0

Cărți pentru Ionuț la început de 2018

Au trecut iar zile multe cu întâmplări din cele mai felurite. Unele vesele, altele de uitat, iar s-a defectat ceva la centrala de apartament și am mutat pături și perne de la noi la ai mei, Ionuț a reînceput școala și crețul un prim job în România (până i se așează și lui stelele pentru magazinul ăla pe care-l așteaptă toți pretenii noștri). M-am enervat până am simțit că-mi explodează capul cu toate întâmplările politice de la noi din țară până când azi noapte, nedormită pe la 2 mi-am zis STOP. Nu mă mai las agitată și nici nu mă mai supăr. (am o listă lungă de gânduri dar n-am încă dispoziție să le așez aici). Și iar am luat o pauză de la scris – ceea ce nu-i chiar bine pentru că mi-am propus măcar un text la două zile, azi vin cu idei de cărți pentru copii – Ionuț a primit un munte de ele și alte două noi ajung mâine și adevărul e că nu-i bucurie mai mare decât să-ți vezi copilul cu chef de ascultat povești (pe care, da, tot eu i le citesc, chiar dacă și el poate pentru că mama-i mamă și nimic nu e e mai fain decât să te cuibărești lângă ea în timp ce curg capitolele și vocea ei :).

Prima, preferata preferatelor din sezonul ăsta e cartea Victoriei Pătrașcu – Ziua în care a fugit somnul – de la editura noastră preferată, Cartea Copiilor. Ei bine, cartea asta a ajuns la noi în cel mai bun moment cu putință – când eram supărați și la spital. Am deschis-o și am văzut că-i și cu dedicație pentru Ionuț – și mi-a crescut inima nu alta. Am citit-o o dată, de două, de zeci de ori și e clar, e preferata acestui sezon.

res_ac71affdf4b41199837fbad68176864f_full

Urmează încă una ce ne place mult – O cunoști pe Pipi Șosețica? de la Cartea Copiilor (e o variantă prescurtată a versiunii apărute la ed. Arthur) dar noi pe asta o citim mai cu spor. Eu adică. Pipi e o simpatică – și băiatului îi plac tare poveștile cu personaje fetițe care fac tot felul de năzbâtii. Pentru că de la ele îmi vin și mie amintiri cu poveștile de când eram mică – neaparat să încercați plimbări din ăstea, dialoguri cu trecut! Nu cred că-i cale mai bună de conectare decât asta (cel puțin la noi funcționează de fiecare dată!)

O-cunosti-pe-Pippi-Sosetica-coperta

Cinci minute de răgaz (tot de la Cartea Copiilor) e preferata mea. Și cred că Ionuț se regăsește și el în întâmplări. Pentru că-l văd cum se hlizește și cum râde pe sub mustața (care va fi). Cartea e și pentru copii mai mici – Ionuț e cam mare deja pentru ea, dar asta nu înseamnă că n-o citim (din contră, pe asta o citește și singur!)

cinci-minute-de-ragaz-coperta-465x390

Karlsson pe acoperiș – e cartea pe care i-a adus-o Moșul lui Ionuț în spital. S-a bucurat tare de ea și am citit-o de câteva ori. E pentru copiii peste 7 ani și e simpatică foc!

karlsson-de-pe-acoperis-cover_big

Tot de la editura Arthur e și Pălăria Vrăjitorului (tot 7+) pe care am terminat-o de citit ieri. Are destule capitole cât să ne țină ocupați câteva zile bune. Mie nu mi-a plăcut în mod special, Ionuț însă visează și la celelalte două volume din colecție…

999276

Povestea șoriceilor de la castel (Michael Bond) e altă carte faină de tot, cu ilustrații ce mie mi-au mers la suflet. Ionuț mi-a promis că-mi cumpără și mie o căsuță de lemn pentru păpuși, dar pentru că n-am (păpuși) o vom folosi împreună pentru familiile de omuleți lego. Noi recomandăm cartea și copiilor mai mici!

2392

Ciorile din Pearblossom, de Aldous Huxley e ultima descoperire. Pentru că la Timișoara ciorile sunt parte a peisajului urban, Ion e tare fascinat de ele. Cartea asta și povestea au venit la fix. În plus, a încercat să o citească și singur (da, se mai întâmplă și din ăstea).

ciorile-din-pearblossom-cover_big

Am cumpărat de Crăciun pentru el și Fetita careia nu-i placea numele său  pentru că Elif Shafak e autoarea mea preferată. (I-)Am citit-o în câteva zile, a spus că i-a plăcut dar eu nu am rămas chiar așa impresionată. E simpatică, se citește repede și eu o recomand copiilor peste 7 ani. Poate chiar peste 8.

1047675-0-240

Mai avem câteva titluri noi acasă dar ținem și pentru data viitoare, nu? Despre ce mai citesc eu, ei bine, am o listă cât o zi de post – listă care crește de la o zi la alta și care a venit la pachet cu două rezoluții: să fac norma de lecturi pentru challenge-ul de pe Goodreads și să uit complet de telefonul mobil când ajung acasă (una depinde de fapt de cealaltă). Îmi doresc mult succes și vouă poftă la citit!

 

 

 

Anunțuri
6

Cărțile lui Ionuț

Aveam de multă vreme-n minte un astfel de top. O prietenă dragă mi-a dat un imbold și azi am găsit pofta ce-mi lipsea. Despre cărțile mele am scris aici – la începutul anului, despre ale piticului nu. Pentru că suntem o familie de cititori, crețul cu ale lui, eu cu ale mele, greu ar fi fost ca Ionuț să scape fără bibliotecă adevărată. Cantitativ (la ora asta numără 185 de cărți în patru limbi) dar și calitativ (nu cumpărăm orice!).
Preferatele noastre? Sunt multe, multe. Mă opresc la cele în limba română, cele pe care „doar mami le poate citi și uneori, doar uneori, musafirii” 🙂

De departe, pe primul loc e de ceva vreme Pietrele lui Aston de Lotta Geffenbald (ed. Cartea Copiilor). Pentru că Ionuț se regăsește în povestea asta, o citim și o recitim – eu una o cam zic din minte.
Urmează cartea lui Mihai Ciobanu, Aventurile pisicii Coadă- Coadă (ed. Aramis) cu povestioare foarte simpatice, pe care eu una încerc (fără succes) să le mai scurtez. Pentru că draga de buni Maia nu a apelat la astfel de tricuri, mi-a stricat toate socotelile și acum nu pot să sar nici măcar un rând – ați înțeles: Ionuț știe povestea vorbă cu vorbă (a, Teo, mami de băieți frumoși, mulțumim!)
Pe locul 3, cartea La culcare, Veronica! de Tove Appelgren (ed. Univers). De departe, preferata mea.
Urmează Regele tuturor sălbăticiunilor de Maurice Sendak, povestea preferată a lui Ionuț de fiecare dată când iese vrăjitoarea și-și face de cap.
4 e David și puiul de întuneric al Mariei Surucan (ed.Benefica) pe care o citim măcar o dată la două zile. Pentru că David și pentru că balauri spațiali.
5 și 6 sunt alte două minuni de cărți de la editura Cartea Copiilor: Ghici cât de mult de iubesc de Sam McBratney și Nu ți-e somn, ursulețule? de Martin Waddell. Pe acesta din urmă l-am descoperit și în engleză și am cumpărat toate cărțile cu ursuleții cei simpatici. Cei mai simpatici!
7 e Povestea puiului de arici de Lucia Muntean și 8, Gruffalo (ed. Cartea Copiilor) de Julia Dohaldson cu ilustrații de Axel Scheffer (pe care eu una îl ador!).
Ultima, în top e Năsturel de Don Freeman, tot de la ed. Cartea Copiilor.
Ăstea-s doar o parte. Mai avem vreo șase cărți care urmează să ajungă din România – printre care una pe care o așteptăm, vai cum o mai așteptăm – Stejarul pitic, cel mai bun tătic de Victoria Pătrașcu și ilustrată de Livia Coloji și alte patru comandate de peste mări și țări.
Poftă să le citiți vă doresc! 🙂

p.s.Cartea mea nu e în top, cu toate că este printre preferatele lui Ionuț. Adoarme după primele două povești și asta o face să fie și preferata mea! 🙂

later edit Numa’ ce am ajuns acasă și m-am lăudat cu ce am făcut. Ionuț m-a certat, am uitat de una, importantă, foarte importantă, mami!!! E vorba de Povestea Pădurii de Ileana Vasilescu (ed. Creanga Fermecată). Mi-am cerut scuze, cum am putut să uit?:)

photo-3