1

De sezon

Pentru că de astăzi și până marți avem parte de temperaturi serioase (eu m-aș lega de aerul condiționat și aș da p-afară în septembrie!) mi-am amintit de poveștile mele despre Evia. Că tot mi-au trebuit șapte ani până să-mi vină cheful să vă povestesc și vouă pe unde-mi petrec eu verile (și viața).

Așa că dacă tot sunteți în căutare de destinații de vacanță – la un ceas de Atena puteți să vă bucurați de mare, soare, verde și mâncare bune. Găsiți textele mele despre insula Evia aici, aici și aici.

Evident, pentru orice întrebări, vă stau cu drag la dispoziție!

  

Anunțuri
1

Lista de duminică

Multe-s blogurile pe care le citesc cu drag dar am câteva care-mi merg la suflet mai mult ca altele. Am în lista mea o câteva pe care le vizitez regulat. Sunt ălea în care ajung să citesc vorbe pe care le-aș fi putut zice chiar eu, în care dau peste gânduri care-mi zburdă și mie libere prin cap. În care mă simt ca acasă. Chiar așa.

Sleepy e una dintre destinațiile preferate. Și cum răsfoiam și mă plimbam eu p-acolo zilele trecute, m-a pus pe gânduri. Probabil că fiecare dintre noi poartă-n suflet chestii de care nu se poate sătura orice-ar face. La fel cum avem, cu siguranță și chestii de care credeam că nu ne vom sătura dar ne-a trecut. Și altele, din ălea de care te bucuri dar știi că la un momentat o să ți se aplece de ai parte de prea multe. Așa că am stat eu și m-am gândit. Care-i ceva-ul ăla de care nu pare că mă mai satur? Care-i lucrul ăla pe care-l repet și-l tot repet și l-aș tot repeta fără să mă satur? În același timp, am trecut prin episoade din care nu m-aș fi dat dusă și privind acum în urmă, știu că au fost trecătoare. Am și gânduri din a treia categorie, care m-au entuziasmat din prima dar în timp ce săream mai cu foc simțeam că nu o să mă țină cheful.

De ce nu mă satur și cu siguranță n-o să mă satur în veci? De îmbrățișări și strâns în brațe. Aș sta zile-ntregi în nemișcare, cuibărită la pieptul Lui și cu Ion în prelungire. Nu m-aș da dusă nici de foame, nici de sete, nici de altele dacă e să mă țină-n brațe. Sau să-i țin eu.

N-am destule cărți. Nu-mi pot liniști setea de cumpărat, descoperit, citit. Îmi place să sar printre genuri și stiluri literare, să descopăr autori noi, pe cât sunt de plină de poftă de ducă și drum, pe atât de bine-mi cade să stau în fotoliu cu o carte bună. 30 de ani de când citesc și nu, nu-i cale să-mi piară pofta!

Drumuri, călătorii, excursii, bilete de avion. Niciodată nu-s destule. Nu cred că se poate să mă satur vreodată de ele. Dacă m-ar ține buzunarele și portofelul aș pleca pe undeva, pe altundeva în fiecare lună. Nimic nu se compară cu revenirea la cuib după astfel de escapade. Aș alege oricând viața de nomad cu „mașina cu casă” – expresia lui Ionuț dacă mi s-ar da posibilitatea. Cum să mă satur de așa ceva?

Muzica. Să cunosc oameni noi. Să fac liste. Să organizez lucrurile pe culori. Să ordonez dulapuri, casa. Să umblu pe jos. Să mă plimb de una singură pe străzi într-un oraș nou.

Care-s ălea episoade pe care credeam că le voi repeta la nesfârșit fără să mă plictisesc vreodată? Cel mai surprinzător e cel legat de ieșirile nocturne. Nu cred că-s multe bufnițe ca mine. Puteam să stau trează 3 zile și 3 nopți, să bat cluburile dintr-un capăt în altul și să nu-mi piară pofta de dans și veselit. De-mi dădeai alarma la miez de noapte, că se pune de ieșire-n oraș, săream din pijamale fără să mă gândesc de două ori. Eram sigură că asta-s eu și așa voi fi până când o să ies la pensie. Evident, m-am înșelat.

Iar din a treia categorie, ei bine, în a treia categorie, sunt puține, că-s mai precaută acum decât eram în urmă cu vreo 10 ani. Eram convinsă că o să-mi placă la nebunie viața într-un oraș mic, la malul mării. Mi se părea extraordinar faptul că trec pe stradă și lumea mă cunoaște. Că pot să lenevesc pe o plajă la 10 minute distanță de casă. Că viața are ritm pașnic. Și m-am entuziasmat și am chiuit în timp ce-n capul meu, Alexandra aia responsabilă cu viața de zi cu zi, trăgea focuri de alarmă deghizate-n artificii. Ei bine, știa ea ce știa. A fost simpatic o lună, două, trei. Și-s convinsă că marea poate fi cel mai frumos lucru din lume. Dacă o văd în vacanță. Așa, zi de zi, e ca poanta aia cu femeia frumoasă pe care o vor toți…

Voi le ce n-ați putea renunța niciodată?

 

 

 

 

 

0

Planuri de vacanța (altora)

Sunt de opt ani în Grecia și parcă pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că au dreptate localnicii când spun că aici s-a inventat statul la discuții. Oamenii ăștia au un talent când vine vorba de a despica firu-n zece și de a dezbate orice chestiune timp îndelungat de parcă nu-i mână nici o grijă-n lumea asta și timpul de aici izvorăște. De la bătrâneii care stau de dimineața devreme la cafenea până la cei de vârsta mea, dialogul e prezent peste tot. Fiecare suflet are ceva de zis, de adăugat, de comentat. Despre orice și din nimic se pornesc furtuni și dialoguri aprinse – cu greu se domolesc! Pe lângă faptul că-s gălăgioși și parcă mai mereu băgați în priză e bine de știut că ei așa sunt indiferent de tema de discuție. Până și un dialog inofensiv – vremea? le poate provoca pasiuni nebănuite. Atmosfera asta de veșnică agitație și gălăgie mi se părea chiar simpatică. Între timp am revenit la ale mele și mă obosește teribil – dar e drept, e delicios de observat.

Zilele trecute mi-a cerut Ioana un sfat privind vacanța de vară. Idei de insule frumoase, nu foarte departe de Atena, știți și voi, e ianuarie, dar mai bine să faci planuri din timp decât să le lași pe ultima clipă! Și pe cine să întrebi mai cu încredere decât pe cei care-s de-ai locului. Oameni care au bătut insulele-n lung și-n lat și care știu ce vorbesc. Musafirii mei de duminică, toți unul și unul, cu vacanțele-n suflet și a lor țară tot acolo. Am aruncat întrebarea undeva pe la 12, la ceas de cafea și plăcințele cu brânză.

– Întrebare: insulă faină, aproape de Atena – adică să nu fie nevoie de ore-ntregi de mers cu ferry-ul. Cazare undeva lângă o plajă cu nisip. Să nu fie aglomerată.

– Andros, zice unul.

– Lasă, mă, Andros. Kytnos e mai faină. Sau Kea.

– Nici gând, băieți, nici gând. Hydra is the best.

– În Hydra nu ai voie cu mașină, nu știi?

– Păi și care-i problema?

– Doi copii mici! Bagaje, chestii…

– Spetes! zice prietena mea. E aproape, e frumoasă, verde…

– Și al naibii de scumpă, sare altul de colo. Acolo au vile toți plictisiții din Atena!

– Eu am zis Skopelos, mă bag și eu în seamă…

– E departe. E mult de mers cu mașina (*adică vreo două ore, dar mă rog, distanțele și timpul se măsoară altfel aici!)

– Dar e verde!

-Dar de ce aproape de Atena? Sunt o mulțime (*accentuat) de insule fantastice. Ikaria! Sau Folegandros! Koufonisia!

– Pentru că au și doi copii mici! Nu poți merge la naiba-n praznic dacă ai și copii mici cu tine, sar eu, mamă responsabilă. Și bagaje multe și una și alta!

– Atunci Samos! sare de colo cel născut și crescut în Samos. Sunt zboruri zilnice!

– Găsim hotel cu plaja lângă?

– Cum să nu?

Evident, discuțiile menționate aici sunt varianta prescurtată rău de tot. Pentru că până la urmă nici nisipul de lângă hotel nu e chiar nisip, e cu pietricele – dar sunt multe plaje cu nisip! Da, dar nu lângă hotel!

– Creta, spune soțul.

De aici a pornit un alt dialog despre vacanțele lor în Creta. Unii spun că au fost cele mai frumoase, alții că e de mers doar cu cortul sau în zone mai retrase. Eu le-am zis că parcă nici Evia nu e așa de rea și mi-am atras priviri urâcioase.

– Evident că nu e rea! Toate-s minunate, până la urmă și în Xalkida ai marea la doi pași…

Am încheiat dialogul undeva la 6 după amiaza, fără nici o concluzie bătută-n cuie.  Doar cu aia care spune că oriunde ai merge în Grecia n-are cum să nu-ți placă! Duminica asta urmează partea a doua de discuții…

1

Skopelos (mic jurnal de vacanță)

Greu, greu de tot să-mi revin după o vacanță lungă (ce între noi fie vorba încă nu e gata). Am petrecut o săptămână frumoasă, frumoasă pe o insulă nu departe de cea pe care locuim. Așa de bine a fost de am început să fac planuri pentru bătrânețe. O casă pe malul apei și-n spate pădure. Un hamac și o bibliotecă bogată. O barcă și o masă de lemn cu scaune unde să ne strângem seara la povești și depănat amintiri.

Skopelos e una dintre insulele ălea pe care eu m-aș muta chiar mâine. E verde, așa de verde, cu miros de pin și brad amestecat cu sare și mare. Aici ai munte și stânci și la un pas distanță apă turcoaz și la alt pas o pădure sălbatică. Plaje cu nisip fin și auriu, pietre, bolovani, sălbatic dar primitor.

Recunosc. Aveam planuri de locații îndepărtate atunci când m-am pus pe căutat destinații de vacanță. N-a ieșit cum plănuiam – încă o dată mi s-a confirmat că nimereala bate pregăteala. Am ales Skopelos pentru că nu e departe. Și pentru că e verde (de câte ori am spus deja asta?). Când a venit vorba de hotel în primă fază am căutat pe airbnb (e platforma noastră preferată și o aleg de fiecare dată înaintea hotelurilor) Noi știm ce vrem. O cameră mare, sau două, cu bucătărie, piscină afară și de se poate și ceva spațiu verde. Nu mi-e musai să fie lângă mare, de-i liniște cu atât mai bine. Am găsit din prima ce am vrut – Ageri Studios – realitatea bate prezentarea virtuală! Foarte aproape de plaja Stafilos (la care noi n-am ajuns pentru că era cam aglomerată) și de capitala insulei, orașul Skopelos, locația asta a fost exact ce căutam. Și încă o dată pe atât!

Lista de plaje de vizitat e lungă. Noi am nimerit în plin sezon – asta s-ar traduce cu plaje pline, prea pline pentru gustul nostru. Sunt convinsă că de mergeam la final de iunie sau de amânam pentru început de septembrie, am fi luat la pas fiecare plajă goală. Acum ne-am mulțumit cu câte un colț retras. Ca idee, plajele din sud, sud vest și partea de vest sunt printre cele mai cunoscute. Sunt organizate, cu șezlonguri și cafea servită la cerere. Nouă nu ne plac ăstea – dar e drept, suntem cârcotași mai ales că le avem pe toate la îndemână.

Plajele din nord, nord est, la care ajungi pornind din Glossa, sunt sălbatice și frumoase tare. Mi-aș fi petrecut toată vacanța pe una dintre ele, departe de gălăgie și oameni veniți în concedii. Dar din nou, noi suntem pe film din ăsta, liniște și „piei” all inclusive cu ale tale brățări colorate! Ion al meu vrea cățărat, jucat de-a ce vrea el în nisip, ta-su vrea umbră și o carte bună și mă-sa vrea să nu vadă picior de turist.

Am urcat și la biserica din filmul Mamma Mia (între timp l-am văzut!). Ionuț a mers mai ceva ca un motor turat, ta-su mai bine ca mine, eu aproape că am leșinat. Nu, nu neaparat că-s multe scările ci pentru că-i al naibii de sus și al naibii de îngust și abrupt. (mai ales pentru cineva care suferă de rău de înălțime!) Dar acum, șezând pe scaunul meu preferat de acasă, la trei ore distanță de locul ăla, vă spun cu mâna pe inimă că merită.

Insider tips nu am. Adică v-am zis deja ce e de zis. Vreți să vă bucurați de un Skopelos liniștit și fără prea mulți „engleji” (Doamne, mulți au fost! Și teribil de gălăgioși!) mergeți la final de iunie sau în septembrie. De mâncat am mâncat bine cam peste tot – cel mai simpatic loc a fost la Limnonari, o tavernă mică lângă care atârnau șezlonguri și, cireașa de pe tort, care avea lângă bar o mică bibliotecă cu cărți în trei limbi! La fel și la hotelul în care am stat. Puncte multe, multe-n plus!

Insula e plină de albine și viespi (verdele ăla are și părți gri!) dar din fericire am scăpat fără incidente.

În Skopelos e ușor de ajuns. De la Volos sunt ferry-uri care fac traseul în fiecare zi (până la Volos, de la Thessaloniki e nevoie de câteva ore pe drum bun! Autostradă adică.)

IMG_7265

IMG_7288

IMG_7293

IMG_7383

IMG_7386

IMG_7512

IMG_7550O să mai revin și cu alte povești și poze că-s multe… Dacă aveți întrebări, aruncați!

3

Evia (3)

Am povestit despre Xalkida, despre zona de nord a Eviei dar am păstrat cireașa de pe tort pentru final. Centrul Eviei, pe partea de est, e de departe cea mai frumoasă zonă. Are verde – așa ca-n nord, dar plajele sunt stâncoase și peisajele-s demne de pus în ramă. Din Xalkida drumu-i bun. Până la cea mai apropiată plajă faci maxim un ceas și vreun alt sfert dar merită fiecare secundă petrecută-n mașină.

Korasida e plaja mea de suflet. Venim aici în fiecare vară de cel puțin 10-15 ori. Plaja e întinsă, cu pietre albe și o mare cu trei nuanțe de albastru. În timpul săptămânii e aproape goală și te poți așeza în voie, la umbră. Tavernele, trei sau patru la număr sunt la câțiva pași distanță – noi o preferăm pe ultima din șir, suntem de-ai casei și cu mâna pe inimă vă spun, au cea mai bună plăcintă cu brânză din Evia!

IMG_6632

IMG_6622

La câțiva kilometri de Korasida e plaja Kalamos. Sunt de fapt două: una cu pietricele mărunte și albe și imediat lângă ea, despărțite de o stâncă, o altă plajă cu nisip auriu. Plaja asta e tot mai la modă în ultimii ani așa că la final de săpămână nu o să găsiți loc de parcare. De luni până joi însă, e mai mare dragul să petreci o zi acolo.

Picture 032

Între Korasida și Kalamos e o minune mică, o bijuterie ascunsă și doar pentru cunoscători. O plajă cu pădure-n spate, umbră cât cuprinde și nisip moale și fin. Noi am găsit-o din întâmplare – așa cum găsești majoritatea plajelor ăstora.

Bild 050

Bild 055

Bild 014

Mai spre sud, un fel de centru sud, e plaja de la Zarakes. Am nimerit ca orbii Brăila locul ăla, acum vreo 7 ani. Eu, crețul și încă vreo trei oameni, amețiți de fericire că am găsit așa un loc. Pe după amiază a apărut și o rulotă cu mâncare. Între timp și câțiva ani mai târziu, plaja e tot acolo, tot frumoasă dar foarte cunoscută și vizitată.

Bild 061

Ăstea-s doar câteva. Pe lângă ele, alte zeci la care n-am reușit să ajung încă. Sunt multe la care ai acces doar dacă ai poftă de cățărat și la fel de multe la care ajungi doar daca ai barcă.

Urmează să vă povestesc despre sudul Eviei – pe care l-am explorat foarte puțin dar e-n plan. Și pentru că m-ați întrebat: dacă n-ai chef de venit cu mașina, varianta cea mai bună e zborul până la Atena și o mașină închiriată chiar din aeroport. De acolo până-n Xalkida sunt cam 100km pe autostradă și de aici… drumul e deschis 🙂

5

Când piticu’ se răzgândește și mă-sa izbucnește

Se trezește Ion al meu, zilele trecute, cu idee proaspătă-n cap. Cică vrea și el ochelari din ăia de scafandru, așa cum are prietenul lui. Să-i poarte când mergem la bălăceală și să vadă alge și pești. Venind de la un copil, al meu ce-i drept, care în urmă cu un an a petrecut jumătate de vară îmbrăcat pe plajă și care doar cu câteva săptămâni în urmă refuza orice contact cu apa, vă dați seama cu ce privire bulbucată i-am întâmpinat avântul.

Dar vreau și vreau și vreau ca să pot ține deschiși ochii-n apă și o să-mi acopăr urechile și o să închid gura și vai ce distractiv o să fie. Pentru că, mami, îți amintești (și bine-mi amintesc!) când m-a lovit valul peste față și m-au pișcat ochii? Ei bine, acum pot să vină toate valurile lumii și eu nu o să am nici o problemă.

Dimineață am cumpărat ochelari. I-a purtat în loc de cei de soare și i-a arătat tuturor. TUTUROR. Cu explicații de rigoare. Ce va face, cum va face. M-a luat valul și pe mine de la atâta entuziasm. Ajunși acasă începe să bâzâie prin juru-mi. Cu tot cu ochelari pe nas.

– Când vine tata? Mergem o tură la plajă să-i probez?

N-am chef de plajă și nici de mers. Vreau să stau acasă, vreau să-mi fac listele pentru vacanța care se apropie.

– Nu vrei să-ți umplu vana și să îi probezi acolo? Apoi punem un dvd și ne uităm împreună?

– Nu, chiar nu vreau! Vreau să-i probez în apă adevărată!

Apă adevărată. Mă las dusă de entuziasmul lui și uit de vreau-ul meu. Îl conving pe creț să ne lase mașina, uită și el de vreau-ul lui. Iau două prosoape și o sticlă de apă și pornim. Plaja-i aproape goală, nici un val, liniște. Îl dezbrac, dau să mă dezbrac și eu când aud:

– Hm, cred că totuși o să încerc ochelarii ăștia în vacanță!

– Poftim??????

– Nu vreau să-i încerc aici.

Respir adânc, dar adânc de tot.

– Ok. Du-te atunci în apă fără ei!

– Nu, nu vreau nici în apă.

– Dar serios acum. Glumești? Ce se întâmplă? Pentru ce am venit aici?

– Cred că am venit degeaba.

Eu am izbucnit, el a izbucnit la izbucnirea mea, de-abia acum pe seară am intrat pe făgaș normal. Și m-am liniștit și s-a liniștit și pulsul mi-e la loc.

– Până la urmă, care ți-o fost problema?

– Nici o problemă, doar m-am răzgândit.

– Și eu m-am isterizat.

– Da.

– Știi de ce m-am isterizat?

– Pentru că m-am răzgândit?

– Nu. Pentru că am făcut ceva ce n-aveam nici un chef să fac.

– Păi să nu mai faci treaba asta.

– O să încerc.

– Te-ai liniștit?

– Da. Dar eu ca să mă liniștesc, trebuie să iau o pauză. Să fiu singură câteva minute. Altfel nu pot.

– Eu ca să mă liniștesc vreau drăgăleală.

– Știu. Dar nu pot să te drăgălesc până nu mă liniștesc.

– Știu. O să aștept. Bine?

– Bine.

18

Evia (2)

E vară cu adevărat și-n Grecia. Anul ăsta am avut parte de vreme capricioasă, am făcut prima vizită la plaja de-abia la mijlocul lui mai și-n iunie am avut parte de temperaturi sub 25 de grade și ploaie. Ceea ce o fi normal pentru restul Europei, dar cu siguranță-i o ciudățenie aici.

Dar acum e vară cu adevărat. Au început concediile, ceea ce face ca plajele despre care v-am povestit data trecută să fie de nevizitat. Cel puțin de noi. Pornim în aventuri mai îndepărtate, ne petrecem duminicile în locuri de puțini știute, și revenim în orașul toropit doar la orele serii.

Nordul Eviei, calculat de la Xalkida în sus, e verde. E partea mea preferată de insulă, locul unde ne-am petrecut concediile în ultimii ani. Bucata de insula unde-mi trimit prietenii. E de vis. Din nord, nord, de la Agios Giorgos (cam trei ore de mers cu mașina din Xalkida, sau un ceas cu ferry-ul dacă treci de la Ahladi sau Glyfa) pe la Aidipsos – un fel de Băile Felix de la noi, ocolești toată curbura insulei, pe partea de nord, înspre Pefki. E o zonă de vis, cu dealuri înverzite, piscuri ce parcă ating cerul și o mare albastră, albastră. Noi am locuit undeva lângă Pefki, la o pensiune tare simpatică și făceam zi de zi excursii la plaje una mai frumoasă ca alta. De te pornești din România, drumul e destul de lung – de la București până la Glyfa (în estul Lamiei) în jur de 900 de kilometri.

Și pe stânga și pe dreapta ai plaje una și una și să traversezi nordul Eviei de la est la vest nu e mare lucru. În jur de o oră, o oră jumătate. Dimineața poți face baie la una din plajele din golful Eviei și după amiaza în Marea Egee.

Destul cu vorba, haideți să vă dau exemple. Asta-i făcută la Pefki. În urmă cu vreo 2 ani, una dintre cele mai simpatice vacanțe în 3.

IMG_5431

Aidipsos (Edipsos) e cum ziceam un fel de Băile Felix sau Govora de la noi. Hoteluri cu spa, pensionari la fiecare colț dar per total un loc simpatic de vizitat. Am gasit o cantină – împinge tava cu cea mai bună mâncare pe care mi-a fost dat s-o gust într-o vacanță!

IMG_5465

Asta-i o plajă descoperită la întâmplare. Pe lângă Pefki.

IMG_5554

Și aici am ajuns tot din întâmplare. E undeva între Agios Giorgios și Aidipso, o plajă cu beach bar și muzică faină. Cel puțin peste asta am dat în urmă cu doi ani.

IMG_5485

De te ții de drum pe partea de est, la Marea Egee, după Vasilika – un vis! ajungi la Agia Anna și Pili. Agia Anna e o plajă lungă de aproape 9 km, preferata păriniților mei când ajung pe aici. Noi însă avem un loc secret, o plajă ascunsă privirilor. Nu vă pot spune unde-i, nu că n-as vrea, dar nici eu nu știu sigur cum s-ajung acolo. Ca asta sunt multe și toate greu accesibile ceea ce le face și mai dorite. Puteți să spuneți că-i moft, că vă cred și sunt de acord cu voi.

Plaja de la Pili e perfectă pentru familiile cu copii. Apa curată, nisip, șezlonguri și cafea. E numai bună mai ales până la mijlocul lui iulie (adică înainte de concedii)

IMG_2327

Asta-i plaja secretă de care vă ziceam. E mică, mică și perfectă. Ionuț nu e de acord cu titul de perfectă. Una perfectă ar fi cu nisip, asta e doar ok.

IMG_5992

Pe partea de vest, mie una mi-e cunoscut doar Limni, un sătuc simpatic cu plaje multe și una mai frumoasă ca alta.

IMG_7653

Data viitoare vă povestesc despre plajele din Evia centrală cu tot cu cele două preferate!