Citat
1

Azi a fost una din zilele acelea de care m-aș mai ține, dar n-ar fi nici rău dacă ar trece odată. A plouat și a fost ca o toamnă-n luna lui martie, nu mă plâng, credeam că-mi place, dar adevărul e că mi s-a făcut dor de iarbă verde, miros de primăvară și balerini fără ciorapi. Și una-i să trăiești mereu într-un loc gri, acolo, vrei nu vrei te adaptezi situației și alta să fim într-un loc unde teoretic sunt de toate – și soare și verde și iarnă și cizme de ploaie.

M-am trezit amețită și cu ochii umflați, nimic neobișnuit pentru o sâmbătă noaptea ca-n tinerețe, dar de data asta copilul m-a ținut alertă. I-a fost rău și a avut febră și doamne când se termină cu nebunia asta? Dialoguri în miez de noapte – „Ha ha, Ioane, așa o să fi și la petrecerea ta de 16 ani, cum ești în noaptea asta!” Pare-se că am chef de glume dar doar eu le pricep, el bietul mă privește de peste lighean. I-am pus unul lângă pat de teamă că nu ajungem la baie, nu-s mai nici sprintenă eu cum eram. „Mami, ce glume proaste-s ăstea?” întreabă el și eu mă hlizesc mai departe pentru că ăstea-s lucruri despre care eu știu, el încă nu. Adorm cu perna-n brațe și cu el lipit de spatele meu. Ultimul gând e că la final de săptămână trebuie să fie toată familia în formă – unul să revină, alți doi să n-o lipească și pățească.

Dimineața am petrecut-o printre piese de lego pe care le-am aranjat în cutii, pe culori și mărimi și forme. Ionuț mă privea  din pat de sus,  n-am putere să mă joc, dar nu le pune prea bine că oricum le stric de îndată ce nu mai sunt bolnav. Nu o zicea tare, dar știu ce am la casă. Îl las cu ta-su să-și poarte de grijă și o șterg la teatru. Era în plan să fim amândoi dar nu ne-a ieșit. Nu-i nimic, am luat deja bilete pentru următorul spectacol din aprilie – ceea ce vă recomand și vouă! Cartea Junglei, Teatrul German de Stat, Răzvan Mazilu, un cuvânt: m i n u n a t! Mi-aș dori să-mi înceapă toate duminicile cu atâta culoare.

Am continuat-o cu tort roz și lego-n vârf, așa praf a fost copilul că nici n-a avut chef de suflat în lumânare, nu-i nimic, a suflat anul trecut de atâtea ori de și-a făcut norma până la douăzeci de ani. Acum e deja seară, și-a mutat singur perna și pătura la mine-n pat, presimt că urmează altă noapte lungă. Și o săptămână cam tot așa. Bine să ne fie la toți!

 

Anunțuri
1

Cine-o fost primul? Oul sau găina?

Râd de cu bună dimineață. Râd când îmi amintesc de ce-am povestit cu soțul cel grec aseară și cireașa de pe tort, râd de cele cititie azi aici. Hohotesc de una singură amintindu-mi despre cât de mândrii-s grecii că doar de la ei au pornit toate și cât de mândrii suntem și noi, românii, că nu degeaba simt că am căzut din lac în puț și ori acolo ori aici, doar temperatura și marea ce-i aproape-s în plus (sau minus).

Crețul meu e convins că nu-i țară mai mândră-n toate ca Elada lui, eu pufnesc și-i amintesc de cei ce o populează. De gunoaiele aruncate care încotro, de comoditate, de nesimțire. El pufnește și-mi spune că de nu erau ei, grecii, vai de capul nostru, al resturilor de europeni, ar fi fost. Că doar ei au stat și au gândit și ni le-au dat pe toate pe tavă. Și echilibrul și democrația. Și acum, acum ce faceți? întreb eu cu jumătate de gură. Păi tot noi să facem, sare el de colo? Mai faceți și voi! Și așa continuă discuția și râdem, dar parcă nu-i râsul meu că le cam știu năravurile, nu degeaba-s de șapte ani buni aici.

Apoi îmi sar în ochi povești despre daci și centrul energetic al lumii care-i unde altundeva decât în Bucegi, habar n-aveam de treaba asta, păcat că nu m-am concentrat mai tare când am ajuns p-acolo și râd de una singură. Că până la urmă nici de bolile despre care povestea simpatica doamna Tivadar nu-s doar ale românilor și pe ălea tot grecii le-au inventat. Au inventat invenția cum s-ar zice.

Deochiul? Păi ăștia de aici nu numai că au trecut de faza cu sfoara roșie la mână și stins de cărbuni. Te dezleagă de deochi prin telefon. Te doare capul? Nu-ți merge bine? Sun-o pe mama sau bunica, aia mai înțeleaptă din familie și în câteva minute ești ca nou.

– Dar ce fac?

– Ei, zic ele ceva!

– Și funcționează?

– Păi nu mă mai doare nimic!

Mă bufnește râsul dar toți cei din jur mă privesc mai serioși ca niciodată. F U N C Ț I O N E A Z Ă garantat! Trebuie doar să crezi! îmi șoptește o prietenă bună. Păi și dacă nu crezi? Sau n-ai auzit niciodată de astfel de povești și posibilități? Atunci iei ceva de durere de cap și aștepți să-ți treacă, vine completarea crețului care-i mai necredincios ca Toma când vine vorba de superstiții din ăstea. Și mă mir, că doar e grec.

Apoi mai sunt și bolile ălea multe care toate au drept cauza curentul. Și vântul. Închidem geamuri, stăm toți la căldurică, doamne feri să uiți vreo ușă deschisă. Dacă bate vântul, stăm în casă nu scoatem nici nasul și mai ales copilul. Acoperiți din cap până-n picioare, șosetele-s musai că altfel răcești. Așa că dacă nu te doare capul de la deochi, cu siguranță ai dormit cu geamul deschis. Și ușa. Și te-a tras curentul.

Despre făcut baie-n mare dimineața nu mai spun, că asta-i cu siguranță inventată aici. Se spune că dimineața apa-i rece și nu-i bine să mergi cu copiii la baie că, evident, vor răci. Așa că du-i la plajă dupa ora 11, când e cald afară. Cancer de piele? Nu se prinde de ei, că au pielea pregătită pentru soare, că-s născuți aici.

Să mai spun și despre boala cu nervii? Toți suferă de stres și cu siguranță de obsesia aia pe care o au și românii, aia când crezi că toți au ceva împotriva ta. E ridicată la rang de sport național. Toți ne vor răul pentru că noi am fost primii-n toate. Ei și dacii.

Până la urmă mai contează care-or fost primii? Ultimii, ăia de râd la urmă, sunt cu siguranță mai importanți 🙂