4

Dialog

Trei zile în care ne-am văzut pe fugă. L-am prins într-o seară la povești. Îmi place mult când se tolănește cu capul la mine pe picioare și ne întindem amânoi pe cea mai faină canapea din lume. Îl simt că vrea să afle, să întrebe, să ne legăm ca după o pauză lungă.

– Știi, eu nu o să mă mut niciodată de lângă voi.

Mie-mi stă inima-n loc.

– Niciodată e un cuvânt cam … gras.  Nu prea încape în viața noastră. (ăsta-i primul gând ce-mi vine în minte)

El râde, râd și eu.

– Serios vorbesc. O să locuim mereu împreună, tu cu tata și cu mine. Și cu fratele meu.

– Doamne, care frate?!

– Stai liniștită. E imaginar. Fratele meu imaginar. Sigur o să-ți placă mult de el pentru că e imaginar. Tu nu-l vezi. Nimeni nu-l vede. Doar eu.

Mă liniștesc instant și mă pufnește râsul.

– Păi chestia asta cu locuitul împreună nu prea cred că se poate. Adică nu știu dacă există vreo fată în lumea asta care să vrea să stea cu mine-n casă. Și nici eu nu cred că vreau.

Stă pe gânduri.

– Caut până găsesc. Auzi, eu unde eram când nu eram?

– Am mai discutat despre asta…

– Da. dar vreau să știu dacă vă plăcea să fiți numai voi când eu eram altundeva.

– Păi sinceră să fiu, era interesant. Adică aveam mai mult timp liber. Dar și acum e fain. Și pentru că era deja plictisitor să fim numai noi doi am zis, ok, hai să facem și un copilaș. Să vedem cum e. Și atunci ai apărut tu!

– Să o crezi tu că am venit când ați vrut voi! Eu am venit când am vrut eu! Știi, când stăteam eu în cer, pentru că eram de fapt un spirit și mă gândeam să aleg o mămică la care aș vrea să merg și eu știam că vreau să vin la tine… Dar tu nu știai și ți-am făcut surpriză!

Piele de găină. Dar chiar așa a fost.