1

Jurnal de vacanță (1)

Ultima dată când am venit în vacanță în Grecia eram cu zece ani mai tânără. Am venit, l-am cunoscut și m-am mutat aici. Anul trecut am revenit în țară, una plecată, trei întorși și acum ne bucurăm (vorba vine) de Grecia din perspectiva de turiști. Sună ciudat, se simte ciudat, e ciudat. Și al naibii de cald. Am ajuns ieri seară – noi aici nu mai avem o casă, acasă a noastră (nici la propriu, nici la figurat) și am parcat direct la socrii. Ionuț și-a petrecut ultimele 24 de ore încercând să recupereze tot ce n-a făcut un an de zile (mai exact toate tâmpeniile cu care era obișnuită bunică-sa) și pretinzând că nu s-a schimbat nimic. Până la urmă 367 de zile nici nu-s așa de multe. S-a lovit de realitate azi când s-a întâlnit cu prietenul lui – dădeau din colț în colț și parcă nici chimia n-a putut salva situația. Apoi a bombănit de câteva ori și și-a pus capul la mine pe burtă. „Nu mai e cum era atunci. Putem da timpul înapoi?”

Dau din umeri. Îl înțeleg prea bine dar la mine sentimentele nu-s așa de înălțătoare. Ne plimbăm pe străzi în sus și-n jos, tot orașul încape în Piața Unirii din Timișoara, mă simt stingheră și realizez pentru a nu știu câta oară că nu regret pentru nici o secundă că am plecat de aici. Toată lumea e apăsată și stresată și parcă nimeni nu mai are chef de viață. La noi e #muiedragnea și #ciumarosie, aici lucrurile sunt de sute de ori mai rele. Sau cel puțin așa se simte.

Soacră-mea își privește nepotul cu ochi critici.

– Oare n-ar trebui să-i dai niște vitamine?

– Pentru ce?

– Să-i facă poftă de mâncare!

– Dar el mănâncă, răspund eu (am uitat cum stau lucrurile aici).

– Păi să mănânce mai mult să i se mărească stomacul!

– Pentru ce să i se mărească stomacul?!

– Să mănânce mai mult și să crească!

– Dar crește!

E clar. Unele lucuri nu se schimbă niciodată. Prima zi din 22.

Anunțuri
1

Frigul lor nu-i ca al nostru

Aici iarna sigur nu-i ca vara. Mai rar mi-a fost să dat așa mulți oameni speriați de frig și vreme rea – care între noi fie vorba ține maxim două luni și nici în ălea două, nu în fiecare zi. De săptămâna trecută se anunțau dezastre, frig și vânt și ninsori și vai de capul nostru. Cică de vineri. Vineri a fost bine. Ba nu, de sâmbătă. Sâmbăta a venit cu nori dar tot bine a fost. Nu, nu, duminică vine sigur! Duminica am stat în jachetă subțire, peste 15 grade la soare. A venit de luni. Frig și vânt și grade prea puține, vreo trei la număr. Am stat cuminți în casă și ne-am bucurat de griul de afară. Ieri, frig dar soare. Cu dinți ce-i drept, dar fără pic de adiere. Merg după Ion la grădi, mă așteptam să-i văd în curte. Oare de ce nu mă-nvăț minte? Întreb așa, discret – Dar azi, azi nu i-ați scos puțin la aer curat? Doamne ferește îmi răspunde educatoarea care-i tânără doar la fizic. E teribil de frig. Dacă se îmbolnăvesc? Vreau să-i spun că-s șanse mai mari să o pățească la 30 de gradele din sala de clasă unde duduie caloriferele și-s toți claie peste grămadă dar mă opresc la timp. Ceva tot am învățat. Îmi iau copilul care n-are stare și pe bună dreptate. Ajungem acasă, ne tragem sufletul, mâncăm, el desenează jumătate de caiet, eu scriu câteva rânduri și ne pornim după pufuleți. Din ăia românești. Oprim și-n parc și apoi în altul, mirosim marea și ne bucurăm de ea și de pustiul de pe străzi. Obrajii-s îmbujorați, termometrul arată 6 grade (se simt vreo două) dar compensează soarele orbitor. Două ceasuri afară, zbeguială și plimbare, Ion cade doborât la ora opt. Și eu puțin după.

0

Planuri de vacanța (altora)

Sunt de opt ani în Grecia și parcă pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că au dreptate localnicii când spun că aici s-a inventat statul la discuții. Oamenii ăștia au un talent când vine vorba de a despica firu-n zece și de a dezbate orice chestiune timp îndelungat de parcă nu-i mână nici o grijă-n lumea asta și timpul de aici izvorăște. De la bătrâneii care stau de dimineața devreme la cafenea până la cei de vârsta mea, dialogul e prezent peste tot. Fiecare suflet are ceva de zis, de adăugat, de comentat. Despre orice și din nimic se pornesc furtuni și dialoguri aprinse – cu greu se domolesc! Pe lângă faptul că-s gălăgioși și parcă mai mereu băgați în priză e bine de știut că ei așa sunt indiferent de tema de discuție. Până și un dialog inofensiv – vremea? le poate provoca pasiuni nebănuite. Atmosfera asta de veșnică agitație și gălăgie mi se părea chiar simpatică. Între timp am revenit la ale mele și mă obosește teribil – dar e drept, e delicios de observat.

Zilele trecute mi-a cerut Ioana un sfat privind vacanța de vară. Idei de insule frumoase, nu foarte departe de Atena, știți și voi, e ianuarie, dar mai bine să faci planuri din timp decât să le lași pe ultima clipă! Și pe cine să întrebi mai cu încredere decât pe cei care-s de-ai locului. Oameni care au bătut insulele-n lung și-n lat și care știu ce vorbesc. Musafirii mei de duminică, toți unul și unul, cu vacanțele-n suflet și a lor țară tot acolo. Am aruncat întrebarea undeva pe la 12, la ceas de cafea și plăcințele cu brânză.

– Întrebare: insulă faină, aproape de Atena – adică să nu fie nevoie de ore-ntregi de mers cu ferry-ul. Cazare undeva lângă o plajă cu nisip. Să nu fie aglomerată.

– Andros, zice unul.

– Lasă, mă, Andros. Kytnos e mai faină. Sau Kea.

– Nici gând, băieți, nici gând. Hydra is the best.

– În Hydra nu ai voie cu mașină, nu știi?

– Păi și care-i problema?

– Doi copii mici! Bagaje, chestii…

– Spetes! zice prietena mea. E aproape, e frumoasă, verde…

– Și al naibii de scumpă, sare altul de colo. Acolo au vile toți plictisiții din Atena!

– Eu am zis Skopelos, mă bag și eu în seamă…

– E departe. E mult de mers cu mașina (*adică vreo două ore, dar mă rog, distanțele și timpul se măsoară altfel aici!)

– Dar e verde!

-Dar de ce aproape de Atena? Sunt o mulțime (*accentuat) de insule fantastice. Ikaria! Sau Folegandros! Koufonisia!

– Pentru că au și doi copii mici! Nu poți merge la naiba-n praznic dacă ai și copii mici cu tine, sar eu, mamă responsabilă. Și bagaje multe și una și alta!

– Atunci Samos! sare de colo cel născut și crescut în Samos. Sunt zboruri zilnice!

– Găsim hotel cu plaja lângă?

– Cum să nu?

Evident, discuțiile menționate aici sunt varianta prescurtată rău de tot. Pentru că până la urmă nici nisipul de lângă hotel nu e chiar nisip, e cu pietricele – dar sunt multe plaje cu nisip! Da, dar nu lângă hotel!

– Creta, spune soțul.

De aici a pornit un alt dialog despre vacanțele lor în Creta. Unii spun că au fost cele mai frumoase, alții că e de mers doar cu cortul sau în zone mai retrase. Eu le-am zis că parcă nici Evia nu e așa de rea și mi-am atras priviri urâcioase.

– Evident că nu e rea! Toate-s minunate, până la urmă și în Xalkida ai marea la doi pași…

Am încheiat dialogul undeva la 6 după amiaza, fără nici o concluzie bătută-n cuie.  Doar cu aia care spune că oriunde ai merge în Grecia n-are cum să nu-ți placă! Duminica asta urmează partea a doua de discuții…

1

Skopelos (mic jurnal de vacanță)

Greu, greu de tot să-mi revin după o vacanță lungă (ce între noi fie vorba încă nu e gata). Am petrecut o săptămână frumoasă, frumoasă pe o insulă nu departe de cea pe care locuim. Așa de bine a fost de am început să fac planuri pentru bătrânețe. O casă pe malul apei și-n spate pădure. Un hamac și o bibliotecă bogată. O barcă și o masă de lemn cu scaune unde să ne strângem seara la povești și depănat amintiri.

Skopelos e una dintre insulele ălea pe care eu m-aș muta chiar mâine. E verde, așa de verde, cu miros de pin și brad amestecat cu sare și mare. Aici ai munte și stânci și la un pas distanță apă turcoaz și la alt pas o pădure sălbatică. Plaje cu nisip fin și auriu, pietre, bolovani, sălbatic dar primitor.

Recunosc. Aveam planuri de locații îndepărtate atunci când m-am pus pe căutat destinații de vacanță. N-a ieșit cum plănuiam – încă o dată mi s-a confirmat că nimereala bate pregăteala. Am ales Skopelos pentru că nu e departe. Și pentru că e verde (de câte ori am spus deja asta?). Când a venit vorba de hotel în primă fază am căutat pe airbnb (e platforma noastră preferată și o aleg de fiecare dată înaintea hotelurilor) Noi știm ce vrem. O cameră mare, sau două, cu bucătărie, piscină afară și de se poate și ceva spațiu verde. Nu mi-e musai să fie lângă mare, de-i liniște cu atât mai bine. Am găsit din prima ce am vrut – Ageri Studios – realitatea bate prezentarea virtuală! Foarte aproape de plaja Stafilos (la care noi n-am ajuns pentru că era cam aglomerată) și de capitala insulei, orașul Skopelos, locația asta a fost exact ce căutam. Și încă o dată pe atât!

Lista de plaje de vizitat e lungă. Noi am nimerit în plin sezon – asta s-ar traduce cu plaje pline, prea pline pentru gustul nostru. Sunt convinsă că de mergeam la final de iunie sau de amânam pentru început de septembrie, am fi luat la pas fiecare plajă goală. Acum ne-am mulțumit cu câte un colț retras. Ca idee, plajele din sud, sud vest și partea de vest sunt printre cele mai cunoscute. Sunt organizate, cu șezlonguri și cafea servită la cerere. Nouă nu ne plac ăstea – dar e drept, suntem cârcotași mai ales că le avem pe toate la îndemână.

Plajele din nord, nord est, la care ajungi pornind din Glossa, sunt sălbatice și frumoase tare. Mi-aș fi petrecut toată vacanța pe una dintre ele, departe de gălăgie și oameni veniți în concedii. Dar din nou, noi suntem pe film din ăsta, liniște și „piei” all inclusive cu ale tale brățări colorate! Ion al meu vrea cățărat, jucat de-a ce vrea el în nisip, ta-su vrea umbră și o carte bună și mă-sa vrea să nu vadă picior de turist.

Am urcat și la biserica din filmul Mamma Mia (între timp l-am văzut!). Ionuț a mers mai ceva ca un motor turat, ta-su mai bine ca mine, eu aproape că am leșinat. Nu, nu neaparat că-s multe scările ci pentru că-i al naibii de sus și al naibii de îngust și abrupt. (mai ales pentru cineva care suferă de rău de înălțime!) Dar acum, șezând pe scaunul meu preferat de acasă, la trei ore distanță de locul ăla, vă spun cu mâna pe inimă că merită.

Insider tips nu am. Adică v-am zis deja ce e de zis. Vreți să vă bucurați de un Skopelos liniștit și fără prea mulți „engleji” (Doamne, mulți au fost! Și teribil de gălăgioși!) mergeți la final de iunie sau în septembrie. De mâncat am mâncat bine cam peste tot – cel mai simpatic loc a fost la Limnonari, o tavernă mică lângă care atârnau șezlonguri și, cireașa de pe tort, care avea lângă bar o mică bibliotecă cu cărți în trei limbi! La fel și la hotelul în care am stat. Puncte multe, multe-n plus!

Insula e plină de albine și viespi (verdele ăla are și părți gri!) dar din fericire am scăpat fără incidente.

În Skopelos e ușor de ajuns. De la Volos sunt ferry-uri care fac traseul în fiecare zi (până la Volos, de la Thessaloniki e nevoie de câteva ore pe drum bun! Autostradă adică.)

IMG_7265

IMG_7288

IMG_7293

IMG_7383

IMG_7386

IMG_7512

IMG_7550O să mai revin și cu alte povești și poze că-s multe… Dacă aveți întrebări, aruncați!

5

Când piticu’ se răzgândește și mă-sa izbucnește

Se trezește Ion al meu, zilele trecute, cu idee proaspătă-n cap. Cică vrea și el ochelari din ăia de scafandru, așa cum are prietenul lui. Să-i poarte când mergem la bălăceală și să vadă alge și pești. Venind de la un copil, al meu ce-i drept, care în urmă cu un an a petrecut jumătate de vară îmbrăcat pe plajă și care doar cu câteva săptămâni în urmă refuza orice contact cu apa, vă dați seama cu ce privire bulbucată i-am întâmpinat avântul.

Dar vreau și vreau și vreau ca să pot ține deschiși ochii-n apă și o să-mi acopăr urechile și o să închid gura și vai ce distractiv o să fie. Pentru că, mami, îți amintești (și bine-mi amintesc!) când m-a lovit valul peste față și m-au pișcat ochii? Ei bine, acum pot să vină toate valurile lumii și eu nu o să am nici o problemă.

Dimineață am cumpărat ochelari. I-a purtat în loc de cei de soare și i-a arătat tuturor. TUTUROR. Cu explicații de rigoare. Ce va face, cum va face. M-a luat valul și pe mine de la atâta entuziasm. Ajunși acasă începe să bâzâie prin juru-mi. Cu tot cu ochelari pe nas.

– Când vine tata? Mergem o tură la plajă să-i probez?

N-am chef de plajă și nici de mers. Vreau să stau acasă, vreau să-mi fac listele pentru vacanța care se apropie.

– Nu vrei să-ți umplu vana și să îi probezi acolo? Apoi punem un dvd și ne uităm împreună?

– Nu, chiar nu vreau! Vreau să-i probez în apă adevărată!

Apă adevărată. Mă las dusă de entuziasmul lui și uit de vreau-ul meu. Îl conving pe creț să ne lase mașina, uită și el de vreau-ul lui. Iau două prosoape și o sticlă de apă și pornim. Plaja-i aproape goală, nici un val, liniște. Îl dezbrac, dau să mă dezbrac și eu când aud:

– Hm, cred că totuși o să încerc ochelarii ăștia în vacanță!

– Poftim??????

– Nu vreau să-i încerc aici.

Respir adânc, dar adânc de tot.

– Ok. Du-te atunci în apă fără ei!

– Nu, nu vreau nici în apă.

– Dar serios acum. Glumești? Ce se întâmplă? Pentru ce am venit aici?

– Cred că am venit degeaba.

Eu am izbucnit, el a izbucnit la izbucnirea mea, de-abia acum pe seară am intrat pe făgaș normal. Și m-am liniștit și s-a liniștit și pulsul mi-e la loc.

– Până la urmă, care ți-o fost problema?

– Nici o problemă, doar m-am răzgândit.

– Și eu m-am isterizat.

– Da.

– Știi de ce m-am isterizat?

– Pentru că m-am răzgândit?

– Nu. Pentru că am făcut ceva ce n-aveam nici un chef să fac.

– Păi să nu mai faci treaba asta.

– O să încerc.

– Te-ai liniștit?

– Da. Dar eu ca să mă liniștesc, trebuie să iau o pauză. Să fiu singură câteva minute. Altfel nu pot.

– Eu ca să mă liniștesc vreau drăgăleală.

– Știu. Dar nu pot să te drăgălesc până nu mă liniștesc.

– Știu. O să aștept. Bine?

– Bine.

18

Evia (2)

E vară cu adevărat și-n Grecia. Anul ăsta am avut parte de vreme capricioasă, am făcut prima vizită la plaja de-abia la mijlocul lui mai și-n iunie am avut parte de temperaturi sub 25 de grade și ploaie. Ceea ce o fi normal pentru restul Europei, dar cu siguranță-i o ciudățenie aici.

Dar acum e vară cu adevărat. Au început concediile, ceea ce face ca plajele despre care v-am povestit data trecută să fie de nevizitat. Cel puțin de noi. Pornim în aventuri mai îndepărtate, ne petrecem duminicile în locuri de puțini știute, și revenim în orașul toropit doar la orele serii.

Nordul Eviei, calculat de la Xalkida în sus, e verde. E partea mea preferată de insulă, locul unde ne-am petrecut concediile în ultimii ani. Bucata de insula unde-mi trimit prietenii. E de vis. Din nord, nord, de la Agios Giorgos (cam trei ore de mers cu mașina din Xalkida, sau un ceas cu ferry-ul dacă treci de la Ahladi sau Glyfa) pe la Aidipsos – un fel de Băile Felix de la noi, ocolești toată curbura insulei, pe partea de nord, înspre Pefki. E o zonă de vis, cu dealuri înverzite, piscuri ce parcă ating cerul și o mare albastră, albastră. Noi am locuit undeva lângă Pefki, la o pensiune tare simpatică și făceam zi de zi excursii la plaje una mai frumoasă ca alta. De te pornești din România, drumul e destul de lung – de la București până la Glyfa (în estul Lamiei) în jur de 900 de kilometri.

Și pe stânga și pe dreapta ai plaje una și una și să traversezi nordul Eviei de la est la vest nu e mare lucru. În jur de o oră, o oră jumătate. Dimineața poți face baie la una din plajele din golful Eviei și după amiaza în Marea Egee.

Destul cu vorba, haideți să vă dau exemple. Asta-i făcută la Pefki. În urmă cu vreo 2 ani, una dintre cele mai simpatice vacanțe în 3.

IMG_5431

Aidipsos (Edipsos) e cum ziceam un fel de Băile Felix sau Govora de la noi. Hoteluri cu spa, pensionari la fiecare colț dar per total un loc simpatic de vizitat. Am gasit o cantină – împinge tava cu cea mai bună mâncare pe care mi-a fost dat s-o gust într-o vacanță!

IMG_5465

Asta-i o plajă descoperită la întâmplare. Pe lângă Pefki.

IMG_5554

Și aici am ajuns tot din întâmplare. E undeva între Agios Giorgios și Aidipso, o plajă cu beach bar și muzică faină. Cel puțin peste asta am dat în urmă cu doi ani.

IMG_5485

De te ții de drum pe partea de est, la Marea Egee, după Vasilika – un vis! ajungi la Agia Anna și Pili. Agia Anna e o plajă lungă de aproape 9 km, preferata păriniților mei când ajung pe aici. Noi însă avem un loc secret, o plajă ascunsă privirilor. Nu vă pot spune unde-i, nu că n-as vrea, dar nici eu nu știu sigur cum s-ajung acolo. Ca asta sunt multe și toate greu accesibile ceea ce le face și mai dorite. Puteți să spuneți că-i moft, că vă cred și sunt de acord cu voi.

Plaja de la Pili e perfectă pentru familiile cu copii. Apa curată, nisip, șezlonguri și cafea. E numai bună mai ales până la mijlocul lui iulie (adică înainte de concedii)

IMG_2327

Asta-i plaja secretă de care vă ziceam. E mică, mică și perfectă. Ionuț nu e de acord cu titul de perfectă. Una perfectă ar fi cu nisip, asta e doar ok.

IMG_5992

Pe partea de vest, mie una mi-e cunoscut doar Limni, un sătuc simpatic cu plaje multe și una mai frumoasă ca alta.

IMG_7653

Data viitoare vă povestesc despre plajele din Evia centrală cu tot cu cele două preferate!

2

Evia (partea I)

Îmi propun de ani buni, cam de pe la începutul blogului, să scriu și eu despre insula asta pe care locuiesc. Că-i frumoasă și cu de toate și așa de puțin menționată prin ghidurile turistice. E drept, nu-i foarte aproape de graniță și până să ajungi aici îți pot fura ochii și alte zone dar dacă reziști tentației, chiar merită să o cunoști. Nu știu de-s în stare să scriu un text cu iz turistic și apetisant, dar știu că de fiecare dată când ajung la câte o plajă fantastică din jur, sufletul mi-e rupt în două: să țin minunile ăstea pentru mine sau să spun și altora?

Evia e a doua insulă ca mărime după Creta. Capitala e Xalkida (Chalkis, Chalkida, Χαλκίδα) și-i legată de continent cu două poduri. De la Thessaloniki până aici sunt vreo 500 km. De aici până-n Atena faci cam un ceas, dar drumu-i bun și-ntins. O zi lungă ți-e de ajuns ca să tai insula de la nord la sud. De la vest la est nu-i nevoie de mai mult de o ora, o oră jumătate de te oprești la pozat pe traseu (că ai ce!) Orașul, capitală de județ, nu-i special, sau m-am obișnuit eu cu el. E pe malul mării, are munți în jur, străduțe înguste și trafic teribil la aproape orice oră. Nu-i prea verde dar compensează cu albastru. Pentru o zi, două, trei e delicios – are și câteva plaje în apropiere care nu-s de lepădat și o groază de locuri faine cu mâncare bună.

Bild 652

Bild 642

Una dintre plajele noastre preferate e cea de la Alikes (Drosia). La 10-15 minute de mers cu mașina, e hot spot-ul orașului mai ales de la mijlocul lui iunie până în septembrie. De vrei să te bucuri de liniște trebuie să mergi dimineața devreme și să te retragi încet când plaja începe să se umple. În luna mai poți sta o zi întreaga pe șezlonguri și nu vezi mai mult de 10 oameni pe toată plaja.

IMG_6043

Ne place mult și la plaja hotelului Pelagos (Agios Minas) la 10 minute (cu mașina) de casă. Mică și curată e goală dimineața și poate nițel aglomerată după amiaza. E una dintre preferatele lui Ionuț – pentru că nisip și stânci. Cafeaua e mai ieftină decât la Alikes și nici nu bâzâie în urechi muzica tare. De te saturi de nisip, la 40 de scări în sus te poți lăfăi la piscină.

IMG_6182

Uneori o tăiem și spre Malakonda, la plaja de acolo, cam 20 de minute până-n jumătate de oră cu mașina. O prefer după amiaza când plajele despre care spuneam mai sus sunt aglomerate.

IMG_0496

Numărul 1 pentru mine însă sunt plajele de la Lukisia. Cu bolovani și pietre – nici urmă de nisip (nu v-am spus că nu-mi place nisipul, așa-i?) și apă curată și rece. Nu se strânge multă lume (din motivele enumerate mai sus) și eu una aș merge acolo în fiecare după amiază.

IMG_6724

Sunt câteva plaje și în oraș – la propriu ÎN oraș. În primele luni petrecute aici am fost așa de entuziasmată de ele și număram zilele până la vară. Să cobor din bloc în costum de baie și să ajung la plajă în câteva minute. Între timp mi-a pierit entuziasmul și strâmb din nas. Așa-i când dă omul de bine.

IMG_3693

IMG_4120Mai sunt și altele dar mult, mult prea aglomerate pentru gustul meu așa că nu le menționez. Dacă se întâmplă să ajungeți totuși prin Xalkida, zic eu, veți fi mulțumiți cu cele prezentate mai sus.

De vi se face sete și foame – Paralia (zona centrală din oraș exact pe malul mării) e plină de restaurante și baruri draguțe. Și de o parte și de alta a podului. Și era să uit! Podul cel vechi e faimos – apa mării își schimbă cursul tot la șase ore. Cică-s ape nebune. Care-i influențează pe locuitorii orașului. După opt ani de trai aici tind să cred că o parte de adevăr există în toată legenda. Da-i drept, sunt eu mai cârcotașă de fel.

100_2813

Urmează să mă adun și să vă spun povești despre o zonă faină și verde. Nordul Eviei la care puteți ajunge și fără să treceți prin Xalkida (și economisiți cel puțin două ore de drum).