2

Azi a fost o zi bună

… chiar de nițel nebună. M-am trezit cu noaptea-n cap, nici măcar ora cea nouă nu m-a ajuns din urmă! Mi-am băut ceaiul așa cum visez s-o fac de zile bune, cu muzica mea, încet, încet, pe fundal. Cu liniște și-n stânga, și-n dreapta și casa adormită. Cu gândurile mele și cu măsurători în cap – ce rafturi mai pun și unde, când ajung covoarele ălea de visez la ele de dinainte să știu că o să am casă nouă, ghetele cu toc sau ghetele fără, festivalul ce ni se așterne-n față, jucării de poveste, blog cu față nouă, ore puține cu Ionuț, ore și mai puține cu crețul. Așa, gânduri ușoare de cu dimineață. Mi-am început ziua cu zâmbete-n minte și cred că au ieșit și pe față, pe nesimțite, că azi am primit multe înapoi. Știi, ce dai, cam aia și primești. Un lac nou de unghii, culoare indecisă dar frumoasă tare, eleva din tramvai care mi-a făcut loc să cobor și a zâmbit, frunza aia galbenă care m-a urmărit o stație și încă puțin, ceaiul bun de la birou, langoșeria noua, să mai spun și alte motive de bine? Că uneori e nevoie de așa de puțin pentru a te simți așezat și liniștit. Și împăcat. Bibliotecara de la biblioteca din colț, cu chef de vorbă și recomandări, o carte pe care o căutam de multă vreme, chiar acolo, într-un morman, vă jur că parcă mă aștepta! Draperii cu modele și cusute pe măsură – casa prinde formă și-i acasă! o poveste despre energii și lucruri bune, papanași de la mama și un copil care m-a așteptat cu te iubesc-ul în brațe. Să vă mai spun?

Până la urmă toți știm momentele și mărunțișurile care ne schimbă ziua din una buna în una foarte bună. Ale voastre care-s?

 

Anunțuri
0

Despre telefonul care a fost

Am dormit cu vise grele azi noapte, m-am trezit din ceas în ceas și Ionuț m-a trezit de-a binelea pe la 6 cu tusea lui ce nu mai trece. Somnoroasă și pusă pe harță. Crețul, care-i tăcut de obicei dar dimineața și mai și mi-a ignorat încercările de a-l agăța (și enerva). Am bombănit cât am bombănit – de ce nu-s spălate vasele, de ce nu vii la prânz acasă, de ce trântești ușa la baie, de ce te miști, de ce respiri. Explodează la un moment dat și evident, tot eu sunt cea ofticată. El pleacă, eu rămân cu Ionuț. Mâncăm în liniște. Îmi caut telefonul și mă uit prin el.
– Mă duc să-mi iau o mașinuță, zice Ion de colo.
– Nu, nu vreau să te joci la masă, mormăi eu, în continuare cu telefonul în mână.
– Dar tu de ce te joci? întreabă el (și pe bună dreptate)
– Nu mă joc, mă uit să văd cum e vremea azi, dau eu explicația și pun telefonul la o parte.
Terminăm de mâncat, strâng fața de masa, o duc pe balcon la scuturat. Aud un BANG.
– Teeeeleeefonnnuuul!!!!! urlu eu ca scoasă din minți. A căzut în stradă.
Ionuț mă aude, își caută încălțările, vrea să meargă după el („Lasă mami, că-l aduc eu sus!”). Ajung înaintea lui, și-l iau: e spart, praf, cioburi.
– L-ai distrus? întreabă copilul.
– S-a spart.
– L-ai stricat. Nu-i nimic, data viitoare cu siguranță nu te mai joci cu el la masă.
Mă uit la el și-s gata să comentez ceva. Îmi vede mutra și adaugă:
– Adică o să fii mai atentă când scuturi fața de masă!
Asta cu siguranță. L-am dus la reparat și odată cu nota de plată s-a dus și covorul cel nou pe care l-aș fi cumpărat în weekend. Nu-i nimic, data viitoare o să fiu mai atentă.