plăcințele cu brânză.

– Întrebare: insulă faină, aproape de Atena – adică să nu fie nevoie de ore-ntregi de mers cu ferry-ul. Cazare undeva lângă o plajă cu nisip. Să nu fie aglomerată.

– Andros, zice unul.

– Lasă, mă, Andros. Kytnos e mai faină. Sau Kea.

– Nici gând, băieți, nici gând. Hydra is the best.

– În Hydra nu ai voie cu mașină, nu știi?

– Păi și care-i problema?

– Doi copii mici! Bagaje, chestii…

– Spetes! zice prietena mea. E aproape, e frumoasă, verde…

– Și al naibii de scumpă, sare altul de colo. Acolo au vile toți plictisiții din Atena!

– Eu am zis Skopelos, mă bag și eu în seamă…

– E departe. E mult de mers cu mașina (*adică vreo două ore, dar mă rog, distanțele și timpul se măsoară altfel aici!)

– Dar e verde!

-Dar de ce aproape de Atena? Sunt o mulțime (*accentuat) de insule fantastice. Ikaria! Sau Folegandros! Koufonisia!

– Pentru că au și doi copii mici! Nu poți merge la naiba-n praznic dacă ai și copii mici cu tine, sar eu, mamă responsabilă. Și bagaje multe și una și alta!

– Atunci Samos! sare de colo cel născut și crescut în Samos. Sunt zboruri zilnice!

– Găsim hotel cu plaja lângă?

– Cum să nu?

Evident, discuțiile menționate aici sunt varianta prescurtată rău de tot. Pentru că până la urmă nici nisipul de lângă hotel nu e chiar nisip, e cu pietricele – dar sunt multe plaje cu nisip! Da, dar nu lângă hotel!

– Creta, spune soțul.

De aici a pornit un alt dialog despre vacanțele lor în Creta. Unii spun că au fost cele mai frumoase, alții că e de mers doar cu cortul sau în zone mai retrase. Eu le-am zis că parcă nici Evia nu e așa de rea și mi-am atras priviri urâcioase.

– Evident că nu e rea! Toate-s minunate, până la urmă și în Xalkida ai marea la doi pași…

Am încheiat dialogul undeva la 6 după amiaza, fără nici o concluzie bătută-n cuie.  Doar cu aia care spune că oriunde ai merge în Grecia n-are cum să nu-ți placă! Duminica asta urmează partea a doua de discuții…

3

Evia (3)

Am povestit despre Xalkida, despre zona de nord a Eviei dar am păstrat cireașa de pe tort pentru final. Centrul Eviei, pe partea de est, e de departe cea mai frumoasă zonă. Are verde – așa ca-n nord, dar plajele sunt stâncoase și peisajele-s demne de pus în ramă. Din Xalkida drumu-i bun. Până la cea mai apropiată plajă faci maxim un ceas și vreun alt sfert dar merită fiecare secundă petrecută-n mașină.

Korasida e plaja mea de suflet. Venim aici în fiecare vară de cel puțin 10-15 ori. Plaja e întinsă, cu pietre albe și o mare cu trei nuanțe de albastru. În timpul săptămânii e aproape goală și te poți așeza în voie, la umbră. Tavernele, trei sau patru la număr sunt la câțiva pași distanță – noi o preferăm pe ultima din șir, suntem de-ai casei și cu mâna pe inimă vă spun, au cea mai bună plăcintă cu brânză din Evia!

IMG_6632

IMG_6622

La câțiva kilometri de Korasida e plaja Kalamos. Sunt de fapt două: una cu pietricele mărunte și albe și imediat lângă ea, despărțite de o stâncă, o altă plajă cu nisip auriu. Plaja asta e tot mai la modă în ultimii ani așa că la final de săpămână nu o să găsiți loc de parcare. De luni până joi însă, e mai mare dragul să petreci o zi acolo.

Picture 032

Între Korasida și Kalamos e o minune mică, o bijuterie ascunsă și doar pentru cunoscători. O plajă cu pădure-n spate, umbră cât cuprinde și nisip moale și fin. Noi am găsit-o din întâmplare – așa cum găsești majoritatea plajelor ăstora.

Bild 050

Bild 055

Bild 014

Mai spre sud, un fel de centru sud, e plaja de la Zarakes. Am nimerit ca orbii Brăila locul ăla, acum vreo 7 ani. Eu, crețul și încă vreo trei oameni, amețiți de fericire că am găsit așa un loc. Pe după amiază a apărut și o rulotă cu mâncare. Între timp și câțiva ani mai târziu, plaja e tot acolo, tot frumoasă dar foarte cunoscută și vizitată.

Bild 061

Ăstea-s doar câteva. Pe lângă ele, alte zeci la care n-am reușit să ajung încă. Sunt multe la care ai acces doar dacă ai poftă de cățărat și la fel de multe la care ajungi doar daca ai barcă.

Urmează să vă povestesc despre sudul Eviei – pe care l-am explorat foarte puțin dar e-n plan. Și pentru că m-ați întrebat: dacă n-ai chef de venit cu mașina, varianta cea mai bună e zborul până la Atena și o mașină închiriată chiar din aeroport. De acolo până-n Xalkida sunt cam 100km pe autostradă și de aici… drumul e deschis 🙂

18

Evia (2)

E vară cu adevărat și-n Grecia. Anul ăsta am avut parte de vreme capricioasă, am făcut prima vizită la plaja de-abia la mijlocul lui mai și-n iunie am avut parte de temperaturi sub 25 de grade și ploaie. Ceea ce o fi normal pentru restul Europei, dar cu siguranță-i o ciudățenie aici.

Dar acum e vară cu adevărat. Au început concediile, ceea ce face ca plajele despre care v-am povestit data trecută să fie de nevizitat. Cel puțin de noi. Pornim în aventuri mai îndepărtate, ne petrecem duminicile în locuri de puțini știute, și revenim în orașul toropit doar la orele serii.

Nordul Eviei, calculat de la Xalkida în sus, e verde. E partea mea preferată de insulă, locul unde ne-am petrecut concediile în ultimii ani. Bucata de insula unde-mi trimit prietenii. E de vis. Din nord, nord, de la Agios Giorgos (cam trei ore de mers cu mașina din Xalkida, sau un ceas cu ferry-ul dacă treci de la Ahladi sau Glyfa) pe la Aidipsos – un fel de Băile Felix de la noi, ocolești toată curbura insulei, pe partea de nord, înspre Pefki. E o zonă de vis, cu dealuri înverzite, piscuri ce parcă ating cerul și o mare albastră, albastră. Noi am locuit undeva lângă Pefki, la o pensiune tare simpatică și făceam zi de zi excursii la plaje una mai frumoasă ca alta. De te pornești din România, drumul e destul de lung – de la București până la Glyfa (în estul Lamiei) în jur de 900 de kilometri.

Și pe stânga și pe dreapta ai plaje una și una și să traversezi nordul Eviei de la est la vest nu e mare lucru. În jur de o oră, o oră jumătate. Dimineața poți face baie la una din plajele din golful Eviei și după amiaza în Marea Egee.

Destul cu vorba, haideți să vă dau exemple. Asta-i făcută la Pefki. În urmă cu vreo 2 ani, una dintre cele mai simpatice vacanțe în 3.

IMG_5431

Aidipsos (Edipsos) e cum ziceam un fel de Băile Felix sau Govora de la noi. Hoteluri cu spa, pensionari la fiecare colț dar per total un loc simpatic de vizitat. Am gasit o cantină – împinge tava cu cea mai bună mâncare pe care mi-a fost dat s-o gust într-o vacanță!

IMG_5465

Asta-i o plajă descoperită la întâmplare. Pe lângă Pefki.

IMG_5554

Și aici am ajuns tot din întâmplare. E undeva între Agios Giorgios și Aidipso, o plajă cu beach bar și muzică faină. Cel puțin peste asta am dat în urmă cu doi ani.

IMG_5485

De te ții de drum pe partea de est, la Marea Egee, după Vasilika – un vis! ajungi la Agia Anna și Pili. Agia Anna e o plajă lungă de aproape 9 km, preferata păriniților mei când ajung pe aici. Noi însă avem un loc secret, o plajă ascunsă privirilor. Nu vă pot spune unde-i, nu că n-as vrea, dar nici eu nu știu sigur cum s-ajung acolo. Ca asta sunt multe și toate greu accesibile ceea ce le face și mai dorite. Puteți să spuneți că-i moft, că vă cred și sunt de acord cu voi.

Plaja de la Pili e perfectă pentru familiile cu copii. Apa curată, nisip, șezlonguri și cafea. E numai bună mai ales până la mijlocul lui iulie (adică înainte de concedii)

IMG_2327

Asta-i plaja secretă de care vă ziceam. E mică, mică și perfectă. Ionuț nu e de acord cu titul de perfectă. Una perfectă ar fi cu nisip, asta e doar ok.

IMG_5992

Pe partea de vest, mie una mi-e cunoscut doar Limni, un sătuc simpatic cu plaje multe și una mai frumoasă ca alta.

IMG_7653

Data viitoare vă povestesc despre plajele din Evia centrală cu tot cu cele două preferate!

2

Evia (partea I)

Îmi propun de ani buni, cam de pe la începutul blogului, să scriu și eu despre insula asta pe care locuiesc. Că-i frumoasă și cu de toate și așa de puțin menționată prin ghidurile turistice. E drept, nu-i foarte aproape de graniță și până să ajungi aici îți pot fura ochii și alte zone dar dacă reziști tentației, chiar merită să o cunoști. Nu știu de-s în stare să scriu un text cu iz turistic și apetisant, dar știu că de fiecare dată când ajung la câte o plajă fantastică din jur, sufletul mi-e rupt în două: să țin minunile ăstea pentru mine sau să spun și altora?

Evia e a doua insulă ca mărime după Creta. Capitala e Xalkida (Chalkis, Chalkida, Χαλκίδα) și-i legată de continent cu două poduri. De la Thessaloniki până aici sunt vreo 500 km. De aici până-n Atena faci cam un ceas, dar drumu-i bun și-ntins. O zi lungă ți-e de ajuns ca să tai insula de la nord la sud. De la vest la est nu-i nevoie de mai mult de o ora, o oră jumătate de te oprești la pozat pe traseu (că ai ce!) Orașul, capitală de județ, nu-i special, sau m-am obișnuit eu cu el. E pe malul mării, are munți în jur, străduțe înguste și trafic teribil la aproape orice oră. Nu-i prea verde dar compensează cu albastru. Pentru o zi, două, trei e delicios – are și câteva plaje în apropiere care nu-s de lepădat și o groază de locuri faine cu mâncare bună.

Bild 652

Bild 642

Una dintre plajele noastre preferate e cea de la Alikes (Drosia). La 10-15 minute de mers cu mașina, e hot spot-ul orașului mai ales de la mijlocul lui iunie până în septembrie. De vrei să te bucuri de liniște trebuie să mergi dimineața devreme și să te retragi încet când plaja începe să se umple. În luna mai poți sta o zi întreaga pe șezlonguri și nu vezi mai mult de 10 oameni pe toată plaja.

IMG_6043

Ne place mult și la plaja hotelului Pelagos (Agios Minas) la 10 minute (cu mașina) de casă. Mică și curată e goală dimineața și poate nițel aglomerată după amiaza. E una dintre preferatele lui Ionuț – pentru că nisip și stânci. Cafeaua e mai ieftină decât la Alikes și nici nu bâzâie în urechi muzica tare. De te saturi de nisip, la 40 de scări în sus te poți lăfăi la piscină.

IMG_6182

Uneori o tăiem și spre Malakonda, la plaja de acolo, cam 20 de minute până-n jumătate de oră cu mașina. O prefer după amiaza când plajele despre care spuneam mai sus sunt aglomerate.

IMG_0496

Numărul 1 pentru mine însă sunt plajele de la Lukisia. Cu bolovani și pietre – nici urmă de nisip (nu v-am spus că nu-mi place nisipul, așa-i?) și apă curată și rece. Nu se strânge multă lume (din motivele enumerate mai sus) și eu una aș merge acolo în fiecare după amiază.

IMG_6724

Sunt câteva plaje și în oraș – la propriu ÎN oraș. În primele luni petrecute aici am fost așa de entuziasmată de ele și număram zilele până la vară. Să cobor din bloc în costum de baie și să ajung la plajă în câteva minute. Între timp mi-a pierit entuziasmul și strâmb din nas. Așa-i când dă omul de bine.

IMG_3693

IMG_4120Mai sunt și altele dar mult, mult prea aglomerate pentru gustul meu așa că nu le menționez. Dacă se întâmplă să ajungeți totuși prin Xalkida, zic eu, veți fi mulțumiți cu cele prezentate mai sus.

De vi se face sete și foame – Paralia (zona centrală din oraș exact pe malul mării) e plină de restaurante și baruri draguțe. Și de o parte și de alta a podului. Și era să uit! Podul cel vechi e faimos – apa mării își schimbă cursul tot la șase ore. Cică-s ape nebune. Care-i influențează pe locuitorii orașului. După opt ani de trai aici tind să cred că o parte de adevăr există în toată legenda. Da-i drept, sunt eu mai cârcotașă de fel.

100_2813

Urmează să mă adun și să vă spun povești despre o zonă faină și verde. Nordul Eviei la care puteți ajunge și fără să treceți prin Xalkida (și economisiți cel puțin două ore de drum).

0

5.3 la 4:09

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Cutremur la Timișoara. Câți ani să fi avut? 8? 9? S-a scuturat casa într-o dimineață și a căzut un dulap din bucătărie. Tata m-a împins sub tocul ușii și vuia totul în jur. Am tremurat minunte bune și încă mi-e pielea de găină când îmi vine-n minte grozăvia. Aici, în Grecia, am trăit două cutremure 1/2. Pe jumătatea aia am simțit-o doar eu (și parcă-mi vine a crede că a fost de la băutura mea preferată, un apple cider delicios și mult prea multe sticle mici). Pe celălalt l-am simțit într-o seară, pe când era Ion bolnav iar pe cel de ieri, ei bine, pe cel de ieri l-am simțit toți. Mai puțin copilul care-i dezamăgit crunt (asta-i treabă să nu-l trezim în astfel de momente?).

Am adormit târziu și cu greu, la ora 4:09 am simțit că pic din pat de atâta zgâlțâială. Candelabrul de deasupra se clătina ca nebunul și tocurile ușilor scârțâiau a vaiet. Ionuț! Dau să sar din pat, mă prinde crețul – ăsta spirit de supraviețuitor! și nu mă lasă să cobor. „Nu te mișca!” strigă el și mă trezesc. Tremur toată. Tremură și el. Urmează parcă încă unul mic, mic de tot. Nu-mi simt nici picioarele, nici mâinile, nimic. Să-l iau pe Ion din cameră! Piticul doarme neîntors, mă duc și mă pun lângă el. Între timp se luminează telefoanele, o aud doamna de la doi cum trântește ușile, cineva coboară cu liftul. Îmi pun în minte să aduc la zi cutia de urgențe din casă, mi-e somn de pic. Nu scap de socializare, povestesc cu alți speriați. Cred că adorm cu telefonul în mână, sau poate visez, dar e sigur că mă trezește ghiontu-n coaste. Ion. Azi am stat cu lanterna-n geantă și imediat mă duc să-mi cumpăr și-un fluier. Cică mai urmează unul.