0

Plictiseala e un dosar cu șină

Am intrat în program de aproape 5 luni și tot nu am reușit să mă organizez – după ale mele standarde. Am fugit dintr-o parte în alta și am amânat pe cât am putut umblatul după hârtii și acte și alte chestii care nu erau neaparat arzătoare. Luni însă m-am trezit cu gânduri mari mi-am propus să mă mobilizez și tot luni am ignorat sfatul acela sănătos cu nu lăsa pe mâine, lasă pe poimâine că poate nu mai trebuie să faci și azi de dimineață m-am pus pe dat telefoane și plimbat pe la  autorități. Să-i fac rost grecului de certificat de rezidență iar pentru asta, pe lângă n-șpe mii de copii e nevoie și de asigurare medicală – sau coasigurare. Ca să-l coasigur, pe lângă alte n-șpe mii de copii, e nevoie și de o adeverință că n-are venit (nu-i angajat, nu prestează nici o activitate aducătoare de venit etc etc etc). Care adeverință are nevoie de un număr personal pe care el nu-l are, că nu-i român și drept urmare, e nevoie de alt set de hârtii care au o concluzie: un număr. Și-mi spun hai să nu sun, să merg direct la țintă, birou de informații au cu siguranță și oricum e-n drum. Mă întâmpină un domn jovial și cu nasturi descheiați, îi recit lista, aprobă fericit – domnișoară, ați venit cu temele făcute! dar neaparat copia după buletinul soțului să fie clară ca să se vadă și adresa! Dau din cap că am priceput, dar de fapt pricep zece minute mai târziu, că-n Grecia în buletin nu apare și adresa. Mă-ntorc dar între timp domnul dispăruse așa că pun mâna pe telefon. Răspunde o doamnă, se prezintă, îi recit lista cu actele:

– Împuternicire, formular, copie după buletinul meu, copie după al lui. Dar să știți, în buletinul lui nu figurează adresa.

– Atunci, pașaport.

– Păi în pașaport nici atât!

– Dar știți, pe hârtia cu număr pe care o va primi o să apară și adresa dânsului din Grecia.

– Am înțeles. Ce nu înțeleg e cum face dovada că aia e adresa lui din moment ce nu apare pe nici un act. În Grecia de obicei, duci o factura, unde apare numele și adresa. Aduc așadar o factura?

Liniște.

– Păi nu știu.

– Ok. Și dacă dumneavoastră nu știți, cine știe?

– Mergeți la autoritate cu împuternicire, formular completat, copie dupa buletinul dumneavoastră și copie după cel al soțului, repetă ea. Duceți acolo toate actele pe care le aveți și o să vă spună dacă sunt bune sau nu.

Îmi vine să o întreb unde lucrează și de fapt cu cine vorbesc. Poate am greșit numărul. Dar nu întreb nimic pentru că nu vreau să mă enervez. Și chiar nu o fac până nu închid telefonul (oh, unde-s vremurile când puteai trânti telefonul!?) iar apoi le las să curgă în șuvoi. Vorbe una și una.

Acum stau la ceas de seară cu un ceai de valeriană lângă mine și încerc să mă dumiresc. Cine a zis că apuc să mă plictisesc?

 

Anunțuri
3

Despre cărți

M-am distrat copios zilele ăstea. Pentru mine traiul pe meleaguri elene e inspirație pură: aud și trăiesc tot felul de episoade de care cu siguranță nu aș fi avut parte în zone mai nordice. Și sunt convinsă că viața nu ar fi avut atâta farmec fără astfel de întâmplări.

V-am mai spus eu că am cunoscut o doamnă care căuta niște cărți îmbrăcate în piele gri ca să se asorteze cu nuanțele și stilul sufrageriei. Credeam că-i episod rătăcit, adică știți, ciudați din ăștia mai trăiesc și-n ograda mioritică. Se pare că nu, se pare că-s mai multe decât credeam și nu doar atât, dar conținutul bibliotecii e musai să se potrivească și cu restul culorilor din salon. E un fel de regulă nescrisă pe care o știe toată lumea. Și că asta nu-i noutate sub soare. Îmi spunea soțul că acum vreo 20 de ani, lumea cumpăra volume ale marilor clasici în culoarea dorită. Mamă-sa, soacră-mea adică, o femeie care chiar iubește lectura, a căzut și ea-n păcatul ăsta. Prin urmare are în sufragerie un set de vreo 12 volume în nunanțe de gri, desfăt pentru ochi. La ziua unei prietene zilele trecute, mătușa-sa îi spunea că are o bibliotecă întreagă, cărți una și una, inclusiv autori ruși, din ăia, pe care „trebuie să-i ai în bibliotecă! Și arată și bine, mai ales că tu ai nuanțe de vișiniu, se potrivesc perfect.” De-ar auzi-o Tolstoi…

Eu n-am cărți frumoase. Mi-a atras atenția și o doamnă care mai vine la curățenie din când în când. Și nu doar că nu-s frumoase dar par și vechi și nici măcar nu-s aranjate frumos. Adică sunt puse alandala! Așa că într-o zi a terminat mai repede ce avea de făcut și s-a apucat ea să le scoată rând pe rând, să le șteargă de praf și să le aranjeze pentru a fi frumoase la ochi. Mi-a luat două minute de stat în fotoliu până să-mi dau seama că ceva nu-i în regulă. Prea stăteau toate drept. Când am realizat că-s aranjate pe dimensiuni, să nu spun culori m-a luat cu amețelă. Mi-a luat câteva ore bune să le aduc la ordinea inițială. Ce să fac, nu-s în trend.

Și că tot am adus vorba de cărți, n-am mai povestit de vreme bună despre lecturile mele. Am dat peste niște cărți faine de tot – nu, nu-s arătoase, dar conținutul bate coperta.

  1. Trilogia Cairoului de Naghib Mahfuz (ed. Polirom)
  2. Insula de sub mare de Isabel Allende (ed. Humanitas)
  3. Înapoi în Ghana de Taiye Selasi (ed. Polirom)
  4. Mama de Pearl S. Buck (ed. Polirom)
  5. Miniaturista de Jessie Burton (ed. RAO) – pe care încă n-am terminat-o!

FullSizeRender