4

De pe parcurs

Am luat o pauză lungă de la scris, ştiu, dar mă bucur tare că m-am urnit de am şters praful de pe tastatură şi mi-am făcut ordine-n minte. S-au petrecut aşa de multe în ultimele trei săptămâni şi toate-s combinate cu valize şi cutii şi gânduri. Am petrecut o săptămână de pauză la Viena, să-mi domolesc temerile, să îmbrăţisez realitatea – „Da, chiar se întâmplă, ne mutăm la Timişoara!” apoi alte zile nebune aici, în ţară. Am vrut să ţin schimbările pentru mine, paşii, unul câte unul, nu să-i împărtăşesc – până la urmă cui îi pasă de etapele prin care trec? Dar am realizat că eu îmi găsesc liniştea în poveştile pe care le aştern aici. Fiecare întâmpare din ultimii opt ani am lăsat-o şi pentru ochii voştri, fiecare gând, bucurie, furie sau necaz, pe toate le-am aşternut să le citiţi şi voi. Şi de fiecare dată poveştile mele, odată scăpate din minte, prin degete, şi-au găsit forma şi mi-au dat putere.

Am avut o săptămână de Timişoara, zile nebune, de căutare. Fac planuri, pregătesc în minte-mi culori pentru zidurile din noua casă, m-am bucurat ca un copil când am văzut ce frumos trece lumina prin copacii din faţa casei şi de acolo, la mine-n dormitor. Am găsit un camion care să meargă în Grecia să-mi aducă vechiturile şi tot ce ne era drag, da, până la urmă nu e aşa de greu pe cum credeam. Caut canapele noi şi visez la un pat alb cu pereţi gri în spate. Şi balcon cu muşcate mari şi grase, aşa cum are şi mama. Ionuţ nu-şi mai încape în piele de fericire, are piste de biciclete în tot oraşul şi e în orice direcţie se uită mai dă peste un colţ de parc verde. E verde peste tot, Doamne, cât am tânjit după verdele ăsta. Albastrul ăla, de acolo, o fi terapeutic pentru unii, dar sufletul meu visează la un colţ cu iarbă şi un copac.

Aşteptăm să vină şi creţul, să punem ţara la cale, să ne legăm planurile şi-i simt entuziasmul. Aveam nevoie de o schimbare şi pentru mine, schimbarea asta vine cu o linişte-n suflet. N-or fi toate roz aici, nici pe departe, că doar nu-s nebună să cred asta. Poate unele-s chiar mai triste decât de acolo de unde am plecat – sau poate că nu. Pregătesc hârtii de şcoală pentru Ionuţ şi simt că-s tot în Grecia. Dar aici e mama şi e şi tata şi toţi oamenii dragi cu care vorbesc şi fără vorbe. Şi ce bine-i.

Ieri jumătatea care pare-se e mai nerăbdătoare ca mine m-a sunat.
– Am găsit o cutie mare de tot şi am umplut-o! spune el şi-i simt triumful cum îi umflă vocea.
– Cu ce?
– Cu hainele mele de iarnă. Şi nişte perne şi pături.
– Ce pături???
– Aia din Scoţia, aia de la Vicky şi aia în carouri.
– Primele două sunt bune, de a treia nu avem nevoie!
– Am închis cutia!
– Deschide-o!
– Nu se poate, e foarte bine închisă!
Respir, inspir şi număr până la trei.
– Ai pus etichetă pe ea?
– Pentru ce?
– Ca să ştim ce e în ea!
– Păi nu vezi când o deschizi?
– O să am zeci de cutii, dacă o să caut ceva anume, cum o să găsesc?
– Păi deschizi o cutie şi distribui conţinutul! De pături sigur o să avem nevoie. România, iarnă, frig, zăpadă…

O ducem aşa de câteva zile bune. El împachetează, eu despachetez în minte-mi şi mă pregătesc. Da, chiar ne mutăm la Timişoara.

8

Împachetăm

Ne-am apucat de strâns lucruri de prin casă, de pus în cutii și etichetat. Au mai rămas șase zile până plecăm la Viena și de acolo, în țară, a mai rămas puțin peste o lună până plecăm de tot. Fiecare chestie pe care am cumpărat-o în casa asta, fiecare piesă de mobilier, pernă, vechitură, pe toate le-am adunat aici cu drag. Nu am nimic, nici măcar un obiect care să nu-mi placă. Toate au câte o poveste de zis și dragi îmi sunt toate. Dar e greu, prea greu, să le mut din sud la nord și nu văd sensul mișcării ăsteia (destul de scumpă). Pentru că am deschis calea și am făcut primul pas (cine cunoaște bărbați greci, greu de urnit din patria mamă, mă înțelege, sunt sigură!) nu pot promite că următorii ani ne vor găsi acolo unde plecăm acum. Și atunci, atunci oare ce facem? O luăm de la capăt? Le mutăm pe toate din nou?

Am decis să luăm cu noi doar chestiile foarte dragi. Ălea care să aducă puțină culoare noii case. Ionuț a petrecut o zi întreagă printre jucării și a ales cu mai multă ușurință decât mă așteptam. Lego-urile, trenul de lemn, cărțile și patul.

Am organizat și dulapurile lui, le-am eliberat de tot. Acum urmează ale mele. Vreau să scap de haine care nu-mi spun nimic, de pantofi de care am uitat deja, de cărți pe care știu că nu le voi reciti vreodată.

Îmi place să le iau pe toate-n mână, una câte una, să îmi amintesc unde și când și de ce. Să le pun în grămada de dat și uitat. O să ducem cu noi amintiri faine, gânduri despre oameni pe care știu că o să aștept să-i revăd, o să ducem momente despre care vom povesti cu drag. Ăstea-s de fapt cele mai importante.

 

1

Fabulafia

Mi-au căzut ochii pe numărul doi din revista Fabulafia când eram la Timișoara, în vacanță cu Ionuț și la final de plimbare prin libărie am dat peste ea. Am răsfoit-o și mi-au zâmbit gândurile, mi-as visa numele acolo!

Câteva luni mai târziu, m-a sunat Livia să mă-ntrebe dacă am vreo poveste prin vreun sertar pentru revista Fabulafia („Serios, revista AIA??? O poveste de-a mea???”) n-aș fi crezut că da, e pe cale să se-ntâmple. I l-am trimis pe domnul Dreptunghi, mi s-a părut cel mai potrivit să mă reprezinte și chiar a făcut o treabă bună.

Acum mă uit în paginile ei – numărul 4 arată bine, bine de tot! și chițăi de fericire. Domnul Dreptunghi e acolo, numele meu e lângă el și o am și pe Livia alături. Hai, că uneori visele chiar devin realitate!

Luați și voi revista (e m-i-n-u-n-a-t-ă!) și citiți-o și dați cu gândurile încoace. Le aștept!

 


  
  

3

(alte) Cărți pentru Ionuț

Ca de fiecare dată, după zile multe cu gânduri negre, îmi găsesc liniștea-n cărți. Mă pun lângă Ionuț sau el lângă mine, după ce înainte am săpat prin bibliotecă în căutare. Am primit cărți noi – în ultimele trei luni au tot venit și mai sunt câteva care ne așteaptă acasă, la Timișoara. I-am zis ieri, hai piticule, să facem o listă cu cărți faine, să dăm idei și altora. Ce să mai cumpere, ce să mai citească. S-a așezat tacticos pe covor și le-a scos pe rând. Prima-i preferata lui – pentru că e primită de la Sasha și ăsta e un motiv suficient. Pe restul le-a ales tot el, nu-s neaparat în ordinea preferințelor cât în ordinea în care le-am pozat eu în grabă. Așadar, vă recomandăm următoarele:

Minunată ediție – am citit și recitit cu drag Legendele – una dintre lecturile mele preferate din copilarie. Ionuț e și el prins de întâmplări și eu nu pot decât să mă bucur când îl aud la locul de joacă exclamând: Hercule e de mii de ori mai puternic decât Superman! Suntem pe drumul cel bun aș zice.

Despre Editura Cartea Copiilor am tot povestit și știți deja, e una dintre preferatele noastre. Cartea asta de aici, cu Ela, a fost foarte așteptată și chiar a meritat așteptarea. În prima seară am citit-o de patru ori și el ar mai fi vrut dar n-am mai avut eu cu ce. O poveste minunată, curg așa de frumos cuvintele de-ți vine să te cuibărești într-un colț și să o asculți la nesfârșit!

Prima dată când am pus mâna pe cartea asta, am făcut cute la frunte. Nici într-un caz nu cumpăr cărți cu O poveste  lungă și fără capitole. Nuuu, citim două pagini azi, restul mâine am spus eu la prima lectură. Evident, am citit-o pe toată din prima și apoi încă o dată. Superbă!

Oh, oh, Păienjenel și ale lui aventuri… Monstrul Plictiseii, șosete desperecheate (am și eu un personaj care se trage din șosetă, așteaptă și el să iasă-n lume, să vezi ce horă și joacă nebună o să-ncingă de îndată ce mă văd în sfârșit cu Joe!) Lego și un păianjen? Ce să-și dorească al meu copil mai mult? Lui Ionuț i-a plăcut la nebunie și mie și mai și. Plus – e împărțită pe capitole! (bine, asta nu înseamnă că am scăpat fără să o citesc pe toată dintr-o suflare, în prima seară!)

Altă poveste – pe același stil cu Petunia (vă amintiți de ea?) Simpatică foc, nu prea lungă, nici prea scurtă, text alert și  concluzii care ne plac.

Cartea asta a ajuns la noi de ceva vreme și tot plănuiam să vă povestesc despre ea. Mai urmează să ajungă la noi și cartea Ioanei și a noastră bibliotecă va fi plină de iubire și autori români. Nici nu știți cât mă bucură treaba asta! Despre cartea Mihaelei, numai vorbe bune. Lui Ionuț îi place și mor de drag când începe cu ale lui variațiuni despre cum mă iubește el orice culoare de păr aș avea. V-o recomandăm cu mare drag!

Altă carte simpatică de la editura Arthur de data asta. Primită și ea de la Sasha așa că-i pe raftul de sus. Ionuț crede că seamănă cu Olivia – eu sunt convinsă. Mesajul poveștii o să vă/ le meargă la inimă.

Și Harold tot de la Sasha vine. Și e una dintre preferatele noastre. Cred că se potrivește copiilor de orice vârstă și da, e minunată.

Ăstea-s recomandările noastre. Voi pe ce noutăți ați mai pus mâna?

8

Caut / căutăm

Am impresia că zilele zboară. E vară și-i cald și toată lumea-i în vacanță doar ale mele gânduri nu-și găsesc pacea și linștea. Nici crețul nu-i mai vesel dar parcă starea asta de continuă căutare ne-a adus mai aproape ca niciodată.

Lăsăm în urmă un an plin de poftă de schimbare. Nimic nu-i concretizat și parcă ce urmează e tot mai neclar. Știm însă că am gândit destul și că până la urmă ceva om face și noi. Vrem să schimbăm țara, să plecăm de aici. Eu visez la momentul ăsta – în care al meu soț va ajunge singur la concluziile mele – de mai bine de doi ani. Am spus-o și nu mă tem să o repet: Grecia nu e țara mea. Nu mă regăsesc aici în absolut nimic, nici în felul de al fi al oamenilor, nici în albastrul mării. E primul punct de pe hartă în care vin doar mânată de drag de altul, nu neaparat de ce-l înconjoară. Mai degrabă mă simt acasă în mârlănia de la noi – cu toate că, eu trag înspre Timișoara și spre Cluj și am impresia că acolo parcă totuși e mai altfel. Am încercat și poate aș fi dispusă să mai încerc să scot apă din piatra seacă de aici de n-ar fi și el la fel de nemulțumit ca mine. Și mai e și un Ionuț în film. Ionuț care s-ar muta oriunde atâta timp cât poate să meargă la grădiniță cu bicicleta (aici uneori e greu să mergi și pe jos). Copii mici, probleme mici.

Planul inițial – după ce am tăiat de pe liste una și alta, ba că-i prea departe, ba că e prea frig și prea departe, am rămas în Europa, acolo unde poate și el, pot și eu. Vorbitori de limba engleză, cu grădinăritul în cultură ca să-și găsească domnul de lucru în domeniu pentru că eu una, se știe, sunt flexibilă și creativă. Mareața Britanie. Evident, pentru că de la distanță de câteva luni, Brexit-ul părea ireal, am luat planurile în serios. Între timp am decis amândoi că în astfel de condiții mai bine nu. Om zice greșit? Om avea dreptate? Habar nu am, cert e că mie acum partea aia de lume nu mai îmi zice nimic și chiar nu știu ce ar trebui să se întâmple să-mi schimbe părerea.

Așa că ne rămâne planul B. Timișoara sau Cluj. Soțul meu le iubește pe amândouă, despre Ionuț nici nu mai zic. Eu sunt cu sufletul în două bărci. Stau și gândesc și-mi fac liste de plus și minus. Știu de unde am plecat – dar, e drept, n-am plecat pentru că mă săturasem sau nu-mi plăcea, am plecat că-s plimbăreață și mereu în expediție. Nu-s inconștientă, nici marea cu sarea -o aștept, despre covrigii din coadă de câine nu mai zic. Dar știu că față de ce e aici, acolo e cu o treaptă mai sus. Vin de 10 ani în ani în țară, crețul de opt și vedem (cu ciudă, parcă) ce se întâmplă și cum crește. Aici descrește și se strânge și-n curând dispar toate. Poate văd eu dracul mai negru decât e, că-mi stă în obicei, dar știu că acolo măcar ceva, ceva tot om face. Suntem între ai noștri, un colț de lucru găsesc și eu iar el, ei, el e cel mai tare în ce face și-i plin de idei și elan. Așa că acum eu una am început să-mi caut de lucru. Și dau sfoară-n țară (că-n particular am dat deja.

Mă știți, sunt largă la vorbă dar și la faptă, învăț al naibii de repede (uneori mă minunez și eu de mine!) și am o poftă nebună de lucru. Evident, mă bate gândul să-mi încerc norocul și în vreo companie cu program fix și orar bătut în cuie (unde tocurile-s parte din job description) dar adevărul e că sufletul meu trage către activități creative (port și acolo tocuri de-i nevoie!). Cum mi-a spus cineva zilele trecute – networking e cuvântul, las și aici un gând, poate, poate se leagă de ceva și eu de ei.

Așa că dacă știți pe cineva care știe și caută și are nevoie (de mine), dați de veste. De la mijloc de august sunt în țară și tare, tare aș vrea să rămân.

 

0

Muzica și apa de pe lună

O vineri petrecută la plaja noastră preferată. Un ceas de povești în drum spre casă cu sonor pe alese. Mă cuprind emoții, sunt muzicile pe care i le trimiteam eu crețului acum nouă ani, când visam și muream de dor. Încep să-i spun lui Ion poveștile ălea, de parcă mi-ar fi un prieten vechi și cu poftă de ascultat. Îl văd în oglindă cum face ochii mari și urechile sorb fiecare vorbă. Mă aud vorbind și mi se strânge stomacul, o mai pățesc încă – la gândul că băiatul ăla mare și bun și cu părul creț ne așteaptă acasă. Zâmbesc și eu, complice și chițăim amândoi.

– Și piesa asta, vai, piesa asta i-am trimis-o după un concert. Oh, iar pe asta, pe asta mi-a pus-o el la telefon. Ce vremuri, Ioane, ce vremuri…

Se derulează una după alta și odată cu ele, gândurile mele.

– Ioane, o să iubești și tu o fată cândva și o să fie așa de frumos. Să te iubească și ea pe tine și tu pe ea și să vă trimiteți cântece și să-i spui vorbe una și una… Oh, ce frumos o să fie!

– Mami, eu nu o să am timp de treburi din ăstea! se aude el din spate și brusc, îmi îngheață chițăitul pe buze.

– Ei, pentru treburi din ăstea se găsește timp! îl încurajez eu.

– Nici gând. Eu o să fiu pescar. De fapt, un pescar astronaut și o să merg să pescuiesc pe lună.

– Pe lună nu este apă!

– Nu știți voi că este. Dar eu o s-o descopăr! Adică am de făcut treburi serioase. Nu să trimit muzică pe care oricum o poate găsi și singură!

– Cine o poate găsi și singură?

– Fata aia despre care zici tu că o să mă iubească așa cum îl iubești tu pe tata. Să-și caute singură muzica, eu voi fi foarte ocupat!

Las asta aici ca să am ce-i da de citit peste vreo 10 ani. Zic și eu…

0

Concurs și poze și vacanță

Îi știți pe oamenii ăia care umblă cu aparatul foto legat de gât? Care la fiecare pas își setează telefonul și mai fac o poză? Care nu lasă nici un moment să treacă doar așa, fără a-l imortaliza? Ei bine, eu sunt unul dintre ei.

Așa că vă dați seama, când am stat cu draga de Vera la taifas – să pregătim un concurs de vacanță? Ce fel de concurs? Ce le cerem, ce le dăm? nu mi-a venit greu să-i accept propunerea. Am povestit și pe pagina noastră, vă spun și aici. Dacă luați în vacanță cu voi o jucărie Mame de Poveste (sau chiar două, despre toate nici nu mai zic!), o fotografiați și ne trimiteți poza, puteți câștiga un an întreg de jucării noi. Câte una la fiecare două luni!

Așteptăm fotografii în perioada 17 iunie până-n 17 septembrie Vrem să vedem pe unde s-au plimbat jucăriile cusute cu atâta drag (și oricum, cărticelele-s numai bune de luat în călătorii, doar sunt mici și-ncap oriunde!) Noi vom lua fiecare poză, o vom pune-ntr-un album și pe toate împreună la vom da mai departe. Ca să fie votată cea mai cea poză din vacanță!

Ia să vedem, cine dă startul?