1

Final de capitol

Cochetez de ceva vreme cu o chestie: să cumpăr cât mai puține lucruri. Să fie puține dar bune și cu banii puși la păstrare să-mi fac alți pitici fericiți (cu o escapadă la Madrid de exemplu). Gândul acesta mi se plimbă-n cap de anul trecut (inspirată de aici), dar în ziua a doua a lui 2017 mi-am promis că-l transform în rezoluție. Pentru că azi, căutând o pereche de jeans, am realizat că mie de fapt nici măcar nu-mi place să merg la cumpărături. Shoppingul nu-i pentru mine motiv de relaxare. Din contră, după un ceas prin magazine – dacă trebuie să și probez n-am nevoie decât de jumătate de ceas! simt că mă dor toate și visez la o canapea și ceai și liniște.

Mă obosește teribil căutatul, probatul, vânzătoarele – în Grecia mă scoteau din sărite pentru că stăteau și-mi respirau în ceafă, în România mă calcă pe nervi pentru că nu mă bagă în seamă și par deranjate de orice întrebare. Calea cea dreaptă o fi undeva prin Austria, dar adevărul e că m-am cam săturat de aceleași mărci și modele și forme.

Și cum spuneam, azi s-au aliniat planetele și mi-au dat cu cireașa de pe tort în cap. Am petrecut cinci ore la mall și până la urmă am cumpărat ceva doar ca să nu spun că am pierdut timpul degeaba. În primul magazin am cules vreo zece perechi e jeans, cică n-am voie să intru cu toate în cabină.

–  Îmi aduci tu alte numere de am nevoie sau ies eu și defilez în căutare?

– Nu știu ce să vă spun. Dar nu se poate.

În alt magazin am intrat cu trei perechi, una parcă stătea cum trebuie dar un număr mai mic nu mi-ar fi stricat așa că ies să-l caut. Pe când mă întorc, fata a făcut ordine pe acolo și a luat și ce nu trebuia luat.

În al treilea magazin s-a uitat lung la mine și mi-a spus că mai au doar numere foarte mici, adică pentru dumneavoastră sigur nu mai am! L-am înțeles pe crețul care a avut parte de un astfel de tratament anul trecut pe vremea asta. Cică numerele se opresc la XL, nu au mai mulți de X. El a plecat relaxat mai departe, eu astăzi aș fi pocnit-o pe duduie cu poșeta-n cap! M-am abținut și odată cu asta, mi-am promis că de azi încolo cumpăr doar online.

De la cei care mi le aduc acasă, le probez și le pot returna de nu-s bune. Deocamdată singurii testați sunt simpaticii de la ZOOT (simpatici nu doar din cauza lui Robi), Joules și niște ghete simpatice de la Shoppingdays.  Mai am pe lista Asos și Fashion Days, pe picior de testare. Ce alte recomandări aveți? Haine, pantofi și accesorii la un click distanță?

3

Servicii ca-n palmă (made in Romania)

Nu știu dacă prin preumblările mele prin lumea largă mi-a fost dat să întâlnesc vânzătoare/ chelnerițe/ prestatoare de servicii publice mai … cum să spun acum fără să jignesc pe nimeni? – mai ciufute și mai plictisite decât cele din țara mea de baștină.

Eu sunt o persoană relativ greu de scos din sărite. Și chiar de mă scoți, îmi întind limitele și rămân politicoasă până-n ultima clipă, moștenire de la mama, ce să-i faci. Dar nu de puține ori am simțit cum mi se adună-n tâmple zvâcnirea și repede, repede am băgat mâna-n buzunar să nu carecumva să-mi zboare lin spre nasul vreunei deranjate de întrebările mele. Oh, și nu de puține ori, mi-am mușcat gândurile să nu le dau voie să iasă și să stropească vorbe grele și, nu-i așa, nepotrivite unei bine crescute ce sunt (și tare aș vrea să nu fiu chiar tot timpul).

Azi am profitat de prezența lui buni Maia ca să-mi fac de cap prin magazine. Listă scurtă și la obiect, cu puține ieșiri din grafic. Mi-a ieșit în cale doar o rochie ce s-a nimerit a fi exact pe măsura mea, aruncată printre niște alte chestii neinteresante. Am considerat-o semn și am pus-o-n coș. Am mai cules niște pantaloni pentru Ionuț și m-am apucat să caut niște inele pentru o prietenă de-a lui Ionuț. M-am sucit, m-am învârtit, am discutat și cu mama fetei, am găsit ceva dar nu era ceea ce căutam și, evident, îndrăznesc să mă adresez unei domnișoare cu ecuson.
– Ăstea-s inelele!
– Știu, le-am văzut, îi explic eu. Eu caut un set pe care l-ați avut zilele trecute.
(întreaga conversație se desfășoară în timp ce ea aranjează niște haine și eu mă strecor după ea printre rafturi)
– Dacă nu e acolo, nu mai avem!
– Ok, mai aveți și pe altundeva inele din ăstea? mai încerc eu o dată, promit, ultima dată.
– Draga mea, dacă nu sunt acolo unde-s inelele, nu mai avem și gata!
Mă fac mică, mică de tot. Pe moment mai că nu-mi cer scuze apoi simt un fir de fum cum iese din urechi. Dar tac și plec.

Ajung pe la alt magazin unde o prietenă a lăsat ceva pentru mine și eu trebuie doar sa intru, să cer și să plătesc. Evident, nimeni nu mă bagă-n seamă, apoi nimeni nu știe nimic, ce ne-am face fără telefoane, rezolvăm cu vreo trei oftaturi lungi de parcă domnișoarele erau responsabile și cu producerea obiectului în sine. Simt cum fumul ce iese din urechi e tot mai gros. Dar tac.

Niște pantofi de vis îmi mă salută dintr-o vitrină. Strâng din dinți și trec pe lângă ei fără să le dau atenție, dar șireturile mă trag înapoi și mă bagă-n magazin. Mă uit, se uită, mă uit, se uită, deschid gura.
– 39 aveți? Sau 40?
– Stați să mă uit, zice fata și pentru o secundă am impresia că a căscat.
Mă uit la preț – nu-s chiar motiv de căscat dar o fi avut și ea o noapte lungă, de ce s-o judec?
Vine după vreo 5 minute cu pantofii, îi trântește lângă mine (la propriu!) și se așează pe un scaun după pult. Probez, calculez, o întreb încă o dată cât costă.
– 279 dar au reducere de 20%.
– Asta înseamnă…. zâmbesc eu rugătoare.
Răspunsul vine cu ochii dați peste cap. Serios. Cer să mai probez o dată 40-ul, revin la 39, dânsa bate din picior. Îmi plac de mor dar individa e cireașa de pe tortul vâzătoarelor impertinente. Petrec 5 minute cu cele două perechi – între noi se înfiripă ceva, serios, nu i-aș mai scoate și deja vizualizez vreo trei ținute cu ei, îi vreau, e clar. Îmi dau seama că și de-s reduși nu am destui bani la mine. Strâng pantofii, îi duc fetei, îi trântesc (la propriu) langă ea și-i mulțumesc luându-i din zbor întrebarea:
– Îi cumpărați?
– Da, dar nu acum.
Tace. Tac. Plec făcând calcule-n cap și-mi promit să revin. Las în urmă fum gros dar deja parcă nu-mi mai pasă. Vreau pantofii ăia mai mult decât aș vrea să o enervez pe domnișoară cu vreun comentariu bine țintit (pot uneori și din ăstea…)