0

Două cărți (și multe gânduri)

Am trăit o perioadă în care numele Elena Ferrante apărea cam peste tot. Pe la prietene, mari cititoare, pe tot felul de bloguri de lecturi, pe paginile unor oameni pe care-i urmăream cu drag. Și-n librării am dat de câteva ori peste cărțile ei – fiind în căutare de altceva. La început am fost puțin reticentă – cam așa-s cu toate titlurile ăstea noi ce apar brusc peste tot. Dar cum am surse de încredere m-am lăsat convinsă și m-am dat pe mâna lor. Nu-mi pare rău. Săptămâna trecută am terminat primul volum, aseară am dat de capăt și celui de-al doilea și m-a prins tare. Prima parte mi-a trezit dorul de prietenele mele din copilărie. O fi și primăvara asta întârziată – cu miros de iarbă și de acasă? O fi faptul că mă trezesc de multe ori amintindu-mi una sau alta de pe vremea când grijile erau de-o joacă și gândurile păreau mari dar erau doar niște glume nostime tare?

În primii 16-17 ani din viață, luna mai avea parfum de Cluj. Începeau timid să prindă contur primele planuri, să se întețească numărul scrisorilor care circulau dinspre Cluj înspre Timișoara și invers, pregăteam calendarul din care să tai cu poftă zile de așteptare. Cu cât ajungeam mai aproape de iunie, cu atât așteptam mai mult plecarea către orașul dintre dealuri. Visam la aleea din fața blocului, la mirosul de tei, la scara II de la blocul III unde ne strângeam seară de seară, la plăcintele lui buna, la băiatul cu ochi albaștri, la plimbările de seară cu pungile de pufuleți în brațe. Hlizeală și voie bună și seri lungi de vară. Parcă ăștia 20 de ani care au trecut de atunci au fost ieri.

Ne strâgeam seară de seară la aceași scară de bloc. Vecinii de la parter strâmbau din nas – și pe bună dreptate. Eram mulți și gălăgioși și veseli și tineri tare. Ne porneam mai apoi în ture prin cartier, braț la braț cu fetele, cu povești vesele și bârfe, l-ai văzut? m-a văzut?! vai de l-aș vedea! Rupeam flori de după garduri, făceam kilometri și nu cred că viața ne-a mai fost vreodată sau ne va mai fi vreodată așa de ușoară și fără griji cum era atunci. Mi-e dor de fete. Mi-e dor de noi de atunci. De râsete fără motive anume, de povești siropoase și secrete șoptite.

O dată pe an, trei luni, viața mea prindea aripi acolo. Și ce n-aș mai fi vrut să se termine.

Și acum când oricum eram cu mintea plină de dor a mai ajuns o carte și asta cu siguranță va fi cireașa de pe tort. Carte cu amintiri care cu siguranță le va gâdila pe ale mele. Am ținut-o în mână, am aruncat un ochi, doi, nu mai mult, că vreau tihnă și moment potrivit să mă apuc de ea (v-am spus doar că am oameni de încredere când vine vorba de recomandări de carte!)

18519374_10154394229690927_1806769751_o

Parcă văd că acum o să-mi amintesc și altele, mai vechi și mai de demult și o să-mi petrec apoi săptămâna printre scrisori vechi (da, le-am păstrat pe toate) și poze pe care nu vreau să le vadă nimeni altcineva decât eu. Cu gândul la mirosul de tei de pe alee, cu dor de buna de la Cluj și Ramo și Milica și Adri și Cristina și Roxana și Miță și Nicoleta și Bebe și Ovi și George și câți mulți alții?! Cu gândul la serile ălea lungi în aer liber, cu muzică și concerte, cu plimbări până-n 14 Iulie sau la Hoia, cu povești cu suc de la dozator și eugenii și cartofi prăjiți și pită cu unt și ardei. O să-mi amintesc de noi, cum povesteam, pasionate de campionate de gimnastică, de cărți și lecturi obligatorii, de East 17 și Beverly Hills. De cum m-a pus naiba să mă tund scurt și am suferit toată vară că mi-a ars de freze moderne. Cum ne-am trăit adolescența fără mall și fără telefoane și facebook? Și iar o să râd și o să-mi vină să plâng pentru că 20 de ani nu-s chiar puțini.

Voi ce-ați mai citit de v-a purtat prin vremuri cu ani puțini și minte tot atâta?

 

0

Cărți pentru Ionuț (I)

Au trecut zile bune și multe cărți noi, una mai frumoasă ca alta, au ajuns la noi pe noptieră. Pe a mea – mai mult cărți de la bibliotecă, recunosc! Pe a lui, volume cu povești minunate, de noapte bună, de ținut în brațe, de reconectare, de stăm-în-pat-și-citim. Preferata preferatelor pe care am citit-o deja de suficiente ori încât să știu ordinea întâmplărilor e un clasic: Pippi Șosețica. Ionuț e fanul numărul 1 și încet încet, după atâtea lecturi, începe să-mi placă și mie tot mai mult. Între timp am găsit și serialul – da, cel original! în limba germană. Recomandăm amândoi!

18049910_10154321448805927_994173136_o

Altă carte minunată, cu ilustrații absolut fabuloase e Alice în țara minunilor. Avem și versiunea originală, cu imagini alb negru, dar volumul acesta își merită toți banii. Între noi fie vorba eu nu mă prea dau în vânt după poveste – e cam ciudată până și pentru gustul meu dar Ionuț o ascultă cu gura căscată. De fiecare dată.

18042744_10154321448680927_328133969_o

Peste cartea asta, cu șoricelul pasionat de zbor, am dat din întâmplare. Era în perioada în care Ionuț era absolut fascinat de avioane și visul lui era să devină pilot. Între timp a făcut o pasiune pentru Titanic și-și dorește să fie constructor de nave dar cartea asta a rămas totuși printre preferate. Noi v-o recomandăm cu mare drag (și altor copii de vârste apropiate, peste șase ani adică!)

18013053_10154321448715927_2050930197_o

După poveștile cu bufnița și pinguinul – pe care le citise biata buni Maia până le-a învățat rând cu rând, am dat peste ultimul (o fi ultimul?) volum din serie. Gorila e foarte simpatică, textul e ușor de citit și nouă ne-a plăcut foarte mult.

18012893_10154321448825927_903142454_o

Zilele trecute Ionuț a mai primit o carte, o carte cadou. Suntem în continuare în faza în care planetele și universul sunt la loc de cinste în casa noastră așa că volumul acesta a venit la fix! E mai ușor de înțeles și parcurs (decât alte cărți pe tema asta!) și e exact lectura de care aveam nevoie la ora de culcare. Cu tot cu explicații (aceleași în fiecare seară) cu tot cu răspunsul la întrebări (aceleași și ele!) lectura nu depășește 40 de minute.

18043065_10154321448740927_164971431_o

Am pregătit încă o listă, cu cărți frumoase și tare dragi nouă, care sunt numai bune și pentru copilașii mai mici. V-o prezentăm mâine – ca să fim siguri că veniți din nou pe aici (ideea lui Ionuț, recunosc!)

 

 

4

Cărți 2016, liste 2017

2016 a fost un an ciudat. L-am început tumultos, plin de căutări și răzvrătiri. Simțeam că-i moment de schimbare, că trebuie să trecem pe alt macaz, să ne urnim, să mișcăm, să privim înainte.

În 2016 am citit mult. A fost singurul mod care m-a ajutat (nu doar acum ci mereu) să-mi țin mintea curată și nervii sub control. Și departe de supărări. Am trecut prin tot felul de etape : de recitit și revăzut cu alți ochi și, spun eu, minte mai deschisă unele cărți, de căutat nume și direcții noi de lectură, de făcut liste – zeci de rânduri cu nume și titluri. Am stat o vreme în etapa de nordic noir – aproape întreaga vară, am dat peste autori români care-mi plac mult, am descoperit o groază de nume, am cumpărat cărți. De când sunt în țară nu trece săptămână fără câte o vizită la librărie sau la bibliotecă. La Timișoara – bine am revenit! s-a și deschis o librărie nouă, independentă, cărămidă la vedere, colțuri cozy și bufnițe faine, zice-se. Eu încă n-am ajuns – pentru că vreau timp să mă bucur de astfel de locuri, pe fugă n-are farmec! La biblioteca de cartier am găsit ce nu speram și-i un loc unde mă duc mereu cu drag. Am prietenii aproape și ei au cărți și chef de schimburi. Sunt la doi pași – de fapt vreo 20, de biblioteca de la Centrul Cultural German.

Acum o să dau mai departe lista mea de anul ăsta. Să vă fie de inspirație. Și vă dau și gândurile și planurile pentru anul care va să vină. Tot așa. De inspirație și de chef de lectură.

Cum ziceam, anul ăsta a fost plin de nordic noir. Eu eram deja îndrăgostită de Jo Nesbo – care-i la loc de cinste-n bibliotecă. L-am cunoscut și pe Henning Mankell și m-am lăsat prinsă și de Camilla Lackberg. Primul e wow. Doamna e ok. Vi le recomand ca lectură de vacanță de vară. Că-s relaxante.

Isabel Allende – care mi-a plăcut la nebunie de când am citit Paula. Și Casa Spiritelor. Puțin dezamăgită de The Japanese Lover – sau o fi fost traducerea teribil de proasta? dar surprinsă (plăcut) de Ripper.

Elif Shafak – Doamne, cât o iubesc pe femeia asta! Vă recomand toate cărțile ei – eu anul ăsta am citit Lapte negru și-s mai prinsă de ea ca oricând!

Naghib Mahfuz, Trilogia Cairoului, trei cărți mari și grele. O poveste care curge frumos, saga unei familii – dacă sunteți pasionați de lumea arabă o să vă placă și vouă. Am trăit cu ei aproape două săptămâni, am ajuns să-i cunosc, să mă simt ca acasă, să mă bucur de ce-i bucură, să mă întristez. Puține cărți m-au atins așa de tare și m-au făcut să realizez, Doamne, pentru a câta oară? cât suntem de mici în lumea asta și ce repede trec toate.

Anche Min – Împărăteasa Orhidee, Amy Tan – Valea minunilor, Ranu Manicka – Zeita orezului, Pearl S. Buck – Mama (pe asta din urmă vă recomand să o citiți în limba engleză!) sunt doar câteva din cărțile pe care le-am avut aproape anul ăsta.

Vă mai zic? Mary Chamberlain – Croitoreasa de la Dachau (mi-a plăcut dar mai că nu m-am pus să-i scriu continuarea sau măcar un P.S. așa de tare m-a ofticat finalul!) Harper Lee – Du-te și pune un străjer (rămân la părerea că Să ucizi o pasăre cântătoare nu avea nevoie de continuare!). L-am descoperit și pe Florin Iaru – Povestiri cu final schimbat care m-au făcut să dorm cu lumina aprinsă vreo două nopți! Am râs cu Dan Lungu – Sunt o babă comunistă și Raiul găinilor . Despre Anda Docea, fosta mea colegă de facultate, am doar vorbe de laudă. Am citit-o cu poftă – nu doar o dată – și cu mult drag dau gândurile mele bune despre ea și scriitura ei, mai departe!

Mi-am retrăit anii faini de liceu cu Eleanor &Park de Rainbow Rowell. Tare mi-ar fi plăcut să fi scris eu cartea – și tare mă bucur că am descoperit-o (chiar simpatică!) Și am citit si We need new names a lui No Violet Bulawayo – carte găsită în coșul cu reduceri. Bine am făcut că am pus mâna pe ea. Că tot sunt pline ziarele și ecranele cu povești despre bărci pline care ajung din Africa în Europa. Mie mi s-a făcut pielea de găină citind-o. Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, cartea descoperită acum vreo patru ani, recitită de vreo șase ori din care de două ori doar anul ăsta e Bilal a lui Fabrizio Gatti (jurnalist italian de investigații, s-a dat și român căpșunar la un moment dat, că asta-i place să facă, să se dea drept altcineva și să scoată la iveală povești din altă lume!). Din păcate romanul lui a fost tradus din italiană doar în germană și franceză – nu pricep nici în ruptul capului de ce nu există și versiune în limba engleză! E de citit. Și nu doar o dată!

Acum la final de an am mai recitit Maurice Druon – Regii Blestemați și de acolo am ajuns la Philippa Gregory (nu se compară dar e pe același stil). Proabil că-mi voi încheia anul cu ea.

Pentru cel care vine, am o listă cât o zi de post negru. Sunt multe, salvate care pe unde, notate pe post-it-uri colorate, scrijelite pe câte un colț de agendă. Pentru că acum nu mai am timpul pe care l-am avut în ultimii opt ani probabil că voi deveni mai selectivă. Sau poate că nu.

Primele trei – descoperite într-un articol cu recomandări Ben Rawlence – City of thorns si Radio Congo si Caroline Moorhead – Human Cargo. Apoi, inspirație de la fetele cucuietele, book talks și altele:

Probabil că voi descoperi – și cumpăra – pe parcurs și alte. Așa fac de fiecare dată, e singurul loc unde cumpărăturile impulsive au voie să se dezlănțuie. Dar până una alta, ia aruncați încoace și cu ale voastre titluri și liste!

15387554_10153890444640927_273042211_o

 

 

 

 

0

Cum sărbătorim noi 1 Decembrie?

Nimic, dar nimic în lumea asta nu îmi place mai mult decât o zi cu zăpadă – afară și un teanc de cărți bune în casă. Asortate, se știe, un fotoliu dolofan, o cană cu ceai fierbinte și lemne ce trosnesc în sobă. Azi am parte de fotoliu dolofan. Și în loc de ceai, compot de mere cu scorțișoară. Nu am lemne-n soba și adevărul e că teancul de cărți nu-i pentru mine, ci pentru Ionuț. Care, de când sunt o mamă adevărată și îmi duce dorul, se bucură tare de fiecare zi pe care o petrecem împreună. Citind. Așa că azi am să vă povestesc despre cărțile lui, cumpărate toate de când ne-am mutat în țară. Un fel de cadou de bine am revenit. Am încă un teanc – de-ale mele, că doar nu era să nu profit și eu! dar despre ele, data viitoare. Mi-era dor să pot să merg într-o librărie de fiecare dată când am chef – și bine-i că la Timișoara am de unde alege. În curând, se deschide una la care eu de-abia aștept să ajung – bufnițe, perne moi, pereți dezgoliți până la cărămidă, cafea bună și chiar și-un colț de anticariat – să vă mai spun și altele?

poza1

Prima-i una dintre cele mai dragi:

poza5-copie

Despre Pettersson și Findus am mai povestit și altă dată – da, in versiunea în limba germană pe simpaticul bătrânel îl cheamă Peterson. M-am bucurat ca un copil când am văzut că a apărut și-n limba română, sunt foarte simpatice poveștile! Noi am citit-o deja de vreo zece ori și e pe listă în fiecare seară! V-o recomandăm cu mare drag!

poza4Dacă m-ar întreba cineva, care e de departe autorul meu preferat de povești pentru copii, răspunsul meu e clar, fără să stau pe gânduri: Oliver Jeffers. L-am descoperit întâmplător, în limba greacă, apoi am dat peste original, în limba engleză și acum, în română. Oricum ai lua-o, textele sunt geniale. Simple, că nu-i nevoie de vorbe multe. Puțin ciudate și poate – pentru noi, ăștia mari, fără mult sens, dar nu cred că există copil care să nu trăiască la maxim alături de fiecare personaj. Despre ilustrații nici nu mai spun nimic, se mulează perfect pe text!

poza2Fred, prietenul imaginar e o bijuterie de carte. Nu o spun doar pentru că povestea ni s-a potrivit de minune, se știe, și Ionuț are un prieten imaginar (pe care-l port eu în buzunar sau în geantă, de fiecare dată când ieșim afară). E chiar o carte ce-ar fi fain să nu lipsească din biblioteca micuților voștri! Textul e simpatic foc (de data asta doar ilustrațiile sunt ale lui Jeffers), povestea e de citit și recitit – noi o recomandăm copiilor peste șase ani (pentru că la un moment dat are niște termeni pe care i-am căutat și eu pentru a da explicații corecte!)

poza6Cartea Ioanei probabil că nu are nevoie de nici o prezentare. Mie-mi place la nebunie, chiar aveam nevoie de niște rețete la care să-l provoc și pe micuțul meu bucătar – ăstea-s momentele în care ne conectăm cel mai bine! Și-s ușoare de făcut (că doar eu v-am spus de atâtea ori, nu-s deloc regină în bucătărie!) cu ingrediente pe care le ai în casă (în cazul în care ne apucă pofta de bucătărit, așa, spontan!)

V-o recomandăm cu drag – iar supa fermecată de cartofi cu crutoane e de VIS!

poza7Ah, Elmer, Elmer. Povești pe care i le citesc ba eu, ba ta-su, că avem colecția întreagă în două limbi. Vreo trei volume în limba română și alte trei în greacă. Simpatic foc elefantul acesta și cu povești cu tâlc (și care-l fac să chițăie la fiecare lectură!)

poza3Ionuț e-n faza în care vede planete și stele peste tot. Și erupții solare și găuri negre. Recunosc – eu sunt cam pe lângă cu toate subiectele ăstea, așa că mi-a prins foarte bine cartea. O citim și o recitim, unele chestii-s greu de înțeles și explicat (bine că google e la un click distanță). Am asortat-o cu tot felul de video-uri de pe youtube cu alte și mai bune explicații. Deocamdată e satisfăcut. Recomandăm, tot așa, de la șase-n sus!

poza9

Am cumpărat cartea asta pentru că și-a ales-o singur. I-am tot explicat eu că-i mult text și ilustrații mai deloc dar n-am avut succes. O citim așa, a venit răspunsul lui și am lăsat după el. Aveam deja experiența lecturii – cărți fără ilustrații, Paddington și Winnie (de la editura Arthur) și adevărul e că Ionuț are răbdare și ascultă. Am citit-o de două ori în prima seară. Sunt povești foarte simpatice, episoade, traduse bine, nu mi-a venit să sar nici măcar un rând! În colecția asta mai există alte două volume – una cu un pinguin și alta cu o gorilă. (Pinguin avem, gorila e pe lista pentru Crăciun, în mormanul de LEGO)

Voi aveți și alte recomandări?

 

 

 

 

0

Poftă mare

E tare, tare greu să scriu despre mâncare atunci când sunt cu burta plină. Cuvintele se-mpiedică și parcă nu-mi găsesc vorbele pentru a lăuda ce am lăudat așa cum se cuvine.

Nu sunt o mâncăcioasă. Nu-mi place să gătesc – întreg procesul de a pregăti, găti, curăța, spăla mă plictisește teribil! și de mâncat mănânc doar când îmi amintesc. De cele mai multe ori când începe să mă doară stomacul. Știu, știu, rușine mare pe numele meu și cartea mea de sfaturi bune legate de alimentație pentru copii.

Când am venit în Grecia am privit reticentă toate minunile pe care le pregătește lumea la ora mesei. Aici procesul de a sta împreună și a împărți bucatele e unul dintre cele mai importante. Sudează familia și relațiile. Pentru una ca mine care mănâncă doar ca să nu leșine, ăsta a fost primul șoc cultural. Mâncare, mâncare și iar mâncare. Mă bombardau din toate părție cu chestii care de care mai minunate și parcă-ncet încet am început să apreciez ce se întâmplă aici. Acum spun cu mâna pe inimă oricui vrea să mă asculte – gusturi și arome ca aici am mai întâlnit doar la Istanbul. Toate-s bune. Legume, fructe, carne. Combinații. Mirodenii. Mâncarea-i bună. Știu să fac diferența cu ușurință între carne cu gust și sosuri ce te ung la suflet, legume bune și brânzeturi delicate. Și toate trebuie să fie îmbrăcate-n ulei de măsline că altfel n-are farmec. Vin în țară des și de fiecare dată dau în mania bombănitului. Nici măcar pâinea nu-mi mai place. Așa-i de te înveți cu lucuri cu gust.

În restaurante cu specific pescăresc am pășit prima dată, cu rușine recunosc, în anul în care am venit aici. 2007. Pește mai mâncasem și eu, ca tot omul și doar la asta se rezuma experiența mea cu astfel de locații. Când am ajuns la prima cină am mâncat salată și cartofi prăjiți. Că nu doar că nu-s mâncăcioasă, dar nici să gust nu-mi place. Nu deschid gura să probez arome, sunt mai îndărătnică decât un copil în prag de diversificare. Mai încolo însă, după ce papilele mi s-au obișnuit cu alte arome de bucătărie și după vreo alți doi ani aici, m-am trezit curioasă. Da, eu. Noroc am avut și o prietenă mare fană a mâncărurilor ăstora și treptat am intrat în altă lume. Unde gusturile au altă textură și plăcerea de a mânca capătă alt sens.

Acum merg cu drag la ouzerii. Băutura ce se asortează la ăstea mese (adică ouzo) nu mi-e deloc pe plac, însă un pahar de vin alb face să cadă bine minunile pe care le comandăm de fiecare dată. Să știți una și bună. Când e vorba de ales restaurantul ghidați-vă să fie plin. Nu de turiști ci de localnici. Nu-i musai să fie pe malul mării (adică dacă e nu înseamnă că are mâncare mai bună decât unul de pe vreo străduță din oraș). În Xalkida unde-s eu, de departe cea mai gustoasă mâncare se găsește în buricul târgului unde nici mirosul de mare nu ajunge.

Apoi, de la soțul cel grec sfat, evitați pe cât se poate ouzeriile care-s îmbârligate și cu meniu de tavernă. Adică pește și surate alături de porc și pui. Lăsați-le să fie separate și fiecare să lucreze acolo unde se pricepe mai bine. Aș mai adăuga de la mine citire una cu „lucrul amestecat miroase a…” dar mă abțin. Pentru că vorbim de mâncare.

Un restaurant bun, bun de tot nu-i musai să fie și scump. E drept, dacă vrei bucăți proaspete, plătești mai bine decât pentru cele înghețate. Și peștele proaspăt costă. Eu am avut poftă de pește, l-a scos din găleata cu care tocmai parca barca-n port și am plătit 90 de euro pe el. Un gust de vis, recunosc. Dar piperat nevoie mare.

Acum când vine vorba de ce comandați, priviți și-n jur. Grecii comandă farfurii multe cu câte un pic din fiecare. Salată-n mijloc (vara nu trece zi fără o Χωριάτικη, cu feta sau salată de legume fierte) apoi altă salată de crab (unsă pe pâine prăjită și stropită cu ulei și asortată cu oregano).

feta

Neaparat să pui acolo, lângă ele nișe vinete pane atinse cu lămâie și cartofi prăjiți, cei mai buni dacă-s curățați și tăiați acolo și nu aiureli din pungi congelate.

photo 2

Cheamă la masă și o porție de γυαλιστερές (adică scoici cu sos de lămâie) și un σαγανάκι κόκκινο (creveți cu sos de roșii și brânză) că mie ăla alb nu-mi place (e testat!).

photo 4

Calamari sau caracatiță prăjită (cu cea fiartă nu-s prea prietenă) sau creveți pane pudrați cu brânză și maioneză.

creveti

Unii-s prieteni și cu sardelele, mie nu prea-mi plac, dar asortate la cele spuse sunt și ele cu siguranță. Acum pune pe comandă și o sticlă, două de ouzo (nu din alea mici!) sau tsipouro (un fel de țuică de aici care, spre deosebire de ouzo nu te mahmurește). De nu-ți place, o carafă de vin alb, rece.

La final, tot ce se poate să te îmbie cu desert – fie el fructe sau iaurt cu marmeladă. Îndrăznește dacă mai poți.

Notă: Toate sfaturile ăstea sunt parte a experiențelor mele. Nu mă dau rotundă și cu diplomă-n mâncărurile de p-aici, sau de oriunde. Pur și simplu scriu din suflet și cu suflet. Trimit gânduri pe tastatură și mă adresez vouă ca și cum mi-ați fi cei mai buni prieteni. Vă spun ce-mi place mie și ăsta nu-i lucru puțin. Dar să fim înțeleși, nu-i musai să vă placă ăstea recomandări și nici să fiți de acord cu fiecare cuvânt pus aici.

9

Cărți pentru Ionuț

Suntem în vacanță, în România de aproape două săptămâni și-i bine, tare bine. Am dat deja iama-n librării și am făcut plinul de cărți pentru anul ce va să vină. Pentru mine mai puțin – pe considerente financiare mai nou prefer să cumpăr cărți second hand chiar de-s în limba engleză, pentru Ionuț însă am găsit minuni de mai mare dragul. Vor fi puse sub pom – ei, nu chiar toate deodată! și numai bine că avem material de citit și visat pentru iarna din Grecia (din ianuarie până-n martie)

photo-29

Expresul Polar de la editura Arthur e una dintre minunile ăstea de care ziceam. Ilustrații de mai mare dragul și o poveste ce te face să visezi. Aventuri, Polul Nord, tren. Rețetă de succes pentru o carte ce, cu siguranță, va fi una dintre noile preferate ale lui Ionuț.

photo 1-4

Căsuța de la editura Cartea Copiilor (în continuare editura mea de top în domeniul ăsta!) e altă achiziție. Format mic, ilustrații frumoase, text pe care îl voi citit cu drag, de multe, multe ori. Așa cum îi șade bine unei mămici cu pitic bun ascultător.

photo 2-4

Petunia e o carte pe care am ochit-o pe site-ul editurii Cartea Copiilor de multă vreme. N-am comandat-o ci am amânat plăcerea până am ajuns la Timișoara. Pentru că Ionuț e prieten bun cu găinile, sunt convinsă că și gâsca Petunia îi va deveni prietenă.

photo-30

Pe Oliver Jeffers l-am descoperit de curând. O carte cu un pinguin primită cadou acasă, în Grecia (încurcătura cu Polul Sud și Polul Nord nu se lasă ușor uitată!) semnată de el și gata, dragoste la prima vedere/ citire. M-am bucurat tare de tot să descopăr și o traducere – de la editura Vellant, o prezentare grafică de excepție și o poveste foarte simpatică pe care, eu una, de-abia aștept să i-o citesc și lui Ionuț!

Ăstea patru cărți le-am ascuns prin dulapuri. Restul nu m-am putut abține și le-am scos la citit de când am ajuns acasă. Vi le recomand și vouă, una câte una, poate v-o fi mai ușor la căutatul de daruri pentru cei mici.

photo 1-5

Alexander e noul nostru prieten. Am dat peste cartea asta întâmplător, recomandată fiind de o mămică și tare, tare m-am mai bucurat. Editura Humanitas e „vinovată” pentru apariția cărții ăsteia și ne este dragă de tot. După doar vreo treizecișicincidarcinemainumără citiri pot spune că e chiar preferata din teancul de lângă pat.

photo 3-3

Am dat peste cărticica asta la Cărturești, în mormanul de idei de cadouri și mie una mi-a făcut cu ochiul. Intuiția a fost de partea mea, Ionuț o adoră! A dezvoltat o întreagă poveste în jurul oamenilor de zăpadă – aș putea spune că a mai scris o carte după citirea ăsteia. Clar o recomand!

photo 2-6

Colecția asta e foarte simpatică – și foarte de ajutor mai ales când cunoștiințele mele în ale geografiei, istoriei, culturii generale (ce să mă mai ascund după deget!) îmi joacă feste. Pe câte-mi amintesc, pe atâtea nu așa că prefer siguranța informației din cărți. Avem câteva în limba germană și mare mi-a fost bucuria să găsesc și-n limba română. Altă recomandare din tot sufletul!

photo 3-4

De la Ikea de pe raft, la noi în bibliotecă (tot Ikea și ea). Nu aveam mari așteptări de la cărțile ăstea (că mai avem vreo două) și bine mi-a picat să văd că m-am înșelat. Sunt chiar foarte simpatice, traduceri bune (nu modific deloc textul ca să sune bine!) și ilustrații care au prins și viață. Acum aștept cu nerăbdare vizita la magazinul care ne seacă finanțele dar ne umple casa că tare curioasă-s ce personaj vrea să ducă Ionuț acasă. Am o bănuială, cred că va fi vorba de Klara, asta din povestea cu prințese (da, citiți bine, nouă ne plac și prințesele)

photo 2-5

Acum după o listă așa de dolofană, aș fi ipocrită să nu recunosc în fața voastră că și ale mele proiecte sunt tot o idee bună de cadou. Cartea de povești o găsiți aici sau o puteți comanda – cu tot cu dedicație! direct la mine.
Jucăriile proiectului Mame de Poveste pot fi comandate la adresa contact@wahm.ro