1

MAS PR P. A. M, blondă creativă

În loc să stau să vă povestesc despre cât de faină e cartea Marei, despre cât de bună a fost înghețata de azi, sau, și mai bine, despre câtă poftă de învățat chestii noi am, despre cele mai faine colege pe care și le-ar putea dori cineva, ei bine, în loc să fac asta, trebuie să-mi vărs năduful. Că altfel iar urmează nopți albe cu gânduri dese. Mi-am amintit de un text scris anul trecut, după doar câteva luni de acasă – despre chestiile care mă enervează și mă obosesc și mă seacă de energie. Ziceam așa: „…am ascultat zilele trecute niște discursuri așa de plicticoase – la un moment dat aș fi putut jura că unul dintre cei ce recitau cele de pe foaia de dinainte, căscase! și mă gândeam, cât de ciudați suntem noi, oamenii mari, prinși între o limbă de lemn și niște obiceiuri care ne mănâncă minute, ore, zile din viață? Ce fain e să stai să asculți un minut, două, zece, un ceas chiar, vorbe care-ți rămân și de care-ți amintești! Până la urmă care-i bucuria de a scrie un text care-i plictisit încă de dinainte de a-i da glas? Pe care-l poți folosi de câte ori vrei pentru că oricum nimeni nu-l ascultă, aude? Are vreun sens să ținem de prostiile ăstea oficiale care nici nu-ți dau nici nu-ți iau?”

Și-mi dau seama că dacă e un lucru pe care eu l-aș interzice sau, și mai bine, l-aș face de râs cu fiecare ocazie ar fi vorbitul pe ton oficial și prezentarea titlurilor cuiva în orice discuție sau dialog sau mesaj. Adică dacă trebuie prezentat cineva cu un titlu pompos, oamenii ar trebui să sughită după fiecare cuvânt. Un fel de domnul ^sughiț^ doctor ^sughiț^ profesor ^sughiț^ conferențiar ^sughiț^ matematician ^sughiț^ Popescu. Sau, cum îmi sugerase Ionuț astăzi – că doar nu era să am astfel de gânduri fără sprijin moral din partea celui mai dur critic al meu! nu sighițuri ci pârțuri. Cred că asta ar fi soluția întru relaxare.

Până la urmă, revenind la ton serios, cine naiba are nevoie de asta? Adică în clipa în care-ți auzi titlul citit de alții te simți mai bine? Mai deștept? Mai frumos? Mai reprezentativ? Mai important? În clipa în care deschizi un mesaj în care stă aliniat tot ce ai studiat tu vreodată, și se umple rândul, îți crește inima de bucurie? Îți face viața mai frumoasă? Te simți mai respectat? Nu pot să pricep – oricât m-aș strădui. Asta înseamnă că și eu de pun un Mag.* în fața numelui cresc în ochii cuiva cu o stea sau două?  (*Magister ca la Viena, că am voie și dacă tot suntem aici am voie chiar și-un MAS PR, poate îmi vin idei și gânduri de dat mare și la semnătură adaug și eu cârnațul pe lângă nume).

N-ar fi mai fain și mai blând de nu ne-am ascunde după titluri și poziții și am fi doar ceea ce suntem? Oameni adică?

Anunțuri
3

Năduf

Anul ăsta e al șaptelea. De când m-am mutat aici, în Grecia și am început o viață nouă, înconjurată de oameni noi, de alte idei, alte concepții. Departe de tot ce-mi era cunoscut. Inclusiv (și mai ales) limba. Sunt într-un loc care nu știu dacă definește neamul ăsta de care mie una mi-e tare greu să mă atașez (cine aruncă prima piatră?).  Orășel mic în care toți îi cunosc pe toți și toți te cunosc pe tine, fiecare are o părere despre celălalt și faptul că ești diferit nu-i neaparat un plus.

Un orășel unde de-abia am găsit mame care-s pe mintea și sufletul meu și acum, după cinci ani, le pot număra pe degetele de la o mână. Nu știu de așa-s toate localnicele că nu vreau să generalizez și nici să le pun bulină neagră-n frunte grecoaicelor, că mamă am ajuns să fiu aici, între ele, și tot ce cunosc, cunosc raportat la realitatea de aici, dar. DAR rar am întâlnit femei care să se creadă mame mai bune. Mai mult ca perfect (da, aici se poate!) și binele copiilor e înaintea tuturor. Niște găini mai pline de patos când vine vorba de a-și proteja puii, mai rar mi-a fost dat să văd. Găini am zis? Leoaice am vrut să spun! Se bat cu mâinile-n piept și cu vorbele de la una la alta. Calitatea de mamă e dată de cât de cuminte-i pruncul, știți, ăia de stau la masă și nu mișcă și vorbesc doar când sunt întrebați. Teama de a nu-i face niște mămoși, mai ales pe băieți, e la egalitate cu alte catastrofe. Mamele de aici sunt niște cloști. Pardon, leoaice. Of, pe cât m-am străduit să uit de tonul zeflemitor și de miștocăreală și ironie, pentru că, nu-i așa, toate mamele sunt cele mai bune și toți copiii mamelor ăstora, sunt și ei, la rândul lor cei mai buni, ei bine, pe cât m-am străduit, pe atât nu mi-a ieșit.

Și de ce? Simplu. Pentru că tremur de indignare când mi-e dat să aud prostii care se bat cap în cap. Nu-i mare brânză de scoți copiii la plajă la ora 11, 12 (că atunci apa mării e caldă!) și cu siguranță știi mai bine decât mine, străina care merge la îmbăiat la 8 dimineața. Până la urma urmei, așa au crescut toți aici. În plus, copiii grecilor, au pielea mai groasă (da, am auzit-o și pe asta iar acum o auziți și voi!)

Speli și-i dezinfectezi cu șervețele umede, te isterizezi de mama focului de copilul se pune pe jos dar apoi n-ai nici o problemă să-ți aprinzi țigara la locul de joacă sau în timp ce împingi căruciorul. Am fost la un eveniment zilele trecute și pentru că vremea n-a permis, întreaga acțiune s-a mutat în spațiu închis. Vreo 20 de copii care fugeau de colo colo și tot atâția adulți care și-au aprins țigările lângă ei. Și voci de mame stresate să nu alerge copiii, să transpire și să-i tragă curentul. Da, curentul era problema majora din locul ăla…

Te îngrijești să aibă pruncul burta plină, că doar asta-i important, dar nu te uiți ce bagă-n ea. Plină să fie. Să crape piticul de poftă de mâncare ce are dar să nu-ți pese că pofta-i doar pentru prostii și chestii fără nici o valoare nutrițională. Plin să fie. Ionuț avea febră și stătea ca un pui de găină, strâns în pat, fără chef de nimic. Mă sună o mătușă de soțului, mare-n stat și-n sfat.

– Lasă-l să mănânce tot ce vrea! Important e să aibă ceva-n burtică!

– Dar nu vrea nimic!

– Dacă-i dai chec sau biscuiți nu se poate să nu-i vrea! Toți copii vor!

– Pentru ce să-i dau chec? Sau biscuiți?

– Ca să aibă ceva-n burtică, nu pricepi?

Pricep, cum nu.

Hai că s-a mai domolit amarul. Prietena mea, grecoaica get beget, născută și crescută aici îmi spune să respir adânc și să nu mai bag în seamă toate prostiile. Că ea-i de aici și așa face. Cică funcționează…