1

Final de capitol

Cochetez de ceva vreme cu o chestie: să cumpăr cât mai puține lucruri. Să fie puține dar bune și cu banii puși la păstrare să-mi fac alți pitici fericiți (cu o escapadă la Madrid de exemplu). Gândul acesta mi se plimbă-n cap de anul trecut (inspirată de aici), dar în ziua a doua a lui 2017 mi-am promis că-l transform în rezoluție. Pentru că azi, căutând o pereche de jeans, am realizat că mie de fapt nici măcar nu-mi place să merg la cumpărături. Shoppingul nu-i pentru mine motiv de relaxare. Din contră, după un ceas prin magazine – dacă trebuie să și probez n-am nevoie decât de jumătate de ceas! simt că mă dor toate și visez la o canapea și ceai și liniște.

Mă obosește teribil căutatul, probatul, vânzătoarele – în Grecia mă scoteau din sărite pentru că stăteau și-mi respirau în ceafă, în România mă calcă pe nervi pentru că nu mă bagă în seamă și par deranjate de orice întrebare. Calea cea dreaptă o fi undeva prin Austria, dar adevărul e că m-am cam săturat de aceleași mărci și modele și forme.

Și cum spuneam, azi s-au aliniat planetele și mi-au dat cu cireașa de pe tort în cap. Am petrecut cinci ore la mall și până la urmă am cumpărat ceva doar ca să nu spun că am pierdut timpul degeaba. În primul magazin am cules vreo zece perechi e jeans, cică n-am voie să intru cu toate în cabină.

–  Îmi aduci tu alte numere de am nevoie sau ies eu și defilez în căutare?

– Nu știu ce să vă spun. Dar nu se poate.

În alt magazin am intrat cu trei perechi, una parcă stătea cum trebuie dar un număr mai mic nu mi-ar fi stricat așa că ies să-l caut. Pe când mă întorc, fata a făcut ordine pe acolo și a luat și ce nu trebuia luat.

În al treilea magazin s-a uitat lung la mine și mi-a spus că mai au doar numere foarte mici, adică pentru dumneavoastră sigur nu mai am! L-am înțeles pe crețul care a avut parte de un astfel de tratament anul trecut pe vremea asta. Cică numerele se opresc la XL, nu au mai mulți de X. El a plecat relaxat mai departe, eu astăzi aș fi pocnit-o pe duduie cu poșeta-n cap! M-am abținut și odată cu asta, mi-am promis că de azi încolo cumpăr doar online.

De la cei care mi le aduc acasă, le probez și le pot returna de nu-s bune. Deocamdată singurii testați sunt simpaticii de la ZOOT (simpatici nu doar din cauza lui Robi), Joules și niște ghete simpatice de la Shoppingdays.  Mai am pe lista Asos și Fashion Days, pe picior de testare. Ce alte recomandări aveți? Haine, pantofi și accesorii la un click distanță?

1

Sunt un ardei cu fustă (și cizme noi)

Am ajuns acasă mai târziu astăzi și a trebuit să comprim cele 10 ore în care nu ne-am văzut – cu Ion – în nici două. Între pături și perne și picioare reci, două ale lui și palme mici și moi – tot ale lui! pe obraji(i mei).

– Unde ai fost azi atâtea ore?

– La birou…

– La acela unde am venit și eu? La biroul acela frumos, cel mai frumos birou din lume?

– Aham.

– Ai scris mult azi?

– Am scris, da. Și apoi am fost la Cărturești…

– La Cărturești unde e Diana?

– Unde a fost Diana.

– Dar de ce nu mai e?

– Pentru că s-a mutat în alt oraș.

– Așa cum ne-am mutat și noi?

– Exact! Și acolo, la Cărturești, a venit o fată simpatică pe care nu am cunoscut-o până acum dar mi-am dorit mult s-o cunosc… și avea și o fetiță mică, mică și la un moment dat a apărut și un cățel…

– Tu acum îmi spui o poveste sau chiar așa a fost?

– Chiar așa a fost. Și am povestit cu fata asta și știi, ea locuiește la Berlin…

– Nu pot să cred! La Berlinul ăla în care nu am fost și eu pentru că ai vrut să mergi doar cu tata?

– Exact acolo!

– Nu pot să cred! Și acum ești prietenă cu fata asta care are o fetiță și un cățel?

– Cred că da. Dar cățelul nu era al ei, doar fetița. Ea are alt cățel, la Berlin.

– Și cățelul ăsta din povestea ta, al cui era?

– Al unui domn.

– Și cum o cheamă?

– Pe cine?

– Pe fata care avea o fetiță și un cățel la Berlin?

– O cheamă Andreea. Sau Tomata cu scufiță.

Mă privește lung și neîncrezător.

– Ce nume e ăsta?

– Numele ei… de scenă!

Râde. Râd și eu.

– Și al tău care e numele de scenă?

– Habar nu am. Eu nu am nume de scenă!

– Tu ești… ardeiul cu fustă!

Îl înghesui și râdem amândoi. Bine că nu-s gogoșar.  Și să vezi ce chestie, tocmai mi-am amintit, vrei să te iau în brațe să-ți arăt ceva nemaivăzut? Adică s-a mai văzut dar acum mulți ani…

– Sigur că vreau!

Îl iau în brațe și se-ncolăcește și-și bagă nasul la mine-n păr și-n umăr și vai ce n-aș da să rămânem așa măcar până la următoarea lună mare.

– Ia te uită ce mare-i luna în seara asta!

– E mai mare decât de obicei?

– Mult mai mare.

Nu pare impresionat așa că mai încerc.

– Următoarea dată când luna asta o să fie din nou așa de mare… o să fie peste… mulți ani! Când o să fii tu ca mine, bătrân adică.

– Dar tu nu ești bătrână! Tu ești cea mai tânără mămică! Și mami, azi ai primit niște cizme noi. Cu căței. Și tata a zis „iar cizme?”

– Serios?! Și tu ce ai zis?

– Că din ăstea chiar nu aveai!

joules

P.S. Despre cizmele ăstea am auzit prima dată la cea pe care o numesc inspirația mea de fiecare zi. Să vă fie și vouă!