0

Fericirea e o inimă cu dinți cu roți

Pentru el, cel mic, toate zilele din ultimele cinci luni sunt zile bune și foarte bune. E liniștit și fericit, e cu zâmbetul până la urechi și cu poftă de făcut și descoperit. Îmi era un dor nebun de Ionuț de acum.

– Astăzi am avut o zi în care am jucat cu Patrick un joc de putere. (*ceva cu s… dar nu-mi amintesc nici să mă picure cineva cu ceară!). Un joc în care să ne consumăm toată energia!

– Și v-ați consumat-o?

– Am consumat-o, deja becul meu era roșu și spunea: NU MAI AI ENERGIE, NU MAI AI ENERGIE! Dar apoi am fost la Livia și la Răzvan și după biscuiții ăia puțini – chiar de ce nu m-ai lăsat să mănânc mai mulți?! și ciocolată caldă – eu de ce nu am mai băut niciodată până acum ciocolată caldă?! mi-a crescut la loc. Mai vreau și mâine!

– Vedem ce facem mâine. Și până la urmă, ce s-a întâmplat?

– Nimic. Doar că am avut un conflict (îl aud cum pronunță cuvântul și vreau să-l mănânc de drag, nu alta!) cu Ioan și apoi am rezolvat, știi, prietenii mai au și conflicte… Dar azi am vrut doar așa cum am vrut eu și nu a fost ok. Uneori nu e bine să vrei numai cum vrei tu pentru că pierzi toată distracția. Mai bine stai și discuți.

Le zice pe toate pe un ton așa de serios încât pentru o clipă uit că are de-abia șapte ani și jumătate.

– Azi i-am dat iubitei mele o scrisoare… Și apoi, știi, la masă a venit și s-a așezat lângă mine. Mi-a plăcut. Mâine îi mai scriu o scrisoare. Și-i desenez pe plic și niște inimi pentru că-i plac inimile.

– Aha. Și ție ce-ți place? Nu-i desenezi și ceva ce-ți place ție?

– Ba da. Niște dinți cu roți.

– Poftim?

– Dinți cu roți.

– Ce să facă dinții cu roțile?!

– Să poată să plece din cutia în care stau. (*dinții lui căzuți stau cuminți într-o cutie). Așa că o să-i desenez inimi albastre – ca și nisipul pe care nu am avut voie să pun azi mâna, chiar, de ce n-am avut voie?! și dinți cu roți. Și o să o chem la mine sâmbătă. Vreau să vină la mine în fiecare sâmbătă în toate sâmbetele până la sfârșitul lumii, care oricum nu există!

img_7848

P.S. Halele Timco sunt pe harta #artencounters. De mers cu mic și cu mare. Și nu doar o dată!

Anunțuri
0

Cadoul potrivit

Anul trecut la început de septembrie băteam magazinele în căutare de rechizite și alte cele care să umple cutia de dus la școală. Lista lungă ce trebuia bifată: carioci, creioane, plastilină, lipici, foi și alte câte și mai câte.

Anul ăsta, am schimbat școala și am scăpat de listă. Sunt multe, tare multe de spus: de ce, unde, când și cum dar astăzi, în prima zi altfel, sunt fericită și fără chef să-mi stric starea. Oi povesti eu despre toate, că-s multe și adunate și încă nu le-am dat drumul – dar mă știți doar că nu-mi pot ține gândurile doar pentru mine!

Important e că anul ăsta am pornit pe un drum nou, fără liste. Și ce să vezi, parcă și alții ne-au ghicit gândurile: minunații prieteni de la Cărturești ne-au surprins cu o cutie plină de lucruri faine!

– Cioc, cioc!

– Cine-i acolo?

– Curierul!

Ion sare de pe canapea, ia pachetul din zbor și se chinuie să-l desfacă.

– Să aduc o foarfecă?

– Nu-i nevoie, mă descurc!

Scoate rând pe rând minunile:

– Dar de unde au știut că am nevoie de un creion cu multe culori în vârf? Ăsta e un creion magic! NU POT SĂ CRED! Un pix curcubeu! Maaaaaaaaaaami, o chitară! Pe care putem agăța CHEI! Cheia de la bicicletă! E nemaipomenită! Mamiiiiiiiiiiiiiiii, tu vezi ce caiete vesele?!

Despachetează rând pe rând și-i râd ochii și urechile și ale mele cu el.

– O tablă pe care putem scrie! Adică pe asta poți să scrii tu ce avem de făcut. De fapt, ce are tata de făcut că el uită mereu… Mami, de unde au știut oamenii ăștia ce trebuie să ne trimită!?

Nu am idee, dar ne-au nimerit la fix. Un început de an vesel așa cum a fost cadoul!