3

Idei bune să-mi ajungă

Uneori îmi vine câte o idee bună. Știți, una din ălea care atunci când apar deasupra capului meu se strâng norișori și steluțe și artificii. Nu neaparat în ordinea asta, dar înțelegeți ce vreau să spun. M-am gândit că am destule ore de stat peste program cât să-mi iau o zi liberă pe care să i-o dedic lui Ionuț. Mai ales că-i în vacanță. Să facem amândoi ce-i place lui cel mai mult și cel mai mult. Să mergem în parc, sau la cinema, să mâncăm prânzul în oraș și apoi să probăm niște prăjituri noi. Să venim acasă, să citim, poate, poate mai apuc și eu o pagină din vreo carte de-a mea. „Mami, asta-ți place ție să faci și îmi place și mie dar doar uneori. Acum vreau altceva!” mă anunță el și eu aștept cu capul plecat.

– Vreau o zi cum aveam în Grecia !

– Adică la plajă?

– Nu! Cu prietenii mei care vin la noi de dimineața și stau până seara!

Îmi face o listă de vreo opt. Pe mine mă umflă râsul, doar nu-s nebună. O scurtăm la doi și un extra din partea casei ales de mine. Ca-n democrație. Așa că azi am zi liberă de stat acasă și pe lângă Ionuț mai am trei. După ce s-au bătut ca-n codru și au format cele mai improbabile alianțe, s-au băgat sub pat, în cort și tocmai au trimis un mesager după alt sul de hârtie igienică. Nu îndrăznesc să trag perdeaua.

P.S. Au și fluier!

P.S. 2 Nu mai sunt mami, sunt Alexandra.

 

Anunțuri
2

2016

Am fost într-o pauză lungă. De scris, făcut planuri, de povestit cu oameni care nu-mi spun nimic. Am profitat de plecarea în țară și bine am făcut. Cred că am trăit una dintre cele mai frumoase vacanțe din ultimii ani. Cărți bune, gânduri bune, oameni dragi, inspirație cât cuprinde. Am avut timp să privesc în urmă. Să despic anul ce-a trecut. Acum văd clar, un 2015 încercat și al naibii de înțelept. Au fost zile bune, foarte bune, au fost și din ălea mai puțin de ținut minte dar sunt sigură că au scopul lor. Am crescut povești, am dat avânt proiectelor, mi-am adus aproape oameni pe care nu-i mai vreau duși din viața mea. Am dat cu capul de pragul de sus, mi-am regândit traiectoria, am văzut ce lipsește, ce trebuie reparat, de ce vreau să scap și ce vreau aproape de mine și sufletul meu.

N-am planuri mari pentru 2016. Să fie neaparat cu sănătate – am văzut cum e să-ți scârție! Nu-mi doresc neaparat liniște cât puțină nebunie și niște piper. Voie bună. Căi și drumuri noi. Încercări. Vreau să simt că trăiesc. Ceea ce vă doresc și vouă!

2

Joaca de-a mama și de-a tata

Zilele trecute a venit în vizită un prieten de-al lui Ionuț. Băiat simpatic și mai mereu vesel, cu o mamă cu care nu mă potrivesc neaparat la stilul de parenting dar care-i un fel de oază de distracție și inspirație pentru mine. E o fată de treabă, nițel zurlie, fără lacăt la limbă și tare, tare slobodă la gură. Vorbește tare, gesticulează, ți-e frică parcă să-i stai în cale de o prinzi nervoasă. Mi-e simpatică rău chiar de uneori scoate niște perle care-s demne de capitolul lor într-un (posibil, viitor) roman.

Băieții s-au jucat de-a războiul, noi ne-am ascultat una pe alta, am căutat haine pe internet și ne-am bășcălit una alteia gusturile (nu, nici la asta nu ne potrivim), apoi mi-a luat peste picior gusturile literare (mi-a reînviat pasiunea pentru literatura de la răsărit) eu pe ale ei (cărți despre motivare personală, mesaje parcă rupte din Toni Poptamas, chiar așa îl cheamă?) și ha ha ha și hu hu hu.

La un moment dat apare Ion al meu împingând căruciorul cu bebelușii lui (niște jucării de pluș de care-i nedespărțit de când era în scutece).

– Pe mămica lor am lăsat-o acasă! Face de mâncare! ne explică el dar nu-l băgăm prea mult în seamă.

Trece puțin timp și apare prietenul lui, cu o pernă băgată pe sub bluză împingând el căruciorul. Mă-sa se blochează.

– Ce faci?

– Aaaaammmmm…. plimb bebelușii? Sunt mămica lor!

– Mămica lor?????? Și cu perna aia ce faci? Îți întinzi bluza! Scoate-o te rog! Sau ce, ești gravidă???

Copilul se uită speriat la noi dar nu scoate perna.

– Nu, sunt doar mai grăsuță. O mămică mai grăsuță, explică el și o șterge în cameră.

Apare însoțit de Ionuț. Se țin de mână. Pe mine mă bufnește râsul dar mă opresc brusc atunci când văd privirea prietenei mele.

– CE FACEȚI?????

– Ne jucăm! sare Ionuț de colo. De-a mama și de-a tata!

– Păi sunteți DOI BĂIEȚI! Cum să vă jucați de-a mama și de-a tata??? E nevoie de o fată pentru asta!

– Nu ne trebuie neaparat, prietenul meu e fata! Ne descurcăm și așa, mulțumim! sare Ion cu explicația și se fac nevăzuți.

Mă-sa mai că nu leșină, eu râd de se cutremură casa. Se liniștește căutând scuze: O fi văzut la orele de teatru chestia asta, e doar un rol, nu? Adică nu se crede fată?

O liniștesc și eu. Nu-i motiv de griji (și pentru ce griji??? dar asta o țin doar pentru mine), sunt doar doi copii care se joacă.

0

Prima zi de mai

Sufăr de ipohondrie. O știu și eu și apropiații mei. Mă panichez la cel mai mic semn de ceva nu-i în regulă și-mi cresc amploarea simptomelor cu o viteză amețitoare. De mă doare capul mai multe zile la rând, mă gândesc la tumori. De mă doare gâtul timp mai îndelungat (adică două zile, nu una) cu siguranță am amigdalită, puroi și e nevoie să mă vadă un doctor. De tușesc, probabil că-s la un pas de pneumonie. Să nu mai zic nimic despre vreo pată pe piele. Sau dureri pe undeva.Măcar de aș păstra ipohondria exclusiv pentru mine, dar e musai să-mi extind stresul și asupra băieților din casă. Ăla mare mi-o taie scurt, n-apuc să-i pun diagnosticul. Cu Ionuț stă altfel treaba (dar din fericire îl salvează pediatrul, om cu scaun la cap)

Azi noapte, pe la 1, îl aud pe Ion:

– Maaaaaaaaaaamiiii, am muci.

Sinceră să fiu, nu-s surpriză. Îi așteptam. Ieri copilu’ a stat trei ceasuri cu picioarele-n apa mării și nu s-a dat scos. Și chiar de afară erau 25 de grade și soare, apa e rece, foarte rece mai ales că pe munții din depărtare se vede încă zăpadă!

Peste vreun ceas, cronometrat, pentru că mie odată cu mucii lui mi-a sărit și somnul, aud și un zgomot ce aduce a tuse. Din aia horcăită. O dată. Apoi, liniște. Încep să-mi fac gânduri, evident. Mai ales că parcă nici gâtul meu nu-i cum a fost înainte de culcare și stai, ce-i cu durerea asta în partea dreaptă? Oare ce-i în dreapta? Mă ia cu friguri. Să vezi că fac febră. Oare Ion are febră? Merg și-l verific, mai șterg un set de muci. Mă duc la culcare. Începe să mă doară capul. Oare îl doare și pe el? Să vezi ce viroză ne paște. Și mâine-i 1 Mai. Nu vreau să stăm în casă. Mă gândesc pentru o secundă să mă ridic să văd ce medicamente am prin dulap. Din fericire adorm înainte să mă pun în mișcare. Mă trezește Ion cu puțin înainte de 7.

– Maaaaaaaaaaaaaaaaammiii, am avut muci!

Dau să mă ridic.

– Dar i-am șters singur!

1 mai vesel să aveți!

0

Primavară-n suflet

Trec printr-o perioadă bună. În care încerc să fac pace cu mine și cu cei din jur, să las la o parte gândurile urâte și tristețile de orice fel. Probabil că mi se trage de la escapada la Berlin. Sau de la mirosu de frezii din casă. Cert e că în ultima vreme caut în mine ce nu-mi place și cârcotesc despre alții și ce surpriză: am găsit. Ascunse și pitite, trăsături și reacții și frânturi de comportament. „Cine zice, ăla îi!” spune un om drag mie și câtă dreptate are. Așa că am decis să o iau la pas, la pas mărunt. Fiecare-n treaba lui și eu cu mintea curată de orice supărări. În ordinea asta de idei, am zis să fac pace și cu jumătatea de familie din partea crețului. Nevasta fratelui, un fel de „așa nu” pe tocuri. Dar până la urmă, cine-s eu să decid de așa nu-ul meu e mai bun decât al altora? După cinci ani în care ne-am evitat elegant (sau nu prea) și ne-am întâlnit doar la ocazii, am profitat de ziua lui Ionuț și am chemat-o cu tot cu verișiorii la noi. Au fost bolnavi, așa că am amânat întâlnirea pe zile mai bune. Și se face că ieri, printre altele, mă roagă să stau cu cel mic până ea și cea mare merg la cinema. Și apoi, să ne reunim pentru sărbătoare. Pe moment m-am blocat. Pentru că vorbim acum de un copil care m-a văzut de maxim cinci ori în doi ani. Adorabil prunc, cu obraji moi și ochi albaștri. M-am gândit puțin și am zis da, nu pentru că nu pot să spun nu, ci pentru cele spuse de mai sus. Sunt bine, mă simt bine, dau bine. L-a adus, l-a lăsat. Piticul nițel speriat la început – și pe bună dreptate. A plâns puțin. L-a liniștit Ionuț care a profitat de ocazie ca să sape după broasca țestoasă (ce hibernează la noi în balcon).

– Ioane du-te spală-te pe mâini și haideți să vă dau ceva bun.

Între timp ajunge altă prietenă cu a ei fetiță, Ionuț e în extaz. Îl aud cum se grăbește-n baie și odată cu graba…

– Ooooooo oooooo, mami, avem o problemă!

Intru-n baie, Ion e ud din cap până-n picioare, la fel și jumătate de baie și podeaua. Strâng din dinți.

– Ce naiba (ok, pe ăsta l-am scăpat!) se întâmplă aici?

– Mami, am vrut săpunul ăla tare și i-am scăpat farfuria și a stropit apa din robinet pe ea și uită-te ce accident s-a întâmplat!

Cu cealaltă ureche îl aud pe văru-so, o caută pe mama. Îl iau pe Ion pe sus, încerc să nu mă ud, îl dezbrac și-l trimit la el în cameră să-și ia haine.

– Dar mami, e o fetiță acolo, nu pot să merg dezbrăcat!

Mă duc eu și-n drum îl iau și pe cel mic în brațe. Pentru prima dată de când e. Îi place și se-ncolăcește cu mânuțele dolofane. E și Ion îmbrăcat, fetița și verișorul își caută jucării. Ionuț le-a pregătit deja câteva – pentru beleluși! se lasă cu tărăboi când ei le vor pe cele pentru copii mari. Toată distracția se mută-n sufragerie pentru că Ion vrea corabie din perne(le mele!) Casă de nebuni. Sunt cu ochii pe cel mic, pentru că ăsta mare, al meu, se joacă de-a săritul cu parașuta de pe canapea, pe masă și apoi pe jos. (nu, nu e așa de periculos pe cum se aude!) Micuțul cere într-una de mâncare – cică am voie să-i dau biscuiți, pâine sau banană. Vrea și nu știu ce cremă pe care i-o dizolv în lapte cald. Veselie-n toi.

– Ioane, mie-mi place de mor copilul ăsta. Ce zici, îl ținem?
– Măi mami, dar dacă vrem un copil trebuie să-l faci tu. Nu se poate să luăm copiii altor oameni… Adică ne trebuie unul al nostru de la început!

Pleacă fetița, Ion și verișorul își continuă joaca. Sunt topită după el. Vine și mi se urcă-n brațe, vine și Ion. Șterg muci în două direcții.

– Mami, dar de ce se tot suie la tine? Că tu ești mămica mea! Și nu-i mai șterge și lui nasul. Numai năsucul meu!

Îi țin pe amândoi. Vine mătușa cu fetița, Ionuț nu-i vrea duși. Nici ei nu vor. Le pun de mâncare iar la final, Ion și micuțul dansează în bucătărie. Ionuț îl învață să se învârtă și se învârt amândoi. La final, al meu râde (că-mi place mami, cum mă simt amețit!) și celălalt vomită. O dată, de două, de trei, de patru ori. Nu. De cinci. Mie-mi dispare culoarea, Ionuț începe să plângă. Mătușa ne liniștește – așa pățește când are muci mulți! Mă umflă râsul. Acu’ vreo doi ani, într-una din primele zile ale lui Ionuț fără scutec, am mers în vizită. Și fiul meu a cinstit locul cu o pișeală grosolană în camera lui vară-sa. Acum s-a răzbunat fratele ei. Și eu am dat cu mopul, că așa-i șade bine unei mame.

Până la urmă ne-a plăcut. Crețul mi-a spus – Te-a folosit! (așa se exprimă el, direct și fără menajamente) Dar cui îi mai pasă de mărunțișuri din ăstea, când copiii au fost așa de fericiți și s-au jucat împreună? Ne-o fi folosit, dar ne-a plăcut…

0

De noapte bună (pentru alții)

Azi a fost zi de sărbătoare la noi. O luni liberă. Si ca să nu carecumva să ne învățăm cu binele, Ionuț s-a trezit cu noaptea-n cap. Să fi fost 5? Să fi fost 5:30? De oră nu-s chiar sigură, dar întunericul de afară nu minte. Cu noaptea-n cap, clar! L-am auzit o vreme fâțâindu-se în pat, cred că la un moment dat a făcut și un „sound check” dar eu mi-am pus o pernă-n cap și mi-am continuat somnul. M-am
trezit la 7:30. Din camera lui Ion, nici un sunet. Bag capul, se aude un sforăit sonor. Îl las în pace, merg să-mi beau ceaiul în liniște. Pe la 8 se trezește și ta-su.

– Unde-i Ion?
– Doarme!
Liniște-n casă, ne simțim ca-n filme.
Pe la 9 eu l-aș cam trezi.
– Lasă-l să doarmă, ce are? E liniște și-i fain! insista ta-su.
– Dacă până la 20:30 nu doarme, vă distrați împreună, ok? (aia-i ora de somn de fiecare seară și Ion, care de obicei la 7 dimineața e treaz și-n acțiune, cade secerat în pat fără nici o problemă. E testat!)
– Bine, zice ta-su care habar nu are în ce s-a băgat.

Ion s-a trezit pe la 10 fără 10 și ia ghiciți cine sare acum ca nebunul prin casă fără urmă de poftă de somn? Ați ghicit. Ion. Că ta-su e oricum praf (după ce toată după amiaza „l-a alergat ca să-l obosească )

Eu mi-am făcut un ceai, m-am tolănit în fotoliu și mă distrez de minune. Le dau încă un ceas, două de veselie nebună – cel puțin în partea lui Ionuț.

0

De ai soacră ca a mea, nu o da la nimenea…

Despre soacră-mea, grecoaică-n toată regula și mamă a doi băieți pe deasupra, am mai povestit. Nu, în continuare, n-am de ce mă plânge – poate doar așa, din când în când, de cârcotașă ce sunt, mai scot câte un oftat lung asortat cu ochii aruncați peste cap. Pentru că-l lasă pe Ion să mănânce prea mulți biscuiți sau nu are putere să-i zică nu. Sau se prinde-n horă cu mine când vorbim de oameni de altă culoare sau alte înclinații, și nu se lasă dusă după ritmul și ideile mele. Dar în rest, cu mâna pe inimă vă spun, e o femeie ce nu-și merită eticheta pusă de obicei soacrelor. Din contră. O simt uneori cum încearcă să se apropie, timid cumva, să-mi intre sub piele. Dacă o sun noaptea și-i cer să-mi facă niște clătite, pentru că poftesc, nu doar că le-ar face, dar s-ar porni și pe jos să mi le aducă. O bombardez cu ideile mele și iubirile pentru vechituri și tot felul de gunoaie (gunoaie în ochii altora, a se înțelege!) și ea stă și-și scormonește-n minte locuri unde ar putea găsi comori pentru mine.

Ieri m-a sunat și i se simțea fericirea-n voce.

– Am găsit ce căutai!!!

Stau pentru o secundă și mă gândesc. Doamne, câte chestii caut… oare ce căutam cu așa foc și a găsit ea?

– Un cuier! Din ăla vechi! Cu picior, din lemn! Așa cum căutai!

Îmi amintesc. Visez de multă vreme la unul, să agăț niște instalații luminoase pe el. Unde l-o fi găsit? și dau voce gândului.

– De unde? Unde l-ați găsit!?

– Ei, era aruncat aici, lângă gunoi. Am parcat repede acolo, am deschis portbagajul și l-am luat! Trebuie reparat puțin dar e tare, tare frumos! Exact așa cum l-ai vrut tu!

Mă umflă râsul.

– Cine v-o fi văzut… și râd, râd.

– Îți dai seama? Se gândesc toți că a înnebunit doamna Varnava!

– Și când colo, nebuna-i noră-sa!

Și râdem, râdem. Râdem amândouă închipuindu-ne mutrele vecinilor din zonă. Chiar că-i de râs. Dar cui îi păsă, am cuier cum am visat. Și o soacră la fel.