2

Jurnal de vacanță (9)

Gata. E gata și vacanța. De două zile am dat mirosul de mare pe ăla al teilor (mă rog, în Timișoara multe-s altele care miros și nu neaparat plăcut) dar  mă simt mai bine ca niciodată. Am intrat duminică seara-n casă și mi-erau așa de dragi toate de le-aș fi îmbrățișat pe rând și una câte una.

Ultima săptămână de Grecia a fost așa cum mi-a fost cam în toți anii acolo – cu sufletul la plecare. Am petrecut însă două zile faine de tot, pe o plajă pierdută, la cort, cu un Ionuț mai vesel ca niciodată, cu foc de tabără și We Wish You a Merry Christmas (nu glumesc! Ionuț a început să cânte în drum spre plajă și s-a oprit în drum spre casă!). Am realizat că-mi place la nebunie să merg cu cortul dar e musai să fim mai mult de trei oameni mari și un copil. Că-s fricoasă și mă trezește fiecare bătaie de vânt. Și aud mișcări și văd umbre și îmi amintesc fiecare scenă de film de groază pe care am văzut-o vreodată și serios, mi s-a făcut din nou frică doar amintindu-mi.

Am profitat de ultimele zile acolo ca să mănânc exact ce-mi place – un fel de comfort food pentru toată energia ciudată pe care o simțeam venind din toate părțile. M-am ascuns de soare, am lenevit în hamac, am visat cu ochii deschiși la toamna de la Timișoara.

Acum suntem acasă, am adus-o și pe bunica de acolo cu noi pentru o săptămână. Eu am început programul obișnuit – Doamne, ce dor mi-a fost!!! Ionuț se bucură de încă două săptămâni de vacanță, grecul face planuri pe hârtie. În curând le va da viață, hai să ne liniștim și noi.

 

 

 

Anunțuri
2

Despre iubite(le pe care nu le are. Încă)

Oh, oh le știți pe soacrele ălea care-și bagă nasul peste tot? Soacra – stereotip, deja o vizualizez și mă pufnește râsul și pe mine – soacră băgăcioasă, curioasă, n-are stare până nu trage cu ochiul? Care are mereu, dar mereu ceva de spus și comentat? Care, evident, le știe pe toate? Soacra mamă de cel mai fain băiat din lume? Îmi închipui – acum, privind de la depărtare că așa o să fiu și eu. Evident, drumu până acolo-i lung și am timp să-mi trag cu palma peste frunte și să-mi pun ieșirile în ordine. Sau? Crețul mă trage de mânecă, hai măi că o să-ți dea curiozitatea pace până atunci, sau, ce ne facem când ne aduce prima fată acasă? Îi spui să vină cu cv-ul? O bagi în bucătărie și-i iei interviu?

Și știu că nu-i bine că al meu Ionuț e ca o mimoză, cu cât îl atingi mai tare cu atâta se retrage mai repede, dar nu mă pot abține. Visam la dialoguri amoroase cu al meu pitic încă de când am aflat că-i băiat. Azi am auzit-o pe o doamnă în tramvai, cică piticul ei are vreo trei iubite și-i mare crai. În clasa pregătitoare și el. Am venit cu gând să văd care-i situația și la noi – cu toate că-n afară de lego, se știe, Ionuț nu are alte interese. Și cum stăteam noi încolăciți pe canapea, drăgăleli și pupături, ce dor mi-a fost de tine, ba mie mai tare, nu mă abțin. Că doar nu vreau.

– Ioane, până la urmă, nici o fată nu-ți face cu ochiul?

– De ce să-mi facă cu ochiul?

– Adică nu-ți place nici o fată? O colegă de la școală? N-ai și tu iubită?

Îl văd că se rușinează și-și lasă ochii-n jos. Începe să-mi spună de lista pentru Moșu’, încearcă discret să scape de subiect. Dar ți-ai găsit!

– Când o să ai o iubită… ce o să faci cu ea?

– Habar nu am. Eu o să fiu pilot.

– Aham. Dar dintre toate fetele prietene, e una care-ți place? Adică pe care ai vrea-o de iubită?

-… poate. Dar nu acum.

Greu cu el.

– Păi nu acum. Mai încolo.

– Când o să fiu pilot. Sper să nu fiu prea ocupat.

– Dar zile libere nu o să ai?

– În zilele libere va trebui să-mi duc avionul la reparat. Și dacă nu e stricat, atunci, ei bine, atunci o să o duc pe fetiță la plimbare.

– Care fetiță?

– Aia care îmi place!

– Care îți place? mă alarmez eu repede că am scăpat subiectul. Adică îți place acum de una?

Mă privește lung. Lung așa cum doar el (și poate ta-su) știe.

– Dacă mi-ar plăcea, ți-aș fi spus deja! Știi că ție îți spun tot!

Gata. M-am liniștit. Dar e clar că trebuie să am un dialog, eu cu mine și doar noi două că altfel soacra aia stereotip o să aibă poza mea în dreptul ei.

 

0

Sens opus

Unul dintre lucrurile care-mi plăceau la nebunie când eram în Grecia, era să aștept valiza de la mama. Plină cu te miri ce, muream de nerăbdare să ajung acasă și să o deschid. Cărți comandate de mine, batoane de ciocolată, Eugenii, câte un ou cu surprize pentru Ionuț, borcane de zacuscă sau pur si simplu ceva de acasă. Și văd că bucuriile mărunte se țin de mine.

Duminica asta ne așteptau acasă pachetele din sens opus. A înghesuit soacră-mea în două cutii de de-abia le-au urnit, coșurile mele care abia așteaptă să fie umplute, oregano și mușețel din grădină, biscuiți de casă și tot felul de alte nimicuri, dar Doamne, ce ne-am mai bucurat.  Mi-a trimis ceai de mentă – tot din grădină și caramele pentru Ionuț. Dulceață de portocale și smochine. Bulion, da, din acela făcut din roșii din grădina lor și tot felul de plante care mi-au umplut cămara de arome.

Ne întreabă ce mai vrem și eu mi-am dat seama că-s multe chestiile de care mi-e dor – știu, știu, am oftat și am bombanit vreme îndelungată iar acum, hop, sar cu dorul. Nu, nu-i din acela de m-ar duce înapoi, dar simt că mă vindec, și-ncet încet îmi vine gând cu drag de ei și vine și pofta de vacanță acolo, unde cândva o numeam acasă.

Dar până acolo-i cale lungă și simt că-i loc de multe cutii și valize …

 

0

De ai soacră ca a mea, nu o da la nimenea…

Despre soacră-mea, grecoaică-n toată regula și mamă a doi băieți pe deasupra, am mai povestit. Nu, în continuare, n-am de ce mă plânge – poate doar așa, din când în când, de cârcotașă ce sunt, mai scot câte un oftat lung asortat cu ochii aruncați peste cap. Pentru că-l lasă pe Ion să mănânce prea mulți biscuiți sau nu are putere să-i zică nu. Sau se prinde-n horă cu mine când vorbim de oameni de altă culoare sau alte înclinații, și nu se lasă dusă după ritmul și ideile mele. Dar în rest, cu mâna pe inimă vă spun, e o femeie ce nu-și merită eticheta pusă de obicei soacrelor. Din contră. O simt uneori cum încearcă să se apropie, timid cumva, să-mi intre sub piele. Dacă o sun noaptea și-i cer să-mi facă niște clătite, pentru că poftesc, nu doar că le-ar face, dar s-ar porni și pe jos să mi le aducă. O bombardez cu ideile mele și iubirile pentru vechituri și tot felul de gunoaie (gunoaie în ochii altora, a se înțelege!) și ea stă și-și scormonește-n minte locuri unde ar putea găsi comori pentru mine.

Ieri m-a sunat și i se simțea fericirea-n voce.

– Am găsit ce căutai!!!

Stau pentru o secundă și mă gândesc. Doamne, câte chestii caut… oare ce căutam cu așa foc și a găsit ea?

– Un cuier! Din ăla vechi! Cu picior, din lemn! Așa cum căutai!

Îmi amintesc. Visez de multă vreme la unul, să agăț niște instalații luminoase pe el. Unde l-o fi găsit? și dau voce gândului.

– De unde? Unde l-ați găsit!?

– Ei, era aruncat aici, lângă gunoi. Am parcat repede acolo, am deschis portbagajul și l-am luat! Trebuie reparat puțin dar e tare, tare frumos! Exact așa cum l-ai vrut tu!

Mă umflă râsul.

– Cine v-o fi văzut… și râd, râd.

– Îți dai seama? Se gândesc toți că a înnebunit doamna Varnava!

– Și când colo, nebuna-i noră-sa!

Și râdem, râdem. Râdem amândouă închipuindu-ne mutrele vecinilor din zonă. Chiar că-i de râs. Dar cui îi păsă, am cuier cum am visat. Și o soacră la fel.