1

Cărți pentru Ionuț la început de 2018 (II)

Credeați că am terminat cu recomandările, nu? Ei bine, nu. Pentru că între timp au mai ajuns la noi și alte cărți și pentru că mulți au cerut o continuare, vă dau încă o listă, să vă țină ocupați măcar până la ziua lui Ionuț (martie) când am planificată o nouă comandă.

Noi suntem acum prinși rău de tot cu Marele uriaș prietenos – e destul de greu de citit cu voce tare și adevărul e că peste unele faze am sărit (o să le vină lor rândul!) Mai avem jumătate de carte și Ionuț are planuri mari pentru ziua cea liberă de mâine (să vedeți ce planuri mari aș fi avut el de l-aș convinge să-și vadă de cartea lui și eu de-a mea!)

img_9181

Alte două cărți care ne plac la nebunie sunt cele din colecția Petterson și Findus (văd că în limba română Petterson a fost tradus Pettson). Inițial am dat peste ele în limba germană și tare m-am bucurat să le descopăr traduse și la noi. Le folosim în combinație cu desenele animate cu aceleași personaje.

img_9182.jpg

Altă carte care ne place la nebunie e cea a Mihaelei Coșescu, super mamă și femeie cu suflet de milioane. Ionuț a ascutat povestea fără să scoată un sunet, m-a privit atent, m-a strâns în brațe. Am citit-o încă o dată și încă o dată și am stat la discuții și povești și tras concluzii. V-o recomandăm cu drag!

img_9185-1.jpg

Despre cele două cărți cu șoricei simpatici doar vorbe de bine. Le-am citit deja de multe ori și sunt în topul listei. Eu le recomand copiilor peste 7 ani – cea cu Armstrog e și destul de lungă!

img_9187

img_9186

Iar ultima ajunsă la noi în bibliotecă e o carte foarte simpatică. Nu am apucat să o citim pe îndelete dar eu am răsfoit-o și am primit răspuns la câteva întrebări (la care nici nu m-aș fi gândit!)

img_9184-1.jpg

Cam asta-i lista cu numărul doi. Urmează lista de cărți pentru oameni mari. Că-i lungă și faină tare, vă promit!

Anunțuri
3

La mâna a doua

Despre cât de mult îmi plac mie vechiturile și-n general cam tot ce-i la mâna a doua, v-am mai spus și tot spus. Sunt ferm convinsă că există o grămadă de chestii-n lumea asta pe care nu merită să le cumperi noi. Viața m-a adus însă într-o țară în care opinia generală e unanimă: nu-i nou, nu-l vrem.Mor de dorul piețelor de vechituri din Germania, de flea market-urile din Viena, de garage sales-urile de pe lângă Chicago. Dacă așa avea de unde aș cumpăra doar obiecte în căutare de alți stăpâni. Crețul, om educat prin țări străine îmi împărtășește pasiunea și râdem amândoi – pentru că ne-am nimerit înconjurați de oameni care nu ne înțeleg ieșirile și pasiunea. Cică-i semn de zgârcenie să nu cumperi chestii noi (și mai ales de marcă!) Eu speram, în inocența mea, că toată povestea asta cu criza îi va aduce pe oameni de aici cu picioarele pe pământ dar pare-se că obiceiurile proaste nu mor niciodată.

Zilele trecute discutam cu o viitoare mămică – i-am propus să-i dau toată mobila din camera de bebeluș (ca șade și așa și se umple de praf în pod la soacră-mea). Să o scutesc de o cheltuială – mai ales că-i mobilă bună (nu ne-au lăsat să cumpărăm ce am vrut noi, pentru că, vezi Doamne, întâiul băiat născut al familiei are nevoie de un pat care costă de trei ori mai mult ca ăla din dormitor!) Mi-a zâmbit politicoasă și a refuzat elegant. Părinții ei au cumpărat deja ce era de cumpărat pentru că, ei bine, tot un prim băiat al familiei așteaptă și ea și, știi cum e, nu se cade să le luăm folosite de la alții. „Dar sunt ca noi”, am insitat eu. „Da, dar nu sunt noi”, a remarcat ea.

De unde nebunia asta pentru chestii noi și musai cu eticheta pe ele – nu pot să înțeleg. Prietena mea de aici are un băiețel cu un an mai mare ca al meu. M-am oferit să o ajut să-și organizeze dulapurile – știți că asta-i cea de-a doua mare obsesie a mea! și cum aranjam noi de zor hainele micuțului, a scos un munte de chestii care nu-i mai erau bune. „Cu ăstea ce faci?” am întrebat-o eu. „Le arunc”, a spus ea. Am plecat acasă cu pantaloni și bluze pentru Ionuț cât să treacă două ierni fără să mă duc aproape de vreun magazin. Fata s-a minunat vreo trei zile dar apoi a concluzionat singură – ești străină, o grecoaică n-ar fi acceptat asta nici de n-avea! Mie una mi se pare complet aiurea să arunci lucruri de care se pot bucura și alții încă un sezon. Și cu banii pe care nu i-am dat pe haine noi, am cumpărat cărți (tot second hand și alea).

Înainte de ziua mea mă întreabă o amică, așa, mai mult într-o doară, dacă e ceva ce-mi doresc. Niște cărți, îi răspund eu. Ai vreuna pe care ți-o dorești mult de tot? Îi spun că da, îi spun de unde poate fi luată și-i subliniez de trei ori să nu ia varianta cartonată, că-i mare, mult mai scumpă și conținutul e același. Evident, a venit cu versiunea cartonată. Păi n-am zis? A costat cât două din ălealate! Și cum ai fi vrut să-ți cumpăr cadou o carte așa mică? Nu se poate… Ba se poate, îmi spun eu în minte-mi dar prefer să o țin pentru mine.

Sor-mea îmi spune că acolo unde-i ea, lumea cumpără jucării la mâna a doua mai mereu. Și pentru zile de naștere și pentru aniversări. Nouă ne-a trimis o prietenă nemțoaică get beget un cadou: un super dinozaur ca scos din cutie. Ion l-a privit puțin circumspect.

– Ăsta ce fel de cadou e? Nu-i în cutie de nou!

– Nu-i. Nu are cutie pentru că nu e nou.

– Adică a fost al altcuiva înaintea mea? Și acum a ajuns la mine? Și e cadou?

– Exact! A fost al unui băiețel.

Ionuț ia dinozaurul în mână și-l întoarce pe toate părțile

– Oare de ce nu l-a mai vrut? Că e ca nou!

– S-o fi plictisit de el și a decis să-l vândă. Cu banii pe care i-a primit, își cumpără altele…

– Mami, dar asta e o idee… cum să spun, o idee incredibilă! Că am un dulap plin de jucării pe care nu le mai vreau! Și dăm și copiilor care nu au și putem și vinde, așa multe am!

Am impresia că al meu copil e pe drumul cel bun. Probabil în locul greșit, dar ăstea-s doar detalii.