1

De sezon

Pentru că de astăzi și până marți avem parte de temperaturi serioase (eu m-aș lega de aerul condiționat și aș da p-afară în septembrie!) mi-am amintit de poveștile mele despre Evia. Că tot mi-au trebuit șapte ani până să-mi vină cheful să vă povestesc și vouă pe unde-mi petrec eu verile (și viața).

Așa că dacă tot sunteți în căutare de destinații de vacanță – la un ceas de Atena puteți să vă bucurați de mare, soare, verde și mâncare bune. Găsiți textele mele despre insula Evia aici, aici și aici.

Evident, pentru orice întrebări, vă stau cu drag la dispoziție!

  

Anunțuri
8

Plan

E una din zilele ălea-n care-s pusă pe gânduri. În care mă caut. În care mi-e dor să fiu doar Alexandra, nu Alexandra mama lui Ionuț, nu Alexandra nevasta crețului. Să fiu doar eu cu mine și ale mele gânduri. M-am întâlnit de dimineață cu niște amice – partenere de întins și exerciții, au râs și s-au distrat.

– Ce altceva mai vrei, măi? Unde să te cauți? Ia-l pe Ion la stadion, bagă trei ture de alergare și pici lată, fără chef de căutări. Caută ceva de făcut, nu te ține destul de ocupată copilul?

Adevărul e că m-ar ține. Dar azi sunt cu mintea-n alte părți și să fiu al naibii de nu mi-e dor de mine. Așa că mi-am pregătit o carte și o cremă de protecție solară, un prosop și banii de cafea. Am planu-n cap, că nu pot fără. Iau copilul de la grădi, îl aduc acasă, aștept să vină ta-su și plec în căutare-mi. Măcar până pe seară. Eu cu mine și doar noi două.

Voi aveți momente din ăstea? Și dacă da, cum le dați de capăt?

 

8

Cărțile lui Ionuț (în limba lui ta-su)

Biblioteca lui Ionuț e plină. De cărțile în limba română pe care i le cumpăr eu de fiecare dată când ajung în țară, de cele în limba engleză trimise de nașă-sa și prieteni dragi de peste tot, de cărți în limba germană cumpărate tot de mine și de cărți în limba greacă. Pe majoritatea eu le-am cumpărat, restul sunt primite cadou sau și le-a ales chiar singur de pe rafturile librăriei. Între noi fie vorba, prefer să-i citesc volume în limba română dar uneori are poftă de câte o carte din ăstea enumerate mai jos și atunci faci un efort și i le citesc – traduse, a se-nțelege. Pentru că multe mămici care-mi împart soarta (de a trăi în Grecia) mi-au scris și m-au rugat să le recomand și cărți în limba greacă, iată aici o parte din preferințe.

În topul nostru, pe primul loc, de departe sunt aventurile lui Tik și Tela – desenate și povestite de Axel Scheffler. E o serie de cinci, una mai simpatică decât alta. Textul e scurt, ilustrațiile sunt grozave și Ionuț al meu știe să vi le spună vorbă cu vorbă!

Urmează seria cu iepurașul Tom. Sunt multe volume, nu ne-au placut toate – unul dintre ele povestește despre pedeapsa pe care o primește Tom când face nu știu ce copilărie, așa că exemplarul ăla ne lipsește, dar sunt trei care ne plac mult. Ăsta pozat aici e unul dintre volumele cu povești simpatice, mai există una cu Tom care se rătăcește într-un magazin (explică foarte clar ce trebuie să facă un copil dacă se întâmplă așa ceva!) și încă una cu Tom care merge la piscină.

Poveștile ursulețului Marko istorisite de Amy Hest sunt așa de simpatice de eu nu mă mai satur să le citesc!  Asta e prima dintr-un set de trei, toate minunate!

Topotip e un alt personaj drag noua.  Avem întreaga colecție de povești – vi le recomandăm pe toate!

Oh, despre Oliver Jeffers aș putea să povestesc ore-ntregi. Îl ador pur și simplu! Avem cărți de-ale lui în toate cele patru limbi despre care vă spuneam mai sus și asta, ei bine, asta e preferata familiei 🙂

Ultimele cărți ajunsă-n colecția lui Ionuț  sunt amândouă semnată de Julia Donaldson (cu ilustrații de Axel Scheffler). Cei doi ne-au cucerit deja cu Gruffalo și Puiul de Gruffalo (amândouă în limba română la editura Cartea Copiilor).
  

Asta-i preferata mea. Povestea unui iepuraș care după o ceartă zdravănă cu mama, fuge de acasă doar ca să revină mai târziu și să concluzioneze: nicăieri nu-i ca acasă 🙂

Altă serie simpatică și plină de învățăminte care ne place mult de tot:

O carte peste care am dat la un târg de vechituri și pe care a pus Ionuț mâna. I-a placut așa de mult încât timp de săptămâni bune a fost pe lista de lecturi de fiecare seară!

Asta-i preferata lui ta-su. E lungă cât o zi de post, sau mă rog, cât să nu-ți mai simți gâtul după citit. Eu nu am citit-o (recunosc aici – fug de tot ce-i text lung în limba greacă. Poate v-oi explica motivele altă dată…) dar mi s-a spus că e tare frumoasă!

O carte care ne-a fost recomandată de la grădiniță. Simpatică foc și declanșatoare de povești ce nu se mai termină. Din ălea care încep cu DE CE? preferatele mele 🙂

Autorul ăsta, Triviza, e faimos. Are niște povești una și una, pline de fantezie. Ionuț nu se mai satură să le asculte și sunt sigură că și crețul care i le citește simte la fel 🙂

Și ajungem la cărțile cărților, poveștile broscuței. Sunt scrise de un domn de origine nordică (doar știți cât de mult îmi place mie tot ce vine de acolo) și au mesaje de suflet. Atât de frumos povestite și ilustrate de i le-aș citi lui Ionuț toată ziua!

Vi le recomand pe TOATE!
  
  

 

0

Planuri de vacanța (altora)

Sunt de opt ani în Grecia și parcă pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că au dreptate localnicii când spun că aici s-a inventat statul la discuții. Oamenii ăștia au un talent când vine vorba de a despica firu-n zece și de a dezbate orice chestiune timp îndelungat de parcă nu-i mână nici o grijă-n lumea asta și timpul de aici izvorăște. De la bătrâneii care stau de dimineața devreme la cafenea până la cei de vârsta mea, dialogul e prezent peste tot. Fiecare suflet are ceva de zis, de adăugat, de comentat. Despre orice și din nimic se pornesc furtuni și dialoguri aprinse – cu greu se domolesc! Pe lângă faptul că-s gălăgioși și parcă mai mereu băgați în priză e bine de știut că ei așa sunt indiferent de tema de discuție. Până și un dialog inofensiv – vremea? le poate provoca pasiuni nebănuite. Atmosfera asta de veșnică agitație și gălăgie mi se părea chiar simpatică. Între timp am revenit la ale mele și mă obosește teribil – dar e drept, e delicios de observat.

Zilele trecute mi-a cerut Ioana un sfat privind vacanța de vară. Idei de insule frumoase, nu foarte departe de Atena, știți și voi, e ianuarie, dar mai bine să faci planuri din timp decât să le lași pe ultima clipă! Și pe cine să întrebi mai cu încredere decât pe cei care-s de-ai locului. Oameni care au bătut insulele-n lung și-n lat și care știu ce vorbesc. Musafirii mei de duminică, toți unul și unul, cu vacanțele-n suflet și a lor țară tot acolo. Am aruncat întrebarea undeva pe la 12, la ceas de cafea și plăcințele cu brânză.

– Întrebare: insulă faină, aproape de Atena – adică să nu fie nevoie de ore-ntregi de mers cu ferry-ul. Cazare undeva lângă o plajă cu nisip. Să nu fie aglomerată.

– Andros, zice unul.

– Lasă, mă, Andros. Kytnos e mai faină. Sau Kea.

– Nici gând, băieți, nici gând. Hydra is the best.

– În Hydra nu ai voie cu mașină, nu știi?

– Păi și care-i problema?

– Doi copii mici! Bagaje, chestii…

– Spetes! zice prietena mea. E aproape, e frumoasă, verde…

– Și al naibii de scumpă, sare altul de colo. Acolo au vile toți plictisiții din Atena!

– Eu am zis Skopelos, mă bag și eu în seamă…

– E departe. E mult de mers cu mașina (*adică vreo două ore, dar mă rog, distanțele și timpul se măsoară altfel aici!)

– Dar e verde!

-Dar de ce aproape de Atena? Sunt o mulțime (*accentuat) de insule fantastice. Ikaria! Sau Folegandros! Koufonisia!

– Pentru că au și doi copii mici! Nu poți merge la naiba-n praznic dacă ai și copii mici cu tine, sar eu, mamă responsabilă. Și bagaje multe și una și alta!

– Atunci Samos! sare de colo cel născut și crescut în Samos. Sunt zboruri zilnice!

– Găsim hotel cu plaja lângă?

– Cum să nu?

Evident, discuțiile menționate aici sunt varianta prescurtată rău de tot. Pentru că până la urmă nici nisipul de lângă hotel nu e chiar nisip, e cu pietricele – dar sunt multe plaje cu nisip! Da, dar nu lângă hotel!

– Creta, spune soțul.

De aici a pornit un alt dialog despre vacanțele lor în Creta. Unii spun că au fost cele mai frumoase, alții că e de mers doar cu cortul sau în zone mai retrase. Eu le-am zis că parcă nici Evia nu e așa de rea și mi-am atras priviri urâcioase.

– Evident că nu e rea! Toate-s minunate, până la urmă și în Xalkida ai marea la doi pași…

Am încheiat dialogul undeva la 6 după amiaza, fără nici o concluzie bătută-n cuie.  Doar cu aia care spune că oriunde ai merge în Grecia n-are cum să nu-ți placă! Duminica asta urmează partea a doua de discuții…

2

2016

Am fost într-o pauză lungă. De scris, făcut planuri, de povestit cu oameni care nu-mi spun nimic. Am profitat de plecarea în țară și bine am făcut. Cred că am trăit una dintre cele mai frumoase vacanțe din ultimii ani. Cărți bune, gânduri bune, oameni dragi, inspirație cât cuprinde. Am avut timp să privesc în urmă. Să despic anul ce-a trecut. Acum văd clar, un 2015 încercat și al naibii de înțelept. Au fost zile bune, foarte bune, au fost și din ălea mai puțin de ținut minte dar sunt sigură că au scopul lor. Am crescut povești, am dat avânt proiectelor, mi-am adus aproape oameni pe care nu-i mai vreau duși din viața mea. Am dat cu capul de pragul de sus, mi-am regândit traiectoria, am văzut ce lipsește, ce trebuie reparat, de ce vreau să scap și ce vreau aproape de mine și sufletul meu.

N-am planuri mari pentru 2016. Să fie neaparat cu sănătate – am văzut cum e să-ți scârție! Nu-mi doresc neaparat liniște cât puțină nebunie și niște piper. Voie bună. Căi și drumuri noi. Încercări. Vreau să simt că trăiesc. Ceea ce vă doresc și vouă!

3

Sfaturile noastre toate…

Zilele trecute, pe mine și prietena mea de suflet ne-au prins poftele de povești și amintiri. De pe vremea când țâncii noștri erau țânci și nu băieți ca acum, de pe vremea când încă gângureau și se lipeau de noi și miroseau a bebeluși. În timp ce ei, acum băieți în toată firea, își vedeau de jocurile nebune, ne-am pus noi la ceas de dezgropat una și alta și motive de chițăială. Care-au fost cele mai cele sfaturi primite cât am fost cu burțile la gură și mai apoi, cu bebeluși în scutece? Că aici unde trăim noi, fiecare colț și babă are câte un sfat de dat, toți sunt experți în parenting și fiecare, evident, știe ce-i mai bine pentru tine dar mai ales pentru copilul tău. Și din vorbe-n vorbe, ne-am dat seama că topul ne seamănă, așa că le-am unit și eu vi le spun și vouă. Că-s prea simpatice să rămână între patru urechi și se știe, mie-mi place să dau tot din casă.

  • Nu vorbiți cu Ionuț în două limbi că-l amețiți și n-o să mai vorbească nici una!

Ăsta-i sfatul pe care l-am auzit cel mai des și din toate părțile. Pentru că eu am vorbit de la început în limba română și crețul i-a vorbit în greacă iar noi între noi, în engleză, lumea ne privea contrariată. Încă o mai fac – dar cel mai neprețuit moment e cel în care Ionuț deschide gura și vorbește frumos în amândouă limbile, fără să confunde sau să se încurce. De are-un gând prima dată îl auzim într-o limbă, apoi inevitabil în cealaltă. A început să vorbească fluent în jurul vârstei de doi ani și de-atunci n-a mai tăcut. Acum e teribil de interesat de engleză (ca să pricep și eu ce ziceți, măi mami!) și germană (ca să poate povesti cu văru-su de la Viena fără să-i înțeleagă bunu Tinu, care, bietul parcă nu avea deja destule probleme!) Așa că ăsta cu limbile a fost un sfat de care n-am ținut cont și nici nu recomand nimănui să țină. Evident, vine la pachet cu o concluzie demnă de enciclopedie: copilu-i agitat și nu stă locului – din cauza că l-am amețit.

  • Fă repede încă un copil, să scapi și după aia poți să slăbești

Ăsta sfat mi-a ajuns la urechi când Ionuț nu avea decât vreo două sau trei luni. Prietenei mele, mai repede, încă nu ieșise din maternitate, vorba vine, nu se dezmeticise și au sărit toți cu sfatul. Repede, repede, oricum ești rotundă ca o minge, mai fă unul și, acum urmează partea mea preferată – „ai scăpat!”. Evident, n-am ținut cont (nici eu, nici ea) și n-am băgat de seamă și între noi fie vorba acum e prea târziu. Că eu una-s deja la kilogramele din 2007. Revenind la ton serios, nu pricep ce-i cu graba asta și nici cu nevoia de a face ce-i de făcut ca să scapi. Am mai povestit și altă dată cum vedem noi lucrurile și parcă suntem tot mai convinși că de va fi să fim patru și nu trei, vom fi pentru că ne e dor de un bebeluș (încă nu e cazul!) și pentru că ne dorim să mai creștem un copil. Nu pentru a-i oferi companie lui Ionuț, nici pentru a nu-l lăsa singur pentru că „de a scăpa” nu mai poate fi vorba.

  • Nu-l ține în brațe/ nu-l pupa prea mult (că-i băiat!?)/ nu-l lăsa să plângă (că-i băiat?!)

De departe, ăstea sunt preferatele noastre. Există o limită foarte clar delimitată între ce au voie să facă/ să faci cu băieții și fetele, da, chiar și tu, mama lor. E musai, musai să te asiguri că nu vor fi niște mămoși plângăcioși. După ce am studiat ce se-ntâmplă-n jur timp de cinci ani, de când sunt mamă, îmi dau seama și-s tot mai convinsă că exact interdicțiile ăstea dau naștere unor băieți mămoși și plângăcioși. Și care mai târziu se transformă în bărbați pe care nu, nu vrei să ți-i aducă acasă fiica-ta. Dar bine, asta e doar părerea mea. Mamă de băiat care-mi stă în brațe (mie sau la ta-su!) care e pupat și vai, cât de pupat e și care plânge când e de plâns. Pur și simplu.

  • Nu-i lua temperatura rectal că s-ar putea să-i placă și o să aibă probleme mai încolo…

Sfat șoptit la ureche. Care nu și-a mai auzit concluzia pentru că am izbucnit în râs nebun. E gând serios și auzit din două surse. Nu mai am ce comenta.

Mai sunt multe, auzite zi de zi, superstiții una mai stupidă ca alta, dar deja le selectez și nu le mai dau cale liberă în minte. Nu mai bag de seamă toate minunile care-mi trec pe la urechi. Râd când le aud și mă grăbesc să le uit că-i păcat de locul ocupat la mine-n cap.

Voi, voi ce sfaturi minunate ați primit?

2

Cumințenia-i noul negru

Respir. Inspir. Adânc. Și-nchid și ochii. Am 34 de ani din care ultimii 14 sunt trăiți pe ici și colo. Am văzut multe, mai sunt multe de văzut și cunoscut. Am cunoscut oameni faini, oameni dragi, care-mi sunt încă-n suflet dar și oameni de care vreau să uit. De toate și din toate. Am prietene în multe puncte de pe glob cu care mă aud și mă citesc pe cât de des se poate. Majoriteatea sunt mămici, aflu de la ele cum e traiul p-acolo, știu cum e aici, pe unde sunt, compar, pun în balanță. Dar vă spun cu mâna pe inimă și fără pic de răutate, eu femei/ mame mai … (nici nu știu ce vorbă să aleg pentru a nu fi prea dură sau răutăcioasă) stresate cu ai lor prunci decât ăstea printre care mi-e dat să trăiesc, n-am văzut și nici n-am auzit nicăieri. Evident, nu generalizez. Nu-s toate așa dar aproape, cu siguranță. Nu poți sta liniștit nicăieri. Peste tot se găsește una mai grozavă care să țipe și să muștruluiască odorul pentru te miri ce. Și vocile și ritmul limbii și tonalitatea. Cuțite-ntoarse-n rană și apoi înapoi la zgâriat sticla. În parc, nu vă urcați, nu alergați, nu țipați. Nu respirați, stați cuminiți! La restaurant, melodia continuă, stați CUMINIȚI, nu alergați, cădeți, nu faceți gălăgie. Și vocile, vocile ălea cu una, două, trei tonalități prea sus, mult prea sus. Am ieșit la plimbare pe-un câmp și de-acolo, undeva pe-un deal. Nu alergați, bate vântul, transpirați, nu mai țipa! Umblați cuminți! E un deal, cum naiba vrei să umble cuminiți? urlu și eu din toți rărunchii. Să nu se lovească! Ba lasă-i să se lovească! Se lovesc, se ridică! Nu! Să nu alerge! Bate vântul! Mama lui de vânt, lasă-l să bată! Transpiră și răcesc. Nu răcește nimeni, lasă-i să alerge! Suntem pe un deal! Măcar aici să alerge! Să nu țipe! Că sunt case și oameni în jur. Lasă-i să țipe, să chiuie, sunt copii! Fac roșu-n gât! Nu fac roșu-n gât de la țipat! Să nu se cațere! Nu vă cățărați! Veniți aici, vreau să ne dați mâna! Nu mergeți siguri! E un deal! Lasă-i în pace să fie liberi, jumătate de oră de mers pe lângă drum și țipat de bucurie. Gata, mergem acasă!

„Mami, nici în natură nu ne putem juca așa cum vrem noi?” întreabă piticul și simt cum mă cotropește urgia de supărare…