2

Listă

Am fost vineri la o conferință unde s-au strâns oameni faini din blogosferă și social media și pe când așteptam să înceapă poveștile mi-au căzut ochii pe textul ăsta. Câteva minute mai târziu am cunoscut-o și pe autoarea lui – e și mai faină în realitate decât îmi părea deja de pe blog! și mi-am dat seama că-i musai, musai să scriu și eu o listă. Mai ales că-mi plac. Listele și post it-urile și tot ce ține de agende, organizare, împărțire.

Care-s așadar cele fără de care nu pot să trăiesc? (vorba vine, mai ales că viața mi-a arătat de multe ori că pot trăi bine mersi fără o groază de chestii – cel puțin materiale )

  1. Cărți. Chiar nu pot. Și-n cele mai negre zile și mai fără bani tot nu am renunțat la ele. Când eram la Viena și bugetul era destul de limitat mergeam la bibliotecă. Cea mai faină bibliotecă din lume. În Grecia pentru că îmi erau limitate opțiunile de la bibliotecă – nu mă bag la citit literatură în limba greacă ! comandam la greu în țară și ajungeau la mine în pachet.
  2. Muzică. Nu pot fără. Îmi place să ascult când mă trezesc – de obicei când mă trezesc nu suport pe nimeni pe lângă mine dar radioul e pornit (am avut o perioadă când mă trezeam cu FM4, ce să-i faci, dor de Viena! acum nu mă interesează ce post e, muzică să fie) Îmi place să ascult când ajung la birou, în timpul zilei, seara când sunt acasă. Nu pot și nu vreau fără.
  3. Maieul de bumbac. Râdeți voi râdeți dar de când am pățit-o rău de tot cu nisipul mișcător de la rinichi nu mai ies cu spatele gol în lume.
  4. Ceaiul de merișor (și cel de cozi de cireșe) exact din motivul pentru care maieul de bumbac e piesa de rezistență a iernilor mele (și nu numai).
  5. Câte o sâmbătă după amiaza doar pentru mine. Carte – checked, pătură – checked, pernă de pe canapeaua mea uriașă – checked, lumânări – checked, doamne bine-i de dă și-o ploaie.
  6. Vopsea de păr. Îmi tot promit că oi trece mai pe naturale dar adevărul e că-mi stă al naibii de bine cu nuanța asta de blond (zice grecul, nu eu) și parcă-mi place și mie mult prea mult. Nu-s în stare să mă vopsesc singură – și ce ironie, am avut ani buni în care aș fi putut să învăț asta de la sor-mea.
  7. Câte o cutie de Toffifee. Pe săptămână (ar merge și pe zi dar nu-s chiar inconștientă)
  8. Peria de dinți și apă caldă. Subscriu la cele spuse tot de blonda care gândește (și care mi-a dat ideea cu lista asta). Ăstea probabil că nici nu mai au nevoie de alt comentariu!
  9. Plecatu-n lume. Dacă aș fi putut mi-aș fi făcut din asta meserie. Umblatul brambura prin lumea largă, fără să prind rădăcini pe nicăieri. Să am un cuib la nord, un loc de dormit la sud, prieteni peste tot și bani pentru bilete de avion la discreție. Dar bine, pentru că nu se poate chiar la nivelul ăsta, trebuie să mă mulțumesc cu câte o escapadă din când în când. Fără, zău că n-aș putea.
  10. Câte o ieșire-n doi. Noi doi. Îmi place la nebunie să mă bucur de libertatea pe care mi-o dă faptul că mama mi-e vecină și să îl scot pe grec în lume. Sau el pe mine. Nu musai la evenimente cu pretenții ci mai degrabă la o plimbare, cină, poveste. Chiar dacă de cele mai multe ori sfârșim în discuții care nu au capăt, pentru că-i leu și le știe pe toate, nu aș renunța la răsfățul ăsta pentru nimic în lume.

Lista nu-i nici pe departe gata. Aș mai adăuga lucruri încă o dată p-atât – bicicleta, înghețata de căpșuni, îmbrățișările lui Ionuț, fasolea bătută așa cum o făcea buna, plăcintele lui Jeni, vechiturile mele de prin casă culese de te miri pe unde, câte o piesă de teatru, un concert… Dar mă opresc aici. Voi? Ce liste, cu lucruri fără de care nu puteți, aveți?

Anunțuri
0

Lista mea de NU-uri

M-a apucat organizatul de cu bună dimineață – pe mine mă relaxează tot ce înseamnă pus lucruri în ordine, pe categorii, pe culori, cutii, stickere, rafturi. Am două feluri de zile de sâmbătă și le iubesc pe amândouă la fel de mult: cea de mers în piața de vechituri și cea în care lenevesc în pijama până mai târziu, cu o cafea luuuungă cu mult lapte lângă mine și un dulap / raft / colț care m-a așteptat. Îmi pun ordine printre lucruri și-n minte și-mi place la nebunie momentul de satisfacție de la final. Și azi am făcut asta cu mult chef, de încărcat de baterii – mai ales că mă așteaptă o săptămână lungă tare. Și în timp ce se așezau toate acolo unde trebuie am realizat că am renunțat de ceva vreme să mai pierd vremea cu multe lucruri care nu-mi plac. Și apoi am dat peste un text al unei blonde pe care o iubesc și mă gândeam că am și eu o listă a mea și că-i fain tare să-ți vezi de priorități…

NU mai am o zi bătută-n cuie pentru curățenie. Am trecut și eu prin faza în care sâmbăta era zi de scos și șters și făcut. Nu. Pur și simplu fac – dacă am chef, dacă nu, nu. Crețul ajută și el dar nu mă mai țin de o zi anume pentru toate cele casnice.

NU mă mai pun seara să aranjez perne pe canapea și cărți la dungă în bibliotecă. Vasele, ei bine, pe ălea le spăl că am realizat că pur și simplu mă indispune imaginea lor dimineața când intru în bucătărie.

NU mai sar repede din pijamale-n haine dacă nu-i nevoie. Lenevesc așa de bine pe canapeaua din sufragerie, cu ciocolată caldă și o carte bună. Aștept ca și când zilele de iarnă ca să pozez de parcă aș locui pe Pinterest.

NU mai pierd vremea explicând chestii oamenilor care sunt din alt film sau altă bulă. Știu, sună aiurea dar am dat atâta energie încercând să conving oameni de chestii care pentru mine-s nenegociabile și am realizat că nu merită. Eu vorbesc, eu aud așa că mai bine n-o fac.

NU mai ratez seri în care pot să ies în oraș. Mă gândesc uneori cu groază la dimineața de după dar adevărul e că unele dintre cele mai faine amintiri sunt ălea în care am dat somnul pe momente faine cu prietenii.

NU mai îmi pasă de timpul pierdut și de stat degeaba. Încerc să mă bucur de ele că-i nevoie din când în când și de câte o pauză de la a face musai ceva!

NU mai petrec/ pierd timp cu oameni care nu-mi spun nimic. Sau care mă sufocă din toate părțile cu energie negativă și gânduri grele. Am însă urechi și suflet deschise pentru prieteni și oameni dragi, asta nu se schimbă.

NU mai fac nimic doar pentru că trebuie. Acum multe-s ălea ce-i musai să fie, dar întâietate au cele pe care vreau să le fac și de-abia apoi trebuie.

Ar mai fi dar acum mi se înghesuie și cele pe care le vreau și se cer și ele spuse: vreau să mă bucur de toamna asta lungă și aurie, să-mi cumpăr ghete în toate culorile, să mă apuc de alergat pentru că vreau nu pentru că nu mai încap în pantaloni (glumesc), să am timp să citesc în fiecare zi măcar un ceas, să termin poveștile care zac în sertar, să mă bucur de băieții mei … să.

Și cine mă oprește, nu?

 

0

Ce facem duminica asta?

Am (re)venit în țară cu o listă de planuri. Mereu mi-au plăcut – listele și planurile. Și ce-i mai ciudat, uneori, de multe ori, mi se pare minunat că nu ies toate cum le-am gândit ci cum s-au potrivit. Dacă în urmă cu vreo 10-15 ani sufeream teribil că nu-s toate precum descrise la mine-n minte, de o vreme încoace mă bucur când pot improviza, când ies toate pe frânturi și bucăți care, adunate, dau un final mai bun decât cel povestit de mine.

Sus, de tot, în top, mi-am pus una sănătoasă. Mă apuc de alergat. În Grecia plănuiam să fac treaba asta de două, trei ori pe an – aveam deja traseu (în minte), echipament (tot în minte) și poftă nebună de mișcat picioare (tot acolo și ea). În opt ani, am ieșit o singură dată să alerg. Peisaj de vedere – marea-n stânga, plaja în dreapta și vreo patru, cinci dulăi vagabonzi după noi. Mi-a pierit cheful de fugit așa că m-am apucat de altele, visând, cum altfel, la aleile verzi de la Timișoara. Din septembrie până acum, la mijloc de aprilie, am tot amânat momentul – nu-i ușor să faci din ăstea de n-ai antrenament nici la picioare, nici la grade puține. M-am moblilizat săptămâna trecută: după ce am mormăit bine că   n-am echipament frumos, că poate totuși întâi mă duc să-mi cumpăr și mă apuc după, că una, că alta, Ionuț a zis „Stop. Hai afară!” El cu trotineta, eu cu picioarele în urma lui. Am realizat că am nivel de rezistență de nici bacul la sport nu l-aș lua. Așa că mi-am făcut program și-i clar, mă apuc de treabă. Pentru că tot visez să particip la un maraton – asta-i deja poveste veche! Și ce să vezi, până să ajung la cel de la Boston sau New York sau Stockholm (da, știu, visez departe) pot să încep cu unul chiar la mine-n oraș! Așa că la anul vreau și eu să particip la Timotion! (alături de o mulțime de oameni dragi)!

Teoretic aș fi putut participa și acum la Timiotion, la pas vioi mă descurc binișor dar, cum spuneam planurile-s făcute să fie încălcate. Anul acesta, dorința asta s-a suprapus cu alta: așa că o sunt parte de program la Sant Jordi – Ziua internațională a cărții. Eveniment ce începe de dimineață și se întinde pe toată durata zilei de duminică. O zi numai bună de petrecut cu și între cărți cu ateliere, lansări de carte, autori. O să fiu și eu acolo ca să fac ce-mi place mie cel mai mult (pe lângă scrisul poveștilor): o să le citesc. Am ales două căți, doi autori germani, unul pentru cei mici, mici (Michael Engler, Elefantastic în Africa), altul pentru cei mai mărișori (Michael Ende, Momo). De la ora 10, la Casa Artelor din Timișoara. Veniți, da?

 

4

Cărți 2016, liste 2017

2016 a fost un an ciudat. L-am început tumultos, plin de căutări și răzvrătiri. Simțeam că-i moment de schimbare, că trebuie să trecem pe alt macaz, să ne urnim, să mișcăm, să privim înainte.

În 2016 am citit mult. A fost singurul mod care m-a ajutat (nu doar acum ci mereu) să-mi țin mintea curată și nervii sub control. Și departe de supărări. Am trecut prin tot felul de etape : de recitit și revăzut cu alți ochi și, spun eu, minte mai deschisă unele cărți, de căutat nume și direcții noi de lectură, de făcut liste – zeci de rânduri cu nume și titluri. Am stat o vreme în etapa de nordic noir – aproape întreaga vară, am dat peste autori români care-mi plac mult, am descoperit o groază de nume, am cumpărat cărți. De când sunt în țară nu trece săptămână fără câte o vizită la librărie sau la bibliotecă. La Timișoara – bine am revenit! s-a și deschis o librărie nouă, independentă, cărămidă la vedere, colțuri cozy și bufnițe faine, zice-se. Eu încă n-am ajuns – pentru că vreau timp să mă bucur de astfel de locuri, pe fugă n-are farmec! La biblioteca de cartier am găsit ce nu speram și-i un loc unde mă duc mereu cu drag. Am prietenii aproape și ei au cărți și chef de schimburi. Sunt la doi pași – de fapt vreo 20, de biblioteca de la Centrul Cultural German.

Acum o să dau mai departe lista mea de anul ăsta. Să vă fie de inspirație. Și vă dau și gândurile și planurile pentru anul care va să vină. Tot așa. De inspirație și de chef de lectură.

Cum ziceam, anul ăsta a fost plin de nordic noir. Eu eram deja îndrăgostită de Jo Nesbo – care-i la loc de cinste-n bibliotecă. L-am cunoscut și pe Henning Mankell și m-am lăsat prinsă și de Camilla Lackberg. Primul e wow. Doamna e ok. Vi le recomand ca lectură de vacanță de vară. Că-s relaxante.

Isabel Allende – care mi-a plăcut la nebunie de când am citit Paula. Și Casa Spiritelor. Puțin dezamăgită de The Japanese Lover – sau o fi fost traducerea teribil de proasta? dar surprinsă (plăcut) de Ripper.

Elif Shafak – Doamne, cât o iubesc pe femeia asta! Vă recomand toate cărțile ei – eu anul ăsta am citit Lapte negru și-s mai prinsă de ea ca oricând!

Naghib Mahfuz, Trilogia Cairoului, trei cărți mari și grele. O poveste care curge frumos, saga unei familii – dacă sunteți pasionați de lumea arabă o să vă placă și vouă. Am trăit cu ei aproape două săptămâni, am ajuns să-i cunosc, să mă simt ca acasă, să mă bucur de ce-i bucură, să mă întristez. Puține cărți m-au atins așa de tare și m-au făcut să realizez, Doamne, pentru a câta oară? cât suntem de mici în lumea asta și ce repede trec toate.

Anche Min – Împărăteasa Orhidee, Amy Tan – Valea minunilor, Ranu Manicka – Zeita orezului, Pearl S. Buck – Mama (pe asta din urmă vă recomand să o citiți în limba engleză!) sunt doar câteva din cărțile pe care le-am avut aproape anul ăsta.

Vă mai zic? Mary Chamberlain – Croitoreasa de la Dachau (mi-a plăcut dar mai că nu m-am pus să-i scriu continuarea sau măcar un P.S. așa de tare m-a ofticat finalul!) Harper Lee – Du-te și pune un străjer (rămân la părerea că Să ucizi o pasăre cântătoare nu avea nevoie de continuare!). L-am descoperit și pe Florin Iaru – Povestiri cu final schimbat care m-au făcut să dorm cu lumina aprinsă vreo două nopți! Am râs cu Dan Lungu – Sunt o babă comunistă și Raiul găinilor . Despre Anda Docea, fosta mea colegă de facultate, am doar vorbe de laudă. Am citit-o cu poftă – nu doar o dată – și cu mult drag dau gândurile mele bune despre ea și scriitura ei, mai departe!

Mi-am retrăit anii faini de liceu cu Eleanor &Park de Rainbow Rowell. Tare mi-ar fi plăcut să fi scris eu cartea – și tare mă bucur că am descoperit-o (chiar simpatică!) Și am citit si We need new names a lui No Violet Bulawayo – carte găsită în coșul cu reduceri. Bine am făcut că am pus mâna pe ea. Că tot sunt pline ziarele și ecranele cu povești despre bărci pline care ajung din Africa în Europa. Mie mi s-a făcut pielea de găină citind-o. Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, cartea descoperită acum vreo patru ani, recitită de vreo șase ori din care de două ori doar anul ăsta e Bilal a lui Fabrizio Gatti (jurnalist italian de investigații, s-a dat și român căpșunar la un moment dat, că asta-i place să facă, să se dea drept altcineva și să scoată la iveală povești din altă lume!). Din păcate romanul lui a fost tradus din italiană doar în germană și franceză – nu pricep nici în ruptul capului de ce nu există și versiune în limba engleză! E de citit. Și nu doar o dată!

Acum la final de an am mai recitit Maurice Druon – Regii Blestemați și de acolo am ajuns la Philippa Gregory (nu se compară dar e pe același stil). Proabil că-mi voi încheia anul cu ea.

Pentru cel care vine, am o listă cât o zi de post negru. Sunt multe, salvate care pe unde, notate pe post-it-uri colorate, scrijelite pe câte un colț de agendă. Pentru că acum nu mai am timpul pe care l-am avut în ultimii opt ani probabil că voi deveni mai selectivă. Sau poate că nu.

Primele trei – descoperite într-un articol cu recomandări Ben Rawlence – City of thorns si Radio Congo si Caroline Moorhead – Human Cargo. Apoi, inspirație de la fetele cucuietele, book talks și altele:

Probabil că voi descoperi – și cumpăra – pe parcurs și alte. Așa fac de fiecare dată, e singurul loc unde cumpărăturile impulsive au voie să se dezlănțuie. Dar până una alta, ia aruncați încoace și cu ale voastre titluri și liste!

15387554_10153890444640927_273042211_o

 

 

 

 

1

Lista de duminică

Multe-s blogurile pe care le citesc cu drag dar am câteva care-mi merg la suflet mai mult ca altele. Am în lista mea o câteva pe care le vizitez regulat. Sunt ălea în care ajung să citesc vorbe pe care le-aș fi putut zice chiar eu, în care dau peste gânduri care-mi zburdă și mie libere prin cap. În care mă simt ca acasă. Chiar așa.

Sleepy e una dintre destinațiile preferate. Și cum răsfoiam și mă plimbam eu p-acolo zilele trecute, m-a pus pe gânduri. Probabil că fiecare dintre noi poartă-n suflet chestii de care nu se poate sătura orice-ar face. La fel cum avem, cu siguranță și chestii de care credeam că nu ne vom sătura dar ne-a trecut. Și altele, din ălea de care te bucuri dar știi că la un momentat o să ți se aplece de ai parte de prea multe. Așa că am stat eu și m-am gândit. Care-i ceva-ul ăla de care nu pare că mă mai satur? Care-i lucrul ăla pe care-l repet și-l tot repet și l-aș tot repeta fără să mă satur? În același timp, am trecut prin episoade din care nu m-aș fi dat dusă și privind acum în urmă, știu că au fost trecătoare. Am și gânduri din a treia categorie, care m-au entuziasmat din prima dar în timp ce săream mai cu foc simțeam că nu o să mă țină cheful.

De ce nu mă satur și cu siguranță n-o să mă satur în veci? De îmbrățișări și strâns în brațe. Aș sta zile-ntregi în nemișcare, cuibărită la pieptul Lui și cu Ion în prelungire. Nu m-aș da dusă nici de foame, nici de sete, nici de altele dacă e să mă țină-n brațe. Sau să-i țin eu.

N-am destule cărți. Nu-mi pot liniști setea de cumpărat, descoperit, citit. Îmi place să sar printre genuri și stiluri literare, să descopăr autori noi, pe cât sunt de plină de poftă de ducă și drum, pe atât de bine-mi cade să stau în fotoliu cu o carte bună. 30 de ani de când citesc și nu, nu-i cale să-mi piară pofta!

Drumuri, călătorii, excursii, bilete de avion. Niciodată nu-s destule. Nu cred că se poate să mă satur vreodată de ele. Dacă m-ar ține buzunarele și portofelul aș pleca pe undeva, pe altundeva în fiecare lună. Nimic nu se compară cu revenirea la cuib după astfel de escapade. Aș alege oricând viața de nomad cu „mașina cu casă” – expresia lui Ionuț dacă mi s-ar da posibilitatea. Cum să mă satur de așa ceva?

Muzica. Să cunosc oameni noi. Să fac liste. Să organizez lucrurile pe culori. Să ordonez dulapuri, casa. Să umblu pe jos. Să mă plimb de una singură pe străzi într-un oraș nou.

Care-s ălea episoade pe care credeam că le voi repeta la nesfârșit fără să mă plictisesc vreodată? Cel mai surprinzător e cel legat de ieșirile nocturne. Nu cred că-s multe bufnițe ca mine. Puteam să stau trează 3 zile și 3 nopți, să bat cluburile dintr-un capăt în altul și să nu-mi piară pofta de dans și veselit. De-mi dădeai alarma la miez de noapte, că se pune de ieșire-n oraș, săream din pijamale fără să mă gândesc de două ori. Eram sigură că asta-s eu și așa voi fi până când o să ies la pensie. Evident, m-am înșelat.

Iar din a treia categorie, ei bine, în a treia categorie, sunt puține, că-s mai precaută acum decât eram în urmă cu vreo 10 ani. Eram convinsă că o să-mi placă la nebunie viața într-un oraș mic, la malul mării. Mi se părea extraordinar faptul că trec pe stradă și lumea mă cunoaște. Că pot să lenevesc pe o plajă la 10 minute distanță de casă. Că viața are ritm pașnic. Și m-am entuziasmat și am chiuit în timp ce-n capul meu, Alexandra aia responsabilă cu viața de zi cu zi, trăgea focuri de alarmă deghizate-n artificii. Ei bine, știa ea ce știa. A fost simpatic o lună, două, trei. Și-s convinsă că marea poate fi cel mai frumos lucru din lume. Dacă o văd în vacanță. Așa, zi de zi, e ca poanta aia cu femeia frumoasă pe care o vor toți…

Voi le ce n-ați putea renunța niciodată?

 

 

 

 

 

8

Cărțile lui Ionuț (în limba lui ta-su)

Biblioteca lui Ionuț e plină. De cărțile în limba română pe care i le cumpăr eu de fiecare dată când ajung în țară, de cele în limba engleză trimise de nașă-sa și prieteni dragi de peste tot, de cărți în limba germană cumpărate tot de mine și de cărți în limba greacă. Pe majoritatea eu le-am cumpărat, restul sunt primite cadou sau și le-a ales chiar singur de pe rafturile librăriei. Între noi fie vorba, prefer să-i citesc volume în limba română dar uneori are poftă de câte o carte din ăstea enumerate mai jos și atunci faci un efort și i le citesc – traduse, a se-nțelege. Pentru că multe mămici care-mi împart soarta (de a trăi în Grecia) mi-au scris și m-au rugat să le recomand și cărți în limba greacă, iată aici o parte din preferințe.

În topul nostru, pe primul loc, de departe sunt aventurile lui Tik și Tela – desenate și povestite de Axel Scheffler. E o serie de cinci, una mai simpatică decât alta. Textul e scurt, ilustrațiile sunt grozave și Ionuț al meu știe să vi le spună vorbă cu vorbă!

Urmează seria cu iepurașul Tom. Sunt multe volume, nu ne-au placut toate – unul dintre ele povestește despre pedeapsa pe care o primește Tom când face nu știu ce copilărie, așa că exemplarul ăla ne lipsește, dar sunt trei care ne plac mult. Ăsta pozat aici e unul dintre volumele cu povești simpatice, mai există una cu Tom care se rătăcește într-un magazin (explică foarte clar ce trebuie să facă un copil dacă se întâmplă așa ceva!) și încă una cu Tom care merge la piscină.

Poveștile ursulețului Marko istorisite de Amy Hest sunt așa de simpatice de eu nu mă mai satur să le citesc!  Asta e prima dintr-un set de trei, toate minunate!

Topotip e un alt personaj drag noua.  Avem întreaga colecție de povești – vi le recomandăm pe toate!

Oh, despre Oliver Jeffers aș putea să povestesc ore-ntregi. Îl ador pur și simplu! Avem cărți de-ale lui în toate cele patru limbi despre care vă spuneam mai sus și asta, ei bine, asta e preferata familiei 🙂

Ultimele cărți ajunsă-n colecția lui Ionuț  sunt amândouă semnată de Julia Donaldson (cu ilustrații de Axel Scheffler). Cei doi ne-au cucerit deja cu Gruffalo și Puiul de Gruffalo (amândouă în limba română la editura Cartea Copiilor).
  

Asta-i preferata mea. Povestea unui iepuraș care după o ceartă zdravănă cu mama, fuge de acasă doar ca să revină mai târziu și să concluzioneze: nicăieri nu-i ca acasă 🙂

Altă serie simpatică și plină de învățăminte care ne place mult de tot:

O carte peste care am dat la un târg de vechituri și pe care a pus Ionuț mâna. I-a placut așa de mult încât timp de săptămâni bune a fost pe lista de lecturi de fiecare seară!

Asta-i preferata lui ta-su. E lungă cât o zi de post, sau mă rog, cât să nu-ți mai simți gâtul după citit. Eu nu am citit-o (recunosc aici – fug de tot ce-i text lung în limba greacă. Poate v-oi explica motivele altă dată…) dar mi s-a spus că e tare frumoasă!

O carte care ne-a fost recomandată de la grădiniță. Simpatică foc și declanșatoare de povești ce nu se mai termină. Din ălea care încep cu DE CE? preferatele mele 🙂

Autorul ăsta, Triviza, e faimos. Are niște povești una și una, pline de fantezie. Ionuț nu se mai satură să le asculte și sunt sigură că și crețul care i le citește simte la fel 🙂

Și ajungem la cărțile cărților, poveștile broscuței. Sunt scrise de un domn de origine nordică (doar știți cât de mult îmi place mie tot ce vine de acolo) și au mesaje de suflet. Atât de frumos povestite și ilustrate de i le-aș citi lui Ionuț toată ziua!

Vi le recomand pe TOATE!
  
  

 

1

Gospodinul

Am lângă mine un om fain. Plin de umor, ironic, sarcastic. Nițel împiedicat dar o spun cu drag. Care nu se jenează să spele rufe, să le-ntindă, să le adune. Care gătește mai bine decât mine. Care merge la supermarket sau la piață cu listele mele (cam degeaba, e drept). Hai că-s cârcotașă, dar simțeam că stau pe ace de nu dădeam drumul poveștii, măcar aici.

Miercuri pe la cinci după amiaza îl sun nervoasă din cale afară. Îl așteptam de peste trei ore, nici semn de băiatul cu părul creț. Răspunde într-un final.

– Oh, păi credeam că azi e ziua în care vine prietenul lui Ionuț la noi…

– Și….???? întreb eu, pe tonul ĂLA.

– Păi am zis să … nu știu, să mai termin ce am de făcut pe aici… și…

– Prietenul lui Ion vine de-abia la ora 6 și acum va trebui să mergi tu la supermarket, i-o tai scurt.

– Bine, nu-i nici o problemă! (Am scăpat așa ușor????) Trimite-mi lista.

O trimit. Lista din aia de plâng inventatorii listelor. Cu indicații de rafturi, unde ce găsește, pe culori, semnale, detalii. Atașez și poze.

Ajunge acasă, încep să desfac plasele și să organizez prin dulapuri și frigider.

– Incredibil ce scumpe-s toate, exclamă crețul și-mi arată o chitanță cu trei cifre. Mă ia cu amețeală, nu alta, că doar știu ce am pus pe lista aia!

În prima plasă (că-s vreo zece) scot rând pe rând pachete de paste. Unu, doi, trei, patru, cinci, ȘASE pachete de paste.

– La ce ofertă le-ai luat? Că am menționat pe listă… să fie la ofertă.

– Păi n-au fost.

– Și de ce ai luat șase???

– Ca să avem! Dar ăștia au fost la ofertă (și scoate trei pachete de biscuiți din ăia de mănânc eu noaptea, pe ascuns).

Mă înmoi nițel. Mai scot niște pachete de brânză, șuncă și tot felul de alte minuni de care nu mănâncă nimeni la noi în casă.

– Ăstea ce-s?

– Păi scria pe listă să iau brânză felii și chestii pentru micul dejun.

– Și noi mâncăm așa ceva la micul dejun? Vreodată?

– Nu.

Scot ce mai e de scos, evident, nimic nu-i ca pe listă. Văd o caserolă cu piept de pui.

– Îl voiam cu tot cu os.

– Păi nu am găsit!

– Nu te-o fi strigat, mormăi eu de una singură, că doar știm cu toții povestea cu „Unde-i?” când e sub nasul tău, mă rog, al lui. Există un loc în supermarketul ăla unde au carne și-ți dau exact ce ceri.

– Și cum era să cer DOAR un piept de pui? (asta-i problema exclusiv elenă, nu cumperi niciodată doar cât ai nevoie ci musai să fie mai mult!)

– Puteai să cumperi un pui întreg!

– Da, doar că eu am luat ce scria pe listă. (privirea arde) Aproximativ.

Mâna mea prinde o cutie. Înghețată de ciocolată. Ce naiba? Încă una, de vanilie. Scot patru cutii de înghețată, de juma’ de kil fiecare. Apoi două sticle de sirop pentru înghețată. Nu, ăstea clar nu erau pe listă.

– Ce-i cu ăstea?

– Păi am simțit că ești nervoasă, explică soțu’ fâstâcit.

– Și am nevoie de 2 kile de înghețată și sirop?

– Am vrut să iau și cornete…

Dau ochii peste cap și mă bufnește râsul (în timp ce caut lingura pentru „săpat” înghețata)

Și-mi dau seama că-s așa de ușor de citit, că e de toți știut că un kil de înghețată spală orice păcat. La voi cum se spală păcatele? Și se uită de supărări?