1

Cărțile mele

Și iar au trecut zile multe, prea multe în care mi-am găsit tot altele de umplut timpul și nu am mai dat pe aici. Între timp am sărbătorit pentru a doua oară cei 27 de ani de viață – nu-s doar o dată, vă garantez!, am trăit teatru și performance, am pus țara la cale, m-am felicitat pentru o groază de idei bune pe care le-am pus în practică, am stat nedormită câteva nopți bune din cauza altor idei, nu la fel de strălucite. E mama lui K. la noi de vineri seara și asta înseamnă că nu mai am grija prânzului și a cinei și nici a multor alte chestii (bine-i când nu-ți lipsește soacra grecoaică din casă!) Am timp de citit și mai ales am timp să vă spun ce am mai citit eu – mai ales că de când sunt în cel mai fantastic grup (secret) de cititoare feroce nu adorm în nici o seară fără un ceas de lectură!

img_9265

Sunt cu ea în mână de luni (și în paralel, pe Kindle, am terminat una ușoară, de ținut mintea departe de prostii, scrisă de Liane Moriarty, The Last Annivesary). Un bărbat pe nume Ove e una din cărțile ălea pe care eu nu le-aș lăsa din mână dar în același timp îmi prelungesc agonia lungind cititul. Am început azi încă una, tot pe Kindle (Pachinko de Min Jin Lee) tomai din acest motiv: să mă așez seara în pat și să mă bucur de povestea asta care-mi merge la suflet. I really love Ove. N-ai cum să nu.

img_9262

Pe ăstea două le-am terminat de curând. Despre Elif Shafak v-am tot povestit, o citesc cu mare drag și tare am așteptat apariția asta. M-a cam dezamăgit, recunosc. Așa că am decis să mă opresc cam pe la jumătate și o voi relua când mi-a veni cheful. Leila Slimani și Cântec lin e absolut wow. Oh, ce am mai simțit unele trăiri ale mamei din poveste. Dacă sunteți însă mamă doar de puțin timp, vă recomand să stați departe de ea pentru o vreme.

Ce nu se vede-n poză sunt încă trei cărți – The Story Hour – A novel de Thrity Umrigar (m-a ținut în suspans dar finalul m-a dezamăgit rău de tot!) A House Without Windows de Nadia Hashimi (must read dacă sunteți fani ai lui Khaled Hosseini) și Douăzeci de ani în Siberia (Anița Nandriș Cudla) – cu pielea de găină am terminat-o într-o noapte. Motiv bun să înjur cu scuză tot ce înseamnă comunism și urmașii lor.

img_9261

Acum am pe noptieră trei doamne, toate trei una și una. O să le încep în liniște și promit să mă bucur de fiecare în parte.

Voi ce ați mai citit?

Anunțuri
4

Cărți 2016, liste 2017

2016 a fost un an ciudat. L-am început tumultos, plin de căutări și răzvrătiri. Simțeam că-i moment de schimbare, că trebuie să trecem pe alt macaz, să ne urnim, să mișcăm, să privim înainte.

În 2016 am citit mult. A fost singurul mod care m-a ajutat (nu doar acum ci mereu) să-mi țin mintea curată și nervii sub control. Și departe de supărări. Am trecut prin tot felul de etape : de recitit și revăzut cu alți ochi și, spun eu, minte mai deschisă unele cărți, de căutat nume și direcții noi de lectură, de făcut liste – zeci de rânduri cu nume și titluri. Am stat o vreme în etapa de nordic noir – aproape întreaga vară, am dat peste autori români care-mi plac mult, am descoperit o groază de nume, am cumpărat cărți. De când sunt în țară nu trece săptămână fără câte o vizită la librărie sau la bibliotecă. La Timișoara – bine am revenit! s-a și deschis o librărie nouă, independentă, cărămidă la vedere, colțuri cozy și bufnițe faine, zice-se. Eu încă n-am ajuns – pentru că vreau timp să mă bucur de astfel de locuri, pe fugă n-are farmec! La biblioteca de cartier am găsit ce nu speram și-i un loc unde mă duc mereu cu drag. Am prietenii aproape și ei au cărți și chef de schimburi. Sunt la doi pași – de fapt vreo 20, de biblioteca de la Centrul Cultural German.

Acum o să dau mai departe lista mea de anul ăsta. Să vă fie de inspirație. Și vă dau și gândurile și planurile pentru anul care va să vină. Tot așa. De inspirație și de chef de lectură.

Cum ziceam, anul ăsta a fost plin de nordic noir. Eu eram deja îndrăgostită de Jo Nesbo – care-i la loc de cinste-n bibliotecă. L-am cunoscut și pe Henning Mankell și m-am lăsat prinsă și de Camilla Lackberg. Primul e wow. Doamna e ok. Vi le recomand ca lectură de vacanță de vară. Că-s relaxante.

Isabel Allende – care mi-a plăcut la nebunie de când am citit Paula. Și Casa Spiritelor. Puțin dezamăgită de The Japanese Lover – sau o fi fost traducerea teribil de proasta? dar surprinsă (plăcut) de Ripper.

Elif Shafak – Doamne, cât o iubesc pe femeia asta! Vă recomand toate cărțile ei – eu anul ăsta am citit Lapte negru și-s mai prinsă de ea ca oricând!

Naghib Mahfuz, Trilogia Cairoului, trei cărți mari și grele. O poveste care curge frumos, saga unei familii – dacă sunteți pasionați de lumea arabă o să vă placă și vouă. Am trăit cu ei aproape două săptămâni, am ajuns să-i cunosc, să mă simt ca acasă, să mă bucur de ce-i bucură, să mă întristez. Puține cărți m-au atins așa de tare și m-au făcut să realizez, Doamne, pentru a câta oară? cât suntem de mici în lumea asta și ce repede trec toate.

Anche Min – Împărăteasa Orhidee, Amy Tan – Valea minunilor, Ranu Manicka – Zeita orezului, Pearl S. Buck – Mama (pe asta din urmă vă recomand să o citiți în limba engleză!) sunt doar câteva din cărțile pe care le-am avut aproape anul ăsta.

Vă mai zic? Mary Chamberlain – Croitoreasa de la Dachau (mi-a plăcut dar mai că nu m-am pus să-i scriu continuarea sau măcar un P.S. așa de tare m-a ofticat finalul!) Harper Lee – Du-te și pune un străjer (rămân la părerea că Să ucizi o pasăre cântătoare nu avea nevoie de continuare!). L-am descoperit și pe Florin Iaru – Povestiri cu final schimbat care m-au făcut să dorm cu lumina aprinsă vreo două nopți! Am râs cu Dan Lungu – Sunt o babă comunistă și Raiul găinilor . Despre Anda Docea, fosta mea colegă de facultate, am doar vorbe de laudă. Am citit-o cu poftă – nu doar o dată – și cu mult drag dau gândurile mele bune despre ea și scriitura ei, mai departe!

Mi-am retrăit anii faini de liceu cu Eleanor &Park de Rainbow Rowell. Tare mi-ar fi plăcut să fi scris eu cartea – și tare mă bucur că am descoperit-o (chiar simpatică!) Și am citit si We need new names a lui No Violet Bulawayo – carte găsită în coșul cu reduceri. Bine am făcut că am pus mâna pe ea. Că tot sunt pline ziarele și ecranele cu povești despre bărci pline care ajung din Africa în Europa. Mie mi s-a făcut pielea de găină citind-o. Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, cartea descoperită acum vreo patru ani, recitită de vreo șase ori din care de două ori doar anul ăsta e Bilal a lui Fabrizio Gatti (jurnalist italian de investigații, s-a dat și român căpșunar la un moment dat, că asta-i place să facă, să se dea drept altcineva și să scoată la iveală povești din altă lume!). Din păcate romanul lui a fost tradus din italiană doar în germană și franceză – nu pricep nici în ruptul capului de ce nu există și versiune în limba engleză! E de citit. Și nu doar o dată!

Acum la final de an am mai recitit Maurice Druon – Regii Blestemați și de acolo am ajuns la Philippa Gregory (nu se compară dar e pe același stil). Proabil că-mi voi încheia anul cu ea.

Pentru cel care vine, am o listă cât o zi de post negru. Sunt multe, salvate care pe unde, notate pe post-it-uri colorate, scrijelite pe câte un colț de agendă. Pentru că acum nu mai am timpul pe care l-am avut în ultimii opt ani probabil că voi deveni mai selectivă. Sau poate că nu.

Primele trei – descoperite într-un articol cu recomandări Ben Rawlence – City of thorns si Radio Congo si Caroline Moorhead – Human Cargo. Apoi, inspirație de la fetele cucuietele, book talks și altele:

Probabil că voi descoperi – și cumpăra – pe parcurs și alte. Așa fac de fiecare dată, e singurul loc unde cumpărăturile impulsive au voie să se dezlănțuie. Dar până una alta, ia aruncați încoace și cu ale voastre titluri și liste!

15387554_10153890444640927_273042211_o

 

 

 

 

0

Cum sărbătorim noi 1 Decembrie?

Nimic, dar nimic în lumea asta nu îmi place mai mult decât o zi cu zăpadă – afară și un teanc de cărți bune în casă. Asortate, se știe, un fotoliu dolofan, o cană cu ceai fierbinte și lemne ce trosnesc în sobă. Azi am parte de fotoliu dolofan. Și în loc de ceai, compot de mere cu scorțișoară. Nu am lemne-n soba și adevărul e că teancul de cărți nu-i pentru mine, ci pentru Ionuț. Care, de când sunt o mamă adevărată și îmi duce dorul, se bucură tare de fiecare zi pe care o petrecem împreună. Citind. Așa că azi am să vă povestesc despre cărțile lui, cumpărate toate de când ne-am mutat în țară. Un fel de cadou de bine am revenit. Am încă un teanc – de-ale mele, că doar nu era să nu profit și eu! dar despre ele, data viitoare. Mi-era dor să pot să merg într-o librărie de fiecare dată când am chef – și bine-i că la Timișoara am de unde alege. În curând, se deschide una la care eu de-abia aștept să ajung – bufnițe, perne moi, pereți dezgoliți până la cărămidă, cafea bună și chiar și-un colț de anticariat – să vă mai spun și altele?

poza1

Prima-i una dintre cele mai dragi:

poza5-copie

Despre Pettersson și Findus am mai povestit și altă dată – da, in versiunea în limba germană pe simpaticul bătrânel îl cheamă Peterson. M-am bucurat ca un copil când am văzut că a apărut și-n limba română, sunt foarte simpatice poveștile! Noi am citit-o deja de vreo zece ori și e pe listă în fiecare seară! V-o recomandăm cu mare drag!

poza4Dacă m-ar întreba cineva, care e de departe autorul meu preferat de povești pentru copii, răspunsul meu e clar, fără să stau pe gânduri: Oliver Jeffers. L-am descoperit întâmplător, în limba greacă, apoi am dat peste original, în limba engleză și acum, în română. Oricum ai lua-o, textele sunt geniale. Simple, că nu-i nevoie de vorbe multe. Puțin ciudate și poate – pentru noi, ăștia mari, fără mult sens, dar nu cred că există copil care să nu trăiască la maxim alături de fiecare personaj. Despre ilustrații nici nu mai spun nimic, se mulează perfect pe text!

poza2Fred, prietenul imaginar e o bijuterie de carte. Nu o spun doar pentru că povestea ni s-a potrivit de minune, se știe, și Ionuț are un prieten imaginar (pe care-l port eu în buzunar sau în geantă, de fiecare dată când ieșim afară). E chiar o carte ce-ar fi fain să nu lipsească din biblioteca micuților voștri! Textul e simpatic foc (de data asta doar ilustrațiile sunt ale lui Jeffers), povestea e de citit și recitit – noi o recomandăm copiilor peste șase ani (pentru că la un moment dat are niște termeni pe care i-am căutat și eu pentru a da explicații corecte!)

poza6Cartea Ioanei probabil că nu are nevoie de nici o prezentare. Mie-mi place la nebunie, chiar aveam nevoie de niște rețete la care să-l provoc și pe micuțul meu bucătar – ăstea-s momentele în care ne conectăm cel mai bine! Și-s ușoare de făcut (că doar eu v-am spus de atâtea ori, nu-s deloc regină în bucătărie!) cu ingrediente pe care le ai în casă (în cazul în care ne apucă pofta de bucătărit, așa, spontan!)

V-o recomandăm cu drag – iar supa fermecată de cartofi cu crutoane e de VIS!

poza7Ah, Elmer, Elmer. Povești pe care i le citesc ba eu, ba ta-su, că avem colecția întreagă în două limbi. Vreo trei volume în limba română și alte trei în greacă. Simpatic foc elefantul acesta și cu povești cu tâlc (și care-l fac să chițăie la fiecare lectură!)

poza3Ionuț e-n faza în care vede planete și stele peste tot. Și erupții solare și găuri negre. Recunosc – eu sunt cam pe lângă cu toate subiectele ăstea, așa că mi-a prins foarte bine cartea. O citim și o recitim, unele chestii-s greu de înțeles și explicat (bine că google e la un click distanță). Am asortat-o cu tot felul de video-uri de pe youtube cu alte și mai bune explicații. Deocamdată e satisfăcut. Recomandăm, tot așa, de la șase-n sus!

poza9

Am cumpărat cartea asta pentru că și-a ales-o singur. I-am tot explicat eu că-i mult text și ilustrații mai deloc dar n-am avut succes. O citim așa, a venit răspunsul lui și am lăsat după el. Aveam deja experiența lecturii – cărți fără ilustrații, Paddington și Winnie (de la editura Arthur) și adevărul e că Ionuț are răbdare și ascultă. Am citit-o de două ori în prima seară. Sunt povești foarte simpatice, episoade, traduse bine, nu mi-a venit să sar nici măcar un rând! În colecția asta mai există alte două volume – una cu un pinguin și alta cu o gorilă. (Pinguin avem, gorila e pe lista pentru Crăciun, în mormanul de LEGO)

Voi aveți și alte recomandări?

 

 

 

 

9

Cărți pentru Ionuț

Suntem în vacanță, în România de aproape două săptămâni și-i bine, tare bine. Am dat deja iama-n librării și am făcut plinul de cărți pentru anul ce va să vină. Pentru mine mai puțin – pe considerente financiare mai nou prefer să cumpăr cărți second hand chiar de-s în limba engleză, pentru Ionuț însă am găsit minuni de mai mare dragul. Vor fi puse sub pom – ei, nu chiar toate deodată! și numai bine că avem material de citit și visat pentru iarna din Grecia (din ianuarie până-n martie)

photo-29

Expresul Polar de la editura Arthur e una dintre minunile ăstea de care ziceam. Ilustrații de mai mare dragul și o poveste ce te face să visezi. Aventuri, Polul Nord, tren. Rețetă de succes pentru o carte ce, cu siguranță, va fi una dintre noile preferate ale lui Ionuț.

photo 1-4

Căsuța de la editura Cartea Copiilor (în continuare editura mea de top în domeniul ăsta!) e altă achiziție. Format mic, ilustrații frumoase, text pe care îl voi citit cu drag, de multe, multe ori. Așa cum îi șade bine unei mămici cu pitic bun ascultător.

photo 2-4

Petunia e o carte pe care am ochit-o pe site-ul editurii Cartea Copiilor de multă vreme. N-am comandat-o ci am amânat plăcerea până am ajuns la Timișoara. Pentru că Ionuț e prieten bun cu găinile, sunt convinsă că și gâsca Petunia îi va deveni prietenă.

photo-30

Pe Oliver Jeffers l-am descoperit de curând. O carte cu un pinguin primită cadou acasă, în Grecia (încurcătura cu Polul Sud și Polul Nord nu se lasă ușor uitată!) semnată de el și gata, dragoste la prima vedere/ citire. M-am bucurat tare de tot să descopăr și o traducere – de la editura Vellant, o prezentare grafică de excepție și o poveste foarte simpatică pe care, eu una, de-abia aștept să i-o citesc și lui Ionuț!

Ăstea patru cărți le-am ascuns prin dulapuri. Restul nu m-am putut abține și le-am scos la citit de când am ajuns acasă. Vi le recomand și vouă, una câte una, poate v-o fi mai ușor la căutatul de daruri pentru cei mici.

photo 1-5

Alexander e noul nostru prieten. Am dat peste cartea asta întâmplător, recomandată fiind de o mămică și tare, tare m-am mai bucurat. Editura Humanitas e „vinovată” pentru apariția cărții ăsteia și ne este dragă de tot. După doar vreo treizecișicincidarcinemainumără citiri pot spune că e chiar preferata din teancul de lângă pat.

photo 3-3

Am dat peste cărticica asta la Cărturești, în mormanul de idei de cadouri și mie una mi-a făcut cu ochiul. Intuiția a fost de partea mea, Ionuț o adoră! A dezvoltat o întreagă poveste în jurul oamenilor de zăpadă – aș putea spune că a mai scris o carte după citirea ăsteia. Clar o recomand!

photo 2-6

Colecția asta e foarte simpatică – și foarte de ajutor mai ales când cunoștiințele mele în ale geografiei, istoriei, culturii generale (ce să mă mai ascund după deget!) îmi joacă feste. Pe câte-mi amintesc, pe atâtea nu așa că prefer siguranța informației din cărți. Avem câteva în limba germană și mare mi-a fost bucuria să găsesc și-n limba română. Altă recomandare din tot sufletul!

photo 3-4

De la Ikea de pe raft, la noi în bibliotecă (tot Ikea și ea). Nu aveam mari așteptări de la cărțile ăstea (că mai avem vreo două) și bine mi-a picat să văd că m-am înșelat. Sunt chiar foarte simpatice, traduceri bune (nu modific deloc textul ca să sune bine!) și ilustrații care au prins și viață. Acum aștept cu nerăbdare vizita la magazinul care ne seacă finanțele dar ne umple casa că tare curioasă-s ce personaj vrea să ducă Ionuț acasă. Am o bănuială, cred că va fi vorba de Klara, asta din povestea cu prințese (da, citiți bine, nouă ne plac și prințesele)

photo 2-5

Acum după o listă așa de dolofană, aș fi ipocrită să nu recunosc în fața voastră că și ale mele proiecte sunt tot o idee bună de cadou. Cartea de povești o găsiți aici sau o puteți comanda – cu tot cu dedicație! direct la mine.
Jucăriile proiectului Mame de Poveste pot fi comandate la adresa contact@wahm.ro