0

Vera & Dana

Îmi place să mă înconjor de oameni faini. Buni. Veseli. Care au energie pozitivă și poftă de făcut tot felul de lucruri. Mi-am găsit personaje care mi-au făcut viața mai frumoasă cam peste tot pe unde am ajuns. Nu am dus dorul lor nici în Grecia, nici la Viena, nici prin State-ndepărtate, iar acasă, ei bine, acasă îi am pe alese.

Sunt oameni care-s aproape, fizic dar mai ales la gânduri și porniri, sunt și mulți pe care-i știu din auzite și citite și-mi sunt dragi fără să fi apucat să dau ochii (și mâna) cu ei. Persoane cu care mi s-au intersectat drumurile și cu care am pornit tot felul de proiecte fără să fi analizat prea mult. Și bine am făcut. Două astfel de fete sunt dragele de Vera, jumătatea Mame de Poveste și Dana, de la Juxi Magic. Am impresia că regulat ies în față cu câte o poveste despre ele, dar n-am cum să n-o fac, prea multe și frumoase-s toate ce ies din mintea și de sub mâinile lor.

Eu nu-s la București, dar de-aș fi (cu toate că mai degrabă ajung ele la Timișoara!) tare m-aș duce la un eveniment pe care l-au pus la cale. E cu poveste, culoare, voie bună și copii. Sâmbăta asta, de la 11:30, mergeți la Elefănțelul curios să vedeți ce se-ntâmplă cu vântul și de ce-i veselă morișca. Și apoi aștept să-mi spuneți și mie. Pentru că eu am în față trei zile de veselie și arte performative – chestii de oameni mari, să fim înțeleși! Și covoare-n așteptare și cărți ce trebuie șterse de praf și un Ionuț ce-mi duce dorul – că de creț nici nu mai zic!

14853292_701291560021052_4106081700696131179_o

 

 

 

0

Despre povești și alte proiecte. Și Fabulafia

Săptămâna asta am pornit pe un drum nou – am un loc de muncă fix cu orar, din fericire, flexibil, sunt înconjurată de oameni faini și am învățat în patru zile cât, în altă situație, probabil în câteva luni. Merg la birou, scriu, caut, pregătesc, îmi lărgesc cercul de cunoștințe, pun umărul la ce e de făcut aici. Și-mi place de mor.

Nu uit, evident, cum să uit, de proiectele mele. Scriu în continuare cu drag – și-n paralel îmi fac ordine-n viață și-n program. Mă adaptez la „înapoi acasă” (pe cuvânt de onoare că nu-i deloc rău!) și mă ocup și de ale mele. Printre ocupații se numără și poveștile pentru copii și schițele pentru ălea de oameni mari.

Proiectul meu de suflet probabil îl cunoașteți: Mame de Poveste, jucării cusute cu drag ce vin în săculeț (pictat manual) alături de o cărticică de povești. Povestea jucăriei, evident! Avem șapte personaje și-n curând iese în lume unul nou, ce scoate fum la propriu și mai ales la nervi!

Jucăriile Mame de Poveste (care, veste buna: e marcă înregistrată oficial!) știți unde pot fi găsite – http://www.mamedepoveste.com (să le vedeți) și mamedepoveste@gmail.com (să le comandați).

Tot pe drumul ăsta al poveștilor, colaborez cu mare drag și cu Fabulafia. Despre revista asta v-am mai povestit și altă dată și-o s-o tot fac. Au apărut deja patru numere și-n ultimul număr e și numele meu. Sub al domnului Dreptunghi, a se-nțelege. Și, ei bine, hai că dau vestea că mi-e greu să o țin doar pentru mine, sunt prezentă și-n numărul următor. Cu o poveste desenată de Răzvan – și cu multe, multe șosete.  Dacă încă nu știți poate chiar e momentul să aflați: Fabulafia este o revistă – carte de povești, cu scrieri și ilustrații în primă apariție. Conținutul este conceput și realizat de autori și ilustratori români și publicul țintă sunt copiii de la șapte ani în sus. Mă rog, Ionuț are de-abia șase dar ascultă poveștile cu mare drag.

Revista Fabulafia în primul și primul rând poate fi comandată direct de pe site: https://merlinstore.ro/26-fabulafia sau fabulafia.ro. Evident, e de găsit și la Cărturești și Librarium și la alte librării din țară.

Despre poveștile pentru oameni mari – care au în plan sa iasă-n lume în două părți o să vă povestesc altă dată. Așa, pe scurt – că doar se știe, nu mă pot abține, sunt povești și gânduri adunate după opt ani pe alte meleaguri. Însoțite de gândurile și poveștile jumătății mele pe meleagurile noastre. Ca să nu vedeți doar o jumătate. Lucrez de zor și scriu și râd când îmi amintesc tot felul. Ceea ce sper să faceți și voi, cât de curând.

14425483_842355435901158_2587092637132964914_o

(asta e doar un „teaser” pentru noua poveste din Fabulafia. Până apare și una alta, aveți deja și primele ei numere? )

 

1

Măseluța cu tâlc

Unul dintre subiectele pe care nu le poți evita dacă trăiești în Grecia e cel legat de mâncare. Bucatele-s parte din inima omului și când cineva așterne masa pentru tine, e semn bun. Grecii scot la înaintare toate felurile din meniu, prânzul, dar mai ales cina, sunt motive de adunare și de stat la vorbă ore-ntregi. Eu nu-s chiar prietenă bună cu obiceiul ăsta și nici cu mâncarea-n general dar sunt mulți care se bucură de astfel de momente la fiecare vizită aici.

Unul dintre chestiile cu care însă mi-e tare greu să mă împac e modul în care sunt tratați cei mici când vine vorba de hrană și burtă plină. Puțini sunt cei cărora chiar le pasă de copilul spune că-i plin și nu mai vrea. E perfect normal, mă rog, obișnuit, să vezi bunici, mămici, tătici alergând prin parc după copii, cu câte un bol cu mâncare. Amenințări – dacă nu mănânci tot, fac sau nu fac, auzi la tot colțul. Prima întrebare despre Ionuț e legată de mâncare, cât mănâncă, dacă mănâncă. O grijă permanentă pentru stomacul celuilalt. Treaba asta poate deveni obositoare și chiar dăunătoare.

Când am scris povestea Măseluței, ultimul personaj din galeria Mame de Poveste l-am avut în minte pe nimeni altul decât băiatul meu cu părul creț. Ăl mare, nu Ionuț. Care copil fiind, era „sfrijit și vai de capul lui”. Așa, ca fiu-su acum. Pentru că un slăbănog la casa omului e semn de rușine, s-a urnit toată familia, gând cu gând, umăr cu umăr, să-l îndrepte. Să pună copilul carne pe el că râdea tot satul de noi. Și au făcut treabă bună. Doar că la fel cu bulgărele de zăpadă care pornit la vale nu se mai oprește, așa și cu apetitul soțului. Recunoaște singur: nu are stop. Nu știe când să se oprească. Poftește. Întâmplarea (sau norocul?) face că-i cu mine, eu sunt prietenă bună cu o nutriționistă și ea, cu echilibrul. Pe care-l ridică-n slăvi și bine face. Așa că de aici până la Măseluță n-a mai fost decât un pas. Pentru că necazu’ nu-i când poftești și te servești ci atunci când nu poți să te oprești. Echilibru. Ce vă tot zic?

Pe Măseluță o găsiți aici. Și tare sper să prindeți drag de ea!

maseluta8

2

Fluturaș, fluturașă…

Oh, de aș fi știut eu ce probleme o să-mi creeze personajul preferat a lui Ionuț, nimeni altul decât Fluturaș cel delicat… Când am scris povestea îl aveam în minte pe feciorul meu cel sensibil și romantic și nedumerirea lui privind culorile de băieți și de fetițe. Nu pricepea nici el de ce-i musai să avem culori pe genuri și jucării la fel, așa că, în timp, după multe lecturi era clar că va dezvolta o relație specială cu fluturașul ăsta. Când a venit prietena lui la noi, o fată simpatică foc dar teribil de setată pe categorii exacte de băieți și de fete s-au luat la ceartă pe subiectul fluturașului. Fata-i spunea că e jucărie de fetițe, că e roz, el nu și nu, e jucărie de copiii că așa-s toate. Pur și simplu de copii! Fata-i explica – fluturașii sunt fetițe, Ionuț o ținea pe a lui, fluturașii sunt băieți și cu asta basta! În primă fază n-am dat atenție diferenței de stiluri și nici n-am băgat de seamă articolul care însoțește cuvântul fluturaș în limba greacă. Când am trimis povestea la tradus, așa cum am făcut cu toate până acum! ei bine, surpriză. În limba greacă un fluturaș (în limba română, masculin toată ziua! )e de fapt… o fluturaș. Chestie care dă peste cap toată traducerea. Pentru că-n engleză n-avem probleme din ăstea, în germană-i masculin, în limba română la fel, ne rămâne limba greacă unde era musai să fie altfel. Am încercat artificii – ba am masculinizat numele, că-i poveste și-i a mea și am voie. Am schimbat terminația. Am articulat și masculinizat. Am căutat idei în stânga și-n dreapta. Încă mai caut.

E drept, oricine îl vede pe Fluturaș cel delicat, în primă fază crede că e vorba de o jucărie pentru fetițe. Pentru că-i roz, și-i delicat și-i fluturaș. Ei bine, nu. Pentru că noi, Mame de Poveste (adică eu și Vera) credem cu tărie că nu există jucării pentru fetițe și pentru băieți ci doar jucării pentru copii! Fluturaș cel delicat e un băiețel simpatic și timid care are probleme la grădiniță. Colegii râd de el și-l iau peste picior. Pentru că-i mic și slab și colorat ca … o fetiță. Doamna Buburuză îi este alături și-l încurajează:

“- Numai asta aud. Zbori ca o fată, ai culori de fată, ești subțire ca o fată…
– Nu prea înțeleg… Cum zboară fetele? îl întrerupe doamna Buburuză, în timp ce se ridică în aer. Așa? și face câteva mișcări și rotații de bietul Fluturaș rămâne cu gura căscată. Vezi, toți zburăm la fel, mișcarea e aceeași. Unii mai repede, alții mai încet. Dar zborul e zbor!
Fluturaș dă din cap, semn că înțelege.
–  Și culorile? De fetiță? De băiat? De fluturaș? De bondar sau buburuză? Sunt doar culori! Așa ne-am născut, diferiți și fiecare frumos în felul lui. Am dreptate? continuă doamna Buburuză și mai face o piruetă.”

Povestea-i de succes în textul original, o să fie cu siguranță și-n engleză și-n germană, mai rămâne să-i dăm de capăt în limba greacă (unde-i mare nevoie de povești cu mesaje din ăstea!) Așadar ce fac eu cu UN fluturaș care-i de fapt O fluturaș?

Idei?

fluturas 2

0

Din nou, despre Mame de Poveste

Am promis că mă țin departe de știri, politică și televizor. Că o să-mi încarc rezerva de gânduri bune cu ore petrecute la soare și lângă mare, cu oameni pe care-i iubesc, cu cărți, povești și vorbe de-ale lui Ionuț. Că nu mai pun suflet nimic,  mă fac mică, mică de tot până trece valul și mă ocup doar de lucruri care-mi aduc bucurii. Proiectul meu și-al Verei e unul dintre lucurile ăstea: Mame de Poveste – pentru cei care nu știți despre ce vorbesc eu aici. Ideea noastră a luat avânt și-i disponibilă acum în patru limbi. Povestea copiilor care aduc somnul, Max și Mara o găsiți acum și-n engleză, și-n germană și până și-n limba greacă. Cesuleț Timpulescu e disponibil în engleză și lucrăm de zor și cu spor pentru ca povestea lui Fluturaș cel delicat să fie următoarea tradusă. Ei și asta nu e tot! Peste puțin timp, o scoatem în lume și pe vulpița Ada, o nonconformistă pe care cu siguranță o vor iubi toți copiii.

Cum să nu mă umple de bucurie gândurile tuturor celor care au primit deja jucăriile și ne trimit mesaje din toate părțile? Că-s iubite jucăriile și poveștile ce le însoțesc sunt citite și recitite? Cum să mă las doborâtă de supărări de zi de zi care oricum trec, atunci când văd că oamenii pot fi fericiți cu o idee de-a mea ce a prins viață?

Ionuț e fanul nostru numărul unu. Știe poveștile de pe vremea când erau doar fițuici mâzgălite cu pixul și le iubește pe fiecare-n parte. Mă pune să dezvolt conflictele și să inventez și alte rânduri, mai că n-am pornit alte capitole cu aceleași personaje. Jucăriile stau la loc de cinste, în pat, lângă el și le duce pe rând la plimbare și-n excursii.

– Mami, ăstea-s cele mai frumoase povești. Pentru că le scriem amândoi (gata, m-a dat de gol!) și pentru că nu-s nici pentru fetițe, nici pentru băieți. Sunt pentru copii!

V-am făcut curioși? Faceți-vă curaj, alegeți și comandați jucării minunate cu povești pe măsură!

mamedepoveste@gmail.com

gasca2

7

Casă de nebuni (da-mi place)

De luni am casa plină. Sor-mea cu ai ei băieți. Vacanța pentru toți, inclusiv pentru Ion care a scăpat de serbarea de la grădiniță cu ocazia vizitei. Mare bucurie mare. Casa-i întoarsă, lego-uri și nisip. Picioare goale și nici un colț necercetat. În primă fază am stat după ei, să strâng și să pun tot la loc. În spate, tupilată, nițel rușinată că nu-i las în voie. Între timp mi-am dat seama că fixația asta o voi plăti cu nebunie așa că m-am liniștit. Îmi demonstrez că pot să trăiesc bine, bine de tot cu perne aruncate pe jos și mașinuțe-n toată casa. Cu haine de pat, tricouri, șosete mici, mici de tot și suluri de hârtie igienică ce-s drumuri. Cu traiste pregătite de plajă, încă pline de nisipul de la plaja de ieri. Serios acum, nebunia asta-i terapeutică. Cred că am nevoie de ea de câteva ori pe an.

Printre picături mi-am ordonat prioritățile. Să nu rămânem flămânzi și fără haine curate. Să apuc să scriu un text, două pe zi. Să mă laud cu Mame de Poveste-n lumea-ntreagă. Să pregătesc serialul ce va urma pentru voi toți care vă porniți în Grecia în vara asta. Cu insider tips și alte minuni. Da, am de gând să dau tot afară din casă! Primu’ gând și primul text va fi despre mâncare, cum altfel.


Până atunci, respir, inspir și nu bag lego-urile la loc. Nici măcar unul!