0

Prima zi de mai

Sufăr de ipohondrie. O știu și eu și apropiații mei. Mă panichez la cel mai mic semn de ceva nu-i în regulă și-mi cresc amploarea simptomelor cu o viteză amețitoare. De mă doare capul mai multe zile la rând, mă gândesc la tumori. De mă doare gâtul timp mai îndelungat (adică două zile, nu una) cu siguranță am amigdalită, puroi și e nevoie să mă vadă un doctor. De tușesc, probabil că-s la un pas de pneumonie. Să nu mai zic nimic despre vreo pată pe piele. Sau dureri pe undeva.Măcar de aș păstra ipohondria exclusiv pentru mine, dar e musai să-mi extind stresul și asupra băieților din casă. Ăla mare mi-o taie scurt, n-apuc să-i pun diagnosticul. Cu Ionuț stă altfel treaba (dar din fericire îl salvează pediatrul, om cu scaun la cap)

Azi noapte, pe la 1, îl aud pe Ion:

– Maaaaaaaaaaamiiii, am muci.

Sinceră să fiu, nu-s surpriză. Îi așteptam. Ieri copilu’ a stat trei ceasuri cu picioarele-n apa mării și nu s-a dat scos. Și chiar de afară erau 25 de grade și soare, apa e rece, foarte rece mai ales că pe munții din depărtare se vede încă zăpadă!

Peste vreun ceas, cronometrat, pentru că mie odată cu mucii lui mi-a sărit și somnul, aud și un zgomot ce aduce a tuse. Din aia horcăită. O dată. Apoi, liniște. Încep să-mi fac gânduri, evident. Mai ales că parcă nici gâtul meu nu-i cum a fost înainte de culcare și stai, ce-i cu durerea asta în partea dreaptă? Oare ce-i în dreapta? Mă ia cu friguri. Să vezi că fac febră. Oare Ion are febră? Merg și-l verific, mai șterg un set de muci. Mă duc la culcare. Începe să mă doară capul. Oare îl doare și pe el? Să vezi ce viroză ne paște. Și mâine-i 1 Mai. Nu vreau să stăm în casă. Mă gândesc pentru o secundă să mă ridic să văd ce medicamente am prin dulap. Din fericire adorm înainte să mă pun în mișcare. Mă trezește Ion cu puțin înainte de 7.

– Maaaaaaaaaaaaaaaaammiii, am avut muci!

Dau să mă ridic.

– Dar i-am șters singur!

1 mai vesel să aveți!

Anunțuri
2

Rugăminte

Mie una, anul ăsta, mi-au cam ieșit pe urechi răcelile lui Ionuț. Nici vara nu am stat mai bine – da, vara lângă mare, aerosoli și băi în două reprize, în fiecare zi!!! iar de când a reînceput grădinița, muci și tușit într-o veselie, fără pauză. Am încercat de toate și am impresia că am ajuns la fundul sacului cu răbdare. Ionuț mănâncă chestii sănătoase, nu exagerează cu dulciurile (poate doar dacă-i vorba de smochine!), bea sucuri de portocale, mănâncă lămâi, supe, ceaiuri, e afară mai mereu și totuși, totuși nu pricep! Mi s-au propus tot felul de siropuri imunizatoare, dar n-aș prea face experimente cu din ăstea. Așa că atunci când am văzut afișul evenimentului ăstuia mi s-a aprins un beculeț. Și mă gândesc că poate vreunul dintre voi își va face drum și apoi, îmi dați și mie vreo idee. Ce ziceți?

afis-imunizare-de-toamna

0

Muci, strănut, tușit și de la capăt (și o amintire de neprețuit)

De săptămână și, Ionuț al meu e mucos și toate cele. A venit într-o vineri de la grădi trâgându-și nasu într-o veselie (și în bluză) și nițel răgușit. La o zi după, am plecat în excursie cu grădinița, un autocar plin ochi de copii ce ne-au înveselit drumul cu tusă pe vreo două’jde și una de voci și pe când am revenit acasă, tușea și Ion. L-am ținut acasă săptămâna trecută luni și marți, a dat semne de mai bine și cum alături de ele, dădea și semne de nerăbdare (să meargă din nou la grădi) și eu semne că-mi pierd mintea (de nu merge) am reluat programul. Vineri dimineața muci și mai mulți și tusă ce a pornit de pe la șase dimineața.
– Stăm acasă! decretez eu.
– Nuuu, te rog azi nu! O să vopsim nu știu ce cu nu știu cum și trebuie, mă înțelegi, TREBUIE să mă duc și eu!
– Dar ai muci. Și tușești!
– Mă șterg mami, și pun mâna la gură! Te rog, mami!
Mă las înduplecată (nu că ar fi fost greu, mai ales că aveam lecție de cusut și făcut minuni – DA, fac și din astea 🙂 ). Vineri după amiază tușește și mai tare și nasul nu se oprește. De parcă-i robinet defect. Anulăm vizite și plecări, stăm în casă, stăm și sâmbătă. Duminică parcă e mai bine, dar petrece o zi alergând-o pe bună-sa pe câmpuri (la propriu) asta ca să aibă mă-sa timp de „reconectat” cu ta-su la prânz romantic și înghețată pe o bancă cu vedere la mare. Azi de dimineață mă trezește pe la cinci juma’ (dar credeți că am văzut ceasul bine la ora aia?) tușind și horcăind. Pediatrul îmi spune ce să-i dau și de nu e mai bine până pe joi, să-l duc să-l vadă (pentru că săptămâna trecută l-a văzut de două ori și chiar nu-i motiv de îngrijorare, doar coloana sonoră la ora de bună dimineața nu e cea mai plăcută!)
Așa că acum îl țin acasă. Până se face bine de tot, ca nou adică. Cu riscul de a mă strica eu – Ionuț stă acasă. Construim Lego, plastiline, pictură, lucru manual, mai facem și de mâncare între timp și eu îmi trag sufletul și dau la tastatură cât el se uită la câte un dinozaur la televizor.
– Mami, nu-mi place că-s bolnav și nu-mi place nici fără grădi dar îmi place când ne uităm la desene dimineața.
Dau din cap și-mi amintesc de zilele ălea faine, din copilărie când eram bolnavă și stăteam acasă, la televizor și răsfăț. Ce amintiri frumoase. Mă întreb însă dacă și buni Maia își amintește cu la fel de mare plăcere acele momente 🙂 Dacă nu, îi transmit pe această cale toată înțelegerea mea!

0

Motivul pauzei

Las în urmă o săptămână tare lungă. De duminica trecută piticul s-a umplut de muci, marți l-am dus afară, a alergat ca un cățel scăpat din lesă așa că s-a pricopsit și cu tuse, joi au ajuns ai mei și vineri crețul cel mare s-a pricopsit cu o infecție alimentară ce l-a ținut toată sâmbăta în pat, fără pic de vlagă. Am organizat petrecerea de ziua lui Ionuț în ultima clipă – chemăm și copii? Rămânem numai noi ăștia mari? Duminică după amiaza ne-am strâns la noi acasă, am lăsat-o pe mama șefă peste bucătărie, tort, lumânări, Ionuț vesel, neoprit din sărit. Luni tort la grădi, după amiaza afară, începe să tușească și mai cu foc și marți la prânz începe „să dea și la rațe” (așa de mult i-a plăcut expresia de nu o mai face uitată!) O ține așa întreaga zi, spre seara se liniștește. Virus la stomac, 24 de ore. Miercuri, joi le-am petrecut în casă. Azi toate-s bune – mai puțin vremea. Au scăzut gradele, bate un vânt de mi-a mutat toate glastrele de pe balcon și așa se anunță a fi întreg sfârșitul de săptămână. Ionuț nu vrea să doarmă – nu-s obosit mami, nu-s deloc obosit azi! și chiuie prin casă. „Fac exerciții la scară”, strigă el. Eu stau cu laptopul în brațe în sufragerie și nu realizez în primă fază ce vrea să zică. „Mami, să mă urc?” Într-o secundă sunt pe hol lângă el. Scara mea decorativă stă să-i cadă în cap și Ionuț mă privește râzând „Vai mami ce o să ne distrăm și azi dacă stăm în casă!”
Să-l cred?